Universitatea “Al. I.

Cuza” Iaşi Facultatea de Fizică Master: Metode fizice aplicate în
kinetoterapie şi recuperare medicală

FENOMENE DE TRANSPORT MEMBRANAR
:: BIOELECTRICITATE ::

-

Mai 2013 -

CUPRINS

1. Introducere 2. Structura membranei celulare 3. Mecanisme de transport membranar 4. Mecanisme de macrotransport 5. Receptori si traductori de informatie in membranele biologice 6. Importanta transportului membranar 7. Bibliografie

2

(osmoză) permeabilitate selectivă (vezi mai jos). iar în 1972. "barierele" membranare formate de complexe multiproteice sau subdomenii membranare cu o compoziție proteo-lipidică specifică. Introducere Membrana celulară este o structură celulară ce delimitează și compartimentează conținutul celular. pentru polaritatea celulei. participă în cadrul proceselor metabolice.1. 2. ce conferă individualitate celulei. În 1935. Acest model a fost modificat datorită descoperirii unor structuri ce compartimentează membrana celulară. comunicarea bidirecțională între celule și mediul extern. Structura membranei celulare Membranele celulare sunt structuri stabile avand o grosime de ordinul a 10 nm. Abia în 1855 Karl Wilhelm von Nägeli și Carl Eduard Cramer au emis ipoteza existenței unei membrane celulare responsabile pentru secreția extracelulară și menținerea presiunii intracelulare. Este o structură bidimensională continuă cu grosimea de 8-10 nm și cu proprietăți caracteristice de permeabilitate selectivă. însă acesta a considerat-o parte integrală a unei celule unitare. Nicholson și Singer au formulat modelul mozaicului fluid. Ele prezinta capacitatea de difuzie 3 . locomoția. protejarea spațiului celular. formate in principal din lipide si proteine si care sunt caracterizate prin fluiditate si permeabilitate selectiva fata de diferitele molecule aflate in vecinatate. echilibru osmotic. conferirea unei forme celulei. Caracterul fluid al unei membrane celulare se datoreaza flexibilitatii fosfolipidelor (compusii majoritari ai membranei). ceea ce determina o miscare continua a acestor molecule in interiorul membranei. Rolul membranei celulare • • • • • • • • • Transportul de substanțe. Istoric Membrana celulară a fost pentru prima dată observată de Robert Hooke. Acestea cuprind: zonele de joncțiune intercelulară. Constituie o barieră selectivă pentru pasajul moleculelor și ionilor. Aceasta organizare complexă a membranei este importantă. asigurarea homeostazei. Hugh Daveson și James Frederic Danielli au sugerat structura bilipidică a membranei celulare. între altele.

o parte a proteinelor membranare sunt libere sa se deplaseze in interiorul membranei. Atunci cand lipide au in jur de 10 atomi de carbon in lanturile hidrocarburice. care au un capat polar. Intr-o solutie apoasa. Lipidele care au lanturi hidrocarburice scurte. dar difuzia lor este mult mai lenta. In cazul celulelor eucariote. Totusi. doua dintre aceste grupari OH sunt legate fiecare la cate un lant de acizi grasi (lant hidrocarburic). ele deriva din molecula de glicerol. care prezinta trei grupari hidroxil (OH). La fosfolipide. fosfatidilserina si fosfatidilinositol. Toate aceste modificari induc structura specifica fosfolipidelor. hidrofil si doua lanturi hidrocarburice nepolare. ele formeaza bistraturi semi-stabile. continand 2 pana la 4 atomi de carbon. etanolamina.laterala rapida. in mod similar fosfolipidelor. rezultand cele patru tipuri de fosfolipide: fosfatidilcolina (lecitina). fosfolipidele formeaza de la sine structuri complexe cum ar fi micelele si bistraturile. printr-o reactie de condensare care duce la formarea unei legaturi esterice intre glicerol si acidul gras respectiv. al treilea hidroxil al glicerolului se leaga la o grupare fosfat (PO4¯) in urma unei reactii de condensare intre glicerol si acidul fosforic (H3PO4). in 4 . Spre deosebire de lipidele membranei. Fosfolipidele prezinta atat caracter hidrofil cat si caracter hidrofob. majoritatea proteinelor membranare nu pot difuza liber in membrana. in care pot ramane capturate molecule de apa (d-e). Pe masura ce lanturile hidrofobe devin mai lungi. fosfatidiletanolamina. iar capetele hidrofile spre exterior. Gruparea fosfat se poate lega in continuare la una din urmatoarele patru grupari polare: colina. Stabilitatea bistratului lipidic creste odata cu lungimea lanturilor hidrocarburice. lipidele incep sa se autoorganizeze spontan (b-c). sunt solubile in apa (a). serina si inositol. fiind ancorate de anumite structuri intracelulare care le limiteaza foarte mult deplasarea in interiorul membranei. Capatul polar al fosfolipidelor are o sarcina electrica neta negativa. Marea majoritate a lipidelor continute de diverse membrane celulare sunt gliceride. in care lanturile hidrofobe se dispun spre interior. hidrofobe. intr-un aranjament care in acest fel minimizeaza energia libera a sistemului apa–lipide.

lanturile hidrocarburice ale lipidelor sunt strans impachetate si membrana devine rigida (se solidifica). numita clatrat. Forte de tip Van der Waals apar in urma apropierii spatiale a lanturilor de acizi grasi. glicoproteine si lipoproteine. bistratul lipidic este stabilizat prin actiunea unor forte de slaba intensitate ce determina formarea unor legaturi necovalente. moleculele de apa vor tinde sa formeze cat mai multe legaturi intre ele si vor avea mai putina libertate de miscare. 5 . iar celelalte forte slabe il stabilizeaza. Odata cu cresterea temperaturii. Un clatrat are in general forma unui poliedru cu 12 sau 16 fete pentagonale. In general. zaharurile. bistraturi). Prin structura sa. In prezent este unanim acceptat modelul mozaicului fluid proteolipidic al membranei.timp ce permeabilitatea bistratului scade (f). Structura bistratului se schimba odata cu modificarea temperaturii. ceea ce duce la ordonarea moleculelor de apa intr-o structura de tip cristalin. fluiditatea creste. apar legaturi de hidrogen si atractii electrostatice (legaturi ionice) intre gruparile hidrofile ale fosfolipidelor si moleculele solutiei apoase. in centrul caruia se afla molecula hidrofoba. Spunem ca repulsia hidrofoba determina formarea bistratului lipidic. moleculele de apa din jurul lipidei nu vor putea forma legaturi de hidrogen cu aceasta. propus de Nicholson si Singer in 1972. De asemenea. acizii nucleici. determinata de impachetarea compacta a lipidelor din bistrat. in cazul in care lipidele sunt suficient de numeroase pentru a se produce separarea celor doua faze (apa/lipide) prin formarea unor structuri lipidice compacte (micele. iar membrana incepe sa se topeasca. La temperaturi scazute. diferiti ioni sau molecule polare. lanturile lipidice devin din ce in ce mai dezordonate. Intr-adevar. Odata format. Daca o lipida este plasata intr-o solutie apoasa. lanturile lipidelor aflate in componenta membranelor celulare contin 16 – 20 atomi de carbon. cum ar fi proteinele. bistratul lipidic reprezinta deci o bariera pentru moleculele hidrofile. De aceea. In schimb. diverse studii efectuate cu ajutorul microscopului electronic au aratat ca membranele celulare sunt bistraturi lipidice in care sunt incorporate integral sau partial proteine. pentru a minimiza energia libera a sistemului. realizarea clatratilor nu va mai fi posibila si moleculele de apa vor deveni mai dezordonate.

Proteinele membranare pot fi: a) proteine intrinseci (sau integrale). b) proteine extrinseci (sau periferice). Aceste proteine au un caracter predominant hidrofob. Fata exterioara a membranei plasmatice este bogata in glicolipide. Circa 10% din fosfolipidele si proteinele membranare leaga chimic (prin legaturi covalente) lanturi de oligozaharide formand astfel glicolipide si respectiv glicoproteine. participa la procesele de recunoastere celulara controlate de sistemul imunitar al organismului. In general. Colesterolul modifica fluiditatea membranei. Proteinele integrale reprezinta o proportie de 70% din proteinele membranare. contribuind la rezistenta structurala a membranei. de cele mai multe ori. avand un rol important in mentinerea stabilitatii membranelor. impreuna cu carbohidratii atasati la unele proteine integrale. Acestea. Colesterolul este o alta componenta importanta a membranelor celulare. ale caror lanturi hidrofobe sunt incorporate in regiunea hidrofoba a membranei. strabat membrana de la o fata la alta. proteinele extrinseci sunt legate relativ slab de membrana. Carbohidratii pot contribui la aranjamentul spatial al glicoproteinelor si pot creste stabilitatea acestora in interiorul membranei. Proteinele periferice nu au regiuni hidrofobe. proteinele intrinseci sunt inglobate in bistratul lipidic sau. oligozaharidele pot contribui la stabilitatea membranei sau pot participa la conexiunile dintre celulele vecine intr-un tesut. avand un caracter puternic hidrofob. glicoproteinele cresc vascozitatea membranara. De aceea. ele asociindu-se frecvent cu diverse proteine integrale sau cu regiuni hidrofile de la suprafata membranei. 6 . In cazul glicolipidelor. membrana ramane fluida la temperaturi mai scazute decat in absenta colesterolului. iar capetele hidrofile sunt expuse mediului extracelular. stabilizand-o pe intervale mai mari de temperatura. Proteinele intrinseci sunt puternic legate de membrana. De aceea. datorat reziduurilor nepolare al.

Totusi. CO2) si molecule polare mici. fie transporta ele insele molecule hidrofile de pe o parte pe alta a membranei). colesterolul scade temperatura de topire a membranelor celulare. ca si pentru moleculele mici.rotatie in jurul propriei axe. Tranzitiile rotationale sunt foarte rare. cat si permeabilitatii intrinseci a membranei fata de anumite molecule. un bistrat lipidic intact este permeabil la molecule hidrofobe (inclusiv gaze: O2. 3. Ca un caz particular.flexie (indoire). La temperatura normala a organismului. . 100 de ori mai mare decat cea a apei. De asemenea.basculare dintr-un monostrat in celalalt (tranzitii rotationale). o molecula nepolara va avea de trecut o bariera energetica relativ inalta pentru a putea parasi membrana. Bistratul lipidic ofera o bariera energetica foarte inalta pentru moleculele de dimensiuni mari. neionizate (de exemplu H2O) si nu este permeabil fata de molecule polare de dimensiuni mari (de exemplu zaharuri) si ioni (indiferent de marimea lor). cu atat ea va intra mai usor in membrana. 7 . Capacitatea membranelor celulare de a permite unor molecule hidrofile sa traverseze membrana se datoreaza atat existentei unor proteine membranare integrale (care fie pot forma pori in interiorul membranei. hidrofile. Fluiditatea membranara este esentiala pentru functionarea corecta a proteinelor integrale. In acest fel compozitia mediului intern este strict controlata de permeabilitatea selectiva a membranei si de diverse procese de transport prin membrana. 1 minut. In schimb.Deci. ceea ce determina varsarea continutului hematiilor in sange. cum ar fi: . proteinele integrale in special nu efectueaza astfel de tranzitii. prezenta in sange a fosfolipazelor (enzime care degradeaza fosfolipidele) poate induce hemoliza – pierderea integritatii structurale a membranei plasmatice eritrocitare. astfel incat o fosfolipida se deplaseaza cu 1 µm in interiorul membranei in cca. in care moleculele pot executa miscari de translatie si rotatie. odata intrata in regiunea hidrofoba a membranei. vascozitatea unei membrane celulare este de cca. similara unui fluid vascos.translatie in stratul in care se afla (difuzie laterala). bariera energetica este joasa pentru moleculele hidrofobe aflate in mediul apos si cu cat o molecula este mai hidrofoba. In general. . Mecanisme de transport membranar Cel mai important rol al unei membrane celulare este de a mentine o frontiera permanenta intre mediul intern si mediul exterior structurii celulare respective. Transportul diverselor molecule prin membrana celulara se poate realiza fie cu consum de energie celulara metabolica (transport activ) fie fara consum de energie metabolica (transport pasiv). colesterolul reduce permeabilitatea membranei la ionii de hidrogen (H+) si de sodiu (Na+). . Membrana celulara este o structura dinamica.

Daca in expresia diferentei de potential electrochimic notam c1 = cin. daca membrana este permeabila pentru acestia. Daca ∆W < 0 .TRANSPORTUL PASIV In procesele de transport pasiv moleculele transportate se deplaseaza prin miscari de agitatie termica precum si prin miscari determinate de fortele de atractie sau respingere electrostatica intre moleculele respective si moleculele membranei sau ale mediilor apoase. Fluxul net de 8 . In acest caz potentialul de membrana. moleculele transportate se deplaseaza in sensul gradientului potentialului lor electrochimic (daca potentialul electric este acelasi pe ambele fete ale membranei. V2 = Vex obtinem: ∆W = Win . .Vex = (RT/zF) ln cex/cin Exista trei mecanisme distincte de transport pasiv: . molecula transportata poate depasi barierele energetice impuse de diversele regiuni hidrofile/hidrofobe ale membranei. Transportul unei singure molecule nu depinde de sensul gradientului potentialului electrochimic.Wex = RT ln cin/cex + zF (Vin .difuzie facilitata. fie sa se intoarca in mediul initial. Prin transport pasiv sistemul are tendinta de a ajunge la echilibru termodinamic. Transportul unei specii ionice inceteaza la echilibru. .difuzie simpla prin canale. moleculele se vor deplasa in sensul gradientului de concentratie).Vex) Daca ∆W > 0 . Difuzia simpla a moleculelor prin dizolvare in bistratul lipidic se datoreaza permeabilitatii intinseci a acestuia fata de anumite tipuri de molecule si ioni (discutate mai sus) si consta in traversarea bistratului fara ajutorul proteinelor membranare. molecula poate fie sa traverseze membrana. c2 = cex. V1 = Vin. traiectoria moleculei prezinta numeroase deflexii.difuzie simpla prin dizolvare in bistratul lipidic. E. cand ∆W = 0. satisface ecuatia Nernst : E = Vin . ca urmare.ionii au tendinta de a parasi celula. Prin agitatie termica.ionii au tendinta de a patrunde in celula. Deoarece insa ciocnirile moleculare sunt aleatoare.

H3O+. celula controleaza fluxurile de substanta prin membrana.substanta care traverseaza membrana prin difuzie simpla are insa sensul gradientului de potential electrochimic. Mecanismul de filtrare al acestui canal de K+ se bazeaza pe interactia dintre ionul transportat si atomii de oxigen aflati in structura filtrului. De exemplu. Schimbul gazos la nivelul alveolelor pulmonare este un exemplu de transport pasiv realizat prin difuzia simpla a moleculelor de CO2 si O2 prin dizolvare in membrana. Un canal membranar este o proteina integrala complexa care formeaza o cale de trecere (un por) pentru anumite molecule sau ioni insolubili in matricea lipidica a membranei. Prin diverse moduri de reglare a activitatii canalelor membranare. care determina proprietatile selective ale canalului. canalele ionice (de exemplu canalele ionice de sodiu. In plus. Aminoacizii hidrofobi ai unei proteine formatoare de pori se orienteaza spre regiunea lipidica hidrofoba a membranei. potasiu. In mediul apos din exteriorul canalului. deoarece moleculele care vor difuza dinspre mediul cu concentratie mai mare spre mediul cu concentratie mai mica vor fi mai numeroase decat cele care traverseaza membrana in sens invers. ionii se desprind de moleculele de apa si se leaga la atomii de oxigen ai filtrului. In schimb. desi in numar mult mai redus. in timp ce aminoacizii hidrofili ai proteinei se orienteaza spre interiorul porului. 9 . atat ionii Na+ cat si ionii K+ sunt legati la cate 4 molecule de apa. numita filtru. in care canalul este inchis. Na+) sunt respinsi de sarcinile pozitive aflate in regiunea centrala a porului.in exemplul anterior). in care viteza de transmitere a informatiei este un element critic. ionii pozitivi (cum ar fi H+. Ca2+ si respectiv Cl. Activitatea unui canal ionic sau molecular este discontinua: perioadele in care canalul este deschis alterneaza cu perioade de inactivitate. desi ionii de sodiu sunt mai mici decat cei de potasiu si au aceeasi sarcina electrica. Pentru atomul K+. Difuzia simpla prin canale ionice sau moleculare permite un transport molecular extrem de rapid prin membrana. canalele membranare prezinta o mare specificitate pentru anumiti ioni sau molecule. care se orienteaza in campul electric produs de atomii aflati in peretele interior al canalului. Un caz particular este reprezentat de canalele de potasiu care permit trecerea ionilor K+ dar nu si a ionilor Na+. calciu. canalul acvaporin (AQP) permite numai trecerea moleculelor de apa. clor) au selectivitate foarte mare pentru un anumit tip de ioni (Na+. La intrarea in filtru. Canalele ionice joaca de aceea un rol extrem de important in procesele de semnalizare celulara. In general. Exista deci in structura canalului o anumita regiune. pentru a putea interactiona cu molecula hidrofila care traverseaza membrana prin por. K+. dar pot permite in acelasi timp trecerea altor tipuri de ioni. nepermitand altor tipuri de ioni sau molecule sa le traverseze.

deplasarea moleculei transportate se face in sensul gradientului electrochimic. denumita si potential transmembranar sau potential de membrana). colina. mecanice (presiunea). aflata in contact cu mediul apos de pe una din fetele membranei. termice (caldura) sau electromagnetice (lumina).distanta de interactie cu 4 molecule de oxigen ale filtrului este egala cu distanta de legatura cu cele 4 molecule de apa din mediul apos. fie prin intermediul unor proteine membranare integrale. mecanismul principal prin care glucoza din mediul extracelular intra in citoplasma este difuzia facilitata. poarta si senzorul. Descoperirea acestui mecanism de filtrare selectiva a ionilor pentru canalul de potasiu a fost realizata prin cristalografie cu raze X. filtrul nu permite trecerea moleculelor mari. pentru care Roderick MacKinnon a primit Premiul Nobel in anul 2003. In structura unui canal ionic se disting cateva domenii caracteristice: filtrul ionic. ceea ce nu este posibil decat in cazul ionului de potasiu. Semnalele la care este sensibil senzorul pot fi chimice (anumite molecule din mediul apos care se leaga la situsuri specifice ale proteinei-canal). Moleculele transportoare (care se mai numesc transportori sau ionofori) nu au proprietati enzimatice. ionul trebuie sa culiseze de-a lungul canalului prin legari succesive la cate 4 atomi de oxigen simultan. cum ar fi de exemplu glucoza. In numeroase celule. Majoritatea moleculelor transportate in acest mod nu pot trece nici prin canale ionice (datorita marimii lor). sau o regiune interna a proteinei. Deoarece exista un numar limitat de molecule care pot transporta glucoza prin membrana plasmatica. in timp ce pentru ionul Na+ aceasta distanta este mai mica. in procesul de difuzie facilitata nu se consuma energie. vestibulul. 10 . In vestibul ajung numai ionii selectati in filtru. Exista o multitudine de molecule transportoare care asigura difuzia facilitata a multor tipuri de ioni sau molecule (de exemplu glucoza. Pentru a putea traversa regiunea corespunzatoare filtrului. care pot sa traverseze membrana prin dizolvare (transportori difuzibili). Senzorul poate fi o regiune externa a proteineicanal. nici prin matricea lipidica (deoarece nu sunt liposolubile). electrice (diferenta de potential electric intre cele doua medii apoase pe care le separa membrana. Poarta se inchide sau se deschide in functie de reactia senzorului la diferitele semnale receptionate. care trec molecula hidrofila de pe o parte pe alta a membranei printr-o modificare in propria conformatie sau prin formare de pori in membrana. influxul de glucoza nu poate depasi o anumita limita nici chiar atunci cand concentratia extracelulara de glucoza este foarte mare. Difuzia facilitata este transportul de substanta prin membrana fie prin intermediul unor proteine transportoare liposolubile. ionii K+).

unde se comporta ca o proteina intrinseca. care transporta ioni sau molecule impotriva gradientului lor de concentratie.transportorii au o specificitate mai mare. Fiind o proteina formatoare de pori. determinand astfel aparitia unor pori conductori cilindrici. TRANSPORTUL ACTIV Exista doua tipuri de transport activ: primar si secundar. unde formeaza dimeri helicoidali care strabat membrana. Un exemplu de ionofor formator de por este un alt antibiotic.Un exemplu de ionofor este antibioticul valinomicina.transportorii pot participa la transportul activ secundar. In procesele de transport activ primar sunt implicate proteine membranare integrale cu proprietati enzimatice. care se insereaza in membranele celulare. gramicidina isi expune gruparile hidrofobe spre zona lipidica a membranei. astfel incat in celula pot patrunde prin difuzie facilitata numai glucoza dextrogira si aminoacizii levogiri. Intre difuzia facilitata si difuzia prin canale exista cateva deosebiri importante: . Atunci cand au loc procese care necesita modificari foarte rapide ale concentratiei sau compozitiei ionice (de exemplu in producerea influxului nervos) canalele ionice sunt mai adecvate pentru transportul speciilor implicate in aceste procese. 11 . Tot ionofori formatori de pori sunt si alametacina si monazomicina. acestia pot distinge intre speciile levogire si dextrogire. o molecula de valinomicina creste viteza de transport prin membrana a ionilor K+ la 104 ioni/s. gramicidina A. . . in timp ce gruparile hidrofile sunt orientate spre interiorul porului. Atunci cand este incorporata in membrana. .canalele au o viteza mult mai mare de transport al ionilor (milioane sau chiar sute de milioane de ioni/s).transportorii se gasesc in numar mult mai mare decat canalele. Acesta nu permite trecerea decat a ionilor Na+. Moleculele de gramicidina patrund in interiorul bistratului lipidic. Pot transporta mii de molecule/s. fluxul de difuzie pentru o molecula de antibiotic este de 107 ioni/s.

Procesul de transport activ primar este mecanismul principal prin care sunt mentinute diferentele de concentratii ionice intre diferitele timente celulare.de potential electric sau de presiune osmotica. In schimb. in aceasta conformatie afinitatea proteinei fata de ionii K+ este foarte mare. molecula de ATP se leaga la molecula pompei ionice si este hidrolizata la ADP. care revine la conformatia initiala si ciclul poate fi reluat. aceasta legare induce relaxarea proteinei la conformatia initiala. Ca urmare. Tot in noua conformatie. care extrag trei ioni de sodiu din celula si introduc doi ioni de potasiu din mediul extracelular in celula pentru fiecare molecula de ATP hidrolizata. Modul de functionare este urmatorul. In cardiomiocite. afinitatea pompei pentru Na+ este foarte mica. ionii Na+ ajunsi prin difuzie din mediul intracelular la situsurile de legare ale pompei se leaga la acestea. Transportul activ primar este posibil numai prin cuplarea sa energetica cu reactii care furnizeaza energie libera (reactii exergonice). Prin aceasta modificare conformationala. ceea ce favorizeaza legarea rapida a ionilor de potasiu la situsurile pompei. adica in sens opus tendintei naturale de crestere a entropiei care sa duca la anularea acestor gradienti. Ca urmare. este de aceea un proces endergonic (consumator de energie). cel mai important rol in mentinerea potentialului de repaus la valoare constanta il au pompele de Na+-K+ ale plasmalemei. pompa efectueaza trecerea moleculei hidrofile de pe o parte pe alta a membranei. In conformatia de repaus. stimuland hidroliza moleculei de ATP care este legata de pompa. Energia care nu este absorbita de pompa este disipata prin incalzirea locala a mediului apos in care se produce hidroliza ATP. Pompele care folosesc energia ATP se numesc pompe ATP-azice sau ATP-aze. precum si intre citosol si mediul extracelular. In noua conformatie. exista insa si pompe care utilizeaza energia luminii. In membranele celulare exista mai multe tipuri de pompe ionice. iar accesul ionilor Na+ dinspre regiunea intracelulara este blocat. Majoritatea pompelor functioneaza pe principiul utilizarii energiei moleculei de ATP pentru a transporta anumiti ioni impotriva gradientului electrochimic intre cele doua fete ale membranei. pompa isi schimba conformatia. pompa prezinta pe partea intracelulara o afinitate foarte mare pentru ionii Na+ si foarte mica pentru ionii K+. Proteina pompei absoarbe partial energia furnizata prin hidroliza ATP si isi schimba conformatia. Astfel de proteine se numesc pompe membranare. Reactiile exergonice care furnizeaza energia necesara functionarii pompelor membranare sunt in general reactii metabolice. astfel incat ionii Na+ se desprind de situsurile pompei si difuzeaza in mediul apos extracelular. Ionii 12 . proces in care este eliberata o parte din energia chimica a ATP-ului. situsurile de legare ale sodiului sunt expuse mediului extracelular. Energia absorbita de proteina este in final cedata prin relaxarea structurii pompei.

concentratia Ca2+ atat in reticul cat si mediul extracelular este in jur de 1 mM). 13 . ionii K+ se desprind si difuzeaza in mediul intracelular. aceasta sufera o modificare conformationala prin care transloca un proton din citoplasma in exteriorul celulei. In repaus. iar aceasta incepe sa sintetizeze ATP. In cele doua cazuri. cca. 30% din energia ATP-ului celular este consumata pentru functionarea acestei pompe. producand un gradient de protoni. iar concentratiile de ADP si fosfat intracelular (Pi) sunt suficient de mari. ciclul pompei de Na+-K+ poate functiona in sens invers.K+ legati la proteina sunt acum expusi mediului intracelular. O singura molecula de Na+-K+-ATP-aza scindeaza in jur de 100 molecule de ATP pe secunda. care induce o reactie de fotoizomerizare in bacteriorodopsina. celula va avea un nivel toxic al calciului citosolic. In general. In cazul in care concentratiile de sodiu extracelular si de potasiu intracelular sunt excesiv de mari. ceea ce contribuie la polarizarea electrica a membranei. pompele membranare sunt reversibile. cloroplastelor sau ale bacteriilor aerobe sau fotosintetice. gradientul ionilor de calciu este mentinut la o valoare foarte mare (3-4 ordine de marime) atat intre citosol si mediul extracelular. gruparea fosfat paraseste proteina. Ca2+-ATP-aza pompeaza cate doi ioni de calciu din citosol. permitand legarea unei alte molecule ATP in locul sau. Daca functionarea Ca2+-ATP-azei este deficitara. iar la fiecare ciclu de functionare transfera o sarcina electrica neta pozitiva (+e) spre exterior. Datorita pompelor de calciu din plasmalema si din membrana reticulului endo/sarcoplasmatic. In membranele celulare exista si alte tipuri de pompe ionice. care se afla in membrana mitocondriilor. Deoarece afinitatea fata de K+ este din nou redusa. in faza de repolarizare acest consum ajunge la 70% din consumul energetic celular. ceea ce induce apoptoza (moartea celulara programata). care mentine o concentratie foarte redusa de Ca2+ in citosol. Pompa de Na+-K+ se gaseste in plasmalema tuturor celulelor de origine animala. de ordinul ~100 nM. 2+ Alte pompe ionice sunt H+-K+-ATP-aza din membrana celulelor mucoasei gastrice sau pompa protonica bacteriorodopsina aflata in membranele unor bacterii. fie functioneaza ca H+ATP-aza. deplasarea protonilor are loc in sensuri opuse. Aceasta enzima complexa fie sintetizeaza ATP folosind gradientul existent de H+. cat si intre citosol si interiorul reticulului endosau sarcoplasmatic (in conditii normale. Pentru fiecare molecula de ATP hidrolizata. Un rol foarte important il are Ca -ATP-aza. Sub actiunea luminii. Aceasta proprietate defineste caracterul electrogenic al pompei. Un alt exemplu remarcabil este ATP-sintaza. In celulele nervoase.

celulele pot de asemenea sa sintetizeze proteine care sa formeze pompe membranare. Transportul glucozei din lumen in interstitiu este blocat daca pompa ionica de Na+-K+ este inhibata (de exemplu cu oligomicina sau ouabaina). iar la nivelul membranei bazale glucoza este transportata pasiv prin difuzie facilitata. membrana plasmatica prezinta o sarcina neta negativa pe fata interioara si o sarcina neta pozitiva pe fata exterioara. Concentratia de glucoza in citoplasma este mai mare decat in interstitiu. pentru a elimina anumite substante toxice sau medicamente. si antiport. deplasarea unor sarcini electrice in sensul potentialului lor electrochimic reprezinta un proces exergonic deoarece sistemul tinde in acest fel la starea de echilibru in care diferenta de potential membranar sa se anuleze. de exemplu. In celulele nodurilor sinusal si atrioventricular se produce de asemenea un transfer de sarcina prin antiport electrogenic 3 ioni Na+/ 1 ion Ca2+ (influx de sarcina neta +e pentru fiecare molecula cotransportoare). prin care cele doua tipuri de molecule sunt transportate in sensuri opuse. Astfel de transportori se numesc cotransportori. Cotransportul este implicat de exemplu in transferul glucozei din intestin in sange prin celulele epiteliului intestinal. Prin acest mecanism. deci tinde la o stare cu energie mai mica. in acest proces glucoza este transportata impotriva gradientului de concentratie. ceea ce determina o valoare negativa a diferentei de potential membranar. in timp ce Na+-K+-ATP-aza din plasmalema pompeaza ionii Na+ din interior spre exterior. iar procesul se numeste cotransport sau transport cuplat. In procesele de transport activ secundar sunt implicati transportori complecsi. In acest caz. In membrana bazala (dinspre interstitiu) a celulelor epiteliale se gasesc pompe de Na+-K+. in chimioterapia cancerului apare rezistenta la medicamentele administrate.In anumite situatii. de aceea acest tip de transport este activ. Exista simport. In cotransport. Efectul net al acestor procese de transport este transferul transcelular de glucoza din spatiul luminal spre sange. In membrana apicala (dinspre lumen) se gasesc cotransportori care transfera simultan (prin simport) cate un ion Na+ si o molecula de glucoza (sau un aminoacid) in citoplasma. Energia cedata in acest proces este preluata de cotransportori pentru a transloca alte molecule sau ioni impotriva gradientului electrochimic. cotransportul este electrogenic deoarece are ca rezultat net transportul unei sarcini electrice pozitive dintr-o parte a membranei in cealalta. Cotransportorul Na+/Ca2+ transloca deci un ion de calciu din interior in mediul extracelular pe baza energiei eliberate la deplasarea a trei ioni Na+ in sensul gradientului electrochimic. care mentin o concentratie scazuta de ioni Na+ in interior (10-l5 mM fata de 144 mM in exterior si 144 mM in lumenul intestinului). 14 . astfel incat energia eliberata prin miscarea unor molecule de un anumit tip in sensul gradientului lor electrochimic este folosita pentru a transporta molecule de alt tip impotriva gradientului lor electrochimic. Datorita proceselor celulare de pompaj ionic. in care ambele tipuri de molecule sunt transportate in aceeasi directie. care cupleaza doi gradienti electrochimici diferiti.

Urmeaza faza de repolarizare. care determina inchiderea canalelor de calciu si sodiu. deoarece participa la acumularea de sarcini pozitive pe fata interioara a sarcolemei si deci la depolarizarea progresiva a celulelor. de la aproximativ -70 mV pana la valoarea de prag. Potentialul electric membranar creste rapid la valori pozitive (faza de depolarizare rapida). Ca urmare. ceea ce determina cresterea influxului de cationi Na+ si Ca2+ in celula. ceea ce determina scaderea potentialului membranar la valoarea de repaus. se produce activarea rapida a canalelor de sodiu si calciu din sarcolema. Na+ si K+ intre sarcoplasma si mediul exterior in celula relaxata. Concentratiile diferitilor ioni revin lent la valoarea de repaus. antiportul Na+/Ca2+ are un rol esential in generarea periodica spontana a potentialelor de actiune de catre celulele nodurilor. de aproximativ -50 mV (faza prepotentialului de actiune). Cand potentialul depaseste valoarea de prag. potentialul electric al membranei creste continuu. in care excesul de cationi acumulati in sarcoplasma este eliminat prin actiunea pompelor de sodiu si calciu.Ionul Na+ K+ Ca2+ Concentratia extracelulara (mM) 145 4 2 Concentratia intracelulara (mM) 15 150 10-4 Pompele de Ca2+ si Na+-K+ asigura gradienti mari ai ionilor Ca2+. De asemenea. 15 . precum si revenirea la valorile normale ale acestora dupa generarea potentialelor electrice (potentiale de actiune).

Endocitoza prezinta avantajul de a minimiza volumul in care trebuie sa actioneze enzimele de digestie a materialului internalizat. reziduuri celulare apoptotice sau bacterii. Mecanisme de macrotransport In procesele de macrotransport substantele intra sau ies din celula sub forma unor aglomerari multimoleculare. care induc formarea de cule membranare in care este inglobat material extracelular. care contine materialul ingerat. Acestea descompun materialul in molecule mici prin digestie (de obicei prin hidroliza). pinocitoza si endocitoza mediata de receptori. O parte din moleculele rezultate pot permea membrana culei. In organismul uman exista celule specializate (fagocite. exocitoza si transcitoza. In pinocitoza celula inglobeaza lichid extracelular in mod similar fagocitozei. prin acest mecanism celulele organismului preiau colesterolul transportat de sange. Cele trei modalitati de macrotransport prin endocitoza sunt: fagocitoza. in care are loc degradarea unui material bogat in lipide. macrofagi) care prin fagocitoza inglobeaza si distrug diverse substante toxice. trecand in citoplasma. Se formeaza astfel o vacuola in citoplasma. aceasta nu se realizeaza prin traversarea propriu-zisa a membranei plasmatice. anumite substante extracelulare se leaga la receptori membranari specifici. Veziculele rezultate prin endocitoza pot de asemenea sa fuzioneze cu lizozomii. De exemplu.4. In procesele de transport membranar discutate mai sus moleculele sau ionii erau transportati individual prin membrana. virusul gripal intra in celule prin endocitoza mediata de receptori. ci prin formare de cule membranare care sunt inglobate sau eliminate din celula. In procesul de endocitoza materialul extracelular este introdus in interiorul celulei. Exista trei tipuri de macrotransport: endocitoza. de aceea transportul membranar se mai numeste microtransport. Desi in procesele de macrotransport diverse substante sunt introduse sau scoase din celula. proteine si carbohidrati proveniti din membranele celulare. fara a fi insa dispersat in citoplasma (ramane in continuare ca material extra-citoplasmatic). In fagocitoza celula inglobeaza particule extracelulare solide pe care le inconjoara cu pseudopode (prelungiri citoplasmatice) care apoi fuzioneaza in spatele lor. De asemenea. In endocitoza mediata de receptori. 16 .

Incapacitatea de a forma receptori in membrana plasmatica duce. reciclate si regenerate. Daca una sau mai multe enzime lizozomice prezinta activitate defectuoasa.) in terminatiile nervoase. in boala Tay-Sachs (boala lizozomala). Acumularea de glicolipide in lizozomi induce dereglari neurologice grave si moarte. transportate ca cule spre aparatul Golgi unde sunt modificate. fuzioneaza cu aceasta si elibereaza materialul in exteriorul celulei. secretia de insulina. eliberarea anticorpilor in sange sau eliberarea de neurotransmitatori (acetilcolina. transcitoza prin endoteliul capilar determina trecerea proteinelor plasmatice din sange in spatiul extravascular. de exemplu. De exemplu. cule membranare continand material intracelular sunt transportate spre membrana plasmatica. enzima hexozaminidaza A este defectuoasa. apoi fuzioneaza cu membrana plasmatica pe partea opusa a celulei si elibereaza materialul in spatiul extracelular. glutamatul etc. apar unele afectiuni asociate cu stocarea excesiva de material membranar in lizozomi. In procesul de transcitoza. Componentele membranelor celulare sunt sintetizate in reticulul endoplasmatic. iar compusii membranari eliberati se insereaza sau se ataseaza la membrana. mentinut prin procese de endocitoza si exocitoza. De exemplu. Prin acest mecanism se produce. Membranele celulare sunt in mod continuu degradate. de exemplu. la dezvoltarea a numeroase afectiuni ale cordului. 17 . iar glicolipidele nu mai pot fi degradate. Diversii componenti membranari circula intre diferite timente celulare si suprafata celulei intr-un flux permanent. Alte mutatii pot determina de asemenea stocarea proteinelor-receptor in reticulul endoplasmatic. traverseaza celula fara a-si deversa continutul in citoplasma.In procesul de exocitoza. Degradarea componentelor membranare se produce in lizozomi. Aici culele isi elibereaza continutul in mediul extracelular (prin exocitoza). cule cu material extracelular sunt inglobate in celula. sub actiunea unor enzime digestive. iar apoi sunt transportate spre suprafata celulara.

care poate fi: . Mesagerul secund poate fi uneori chiar complexul receptor – mesager prim. care pot fi mediatori chimici. Etapele semnalizarii intercelulare in organism 1. difuzeaza in imediata vecinatate. atasata de membrana. c-GMP. secretati in sange si distribuiti in organism. 18 . reprezentate de hormonii produsi in glandele endocrine.5.hidrofoba. Receptori si traductori de informatie in membranele biologice Receptorii membranari sunt proteine integrale complexe care in urma receptiei unui stimul din mediul extracelular (denumit semnal primar sau mesager prim) produc un semnal secundar (denumit mesager secund) care determina o serie de procese celulare (acestea definesc raspunsul celular la stimulul extern). lipide de tip fosfatidilinositol). Aceste molecule. care reprezinta liganzii receptorului respectiv. IP3. 4. antigeni. dar in general este o molecula sintetizata de celula. 6. fie receptori ai unor organite celulare.gazoasa.Semnale endocrine. dar poate lega mai multe tipuri de molecule la situsuri diferite. difuzeaza in citosol (ex.hidrofila. medicamente etc. de care se poate desprinde (de ex. . hormoni. poate atat sa difuzeze in citosol cat si sa traverseze membranele celulare. inositol trifosfatul. ionii Ca2+). . 3. Receptorii sunt capabili sa interactioneze rapid si reversibil cu mesagerii primi. putand activa fie proteine efectoare care sunt atasate la membrana. Fiecare receptor recunoaste un anumit tip de semnal. cum ar fi oxidul azotic (NO) sau monoxidul de carbon (CO). diacil glicerolul. 5. acidul adenozin monofosforic ciclic. acidul guanozin monofosforic ciclic. c-AMP. pot afecta rata de producere a mesagerului secund. Sinteza moleculei semnal Eliberarea moleculei semnal Transportul moleculei semnal catre tinta Detectia semnalului Raspunsul celular Desprinderea moleculei semnal de receptor Clasificarea semnalelor . DAG. 2.

Acest tip de semnalizare intervine in special in procesele de diferentiere.se transmit de-a lungul axonilor catre celulele tinta.Semnale paracrine. Celulele mentinute in culturi celulare pot secreta factori de crestere care sa le stimuleze propria proliferare. in plus. 19 . . acest tip de semnalizare este caracteristic celulelor canceroase.Semnale autocrine (celulele secreta molecule-semnal care se leaga de receptorii proprii). In general.necesita contactul intercelular. influenteaza celulele netumorale adiacente. ..Semnale nervoase . actioneaza local in vecinatate. generate de celule.Semnale de contact . . putand conduce la formarea unei mase tumorale. Transmiterea unui semnal (prin intermediul unui neurotransmitator) de la o celula nervoasa la alta sau de la o celula nervoasa la o celula musculara este un exemplu de semnalizare paracrina. acestea produc excesiv factori de crestere care determina o proliferare proprie necontrolata si.

Receptorii ionotropi sunt proteine-receptor care formeaza canale ionice. Aceste proteine au o zona receptoare la care se leaga mesagerul prim si o zona efectoare prin care comunica senzorului canalului comanda de deschidere sau inchidere a portii. Receptorii asociati cu o proteina G sunt receptori metabotropi care pot determina sinteza mesagerilor secunzi prin intermediul unei proteine efectoare.si extracelulare. fie sunt asociati cu enzime pe care le activeaza).Clasificarea receptorilor membranari I. in marea lor majoritate. Receptori asociati cu o proteina G III. protein kinaze (enzime care pot fosforila alte proteine). Acest tip de receptori prezinta 7 domenii (coloane) transmembranare conectate prin bucle intra. Receptori asociati cu canale ionice (ionotropi) II. 20 . Enzimele respective sunt. Receptorii din ultimele doua clase mai sunt numiti si receptori metabotropi. Receptori asociati cu enzime (sunt fie ei insisi enzime.

stabilind un influx de glucoza din mediul extracelular in celula (prin difuzie facilitata). care in continuare fosforileaza alte proteine intracelulare. Atat in muschi cat si in ficat. In acest fel proteina devine o kinaza activa. Glut4. plecand de la acizii grasi din lipoproteine. activarea receptorului de insulina determina o serie de reactii enzimatice care conduc la fuzionarea cu membrana plasmatica a unor cule din citoplasma ce contin proteina Glut4. in celulele musculare. In celulele tesutului adipos. se insereaza in membrana exterioara a celulei. insulina produce un raspuns in interiorul celulei fara a trece prin bistratul lipidic. care fosforileaza alte proteine. De exemplu. expunandu-si regiunile catalitice spre citoplasma. Marile grupe de canalopatii sunt: 1) 2) 3) 4) Canalopatii ale muşchilor scheletici Canalopatii (cardiace) Canalopatii neuronale Alte canalopatii 21 . Ca urmare. Exemplu disfunctiile canalelor ionice pot determina canalopatii. Importanta transportului membranar Activitatea de transport membranar este foarte importanta. insulina promoveaza influxul de glucoza in celule. Efectul net al insulinei este acumularea de grasimi in tesutul adipos (daca exista exces de glucoza). proteina receptorului sufera o modificare in structura. 6. iar anumite sincope pot avea efecte negative care pot duce la boli destul de grave. sursa energetica celulara in care este inmagazinata energia glucozei.Receptorii asociati cu enzime activeaza o protein-kinaza citoplasmatica. De exemplu. influxul de glucoza generat de insulina contribuie la sinteza glicerolului. care este un transportor al glucozei. iar glucoza in exces induce formarea de triacilgliceride (grasimi). care sunt impachetati in granule numite lipoproteine. Atunci cand cele doua subunitati α ale receptorului leaga fiecare cate o molecula de insulina. apoi acestea sintetizeaza glicogen. Prin acest mecanism. eliberate apoi in sange. receptorul de insulina poate activa o tirozin-kinaza. In plus. producand raspunsul celular (cresterea permeabilitatii pentru glucoza). ficatul foloseste excesul de glucoza pentru a sintetiza acizi grasi.

K+ . Ca2+ Consecinte clinice Migrene Ataxie (pierderea echilibrului si a coordonarii) Miotonie periodica (redoare musculara si paralizie) Ataxie Convulsii epileptice Surditate Vertij. Ca2+ Na+ . K+ . Ca2+ Na+ .Acestea provoaca diverse boli din care unele sunt ereditare: Boala ereditara Migrena hemiplegica ereditara Ataxie episodica de tip 2 (EA-2) Paralizie periodica hipokalemica Ataxie episodica de tip 1 Convulsii neonantale familiale benigne Surditate dominanta fara sindrom Sindrom QT lung Paralizie periodica Paralizie periodica hiperkalemica Sindrom Liddle Miastenia gravis Boala Dent Miotonie congenitala Mucoviscidoza Aritmie cardiaca Tip de canal 2+ Ca Ca2+ K+ K+ K+ Na+ Na+ Na+ ClNa+ . K+ . Ca2+ Na+ . K+ . K+ . K+ . Ca2+ Na+ . moarte subita prin fibrilatie ventriculara Miotonie si paralizie periodica Hipertensiune Oboseala musculara Calculi renali Sangerari gingivale pana la pierderea dentitiei Miotonie periodica Congestie pulmonara si infectii Ritm cardiac neregulat sau accelerat 22 . Ca2+ Na+ .

Ionescu-Varo. si colaboratorii Biomembrane si patologie.”Carol Davila”. Ed. 1976. Gh. 1988 23 . Bucuresti 1996 4. Ed. Didactica si Pedagogica. Bucuresti. Elemente de Neurobiologie. M. Bucuresti. Ed. 2. Bucuresti. V.. Benga. Ed. Medicala. 3. 1976. Biologie celulara. Rusu. Leon Zagrean.Bibliografie 1.Univ.. Didactica si Pedagogica. Biologie celulara si moleculara.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful