P. 1
Fenomene de Transport Membranar

Fenomene de Transport Membranar

|Views: 21|Likes:
Published by Bfkt Pro

More info:

Published by: Bfkt Pro on Jun 08, 2013
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

06/07/2014

pdf

text

original

Universitatea “Al. I.

Cuza” Iaşi Facultatea de Fizică Master: Metode fizice aplicate în
kinetoterapie şi recuperare medicală

FENOMENE DE TRANSPORT MEMBRANAR
:: BIOELECTRICITATE ::

-

Mai 2013 -

CUPRINS

1. Introducere 2. Structura membranei celulare 3. Mecanisme de transport membranar 4. Mecanisme de macrotransport 5. Receptori si traductori de informatie in membranele biologice 6. Importanta transportului membranar 7. Bibliografie

2

însă acesta a considerat-o parte integrală a unei celule unitare. Istoric Membrana celulară a fost pentru prima dată observată de Robert Hooke. Introducere Membrana celulară este o structură celulară ce delimitează și compartimentează conținutul celular. între altele. "barierele" membranare formate de complexe multiproteice sau subdomenii membranare cu o compoziție proteo-lipidică specifică. Caracterul fluid al unei membrane celulare se datoreaza flexibilitatii fosfolipidelor (compusii majoritari ai membranei).1. 2. echilibru osmotic. participă în cadrul proceselor metabolice. Structura membranei celulare Membranele celulare sunt structuri stabile avand o grosime de ordinul a 10 nm. Acest model a fost modificat datorită descoperirii unor structuri ce compartimentează membrana celulară. ceea ce determina o miscare continua a acestor molecule in interiorul membranei. comunicarea bidirecțională între celule și mediul extern. asigurarea homeostazei. Aceasta organizare complexă a membranei este importantă. pentru polaritatea celulei. Acestea cuprind: zonele de joncțiune intercelulară. Nicholson și Singer au formulat modelul mozaicului fluid. Hugh Daveson și James Frederic Danielli au sugerat structura bilipidică a membranei celulare. Ele prezinta capacitatea de difuzie 3 . locomoția. ce conferă individualitate celulei. formate in principal din lipide si proteine si care sunt caracterizate prin fluiditate si permeabilitate selectiva fata de diferitele molecule aflate in vecinatate. Constituie o barieră selectivă pentru pasajul moleculelor și ionilor. Rolul membranei celulare • • • • • • • • • Transportul de substanțe. protejarea spațiului celular. În 1935. (osmoză) permeabilitate selectivă (vezi mai jos). conferirea unei forme celulei. Este o structură bidimensională continuă cu grosimea de 8-10 nm și cu proprietăți caracteristice de permeabilitate selectivă. Abia în 1855 Karl Wilhelm von Nägeli și Carl Eduard Cramer au emis ipoteza existenței unei membrane celulare responsabile pentru secreția extracelulară și menținerea presiunii intracelulare. iar în 1972.

La fosfolipide. etanolamina. Capatul polar al fosfolipidelor are o sarcina electrica neta negativa. ele deriva din molecula de glicerol. Marea majoritate a lipidelor continute de diverse membrane celulare sunt gliceride. Spre deosebire de lipidele membranei.laterala rapida. Fosfolipidele prezinta atat caracter hidrofil cat si caracter hidrofob. fosfatidiletanolamina. Totusi. hidrofil si doua lanturi hidrocarburice nepolare. doua dintre aceste grupari OH sunt legate fiecare la cate un lant de acizi grasi (lant hidrocarburic). o parte a proteinelor membranare sunt libere sa se deplaseze in interiorul membranei. dar difuzia lor este mult mai lenta. al treilea hidroxil al glicerolului se leaga la o grupare fosfat (PO4¯) in urma unei reactii de condensare intre glicerol si acidul fosforic (H3PO4). lipidele incep sa se autoorganizeze spontan (b-c). fiind ancorate de anumite structuri intracelulare care le limiteaza foarte mult deplasarea in interiorul membranei. In cazul celulelor eucariote. serina si inositol. fosfatidilserina si fosfatidilinositol. in care lanturile hidrofobe se dispun spre interior. in 4 . Lipidele care au lanturi hidrocarburice scurte. in mod similar fosfolipidelor. Gruparea fosfat se poate lega in continuare la una din urmatoarele patru grupari polare: colina. rezultand cele patru tipuri de fosfolipide: fosfatidilcolina (lecitina). care au un capat polar. iar capetele hidrofile spre exterior. printr-o reactie de condensare care duce la formarea unei legaturi esterice intre glicerol si acidul gras respectiv. majoritatea proteinelor membranare nu pot difuza liber in membrana. continand 2 pana la 4 atomi de carbon. Pe masura ce lanturile hidrofobe devin mai lungi. ele formeaza bistraturi semi-stabile. Atunci cand lipide au in jur de 10 atomi de carbon in lanturile hidrocarburice. hidrofobe. Intr-o solutie apoasa. intr-un aranjament care in acest fel minimizeaza energia libera a sistemului apa–lipide. fosfolipidele formeaza de la sine structuri complexe cum ar fi micelele si bistraturile. Toate aceste modificari induc structura specifica fosfolipidelor. sunt solubile in apa (a). Stabilitatea bistratului lipidic creste odata cu lungimea lanturilor hidrocarburice. care prezinta trei grupari hidroxil (OH). in care pot ramane capturate molecule de apa (d-e).

realizarea clatratilor nu va mai fi posibila si moleculele de apa vor deveni mai dezordonate. lanturile lipidelor aflate in componenta membranelor celulare contin 16 – 20 atomi de carbon. numita clatrat. diverse studii efectuate cu ajutorul microscopului electronic au aratat ca membranele celulare sunt bistraturi lipidice in care sunt incorporate integral sau partial proteine. fluiditatea creste. Prin structura sa. in centrul caruia se afla molecula hidrofoba. Odata cu cresterea temperaturii. acizii nucleici. lanturile lipidice devin din ce in ce mai dezordonate. Daca o lipida este plasata intr-o solutie apoasa. glicoproteine si lipoproteine. In schimb. Intr-adevar. Forte de tip Van der Waals apar in urma apropierii spatiale a lanturilor de acizi grasi.timp ce permeabilitatea bistratului scade (f). moleculele de apa vor tinde sa formeze cat mai multe legaturi intre ele si vor avea mai putina libertate de miscare. propus de Nicholson si Singer in 1972. in cazul in care lipidele sunt suficient de numeroase pentru a se produce separarea celor doua faze (apa/lipide) prin formarea unor structuri lipidice compacte (micele. zaharurile. Un clatrat are in general forma unui poliedru cu 12 sau 16 fete pentagonale. In prezent este unanim acceptat modelul mozaicului fluid proteolipidic al membranei. diferiti ioni sau molecule polare. bistraturi). determinata de impachetarea compacta a lipidelor din bistrat. iar celelalte forte slabe il stabilizeaza. moleculele de apa din jurul lipidei nu vor putea forma legaturi de hidrogen cu aceasta. De aceea. La temperaturi scazute. ceea ce duce la ordonarea moleculelor de apa intr-o structura de tip cristalin. apar legaturi de hidrogen si atractii electrostatice (legaturi ionice) intre gruparile hidrofile ale fosfolipidelor si moleculele solutiei apoase. Structura bistratului se schimba odata cu modificarea temperaturii. 5 . Spunem ca repulsia hidrofoba determina formarea bistratului lipidic. cum ar fi proteinele. bistratul lipidic este stabilizat prin actiunea unor forte de slaba intensitate ce determina formarea unor legaturi necovalente. lanturile hidrocarburice ale lipidelor sunt strans impachetate si membrana devine rigida (se solidifica). Odata format. pentru a minimiza energia libera a sistemului. bistratul lipidic reprezinta deci o bariera pentru moleculele hidrofile. De asemenea. iar membrana incepe sa se topeasca. In general.

membrana ramane fluida la temperaturi mai scazute decat in absenta colesterolului. Colesterolul este o alta componenta importanta a membranelor celulare. Carbohidratii pot contribui la aranjamentul spatial al glicoproteinelor si pot creste stabilitatea acestora in interiorul membranei. Acestea. De aceea. 6 . de cele mai multe ori. participa la procesele de recunoastere celulara controlate de sistemul imunitar al organismului. datorat reziduurilor nepolare al. b) proteine extrinseci (sau periferice). avand un rol important in mentinerea stabilitatii membranelor. In cazul glicolipidelor. strabat membrana de la o fata la alta. Circa 10% din fosfolipidele si proteinele membranare leaga chimic (prin legaturi covalente) lanturi de oligozaharide formand astfel glicolipide si respectiv glicoproteine. impreuna cu carbohidratii atasati la unele proteine integrale. Proteinele intrinseci sunt puternic legate de membrana. proteinele extrinseci sunt legate relativ slab de membrana. ele asociindu-se frecvent cu diverse proteine integrale sau cu regiuni hidrofile de la suprafata membranei. Proteinele integrale reprezinta o proportie de 70% din proteinele membranare. avand un caracter puternic hidrofob. iar capetele hidrofile sunt expuse mediului extracelular. stabilizand-o pe intervale mai mari de temperatura. contribuind la rezistenta structurala a membranei. De aceea. ale caror lanturi hidrofobe sunt incorporate in regiunea hidrofoba a membranei.Proteinele membranare pot fi: a) proteine intrinseci (sau integrale). Aceste proteine au un caracter predominant hidrofob. Proteinele periferice nu au regiuni hidrofobe. oligozaharidele pot contribui la stabilitatea membranei sau pot participa la conexiunile dintre celulele vecine intr-un tesut. proteinele intrinseci sunt inglobate in bistratul lipidic sau. Fata exterioara a membranei plasmatice este bogata in glicolipide. Colesterolul modifica fluiditatea membranei. glicoproteinele cresc vascozitatea membranara. In general.

astfel incat o fosfolipida se deplaseaza cu 1 µm in interiorul membranei in cca. CO2) si molecule polare mici. Bistratul lipidic ofera o bariera energetica foarte inalta pentru moleculele de dimensiuni mari. colesterolul reduce permeabilitatea membranei la ionii de hidrogen (H+) si de sodiu (Na+). un bistrat lipidic intact este permeabil la molecule hidrofobe (inclusiv gaze: O2. Capacitatea membranelor celulare de a permite unor molecule hidrofile sa traverseze membrana se datoreaza atat existentei unor proteine membranare integrale (care fie pot forma pori in interiorul membranei. In general. Ca un caz particular.basculare dintr-un monostrat in celalalt (tranzitii rotationale). Totusi. cat si permeabilitatii intrinseci a membranei fata de anumite molecule. Fluiditatea membranara este esentiala pentru functionarea corecta a proteinelor integrale. hidrofile. ca si pentru moleculele mici. vascozitatea unei membrane celulare este de cca. La temperatura normala a organismului.translatie in stratul in care se afla (difuzie laterala). bariera energetica este joasa pentru moleculele hidrofobe aflate in mediul apos si cu cat o molecula este mai hidrofoba. . fie transporta ele insele molecule hidrofile de pe o parte pe alta a membranei). cum ar fi: . In schimb. 7 . . odata intrata in regiunea hidrofoba a membranei. cu atat ea va intra mai usor in membrana. colesterolul scade temperatura de topire a membranelor celulare. 100 de ori mai mare decat cea a apei. In acest fel compozitia mediului intern este strict controlata de permeabilitatea selectiva a membranei si de diverse procese de transport prin membrana. De asemenea. Tranzitiile rotationale sunt foarte rare.flexie (indoire). similara unui fluid vascos. prezenta in sange a fosfolipazelor (enzime care degradeaza fosfolipidele) poate induce hemoliza – pierderea integritatii structurale a membranei plasmatice eritrocitare. neionizate (de exemplu H2O) si nu este permeabil fata de molecule polare de dimensiuni mari (de exemplu zaharuri) si ioni (indiferent de marimea lor). 1 minut. Membrana celulara este o structura dinamica. Mecanisme de transport membranar Cel mai important rol al unei membrane celulare este de a mentine o frontiera permanenta intre mediul intern si mediul exterior structurii celulare respective. in care moleculele pot executa miscari de translatie si rotatie.rotatie in jurul propriei axe. 3. . o molecula nepolara va avea de trecut o bariera energetica relativ inalta pentru a putea parasi membrana. Transportul diverselor molecule prin membrana celulara se poate realiza fie cu consum de energie celulara metabolica (transport activ) fie fara consum de energie metabolica (transport pasiv). ceea ce determina varsarea continutului hematiilor in sange.Deci. proteinele integrale in special nu efectueaza astfel de tranzitii.

V2 = Vex obtinem: ∆W = Win . moleculele se vor deplasa in sensul gradientului de concentratie). cand ∆W = 0.Wex = RT ln cin/cex + zF (Vin . molecula poate fie sa traverseze membrana. Fluxul net de 8 . traiectoria moleculei prezinta numeroase deflexii.difuzie facilitata. ca urmare. satisface ecuatia Nernst : E = Vin . Prin transport pasiv sistemul are tendinta de a ajunge la echilibru termodinamic.Vex) Daca ∆W > 0 .difuzie simpla prin canale.difuzie simpla prin dizolvare in bistratul lipidic. Daca in expresia diferentei de potential electrochimic notam c1 = cin. c2 = cex. V1 = Vin. Daca ∆W < 0 . daca membrana este permeabila pentru acestia.ionii au tendinta de a patrunde in celula. .TRANSPORTUL PASIV In procesele de transport pasiv moleculele transportate se deplaseaza prin miscari de agitatie termica precum si prin miscari determinate de fortele de atractie sau respingere electrostatica intre moleculele respective si moleculele membranei sau ale mediilor apoase. fie sa se intoarca in mediul initial. Prin agitatie termica.ionii au tendinta de a parasi celula. E. Transportul unei specii ionice inceteaza la echilibru. . Transportul unei singure molecule nu depinde de sensul gradientului potentialului electrochimic.Vex = (RT/zF) ln cex/cin Exista trei mecanisme distincte de transport pasiv: . moleculele transportate se deplaseaza in sensul gradientului potentialului lor electrochimic (daca potentialul electric este acelasi pe ambele fete ale membranei. Difuzia simpla a moleculelor prin dizolvare in bistratul lipidic se datoreaza permeabilitatii intinseci a acestuia fata de anumite tipuri de molecule si ioni (discutate mai sus) si consta in traversarea bistratului fara ajutorul proteinelor membranare. In acest caz potentialul de membrana. Deoarece insa ciocnirile moleculare sunt aleatoare. molecula transportata poate depasi barierele energetice impuse de diversele regiuni hidrofile/hidrofobe ale membranei.

nepermitand altor tipuri de ioni sau molecule sa le traverseze. La intrarea in filtru. ionii se desprind de moleculele de apa si se leaga la atomii de oxigen ai filtrului. Difuzia simpla prin canale ionice sau moleculare permite un transport molecular extrem de rapid prin membrana. dar pot permite in acelasi timp trecerea altor tipuri de ioni. in care canalul este inchis. atat ionii Na+ cat si ionii K+ sunt legati la cate 4 molecule de apa. clor) au selectivitate foarte mare pentru un anumit tip de ioni (Na+. canalele ionice (de exemplu canalele ionice de sodiu. Schimbul gazos la nivelul alveolelor pulmonare este un exemplu de transport pasiv realizat prin difuzia simpla a moleculelor de CO2 si O2 prin dizolvare in membrana. ionii pozitivi (cum ar fi H+. deoarece moleculele care vor difuza dinspre mediul cu concentratie mai mare spre mediul cu concentratie mai mica vor fi mai numeroase decat cele care traverseaza membrana in sens invers. Pentru atomul K+. pentru a putea interactiona cu molecula hidrofila care traverseaza membrana prin por. desi ionii de sodiu sunt mai mici decat cei de potasiu si au aceeasi sarcina electrica. 9 . celula controleaza fluxurile de substanta prin membrana. care determina proprietatile selective ale canalului. De exemplu.in exemplul anterior). In schimb. potasiu. Ca2+ si respectiv Cl. Na+) sunt respinsi de sarcinile pozitive aflate in regiunea centrala a porului. Aminoacizii hidrofobi ai unei proteine formatoare de pori se orienteaza spre regiunea lipidica hidrofoba a membranei. Mecanismul de filtrare al acestui canal de K+ se bazeaza pe interactia dintre ionul transportat si atomii de oxigen aflati in structura filtrului. in timp ce aminoacizii hidrofili ai proteinei se orienteaza spre interiorul porului. care se orienteaza in campul electric produs de atomii aflati in peretele interior al canalului. Activitatea unui canal ionic sau molecular este discontinua: perioadele in care canalul este deschis alterneaza cu perioade de inactivitate. Prin diverse moduri de reglare a activitatii canalelor membranare. calciu. canalul acvaporin (AQP) permite numai trecerea moleculelor de apa. In plus. canalele membranare prezinta o mare specificitate pentru anumiti ioni sau molecule. Un caz particular este reprezentat de canalele de potasiu care permit trecerea ionilor K+ dar nu si a ionilor Na+. In general. desi in numar mult mai redus.substanta care traverseaza membrana prin difuzie simpla are insa sensul gradientului de potential electrochimic. Exista deci in structura canalului o anumita regiune. numita filtru. in care viteza de transmitere a informatiei este un element critic. In mediul apos din exteriorul canalului. Un canal membranar este o proteina integrala complexa care formeaza o cale de trecere (un por) pentru anumite molecule sau ioni insolubili in matricea lipidica a membranei. H3O+. K+. Canalele ionice joaca de aceea un rol extrem de important in procesele de semnalizare celulara.

electrice (diferenta de potential electric intre cele doua medii apoase pe care le separa membrana. care pot sa traverseze membrana prin dizolvare (transportori difuzibili). Difuzia facilitata este transportul de substanta prin membrana fie prin intermediul unor proteine transportoare liposolubile. care trec molecula hidrofila de pe o parte pe alta a membranei printr-o modificare in propria conformatie sau prin formare de pori in membrana. poarta si senzorul. Moleculele transportoare (care se mai numesc transportori sau ionofori) nu au proprietati enzimatice. colina. fie prin intermediul unor proteine membranare integrale. vestibulul. mecanice (presiunea). ionii K+). Majoritatea moleculelor transportate in acest mod nu pot trece nici prin canale ionice (datorita marimii lor). Senzorul poate fi o regiune externa a proteineicanal. 10 . filtrul nu permite trecerea moleculelor mari. Deoarece exista un numar limitat de molecule care pot transporta glucoza prin membrana plasmatica. cum ar fi de exemplu glucoza. Descoperirea acestui mecanism de filtrare selectiva a ionilor pentru canalul de potasiu a fost realizata prin cristalografie cu raze X. deplasarea moleculei transportate se face in sensul gradientului electrochimic. denumita si potential transmembranar sau potential de membrana). In structura unui canal ionic se disting cateva domenii caracteristice: filtrul ionic. in timp ce pentru ionul Na+ aceasta distanta este mai mica. ceea ce nu este posibil decat in cazul ionului de potasiu. In numeroase celule. mecanismul principal prin care glucoza din mediul extracelular intra in citoplasma este difuzia facilitata.distanta de interactie cu 4 molecule de oxigen ale filtrului este egala cu distanta de legatura cu cele 4 molecule de apa din mediul apos. Poarta se inchide sau se deschide in functie de reactia senzorului la diferitele semnale receptionate. termice (caldura) sau electromagnetice (lumina). Exista o multitudine de molecule transportoare care asigura difuzia facilitata a multor tipuri de ioni sau molecule (de exemplu glucoza. influxul de glucoza nu poate depasi o anumita limita nici chiar atunci cand concentratia extracelulara de glucoza este foarte mare. nici prin matricea lipidica (deoarece nu sunt liposolubile). Pentru a putea traversa regiunea corespunzatoare filtrului. Semnalele la care este sensibil senzorul pot fi chimice (anumite molecule din mediul apos care se leaga la situsuri specifice ale proteinei-canal). in procesul de difuzie facilitata nu se consuma energie. In vestibul ajung numai ionii selectati in filtru. aflata in contact cu mediul apos de pe una din fetele membranei. pentru care Roderick MacKinnon a primit Premiul Nobel in anul 2003. ionul trebuie sa culiseze de-a lungul canalului prin legari succesive la cate 4 atomi de oxigen simultan. sau o regiune interna a proteinei.

care transporta ioni sau molecule impotriva gradientului lor de concentratie. Tot ionofori formatori de pori sunt si alametacina si monazomicina.transportorii se gasesc in numar mult mai mare decat canalele. TRANSPORTUL ACTIV Exista doua tipuri de transport activ: primar si secundar. . determinand astfel aparitia unor pori conductori cilindrici.Un exemplu de ionofor este antibioticul valinomicina. in timp ce gruparile hidrofile sunt orientate spre interiorul porului. Pot transporta mii de molecule/s. Fiind o proteina formatoare de pori. fluxul de difuzie pentru o molecula de antibiotic este de 107 ioni/s. unde se comporta ca o proteina intrinseca. o molecula de valinomicina creste viteza de transport prin membrana a ionilor K+ la 104 ioni/s. In procesele de transport activ primar sunt implicate proteine membranare integrale cu proprietati enzimatice. Intre difuzia facilitata si difuzia prin canale exista cateva deosebiri importante: . gramicidina isi expune gruparile hidrofobe spre zona lipidica a membranei. care se insereaza in membranele celulare.canalele au o viteza mult mai mare de transport al ionilor (milioane sau chiar sute de milioane de ioni/s).transportorii au o specificitate mai mare. Atunci cand au loc procese care necesita modificari foarte rapide ale concentratiei sau compozitiei ionice (de exemplu in producerea influxului nervos) canalele ionice sunt mai adecvate pentru transportul speciilor implicate in aceste procese. . . gramicidina A. Acesta nu permite trecerea decat a ionilor Na+. Un exemplu de ionofor formator de por este un alt antibiotic. acestia pot distinge intre speciile levogire si dextrogire. astfel incat in celula pot patrunde prin difuzie facilitata numai glucoza dextrogira si aminoacizii levogiri. unde formeaza dimeri helicoidali care strabat membrana.transportorii pot participa la transportul activ secundar. Atunci cand este incorporata in membrana. 11 . Moleculele de gramicidina patrund in interiorul bistratului lipidic.

Modul de functionare este urmatorul. Ca urmare. ionii Na+ ajunsi prin difuzie din mediul intracelular la situsurile de legare ale pompei se leaga la acestea. Procesul de transport activ primar este mecanismul principal prin care sunt mentinute diferentele de concentratii ionice intre diferitele timente celulare. Tot in noua conformatie. In cardiomiocite. In membranele celulare exista mai multe tipuri de pompe ionice. exista insa si pompe care utilizeaza energia luminii. proces in care este eliberata o parte din energia chimica a ATP-ului. pompa prezinta pe partea intracelulara o afinitate foarte mare pentru ionii Na+ si foarte mica pentru ionii K+. Ca urmare. afinitatea pompei pentru Na+ este foarte mica. pompa isi schimba conformatia. In noua conformatie. Proteina pompei absoarbe partial energia furnizata prin hidroliza ATP si isi schimba conformatia. pompa efectueaza trecerea moleculei hidrofile de pe o parte pe alta a membranei. aceasta legare induce relaxarea proteinei la conformatia initiala. In schimb. este de aceea un proces endergonic (consumator de energie). Energia care nu este absorbita de pompa este disipata prin incalzirea locala a mediului apos in care se produce hidroliza ATP.de potential electric sau de presiune osmotica. Astfel de proteine se numesc pompe membranare. iar accesul ionilor Na+ dinspre regiunea intracelulara este blocat. stimuland hidroliza moleculei de ATP care este legata de pompa. Prin aceasta modificare conformationala. adica in sens opus tendintei naturale de crestere a entropiei care sa duca la anularea acestor gradienti. care extrag trei ioni de sodiu din celula si introduc doi ioni de potasiu din mediul extracelular in celula pentru fiecare molecula de ATP hidrolizata. Reactiile exergonice care furnizeaza energia necesara functionarii pompelor membranare sunt in general reactii metabolice. cel mai important rol in mentinerea potentialului de repaus la valoare constanta il au pompele de Na+-K+ ale plasmalemei. care revine la conformatia initiala si ciclul poate fi reluat. ceea ce favorizeaza legarea rapida a ionilor de potasiu la situsurile pompei. Ionii 12 . situsurile de legare ale sodiului sunt expuse mediului extracelular. precum si intre citosol si mediul extracelular. Energia absorbita de proteina este in final cedata prin relaxarea structurii pompei. Transportul activ primar este posibil numai prin cuplarea sa energetica cu reactii care furnizeaza energie libera (reactii exergonice). molecula de ATP se leaga la molecula pompei ionice si este hidrolizata la ADP. astfel incat ionii Na+ se desprind de situsurile pompei si difuzeaza in mediul apos extracelular. In conformatia de repaus. Pompele care folosesc energia ATP se numesc pompe ATP-azice sau ATP-aze. in aceasta conformatie afinitatea proteinei fata de ionii K+ este foarte mare. Majoritatea pompelor functioneaza pe principiul utilizarii energiei moleculei de ATP pentru a transporta anumiti ioni impotriva gradientului electrochimic intre cele doua fete ale membranei.

ciclul pompei de Na+-K+ poate functiona in sens invers. ionii K+ se desprind si difuzeaza in mediul intracelular. care mentine o concentratie foarte redusa de Ca2+ in citosol. ceea ce contribuie la polarizarea electrica a membranei. iar concentratiile de ADP si fosfat intracelular (Pi) sunt suficient de mari. iar la fiecare ciclu de functionare transfera o sarcina electrica neta pozitiva (+e) spre exterior. aceasta sufera o modificare conformationala prin care transloca un proton din citoplasma in exteriorul celulei. Sub actiunea luminii. care induce o reactie de fotoizomerizare in bacteriorodopsina. Aceasta enzima complexa fie sintetizeaza ATP folosind gradientul existent de H+. In celulele nervoase. In membranele celulare exista si alte tipuri de pompe ionice. iar aceasta incepe sa sintetizeze ATP. cca. Daca functionarea Ca2+-ATP-azei este deficitara. care se afla in membrana mitocondriilor. Deoarece afinitatea fata de K+ este din nou redusa. Pompa de Na+-K+ se gaseste in plasmalema tuturor celulelor de origine animala. O singura molecula de Na+-K+-ATP-aza scindeaza in jur de 100 molecule de ATP pe secunda. In repaus. gradientul ionilor de calciu este mentinut la o valoare foarte mare (3-4 ordine de marime) atat intre citosol si mediul extracelular. in faza de repolarizare acest consum ajunge la 70% din consumul energetic celular. de ordinul ~100 nM. Datorita pompelor de calciu din plasmalema si din membrana reticulului endo/sarcoplasmatic.K+ legati la proteina sunt acum expusi mediului intracelular. ceea ce induce apoptoza (moartea celulara programata). 13 . In cele doua cazuri. cloroplastelor sau ale bacteriilor aerobe sau fotosintetice. Un rol foarte important il are Ca -ATP-aza. Un alt exemplu remarcabil este ATP-sintaza. permitand legarea unei alte molecule ATP in locul sau. Pentru fiecare molecula de ATP hidrolizata. 30% din energia ATP-ului celular este consumata pentru functionarea acestei pompe. producand un gradient de protoni. Ca2+-ATP-aza pompeaza cate doi ioni de calciu din citosol. fie functioneaza ca H+ATP-aza. concentratia Ca2+ atat in reticul cat si mediul extracelular este in jur de 1 mM). 2+ Alte pompe ionice sunt H+-K+-ATP-aza din membrana celulelor mucoasei gastrice sau pompa protonica bacteriorodopsina aflata in membranele unor bacterii. celula va avea un nivel toxic al calciului citosolic. gruparea fosfat paraseste proteina. Aceasta proprietate defineste caracterul electrogenic al pompei. pompele membranare sunt reversibile. cat si intre citosol si interiorul reticulului endosau sarcoplasmatic (in conditii normale. In cazul in care concentratiile de sodiu extracelular si de potasiu intracelular sunt excesiv de mari. In general. deplasarea protonilor are loc in sensuri opuse.

Concentratia de glucoza in citoplasma este mai mare decat in interstitiu. Cotransportul este implicat de exemplu in transferul glucozei din intestin in sange prin celulele epiteliului intestinal. astfel incat energia eliberata prin miscarea unor molecule de un anumit tip in sensul gradientului lor electrochimic este folosita pentru a transporta molecule de alt tip impotriva gradientului lor electrochimic. care mentin o concentratie scazuta de ioni Na+ in interior (10-l5 mM fata de 144 mM in exterior si 144 mM in lumenul intestinului). prin care cele doua tipuri de molecule sunt transportate in sensuri opuse. de aceea acest tip de transport este activ. Astfel de transportori se numesc cotransportori. membrana plasmatica prezinta o sarcina neta negativa pe fata interioara si o sarcina neta pozitiva pe fata exterioara. In acest caz. 14 . In membrana bazala (dinspre interstitiu) a celulelor epiteliale se gasesc pompe de Na+-K+. In membrana apicala (dinspre lumen) se gasesc cotransportori care transfera simultan (prin simport) cate un ion Na+ si o molecula de glucoza (sau un aminoacid) in citoplasma. Exista simport. de exemplu. in acest proces glucoza este transportata impotriva gradientului de concentratie. iar procesul se numeste cotransport sau transport cuplat. care cupleaza doi gradienti electrochimici diferiti. Datorita proceselor celulare de pompaj ionic. si antiport. cotransportul este electrogenic deoarece are ca rezultat net transportul unei sarcini electrice pozitive dintr-o parte a membranei in cealalta. deci tinde la o stare cu energie mai mica. Energia cedata in acest proces este preluata de cotransportori pentru a transloca alte molecule sau ioni impotriva gradientului electrochimic. In cotransport. in timp ce Na+-K+-ATP-aza din plasmalema pompeaza ionii Na+ din interior spre exterior. iar la nivelul membranei bazale glucoza este transportata pasiv prin difuzie facilitata. deplasarea unor sarcini electrice in sensul potentialului lor electrochimic reprezinta un proces exergonic deoarece sistemul tinde in acest fel la starea de echilibru in care diferenta de potential membranar sa se anuleze. in chimioterapia cancerului apare rezistenta la medicamentele administrate. celulele pot de asemenea sa sintetizeze proteine care sa formeze pompe membranare. Efectul net al acestor procese de transport este transferul transcelular de glucoza din spatiul luminal spre sange. ceea ce determina o valoare negativa a diferentei de potential membranar. Cotransportorul Na+/Ca2+ transloca deci un ion de calciu din interior in mediul extracelular pe baza energiei eliberate la deplasarea a trei ioni Na+ in sensul gradientului electrochimic. in care ambele tipuri de molecule sunt transportate in aceeasi directie.In anumite situatii. In procesele de transport activ secundar sunt implicati transportori complecsi. pentru a elimina anumite substante toxice sau medicamente. In celulele nodurilor sinusal si atrioventricular se produce de asemenea un transfer de sarcina prin antiport electrogenic 3 ioni Na+/ 1 ion Ca2+ (influx de sarcina neta +e pentru fiecare molecula cotransportoare). Transportul glucozei din lumen in interstitiu este blocat daca pompa ionica de Na+-K+ este inhibata (de exemplu cu oligomicina sau ouabaina). Prin acest mecanism.

ceea ce determina scaderea potentialului membranar la valoarea de repaus. in care excesul de cationi acumulati in sarcoplasma este eliminat prin actiunea pompelor de sodiu si calciu.Ionul Na+ K+ Ca2+ Concentratia extracelulara (mM) 145 4 2 Concentratia intracelulara (mM) 15 150 10-4 Pompele de Ca2+ si Na+-K+ asigura gradienti mari ai ionilor Ca2+. ceea ce determina cresterea influxului de cationi Na+ si Ca2+ in celula. De asemenea. antiportul Na+/Ca2+ are un rol esential in generarea periodica spontana a potentialelor de actiune de catre celulele nodurilor. Cand potentialul depaseste valoarea de prag. Na+ si K+ intre sarcoplasma si mediul exterior in celula relaxata. 15 . de aproximativ -50 mV (faza prepotentialului de actiune). Concentratiile diferitilor ioni revin lent la valoarea de repaus. deoarece participa la acumularea de sarcini pozitive pe fata interioara a sarcolemei si deci la depolarizarea progresiva a celulelor. de la aproximativ -70 mV pana la valoarea de prag. precum si revenirea la valorile normale ale acestora dupa generarea potentialelor electrice (potentiale de actiune). Ca urmare. care determina inchiderea canalelor de calciu si sodiu. Potentialul electric membranar creste rapid la valori pozitive (faza de depolarizare rapida). Urmeaza faza de repolarizare. se produce activarea rapida a canalelor de sodiu si calciu din sarcolema. potentialul electric al membranei creste continuu.

In fagocitoza celula inglobeaza particule extracelulare solide pe care le inconjoara cu pseudopode (prelungiri citoplasmatice) care apoi fuzioneaza in spatele lor. exocitoza si transcitoza. care contine materialul ingerat. 16 . virusul gripal intra in celule prin endocitoza mediata de receptori. care induc formarea de cule membranare in care este inglobat material extracelular. O parte din moleculele rezultate pot permea membrana culei.4. prin acest mecanism celulele organismului preiau colesterolul transportat de sange. Mecanisme de macrotransport In procesele de macrotransport substantele intra sau ies din celula sub forma unor aglomerari multimoleculare. Cele trei modalitati de macrotransport prin endocitoza sunt: fagocitoza. Exista trei tipuri de macrotransport: endocitoza. Se formeaza astfel o vacuola in citoplasma. In organismul uman exista celule specializate (fagocite. In pinocitoza celula inglobeaza lichid extracelular in mod similar fagocitozei. reziduuri celulare apoptotice sau bacterii. fara a fi insa dispersat in citoplasma (ramane in continuare ca material extra-citoplasmatic). In endocitoza mediata de receptori. pinocitoza si endocitoza mediata de receptori. in care are loc degradarea unui material bogat in lipide. aceasta nu se realizeaza prin traversarea propriu-zisa a membranei plasmatice. In procesele de transport membranar discutate mai sus moleculele sau ionii erau transportati individual prin membrana. trecand in citoplasma. Acestea descompun materialul in molecule mici prin digestie (de obicei prin hidroliza). Veziculele rezultate prin endocitoza pot de asemenea sa fuzioneze cu lizozomii. De exemplu. ci prin formare de cule membranare care sunt inglobate sau eliminate din celula. anumite substante extracelulare se leaga la receptori membranari specifici. macrofagi) care prin fagocitoza inglobeaza si distrug diverse substante toxice. Endocitoza prezinta avantajul de a minimiza volumul in care trebuie sa actioneze enzimele de digestie a materialului internalizat. De asemenea. proteine si carbohidrati proveniti din membranele celulare. Desi in procesele de macrotransport diverse substante sunt introduse sau scoase din celula. de aceea transportul membranar se mai numeste microtransport. In procesul de endocitoza materialul extracelular este introdus in interiorul celulei.

De exemplu. 17 . iar apoi sunt transportate spre suprafata celulara.) in terminatiile nervoase. mentinut prin procese de endocitoza si exocitoza. transcitoza prin endoteliul capilar determina trecerea proteinelor plasmatice din sange in spatiul extravascular. fuzioneaza cu aceasta si elibereaza materialul in exteriorul celulei. eliberarea anticorpilor in sange sau eliberarea de neurotransmitatori (acetilcolina. apoi fuzioneaza cu membrana plasmatica pe partea opusa a celulei si elibereaza materialul in spatiul extracelular. Componentele membranelor celulare sunt sintetizate in reticulul endoplasmatic. Prin acest mecanism se produce. iar compusii membranari eliberati se insereaza sau se ataseaza la membrana. Membranele celulare sunt in mod continuu degradate.In procesul de exocitoza. transportate ca cule spre aparatul Golgi unde sunt modificate. De exemplu. secretia de insulina. Daca una sau mai multe enzime lizozomice prezinta activitate defectuoasa. in boala Tay-Sachs (boala lizozomala). de exemplu. sub actiunea unor enzime digestive. Diversii componenti membranari circula intre diferite timente celulare si suprafata celulei intr-un flux permanent. In procesul de transcitoza. Incapacitatea de a forma receptori in membrana plasmatica duce. cule cu material extracelular sunt inglobate in celula. la dezvoltarea a numeroase afectiuni ale cordului. Aici culele isi elibereaza continutul in mediul extracelular (prin exocitoza). cule membranare continand material intracelular sunt transportate spre membrana plasmatica. apar unele afectiuni asociate cu stocarea excesiva de material membranar in lizozomi. Degradarea componentelor membranare se produce in lizozomi. reciclate si regenerate. enzima hexozaminidaza A este defectuoasa. iar glicolipidele nu mai pot fi degradate. glutamatul etc. Acumularea de glicolipide in lizozomi induce dereglari neurologice grave si moarte. Alte mutatii pot determina de asemenea stocarea proteinelor-receptor in reticulul endoplasmatic. traverseaza celula fara a-si deversa continutul in citoplasma. de exemplu.

Fiecare receptor recunoaste un anumit tip de semnal. putand activa fie proteine efectoare care sunt atasate la membrana. lipide de tip fosfatidilinositol). secretati in sange si distribuiti in organism. atasata de membrana. .Semnale endocrine. 18 . c-GMP.5. dar poate lega mai multe tipuri de molecule la situsuri diferite. 4. 2. Sinteza moleculei semnal Eliberarea moleculei semnal Transportul moleculei semnal catre tinta Detectia semnalului Raspunsul celular Desprinderea moleculei semnal de receptor Clasificarea semnalelor . DAG. acidul adenozin monofosforic ciclic. reprezentate de hormonii produsi in glandele endocrine. 3. care reprezinta liganzii receptorului respectiv. pot afecta rata de producere a mesagerului secund. 5. inositol trifosfatul. Aceste molecule. medicamente etc. Etapele semnalizarii intercelulare in organism 1. Mesagerul secund poate fi uneori chiar complexul receptor – mesager prim. fie receptori ai unor organite celulare. diacil glicerolul. cum ar fi oxidul azotic (NO) sau monoxidul de carbon (CO). c-AMP. care pot fi mediatori chimici. poate atat sa difuzeze in citosol cat si sa traverseze membranele celulare. . IP3. care poate fi: .hidrofila. difuzeaza in citosol (ex.hidrofoba. 6.gazoasa. Receptorii sunt capabili sa interactioneze rapid si reversibil cu mesagerii primi. hormoni. Receptori si traductori de informatie in membranele biologice Receptorii membranari sunt proteine integrale complexe care in urma receptiei unui stimul din mediul extracelular (denumit semnal primar sau mesager prim) produc un semnal secundar (denumit mesager secund) care determina o serie de procese celulare (acestea definesc raspunsul celular la stimulul extern). de care se poate desprinde (de ex. acidul guanozin monofosforic ciclic. dar in general este o molecula sintetizata de celula. difuzeaza in imediata vecinatate. antigeni. ionii Ca2+).

acestea produc excesiv factori de crestere care determina o proliferare proprie necontrolata si.se transmit de-a lungul axonilor catre celulele tinta.Semnale nervoase . generate de celule..Semnale autocrine (celulele secreta molecule-semnal care se leaga de receptorii proprii). Transmiterea unui semnal (prin intermediul unui neurotransmitator) de la o celula nervoasa la alta sau de la o celula nervoasa la o celula musculara este un exemplu de semnalizare paracrina. 19 . in plus. . putand conduce la formarea unei mase tumorale. Celulele mentinute in culturi celulare pot secreta factori de crestere care sa le stimuleze propria proliferare.Semnale paracrine. . In general. . acest tip de semnalizare este caracteristic celulelor canceroase.necesita contactul intercelular. actioneaza local in vecinatate. influenteaza celulele netumorale adiacente. Acest tip de semnalizare intervine in special in procesele de diferentiere.Semnale de contact .

Clasificarea receptorilor membranari I. Receptori asociati cu enzime (sunt fie ei insisi enzime. Receptorii din ultimele doua clase mai sunt numiti si receptori metabotropi.si extracelulare. Receptori asociati cu canale ionice (ionotropi) II. Receptori asociati cu o proteina G III. Aceste proteine au o zona receptoare la care se leaga mesagerul prim si o zona efectoare prin care comunica senzorului canalului comanda de deschidere sau inchidere a portii. protein kinaze (enzime care pot fosforila alte proteine). 20 . fie sunt asociati cu enzime pe care le activeaza). Enzimele respective sunt. Receptorii asociati cu o proteina G sunt receptori metabotropi care pot determina sinteza mesagerilor secunzi prin intermediul unei proteine efectoare. Receptorii ionotropi sunt proteine-receptor care formeaza canale ionice. Acest tip de receptori prezinta 7 domenii (coloane) transmembranare conectate prin bucle intra. in marea lor majoritate.

In acest fel proteina devine o kinaza activa. ficatul foloseste excesul de glucoza pentru a sintetiza acizi grasi. care este un transportor al glucozei. expunandu-si regiunile catalitice spre citoplasma. Glut4. activarea receptorului de insulina determina o serie de reactii enzimatice care conduc la fuzionarea cu membrana plasmatica a unor cule din citoplasma ce contin proteina Glut4. receptorul de insulina poate activa o tirozin-kinaza. Marile grupe de canalopatii sunt: 1) 2) 3) 4) Canalopatii ale muşchilor scheletici Canalopatii (cardiace) Canalopatii neuronale Alte canalopatii 21 . Prin acest mecanism. eliberate apoi in sange. care fosforileaza alte proteine. insulina produce un raspuns in interiorul celulei fara a trece prin bistratul lipidic. se insereaza in membrana exterioara a celulei. sursa energetica celulara in care este inmagazinata energia glucozei. Ca urmare. In plus. Importanta transportului membranar Activitatea de transport membranar este foarte importanta. Efectul net al insulinei este acumularea de grasimi in tesutul adipos (daca exista exces de glucoza). insulina promoveaza influxul de glucoza in celule. Exemplu disfunctiile canalelor ionice pot determina canalopatii. De exemplu. In celulele tesutului adipos. care in continuare fosforileaza alte proteine intracelulare. Atat in muschi cat si in ficat. Atunci cand cele doua subunitati α ale receptorului leaga fiecare cate o molecula de insulina. stabilind un influx de glucoza din mediul extracelular in celula (prin difuzie facilitata). apoi acestea sintetizeaza glicogen. 6.Receptorii asociati cu enzime activeaza o protein-kinaza citoplasmatica. iar glucoza in exces induce formarea de triacilgliceride (grasimi). iar anumite sincope pot avea efecte negative care pot duce la boli destul de grave. De exemplu. producand raspunsul celular (cresterea permeabilitatii pentru glucoza). care sunt impachetati in granule numite lipoproteine. plecand de la acizii grasi din lipoproteine. influxul de glucoza generat de insulina contribuie la sinteza glicerolului. in celulele musculare. proteina receptorului sufera o modificare in structura.

K+ . Ca2+ Consecinte clinice Migrene Ataxie (pierderea echilibrului si a coordonarii) Miotonie periodica (redoare musculara si paralizie) Ataxie Convulsii epileptice Surditate Vertij. Ca2+ Na+ . Ca2+ Na+ . K+ . K+ . moarte subita prin fibrilatie ventriculara Miotonie si paralizie periodica Hipertensiune Oboseala musculara Calculi renali Sangerari gingivale pana la pierderea dentitiei Miotonie periodica Congestie pulmonara si infectii Ritm cardiac neregulat sau accelerat 22 . Ca2+ Na+ . Ca2+ Na+ . K+ . Ca2+ Na+ .Acestea provoaca diverse boli din care unele sunt ereditare: Boala ereditara Migrena hemiplegica ereditara Ataxie episodica de tip 2 (EA-2) Paralizie periodica hipokalemica Ataxie episodica de tip 1 Convulsii neonantale familiale benigne Surditate dominanta fara sindrom Sindrom QT lung Paralizie periodica Paralizie periodica hiperkalemica Sindrom Liddle Miastenia gravis Boala Dent Miotonie congenitala Mucoviscidoza Aritmie cardiaca Tip de canal 2+ Ca Ca2+ K+ K+ K+ Na+ Na+ Na+ ClNa+ . K+ . K+ .

Bucuresti. Ed.. Bucuresti.Univ. Gh. Bucuresti 1996 4. Rusu. 1976. 2. Biologie celulara. Benga.”Carol Davila”. si colaboratorii Biomembrane si patologie. Medicala. 1988 23 .. Ed. Bucuresti. Biologie celulara si moleculara. Ed. V. Ionescu-Varo. M. Leon Zagrean.Bibliografie 1. Elemente de Neurobiologie. Didactica si Pedagogica. Didactica si Pedagogica. 1976. Ed. 3.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->