Universitatea “Al. I.

Cuza” Iaşi Facultatea de Fizică Master: Metode fizice aplicate în
kinetoterapie şi recuperare medicală

FENOMENE DE TRANSPORT MEMBRANAR
:: BIOELECTRICITATE ::

-

Mai 2013 -

CUPRINS

1. Introducere 2. Structura membranei celulare 3. Mecanisme de transport membranar 4. Mecanisme de macrotransport 5. Receptori si traductori de informatie in membranele biologice 6. Importanta transportului membranar 7. Bibliografie

2

iar în 1972. "barierele" membranare formate de complexe multiproteice sau subdomenii membranare cu o compoziție proteo-lipidică specifică. Caracterul fluid al unei membrane celulare se datoreaza flexibilitatii fosfolipidelor (compusii majoritari ai membranei). Este o structură bidimensională continuă cu grosimea de 8-10 nm și cu proprietăți caracteristice de permeabilitate selectivă. Abia în 1855 Karl Wilhelm von Nägeli și Carl Eduard Cramer au emis ipoteza existenței unei membrane celulare responsabile pentru secreția extracelulară și menținerea presiunii intracelulare. Aceasta organizare complexă a membranei este importantă. ceea ce determina o miscare continua a acestor molecule in interiorul membranei. protejarea spațiului celular. 2.1. Introducere Membrana celulară este o structură celulară ce delimitează și compartimentează conținutul celular. Rolul membranei celulare • • • • • • • • • Transportul de substanțe. Istoric Membrana celulară a fost pentru prima dată observată de Robert Hooke. Constituie o barieră selectivă pentru pasajul moleculelor și ionilor. Acest model a fost modificat datorită descoperirii unor structuri ce compartimentează membrana celulară. pentru polaritatea celulei. formate in principal din lipide si proteine si care sunt caracterizate prin fluiditate si permeabilitate selectiva fata de diferitele molecule aflate in vecinatate. ce conferă individualitate celulei. comunicarea bidirecțională între celule și mediul extern. Structura membranei celulare Membranele celulare sunt structuri stabile avand o grosime de ordinul a 10 nm. Acestea cuprind: zonele de joncțiune intercelulară. participă în cadrul proceselor metabolice. însă acesta a considerat-o parte integrală a unei celule unitare. echilibru osmotic. (osmoză) permeabilitate selectivă (vezi mai jos). Ele prezinta capacitatea de difuzie 3 . În 1935. Hugh Daveson și James Frederic Danielli au sugerat structura bilipidică a membranei celulare. asigurarea homeostazei. Nicholson și Singer au formulat modelul mozaicului fluid. conferirea unei forme celulei. între altele. locomoția.

fosfatidilserina si fosfatidilinositol. rezultand cele patru tipuri de fosfolipide: fosfatidilcolina (lecitina). Intr-o solutie apoasa. o parte a proteinelor membranare sunt libere sa se deplaseze in interiorul membranei. intr-un aranjament care in acest fel minimizeaza energia libera a sistemului apa–lipide. fiind ancorate de anumite structuri intracelulare care le limiteaza foarte mult deplasarea in interiorul membranei. Fosfolipidele prezinta atat caracter hidrofil cat si caracter hidrofob. in mod similar fosfolipidelor. Spre deosebire de lipidele membranei. Marea majoritate a lipidelor continute de diverse membrane celulare sunt gliceride. fosfatidiletanolamina. Capatul polar al fosfolipidelor are o sarcina electrica neta negativa. Atunci cand lipide au in jur de 10 atomi de carbon in lanturile hidrocarburice. care au un capat polar. serina si inositol. Totusi. iar capetele hidrofile spre exterior. ele formeaza bistraturi semi-stabile. sunt solubile in apa (a). care prezinta trei grupari hidroxil (OH). Toate aceste modificari induc structura specifica fosfolipidelor. hidrofobe. Gruparea fosfat se poate lega in continuare la una din urmatoarele patru grupari polare: colina. al treilea hidroxil al glicerolului se leaga la o grupare fosfat (PO4¯) in urma unei reactii de condensare intre glicerol si acidul fosforic (H3PO4). Pe masura ce lanturile hidrofobe devin mai lungi. La fosfolipide. dar difuzia lor este mult mai lenta. lipidele incep sa se autoorganizeze spontan (b-c). hidrofil si doua lanturi hidrocarburice nepolare. in care lanturile hidrofobe se dispun spre interior. In cazul celulelor eucariote. continand 2 pana la 4 atomi de carbon. in care pot ramane capturate molecule de apa (d-e). etanolamina. ele deriva din molecula de glicerol. printr-o reactie de condensare care duce la formarea unei legaturi esterice intre glicerol si acidul gras respectiv. in 4 .laterala rapida. Stabilitatea bistratului lipidic creste odata cu lungimea lanturilor hidrocarburice. majoritatea proteinelor membranare nu pot difuza liber in membrana. fosfolipidele formeaza de la sine structuri complexe cum ar fi micelele si bistraturile. doua dintre aceste grupari OH sunt legate fiecare la cate un lant de acizi grasi (lant hidrocarburic). Lipidele care au lanturi hidrocarburice scurte.

bistratul lipidic reprezinta deci o bariera pentru moleculele hidrofile. moleculele de apa din jurul lipidei nu vor putea forma legaturi de hidrogen cu aceasta. lanturile lipidelor aflate in componenta membranelor celulare contin 16 – 20 atomi de carbon. in centrul caruia se afla molecula hidrofoba. iar celelalte forte slabe il stabilizeaza. La temperaturi scazute. apar legaturi de hidrogen si atractii electrostatice (legaturi ionice) intre gruparile hidrofile ale fosfolipidelor si moleculele solutiei apoase. propus de Nicholson si Singer in 1972. Odata cu cresterea temperaturii. lanturile lipidice devin din ce in ce mai dezordonate. Spunem ca repulsia hidrofoba determina formarea bistratului lipidic. Structura bistratului se schimba odata cu modificarea temperaturii. determinata de impachetarea compacta a lipidelor din bistrat. De aceea. De asemenea. Un clatrat are in general forma unui poliedru cu 12 sau 16 fete pentagonale. Intr-adevar. 5 . bistratul lipidic este stabilizat prin actiunea unor forte de slaba intensitate ce determina formarea unor legaturi necovalente. cum ar fi proteinele. diverse studii efectuate cu ajutorul microscopului electronic au aratat ca membranele celulare sunt bistraturi lipidice in care sunt incorporate integral sau partial proteine. acizii nucleici.timp ce permeabilitatea bistratului scade (f). Daca o lipida este plasata intr-o solutie apoasa. iar membrana incepe sa se topeasca. Forte de tip Van der Waals apar in urma apropierii spatiale a lanturilor de acizi grasi. pentru a minimiza energia libera a sistemului. zaharurile. realizarea clatratilor nu va mai fi posibila si moleculele de apa vor deveni mai dezordonate. bistraturi). In prezent este unanim acceptat modelul mozaicului fluid proteolipidic al membranei. Prin structura sa. glicoproteine si lipoproteine. Odata format. moleculele de apa vor tinde sa formeze cat mai multe legaturi intre ele si vor avea mai putina libertate de miscare. numita clatrat. ceea ce duce la ordonarea moleculelor de apa intr-o structura de tip cristalin. fluiditatea creste. in cazul in care lipidele sunt suficient de numeroase pentru a se produce separarea celor doua faze (apa/lipide) prin formarea unor structuri lipidice compacte (micele. In general. lanturile hidrocarburice ale lipidelor sunt strans impachetate si membrana devine rigida (se solidifica). diferiti ioni sau molecule polare. In schimb.

Proteinele intrinseci sunt puternic legate de membrana. b) proteine extrinseci (sau periferice). oligozaharidele pot contribui la stabilitatea membranei sau pot participa la conexiunile dintre celulele vecine intr-un tesut. avand un rol important in mentinerea stabilitatii membranelor. De aceea. datorat reziduurilor nepolare al. In cazul glicolipidelor. Colesterolul este o alta componenta importanta a membranelor celulare. contribuind la rezistenta structurala a membranei. participa la procesele de recunoastere celulara controlate de sistemul imunitar al organismului. strabat membrana de la o fata la alta. glicoproteinele cresc vascozitatea membranara. Colesterolul modifica fluiditatea membranei. Aceste proteine au un caracter predominant hidrofob. Circa 10% din fosfolipidele si proteinele membranare leaga chimic (prin legaturi covalente) lanturi de oligozaharide formand astfel glicolipide si respectiv glicoproteine. ele asociindu-se frecvent cu diverse proteine integrale sau cu regiuni hidrofile de la suprafata membranei. avand un caracter puternic hidrofob. Acestea. 6 . de cele mai multe ori. Proteinele periferice nu au regiuni hidrofobe. Fata exterioara a membranei plasmatice este bogata in glicolipide. stabilizand-o pe intervale mai mari de temperatura. Carbohidratii pot contribui la aranjamentul spatial al glicoproteinelor si pot creste stabilitatea acestora in interiorul membranei. In general. iar capetele hidrofile sunt expuse mediului extracelular. proteinele extrinseci sunt legate relativ slab de membrana. ale caror lanturi hidrofobe sunt incorporate in regiunea hidrofoba a membranei. membrana ramane fluida la temperaturi mai scazute decat in absenta colesterolului. Proteinele integrale reprezinta o proportie de 70% din proteinele membranare. impreuna cu carbohidratii atasati la unele proteine integrale.Proteinele membranare pot fi: a) proteine intrinseci (sau integrale). proteinele intrinseci sunt inglobate in bistratul lipidic sau. De aceea.

Totusi.translatie in stratul in care se afla (difuzie laterala). hidrofile. . colesterolul reduce permeabilitatea membranei la ionii de hidrogen (H+) si de sodiu (Na+). astfel incat o fosfolipida se deplaseaza cu 1 µm in interiorul membranei in cca. In acest fel compozitia mediului intern este strict controlata de permeabilitatea selectiva a membranei si de diverse procese de transport prin membrana. o molecula nepolara va avea de trecut o bariera energetica relativ inalta pentru a putea parasi membrana. .flexie (indoire). in care moleculele pot executa miscari de translatie si rotatie. De asemenea. bariera energetica este joasa pentru moleculele hidrofobe aflate in mediul apos si cu cat o molecula este mai hidrofoba.rotatie in jurul propriei axe. cat si permeabilitatii intrinseci a membranei fata de anumite molecule. neionizate (de exemplu H2O) si nu este permeabil fata de molecule polare de dimensiuni mari (de exemplu zaharuri) si ioni (indiferent de marimea lor). prezenta in sange a fosfolipazelor (enzime care degradeaza fosfolipidele) poate induce hemoliza – pierderea integritatii structurale a membranei plasmatice eritrocitare. 3. fie transporta ele insele molecule hidrofile de pe o parte pe alta a membranei). In general.Deci. 100 de ori mai mare decat cea a apei. Tranzitiile rotationale sunt foarte rare. Capacitatea membranelor celulare de a permite unor molecule hidrofile sa traverseze membrana se datoreaza atat existentei unor proteine membranare integrale (care fie pot forma pori in interiorul membranei. 7 . colesterolul scade temperatura de topire a membranelor celulare. Ca un caz particular. Fluiditatea membranara este esentiala pentru functionarea corecta a proteinelor integrale. cu atat ea va intra mai usor in membrana. Bistratul lipidic ofera o bariera energetica foarte inalta pentru moleculele de dimensiuni mari. un bistrat lipidic intact este permeabil la molecule hidrofobe (inclusiv gaze: O2. similara unui fluid vascos. vascozitatea unei membrane celulare este de cca. Transportul diverselor molecule prin membrana celulara se poate realiza fie cu consum de energie celulara metabolica (transport activ) fie fara consum de energie metabolica (transport pasiv). ca si pentru moleculele mici. CO2) si molecule polare mici. Membrana celulara este o structura dinamica. La temperatura normala a organismului. proteinele integrale in special nu efectueaza astfel de tranzitii.basculare dintr-un monostrat in celalalt (tranzitii rotationale). cum ar fi: . Mecanisme de transport membranar Cel mai important rol al unei membrane celulare este de a mentine o frontiera permanenta intre mediul intern si mediul exterior structurii celulare respective. In schimb. . 1 minut. odata intrata in regiunea hidrofoba a membranei. ceea ce determina varsarea continutului hematiilor in sange.

Transportul unei singure molecule nu depinde de sensul gradientului potentialului electrochimic.difuzie facilitata. moleculele se vor deplasa in sensul gradientului de concentratie). molecula transportata poate depasi barierele energetice impuse de diversele regiuni hidrofile/hidrofobe ale membranei. Fluxul net de 8 . satisface ecuatia Nernst : E = Vin . V1 = Vin. . molecula poate fie sa traverseze membrana. Daca in expresia diferentei de potential electrochimic notam c1 = cin. ca urmare.difuzie simpla prin canale.ionii au tendinta de a patrunde in celula. Difuzia simpla a moleculelor prin dizolvare in bistratul lipidic se datoreaza permeabilitatii intinseci a acestuia fata de anumite tipuri de molecule si ioni (discutate mai sus) si consta in traversarea bistratului fara ajutorul proteinelor membranare. E.Vex) Daca ∆W > 0 . V2 = Vex obtinem: ∆W = Win . fie sa se intoarca in mediul initial. Prin agitatie termica. moleculele transportate se deplaseaza in sensul gradientului potentialului lor electrochimic (daca potentialul electric este acelasi pe ambele fete ale membranei.Vex = (RT/zF) ln cex/cin Exista trei mecanisme distincte de transport pasiv: . In acest caz potentialul de membrana.ionii au tendinta de a parasi celula. Transportul unei specii ionice inceteaza la echilibru.Wex = RT ln cin/cex + zF (Vin . traiectoria moleculei prezinta numeroase deflexii.TRANSPORTUL PASIV In procesele de transport pasiv moleculele transportate se deplaseaza prin miscari de agitatie termica precum si prin miscari determinate de fortele de atractie sau respingere electrostatica intre moleculele respective si moleculele membranei sau ale mediilor apoase. Daca ∆W < 0 . cand ∆W = 0. c2 = cex.difuzie simpla prin dizolvare in bistratul lipidic. Prin transport pasiv sistemul are tendinta de a ajunge la echilibru termodinamic. . Deoarece insa ciocnirile moleculare sunt aleatoare. daca membrana este permeabila pentru acestia.

K+. canalele ionice (de exemplu canalele ionice de sodiu. in timp ce aminoacizii hidrofili ai proteinei se orienteaza spre interiorul porului. Aminoacizii hidrofobi ai unei proteine formatoare de pori se orienteaza spre regiunea lipidica hidrofoba a membranei. Activitatea unui canal ionic sau molecular este discontinua: perioadele in care canalul este deschis alterneaza cu perioade de inactivitate. canalul acvaporin (AQP) permite numai trecerea moleculelor de apa. Exista deci in structura canalului o anumita regiune. Canalele ionice joaca de aceea un rol extrem de important in procesele de semnalizare celulara. 9 . desi in numar mult mai redus. in care viteza de transmitere a informatiei este un element critic. deoarece moleculele care vor difuza dinspre mediul cu concentratie mai mare spre mediul cu concentratie mai mica vor fi mai numeroase decat cele care traverseaza membrana in sens invers. In mediul apos din exteriorul canalului. Schimbul gazos la nivelul alveolelor pulmonare este un exemplu de transport pasiv realizat prin difuzia simpla a moleculelor de CO2 si O2 prin dizolvare in membrana. H3O+. nepermitand altor tipuri de ioni sau molecule sa le traverseze. potasiu. in care canalul este inchis. ionii se desprind de moleculele de apa si se leaga la atomii de oxigen ai filtrului. atat ionii Na+ cat si ionii K+ sunt legati la cate 4 molecule de apa. Pentru atomul K+. In schimb. dar pot permite in acelasi timp trecerea altor tipuri de ioni. In general. numita filtru. Mecanismul de filtrare al acestui canal de K+ se bazeaza pe interactia dintre ionul transportat si atomii de oxigen aflati in structura filtrului. In plus. De exemplu. care se orienteaza in campul electric produs de atomii aflati in peretele interior al canalului. pentru a putea interactiona cu molecula hidrofila care traverseaza membrana prin por. celula controleaza fluxurile de substanta prin membrana. La intrarea in filtru. Prin diverse moduri de reglare a activitatii canalelor membranare. Un caz particular este reprezentat de canalele de potasiu care permit trecerea ionilor K+ dar nu si a ionilor Na+.in exemplul anterior). ionii pozitivi (cum ar fi H+. desi ionii de sodiu sunt mai mici decat cei de potasiu si au aceeasi sarcina electrica. Ca2+ si respectiv Cl.substanta care traverseaza membrana prin difuzie simpla are insa sensul gradientului de potential electrochimic. calciu. canalele membranare prezinta o mare specificitate pentru anumiti ioni sau molecule. Difuzia simpla prin canale ionice sau moleculare permite un transport molecular extrem de rapid prin membrana. Na+) sunt respinsi de sarcinile pozitive aflate in regiunea centrala a porului. Un canal membranar este o proteina integrala complexa care formeaza o cale de trecere (un por) pentru anumite molecule sau ioni insolubili in matricea lipidica a membranei. clor) au selectivitate foarte mare pentru un anumit tip de ioni (Na+. care determina proprietatile selective ale canalului.

deplasarea moleculei transportate se face in sensul gradientului electrochimic. Poarta se inchide sau se deschide in functie de reactia senzorului la diferitele semnale receptionate. colina.distanta de interactie cu 4 molecule de oxigen ale filtrului este egala cu distanta de legatura cu cele 4 molecule de apa din mediul apos. care pot sa traverseze membrana prin dizolvare (transportori difuzibili). care trec molecula hidrofila de pe o parte pe alta a membranei printr-o modificare in propria conformatie sau prin formare de pori in membrana. pentru care Roderick MacKinnon a primit Premiul Nobel in anul 2003. electrice (diferenta de potential electric intre cele doua medii apoase pe care le separa membrana. filtrul nu permite trecerea moleculelor mari. Deoarece exista un numar limitat de molecule care pot transporta glucoza prin membrana plasmatica. mecanismul principal prin care glucoza din mediul extracelular intra in citoplasma este difuzia facilitata. Majoritatea moleculelor transportate in acest mod nu pot trece nici prin canale ionice (datorita marimii lor). in timp ce pentru ionul Na+ aceasta distanta este mai mica. cum ar fi de exemplu glucoza. In vestibul ajung numai ionii selectati in filtru. Semnalele la care este sensibil senzorul pot fi chimice (anumite molecule din mediul apos care se leaga la situsuri specifice ale proteinei-canal). Pentru a putea traversa regiunea corespunzatoare filtrului. ceea ce nu este posibil decat in cazul ionului de potasiu. fie prin intermediul unor proteine membranare integrale. in procesul de difuzie facilitata nu se consuma energie. denumita si potential transmembranar sau potential de membrana). ionul trebuie sa culiseze de-a lungul canalului prin legari succesive la cate 4 atomi de oxigen simultan. Difuzia facilitata este transportul de substanta prin membrana fie prin intermediul unor proteine transportoare liposolubile. aflata in contact cu mediul apos de pe una din fetele membranei. 10 . Descoperirea acestui mecanism de filtrare selectiva a ionilor pentru canalul de potasiu a fost realizata prin cristalografie cu raze X. ionii K+). Senzorul poate fi o regiune externa a proteineicanal. vestibulul. In structura unui canal ionic se disting cateva domenii caracteristice: filtrul ionic. poarta si senzorul. Exista o multitudine de molecule transportoare care asigura difuzia facilitata a multor tipuri de ioni sau molecule (de exemplu glucoza. termice (caldura) sau electromagnetice (lumina). mecanice (presiunea). In numeroase celule. Moleculele transportoare (care se mai numesc transportori sau ionofori) nu au proprietati enzimatice. influxul de glucoza nu poate depasi o anumita limita nici chiar atunci cand concentratia extracelulara de glucoza este foarte mare. nici prin matricea lipidica (deoarece nu sunt liposolubile). sau o regiune interna a proteinei.

Atunci cand au loc procese care necesita modificari foarte rapide ale concentratiei sau compozitiei ionice (de exemplu in producerea influxului nervos) canalele ionice sunt mai adecvate pentru transportul speciilor implicate in aceste procese. Acesta nu permite trecerea decat a ionilor Na+. Pot transporta mii de molecule/s. In procesele de transport activ primar sunt implicate proteine membranare integrale cu proprietati enzimatice. Atunci cand este incorporata in membrana. gramicidina isi expune gruparile hidrofobe spre zona lipidica a membranei.Un exemplu de ionofor este antibioticul valinomicina. care transporta ioni sau molecule impotriva gradientului lor de concentratie. Un exemplu de ionofor formator de por este un alt antibiotic.transportorii se gasesc in numar mult mai mare decat canalele. . Tot ionofori formatori de pori sunt si alametacina si monazomicina. . fluxul de difuzie pentru o molecula de antibiotic este de 107 ioni/s. Fiind o proteina formatoare de pori. unde formeaza dimeri helicoidali care strabat membrana. care se insereaza in membranele celulare. Intre difuzia facilitata si difuzia prin canale exista cateva deosebiri importante: . Moleculele de gramicidina patrund in interiorul bistratului lipidic. unde se comporta ca o proteina intrinseca. astfel incat in celula pot patrunde prin difuzie facilitata numai glucoza dextrogira si aminoacizii levogiri.canalele au o viteza mult mai mare de transport al ionilor (milioane sau chiar sute de milioane de ioni/s). in timp ce gruparile hidrofile sunt orientate spre interiorul porului. gramicidina A. TRANSPORTUL ACTIV Exista doua tipuri de transport activ: primar si secundar. 11 . o molecula de valinomicina creste viteza de transport prin membrana a ionilor K+ la 104 ioni/s. acestia pot distinge intre speciile levogire si dextrogire. . determinand astfel aparitia unor pori conductori cilindrici.transportorii au o specificitate mai mare.transportorii pot participa la transportul activ secundar.

stimuland hidroliza moleculei de ATP care este legata de pompa. pompa isi schimba conformatia. ceea ce favorizeaza legarea rapida a ionilor de potasiu la situsurile pompei. adica in sens opus tendintei naturale de crestere a entropiei care sa duca la anularea acestor gradienti. Transportul activ primar este posibil numai prin cuplarea sa energetica cu reactii care furnizeaza energie libera (reactii exergonice). este de aceea un proces endergonic (consumator de energie). situsurile de legare ale sodiului sunt expuse mediului extracelular. In membranele celulare exista mai multe tipuri de pompe ionice. Procesul de transport activ primar este mecanismul principal prin care sunt mentinute diferentele de concentratii ionice intre diferitele timente celulare. ionii Na+ ajunsi prin difuzie din mediul intracelular la situsurile de legare ale pompei se leaga la acestea. Majoritatea pompelor functioneaza pe principiul utilizarii energiei moleculei de ATP pentru a transporta anumiti ioni impotriva gradientului electrochimic intre cele doua fete ale membranei. iar accesul ionilor Na+ dinspre regiunea intracelulara este blocat. molecula de ATP se leaga la molecula pompei ionice si este hidrolizata la ADP. In conformatia de repaus. Modul de functionare este urmatorul. Ca urmare. pompa efectueaza trecerea moleculei hidrofile de pe o parte pe alta a membranei. astfel incat ionii Na+ se desprind de situsurile pompei si difuzeaza in mediul apos extracelular. Reactiile exergonice care furnizeaza energia necesara functionarii pompelor membranare sunt in general reactii metabolice. exista insa si pompe care utilizeaza energia luminii. care extrag trei ioni de sodiu din celula si introduc doi ioni de potasiu din mediul extracelular in celula pentru fiecare molecula de ATP hidrolizata. Tot in noua conformatie. In cardiomiocite. Astfel de proteine se numesc pompe membranare. Ca urmare. precum si intre citosol si mediul extracelular. In noua conformatie.de potential electric sau de presiune osmotica. proces in care este eliberata o parte din energia chimica a ATP-ului. Pompele care folosesc energia ATP se numesc pompe ATP-azice sau ATP-aze. pompa prezinta pe partea intracelulara o afinitate foarte mare pentru ionii Na+ si foarte mica pentru ionii K+. care revine la conformatia initiala si ciclul poate fi reluat. afinitatea pompei pentru Na+ este foarte mica. Energia care nu este absorbita de pompa este disipata prin incalzirea locala a mediului apos in care se produce hidroliza ATP. Prin aceasta modificare conformationala. aceasta legare induce relaxarea proteinei la conformatia initiala. in aceasta conformatie afinitatea proteinei fata de ionii K+ este foarte mare. cel mai important rol in mentinerea potentialului de repaus la valoare constanta il au pompele de Na+-K+ ale plasmalemei. Ionii 12 . In schimb. Energia absorbita de proteina este in final cedata prin relaxarea structurii pompei. Proteina pompei absoarbe partial energia furnizata prin hidroliza ATP si isi schimba conformatia.

iar concentratiile de ADP si fosfat intracelular (Pi) sunt suficient de mari. care se afla in membrana mitocondriilor. Un alt exemplu remarcabil este ATP-sintaza. O singura molecula de Na+-K+-ATP-aza scindeaza in jur de 100 molecule de ATP pe secunda. aceasta sufera o modificare conformationala prin care transloca un proton din citoplasma in exteriorul celulei. In general. producand un gradient de protoni.K+ legati la proteina sunt acum expusi mediului intracelular. celula va avea un nivel toxic al calciului citosolic. care induce o reactie de fotoizomerizare in bacteriorodopsina. concentratia Ca2+ atat in reticul cat si mediul extracelular este in jur de 1 mM). Ca2+-ATP-aza pompeaza cate doi ioni de calciu din citosol. fie functioneaza ca H+ATP-aza. permitand legarea unei alte molecule ATP in locul sau. In cele doua cazuri. Deoarece afinitatea fata de K+ este din nou redusa. 13 . ciclul pompei de Na+-K+ poate functiona in sens invers. iar la fiecare ciclu de functionare transfera o sarcina electrica neta pozitiva (+e) spre exterior. cloroplastelor sau ale bacteriilor aerobe sau fotosintetice. Pentru fiecare molecula de ATP hidrolizata. cca. 30% din energia ATP-ului celular este consumata pentru functionarea acestei pompe. Sub actiunea luminii. in faza de repolarizare acest consum ajunge la 70% din consumul energetic celular. deplasarea protonilor are loc in sensuri opuse. iar aceasta incepe sa sintetizeze ATP. Daca functionarea Ca2+-ATP-azei este deficitara. Datorita pompelor de calciu din plasmalema si din membrana reticulului endo/sarcoplasmatic. pompele membranare sunt reversibile. Aceasta proprietate defineste caracterul electrogenic al pompei. In celulele nervoase. 2+ Alte pompe ionice sunt H+-K+-ATP-aza din membrana celulelor mucoasei gastrice sau pompa protonica bacteriorodopsina aflata in membranele unor bacterii. In membranele celulare exista si alte tipuri de pompe ionice. ceea ce contribuie la polarizarea electrica a membranei. ionii K+ se desprind si difuzeaza in mediul intracelular. gruparea fosfat paraseste proteina. cat si intre citosol si interiorul reticulului endosau sarcoplasmatic (in conditii normale. ceea ce induce apoptoza (moartea celulara programata). de ordinul ~100 nM. In cazul in care concentratiile de sodiu extracelular si de potasiu intracelular sunt excesiv de mari. Aceasta enzima complexa fie sintetizeaza ATP folosind gradientul existent de H+. gradientul ionilor de calciu este mentinut la o valoare foarte mare (3-4 ordine de marime) atat intre citosol si mediul extracelular. Pompa de Na+-K+ se gaseste in plasmalema tuturor celulelor de origine animala. In repaus. Un rol foarte important il are Ca -ATP-aza. care mentine o concentratie foarte redusa de Ca2+ in citosol.

in timp ce Na+-K+-ATP-aza din plasmalema pompeaza ionii Na+ din interior spre exterior. Cotransportorul Na+/Ca2+ transloca deci un ion de calciu din interior in mediul extracelular pe baza energiei eliberate la deplasarea a trei ioni Na+ in sensul gradientului electrochimic. cotransportul este electrogenic deoarece are ca rezultat net transportul unei sarcini electrice pozitive dintr-o parte a membranei in cealalta. Astfel de transportori se numesc cotransportori. care mentin o concentratie scazuta de ioni Na+ in interior (10-l5 mM fata de 144 mM in exterior si 144 mM in lumenul intestinului). In celulele nodurilor sinusal si atrioventricular se produce de asemenea un transfer de sarcina prin antiport electrogenic 3 ioni Na+/ 1 ion Ca2+ (influx de sarcina neta +e pentru fiecare molecula cotransportoare). deci tinde la o stare cu energie mai mica. ceea ce determina o valoare negativa a diferentei de potential membranar. In cotransport. Prin acest mecanism. astfel incat energia eliberata prin miscarea unor molecule de un anumit tip in sensul gradientului lor electrochimic este folosita pentru a transporta molecule de alt tip impotriva gradientului lor electrochimic. membrana plasmatica prezinta o sarcina neta negativa pe fata interioara si o sarcina neta pozitiva pe fata exterioara. iar procesul se numeste cotransport sau transport cuplat. Datorita proceselor celulare de pompaj ionic. de exemplu.In anumite situatii. In procesele de transport activ secundar sunt implicati transportori complecsi. pentru a elimina anumite substante toxice sau medicamente. Energia cedata in acest proces este preluata de cotransportori pentru a transloca alte molecule sau ioni impotriva gradientului electrochimic. in chimioterapia cancerului apare rezistenta la medicamentele administrate. iar la nivelul membranei bazale glucoza este transportata pasiv prin difuzie facilitata. care cupleaza doi gradienti electrochimici diferiti. In membrana bazala (dinspre interstitiu) a celulelor epiteliale se gasesc pompe de Na+-K+. in acest proces glucoza este transportata impotriva gradientului de concentratie. Cotransportul este implicat de exemplu in transferul glucozei din intestin in sange prin celulele epiteliului intestinal. de aceea acest tip de transport este activ. prin care cele doua tipuri de molecule sunt transportate in sensuri opuse. In acest caz. Exista simport. Concentratia de glucoza in citoplasma este mai mare decat in interstitiu. In membrana apicala (dinspre lumen) se gasesc cotransportori care transfera simultan (prin simport) cate un ion Na+ si o molecula de glucoza (sau un aminoacid) in citoplasma. Efectul net al acestor procese de transport este transferul transcelular de glucoza din spatiul luminal spre sange. Transportul glucozei din lumen in interstitiu este blocat daca pompa ionica de Na+-K+ este inhibata (de exemplu cu oligomicina sau ouabaina). in care ambele tipuri de molecule sunt transportate in aceeasi directie. celulele pot de asemenea sa sintetizeze proteine care sa formeze pompe membranare. 14 . si antiport. deplasarea unor sarcini electrice in sensul potentialului lor electrochimic reprezinta un proces exergonic deoarece sistemul tinde in acest fel la starea de echilibru in care diferenta de potential membranar sa se anuleze.

de aproximativ -50 mV (faza prepotentialului de actiune). De asemenea. Na+ si K+ intre sarcoplasma si mediul exterior in celula relaxata. de la aproximativ -70 mV pana la valoarea de prag. Cand potentialul depaseste valoarea de prag. antiportul Na+/Ca2+ are un rol esential in generarea periodica spontana a potentialelor de actiune de catre celulele nodurilor. potentialul electric al membranei creste continuu. Potentialul electric membranar creste rapid la valori pozitive (faza de depolarizare rapida).Ionul Na+ K+ Ca2+ Concentratia extracelulara (mM) 145 4 2 Concentratia intracelulara (mM) 15 150 10-4 Pompele de Ca2+ si Na+-K+ asigura gradienti mari ai ionilor Ca2+. Concentratiile diferitilor ioni revin lent la valoarea de repaus. ceea ce determina scaderea potentialului membranar la valoarea de repaus. precum si revenirea la valorile normale ale acestora dupa generarea potentialelor electrice (potentiale de actiune). Ca urmare. 15 . care determina inchiderea canalelor de calciu si sodiu. se produce activarea rapida a canalelor de sodiu si calciu din sarcolema. ceea ce determina cresterea influxului de cationi Na+ si Ca2+ in celula. deoarece participa la acumularea de sarcini pozitive pe fata interioara a sarcolemei si deci la depolarizarea progresiva a celulelor. in care excesul de cationi acumulati in sarcoplasma este eliminat prin actiunea pompelor de sodiu si calciu. Urmeaza faza de repolarizare.

pinocitoza si endocitoza mediata de receptori. aceasta nu se realizeaza prin traversarea propriu-zisa a membranei plasmatice. O parte din moleculele rezultate pot permea membrana culei. Endocitoza prezinta avantajul de a minimiza volumul in care trebuie sa actioneze enzimele de digestie a materialului internalizat. virusul gripal intra in celule prin endocitoza mediata de receptori. proteine si carbohidrati proveniti din membranele celulare. care contine materialul ingerat. exocitoza si transcitoza. macrofagi) care prin fagocitoza inglobeaza si distrug diverse substante toxice. Mecanisme de macrotransport In procesele de macrotransport substantele intra sau ies din celula sub forma unor aglomerari multimoleculare. De exemplu. de aceea transportul membranar se mai numeste microtransport. In organismul uman exista celule specializate (fagocite. care induc formarea de cule membranare in care este inglobat material extracelular. Cele trei modalitati de macrotransport prin endocitoza sunt: fagocitoza. In fagocitoza celula inglobeaza particule extracelulare solide pe care le inconjoara cu pseudopode (prelungiri citoplasmatice) care apoi fuzioneaza in spatele lor.4. In endocitoza mediata de receptori. De asemenea. in care are loc degradarea unui material bogat in lipide. ci prin formare de cule membranare care sunt inglobate sau eliminate din celula. prin acest mecanism celulele organismului preiau colesterolul transportat de sange. Veziculele rezultate prin endocitoza pot de asemenea sa fuzioneze cu lizozomii. In procesele de transport membranar discutate mai sus moleculele sau ionii erau transportati individual prin membrana. Desi in procesele de macrotransport diverse substante sunt introduse sau scoase din celula. In pinocitoza celula inglobeaza lichid extracelular in mod similar fagocitozei. In procesul de endocitoza materialul extracelular este introdus in interiorul celulei. trecand in citoplasma. 16 . Se formeaza astfel o vacuola in citoplasma. fara a fi insa dispersat in citoplasma (ramane in continuare ca material extra-citoplasmatic). anumite substante extracelulare se leaga la receptori membranari specifici. Exista trei tipuri de macrotransport: endocitoza. Acestea descompun materialul in molecule mici prin digestie (de obicei prin hidroliza). reziduuri celulare apoptotice sau bacterii.

Membranele celulare sunt in mod continuu degradate. iar compusii membranari eliberati se insereaza sau se ataseaza la membrana.) in terminatiile nervoase. sub actiunea unor enzime digestive. de exemplu. de exemplu. apar unele afectiuni asociate cu stocarea excesiva de material membranar in lizozomi. Diversii componenti membranari circula intre diferite timente celulare si suprafata celulei intr-un flux permanent. transportate ca cule spre aparatul Golgi unde sunt modificate. eliberarea anticorpilor in sange sau eliberarea de neurotransmitatori (acetilcolina. Incapacitatea de a forma receptori in membrana plasmatica duce. cule cu material extracelular sunt inglobate in celula. enzima hexozaminidaza A este defectuoasa. Aici culele isi elibereaza continutul in mediul extracelular (prin exocitoza). traverseaza celula fara a-si deversa continutul in citoplasma. Degradarea componentelor membranare se produce in lizozomi. iar glicolipidele nu mai pot fi degradate. cule membranare continand material intracelular sunt transportate spre membrana plasmatica. la dezvoltarea a numeroase afectiuni ale cordului. De exemplu. Alte mutatii pot determina de asemenea stocarea proteinelor-receptor in reticulul endoplasmatic. fuzioneaza cu aceasta si elibereaza materialul in exteriorul celulei. In procesul de transcitoza. transcitoza prin endoteliul capilar determina trecerea proteinelor plasmatice din sange in spatiul extravascular.In procesul de exocitoza. Acumularea de glicolipide in lizozomi induce dereglari neurologice grave si moarte. De exemplu. mentinut prin procese de endocitoza si exocitoza. Daca una sau mai multe enzime lizozomice prezinta activitate defectuoasa. 17 . reciclate si regenerate. Componentele membranelor celulare sunt sintetizate in reticulul endoplasmatic. Prin acest mecanism se produce. iar apoi sunt transportate spre suprafata celulara. apoi fuzioneaza cu membrana plasmatica pe partea opusa a celulei si elibereaza materialul in spatiul extracelular. in boala Tay-Sachs (boala lizozomala). glutamatul etc. secretia de insulina.

4. care pot fi mediatori chimici. de care se poate desprinde (de ex. ionii Ca2+). inositol trifosfatul. . secretati in sange si distribuiti in organism. c-AMP. DAG.hidrofoba. diacil glicerolul.Semnale endocrine. cum ar fi oxidul azotic (NO) sau monoxidul de carbon (CO). difuzeaza in citosol (ex. Receptorii sunt capabili sa interactioneze rapid si reversibil cu mesagerii primi. reprezentate de hormonii produsi in glandele endocrine. 6. 2. Fiecare receptor recunoaste un anumit tip de semnal. care reprezinta liganzii receptorului respectiv.hidrofila. . Etapele semnalizarii intercelulare in organism 1.gazoasa. Sinteza moleculei semnal Eliberarea moleculei semnal Transportul moleculei semnal catre tinta Detectia semnalului Raspunsul celular Desprinderea moleculei semnal de receptor Clasificarea semnalelor . Receptori si traductori de informatie in membranele biologice Receptorii membranari sunt proteine integrale complexe care in urma receptiei unui stimul din mediul extracelular (denumit semnal primar sau mesager prim) produc un semnal secundar (denumit mesager secund) care determina o serie de procese celulare (acestea definesc raspunsul celular la stimulul extern). antigeni. pot afecta rata de producere a mesagerului secund. dar poate lega mai multe tipuri de molecule la situsuri diferite. hormoni. putand activa fie proteine efectoare care sunt atasate la membrana. Mesagerul secund poate fi uneori chiar complexul receptor – mesager prim. IP3. c-GMP. lipide de tip fosfatidilinositol). fie receptori ai unor organite celulare. atasata de membrana. acidul guanozin monofosforic ciclic. 3. 5. care poate fi: . medicamente etc. Aceste molecule. poate atat sa difuzeze in citosol cat si sa traverseze membranele celulare.5. acidul adenozin monofosforic ciclic. 18 . difuzeaza in imediata vecinatate. dar in general este o molecula sintetizata de celula.

. 19 . actioneaza local in vecinatate.Semnale de contact . . Acest tip de semnalizare intervine in special in procesele de diferentiere. In general.necesita contactul intercelular. acestea produc excesiv factori de crestere care determina o proliferare proprie necontrolata si. Celulele mentinute in culturi celulare pot secreta factori de crestere care sa le stimuleze propria proliferare. Transmiterea unui semnal (prin intermediul unui neurotransmitator) de la o celula nervoasa la alta sau de la o celula nervoasa la o celula musculara este un exemplu de semnalizare paracrina. acest tip de semnalizare este caracteristic celulelor canceroase. putand conduce la formarea unei mase tumorale.se transmit de-a lungul axonilor catre celulele tinta.Semnale nervoase .Semnale paracrine. in plus. . generate de celule.Semnale autocrine (celulele secreta molecule-semnal care se leaga de receptorii proprii). influenteaza celulele netumorale adiacente..

fie sunt asociati cu enzime pe care le activeaza). Receptorii din ultimele doua clase mai sunt numiti si receptori metabotropi. Acest tip de receptori prezinta 7 domenii (coloane) transmembranare conectate prin bucle intra. Receptori asociati cu enzime (sunt fie ei insisi enzime.Clasificarea receptorilor membranari I. protein kinaze (enzime care pot fosforila alte proteine). Receptori asociati cu canale ionice (ionotropi) II. in marea lor majoritate. Receptori asociati cu o proteina G III. Receptorii ionotropi sunt proteine-receptor care formeaza canale ionice. Receptorii asociati cu o proteina G sunt receptori metabotropi care pot determina sinteza mesagerilor secunzi prin intermediul unei proteine efectoare. Enzimele respective sunt.si extracelulare. 20 . Aceste proteine au o zona receptoare la care se leaga mesagerul prim si o zona efectoare prin care comunica senzorului canalului comanda de deschidere sau inchidere a portii.

producand raspunsul celular (cresterea permeabilitatii pentru glucoza). Ca urmare. apoi acestea sintetizeaza glicogen. Atunci cand cele doua subunitati α ale receptorului leaga fiecare cate o molecula de insulina. care in continuare fosforileaza alte proteine intracelulare. proteina receptorului sufera o modificare in structura. se insereaza in membrana exterioara a celulei. insulina produce un raspuns in interiorul celulei fara a trece prin bistratul lipidic. eliberate apoi in sange. receptorul de insulina poate activa o tirozin-kinaza. In acest fel proteina devine o kinaza activa. Efectul net al insulinei este acumularea de grasimi in tesutul adipos (daca exista exces de glucoza). sursa energetica celulara in care este inmagazinata energia glucozei. care fosforileaza alte proteine. expunandu-si regiunile catalitice spre citoplasma. In plus. plecand de la acizii grasi din lipoproteine. Exemplu disfunctiile canalelor ionice pot determina canalopatii. In celulele tesutului adipos. Importanta transportului membranar Activitatea de transport membranar este foarte importanta. care sunt impachetati in granule numite lipoproteine. iar glucoza in exces induce formarea de triacilgliceride (grasimi). ficatul foloseste excesul de glucoza pentru a sintetiza acizi grasi. Atat in muschi cat si in ficat. iar anumite sincope pot avea efecte negative care pot duce la boli destul de grave. Prin acest mecanism. stabilind un influx de glucoza din mediul extracelular in celula (prin difuzie facilitata). activarea receptorului de insulina determina o serie de reactii enzimatice care conduc la fuzionarea cu membrana plasmatica a unor cule din citoplasma ce contin proteina Glut4. in celulele musculare. Glut4. influxul de glucoza generat de insulina contribuie la sinteza glicerolului. De exemplu. care este un transportor al glucozei. Marile grupe de canalopatii sunt: 1) 2) 3) 4) Canalopatii ale muşchilor scheletici Canalopatii (cardiace) Canalopatii neuronale Alte canalopatii 21 .Receptorii asociati cu enzime activeaza o protein-kinaza citoplasmatica. De exemplu. insulina promoveaza influxul de glucoza in celule. 6.

Ca2+ Na+ . Ca2+ Na+ . K+ . Ca2+ Consecinte clinice Migrene Ataxie (pierderea echilibrului si a coordonarii) Miotonie periodica (redoare musculara si paralizie) Ataxie Convulsii epileptice Surditate Vertij. K+ . Ca2+ Na+ . K+ . K+ . K+ . moarte subita prin fibrilatie ventriculara Miotonie si paralizie periodica Hipertensiune Oboseala musculara Calculi renali Sangerari gingivale pana la pierderea dentitiei Miotonie periodica Congestie pulmonara si infectii Ritm cardiac neregulat sau accelerat 22 . Ca2+ Na+ .Acestea provoaca diverse boli din care unele sunt ereditare: Boala ereditara Migrena hemiplegica ereditara Ataxie episodica de tip 2 (EA-2) Paralizie periodica hipokalemica Ataxie episodica de tip 1 Convulsii neonantale familiale benigne Surditate dominanta fara sindrom Sindrom QT lung Paralizie periodica Paralizie periodica hiperkalemica Sindrom Liddle Miastenia gravis Boala Dent Miotonie congenitala Mucoviscidoza Aritmie cardiaca Tip de canal 2+ Ca Ca2+ K+ K+ K+ Na+ Na+ Na+ ClNa+ . K+ . Ca2+ Na+ .

Gh. M. Medicala. Ed.. 1988 23 . si colaboratorii Biomembrane si patologie. Leon Zagrean. Bucuresti.”Carol Davila”. V. Elemente de Neurobiologie. Benga. 1976.Bibliografie 1. 3. Biologie celulara si moleculara. Rusu. Ionescu-Varo. 1976. 2. Ed. Bucuresti. Ed. Ed. Didactica si Pedagogica. Didactica si Pedagogica. Bucuresti.. Biologie celulara.Univ. Bucuresti 1996 4.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful