Universitatea “Al. I.

Cuza” Iaşi Facultatea de Fizică Master: Metode fizice aplicate în
kinetoterapie şi recuperare medicală

FENOMENE DE TRANSPORT MEMBRANAR
:: BIOELECTRICITATE ::

-

Mai 2013 -

CUPRINS

1. Introducere 2. Structura membranei celulare 3. Mecanisme de transport membranar 4. Mecanisme de macrotransport 5. Receptori si traductori de informatie in membranele biologice 6. Importanta transportului membranar 7. Bibliografie

2

Aceasta organizare complexă a membranei este importantă. echilibru osmotic. Acestea cuprind: zonele de joncțiune intercelulară. Acest model a fost modificat datorită descoperirii unor structuri ce compartimentează membrana celulară. însă acesta a considerat-o parte integrală a unei celule unitare. Ele prezinta capacitatea de difuzie 3 . Nicholson și Singer au formulat modelul mozaicului fluid.1. Caracterul fluid al unei membrane celulare se datoreaza flexibilitatii fosfolipidelor (compusii majoritari ai membranei). locomoția. Istoric Membrana celulară a fost pentru prima dată observată de Robert Hooke. conferirea unei forme celulei. protejarea spațiului celular. "barierele" membranare formate de complexe multiproteice sau subdomenii membranare cu o compoziție proteo-lipidică specifică. pentru polaritatea celulei. ceea ce determina o miscare continua a acestor molecule in interiorul membranei. Introducere Membrana celulară este o structură celulară ce delimitează și compartimentează conținutul celular. ce conferă individualitate celulei. Structura membranei celulare Membranele celulare sunt structuri stabile avand o grosime de ordinul a 10 nm. (osmoză) permeabilitate selectivă (vezi mai jos). Este o structură bidimensională continuă cu grosimea de 8-10 nm și cu proprietăți caracteristice de permeabilitate selectivă. comunicarea bidirecțională între celule și mediul extern. În 1935. Constituie o barieră selectivă pentru pasajul moleculelor și ionilor. 2. între altele. Hugh Daveson și James Frederic Danielli au sugerat structura bilipidică a membranei celulare. Abia în 1855 Karl Wilhelm von Nägeli și Carl Eduard Cramer au emis ipoteza existenței unei membrane celulare responsabile pentru secreția extracelulară și menținerea presiunii intracelulare. asigurarea homeostazei. participă în cadrul proceselor metabolice. formate in principal din lipide si proteine si care sunt caracterizate prin fluiditate si permeabilitate selectiva fata de diferitele molecule aflate in vecinatate. Rolul membranei celulare • • • • • • • • • Transportul de substanțe. iar în 1972.

hidrofil si doua lanturi hidrocarburice nepolare. iar capetele hidrofile spre exterior. in care pot ramane capturate molecule de apa (d-e). Gruparea fosfat se poate lega in continuare la una din urmatoarele patru grupari polare: colina. serina si inositol. fosfolipidele formeaza de la sine structuri complexe cum ar fi micelele si bistraturile. in care lanturile hidrofobe se dispun spre interior. al treilea hidroxil al glicerolului se leaga la o grupare fosfat (PO4¯) in urma unei reactii de condensare intre glicerol si acidul fosforic (H3PO4). Totusi. ele formeaza bistraturi semi-stabile. Spre deosebire de lipidele membranei.laterala rapida. La fosfolipide. Pe masura ce lanturile hidrofobe devin mai lungi. fiind ancorate de anumite structuri intracelulare care le limiteaza foarte mult deplasarea in interiorul membranei. in 4 . In cazul celulelor eucariote. lipidele incep sa se autoorganizeze spontan (b-c). doua dintre aceste grupari OH sunt legate fiecare la cate un lant de acizi grasi (lant hidrocarburic). dar difuzia lor este mult mai lenta. sunt solubile in apa (a). ele deriva din molecula de glicerol. Intr-o solutie apoasa. Fosfolipidele prezinta atat caracter hidrofil cat si caracter hidrofob. Capatul polar al fosfolipidelor are o sarcina electrica neta negativa. etanolamina. Marea majoritate a lipidelor continute de diverse membrane celulare sunt gliceride. o parte a proteinelor membranare sunt libere sa se deplaseze in interiorul membranei. in mod similar fosfolipidelor. Atunci cand lipide au in jur de 10 atomi de carbon in lanturile hidrocarburice. hidrofobe. rezultand cele patru tipuri de fosfolipide: fosfatidilcolina (lecitina). Toate aceste modificari induc structura specifica fosfolipidelor. care au un capat polar. fosfatidiletanolamina. continand 2 pana la 4 atomi de carbon. Lipidele care au lanturi hidrocarburice scurte. fosfatidilserina si fosfatidilinositol. intr-un aranjament care in acest fel minimizeaza energia libera a sistemului apa–lipide. majoritatea proteinelor membranare nu pot difuza liber in membrana. care prezinta trei grupari hidroxil (OH). Stabilitatea bistratului lipidic creste odata cu lungimea lanturilor hidrocarburice. printr-o reactie de condensare care duce la formarea unei legaturi esterice intre glicerol si acidul gras respectiv.

timp ce permeabilitatea bistratului scade (f). moleculele de apa din jurul lipidei nu vor putea forma legaturi de hidrogen cu aceasta. In prezent este unanim acceptat modelul mozaicului fluid proteolipidic al membranei. Odata format. Daca o lipida este plasata intr-o solutie apoasa. fluiditatea creste. acizii nucleici. iar membrana incepe sa se topeasca. lanturile lipidice devin din ce in ce mai dezordonate. realizarea clatratilor nu va mai fi posibila si moleculele de apa vor deveni mai dezordonate. cum ar fi proteinele. iar celelalte forte slabe il stabilizeaza. Prin structura sa. bistratul lipidic este stabilizat prin actiunea unor forte de slaba intensitate ce determina formarea unor legaturi necovalente. determinata de impachetarea compacta a lipidelor din bistrat. Odata cu cresterea temperaturii. moleculele de apa vor tinde sa formeze cat mai multe legaturi intre ele si vor avea mai putina libertate de miscare. 5 . pentru a minimiza energia libera a sistemului. bistraturi). La temperaturi scazute. lanturile hidrocarburice ale lipidelor sunt strans impachetate si membrana devine rigida (se solidifica). Un clatrat are in general forma unui poliedru cu 12 sau 16 fete pentagonale. De aceea. zaharurile. Structura bistratului se schimba odata cu modificarea temperaturii. lanturile lipidelor aflate in componenta membranelor celulare contin 16 – 20 atomi de carbon. in cazul in care lipidele sunt suficient de numeroase pentru a se produce separarea celor doua faze (apa/lipide) prin formarea unor structuri lipidice compacte (micele. diferiti ioni sau molecule polare. ceea ce duce la ordonarea moleculelor de apa intr-o structura de tip cristalin. propus de Nicholson si Singer in 1972. bistratul lipidic reprezinta deci o bariera pentru moleculele hidrofile. Forte de tip Van der Waals apar in urma apropierii spatiale a lanturilor de acizi grasi. in centrul caruia se afla molecula hidrofoba. In general. Intr-adevar. diverse studii efectuate cu ajutorul microscopului electronic au aratat ca membranele celulare sunt bistraturi lipidice in care sunt incorporate integral sau partial proteine. De asemenea. Spunem ca repulsia hidrofoba determina formarea bistratului lipidic. numita clatrat. glicoproteine si lipoproteine. apar legaturi de hidrogen si atractii electrostatice (legaturi ionice) intre gruparile hidrofile ale fosfolipidelor si moleculele solutiei apoase. In schimb.

Carbohidratii pot contribui la aranjamentul spatial al glicoproteinelor si pot creste stabilitatea acestora in interiorul membranei. ale caror lanturi hidrofobe sunt incorporate in regiunea hidrofoba a membranei. De aceea. b) proteine extrinseci (sau periferice). proteinele extrinseci sunt legate relativ slab de membrana. oligozaharidele pot contribui la stabilitatea membranei sau pot participa la conexiunile dintre celulele vecine intr-un tesut. avand un rol important in mentinerea stabilitatii membranelor. stabilizand-o pe intervale mai mari de temperatura. datorat reziduurilor nepolare al. ele asociindu-se frecvent cu diverse proteine integrale sau cu regiuni hidrofile de la suprafata membranei. Circa 10% din fosfolipidele si proteinele membranare leaga chimic (prin legaturi covalente) lanturi de oligozaharide formand astfel glicolipide si respectiv glicoproteine. avand un caracter puternic hidrofob. De aceea. proteinele intrinseci sunt inglobate in bistratul lipidic sau. In general. In cazul glicolipidelor.Proteinele membranare pot fi: a) proteine intrinseci (sau integrale). Fata exterioara a membranei plasmatice este bogata in glicolipide. iar capetele hidrofile sunt expuse mediului extracelular. glicoproteinele cresc vascozitatea membranara. Proteinele periferice nu au regiuni hidrofobe. membrana ramane fluida la temperaturi mai scazute decat in absenta colesterolului. contribuind la rezistenta structurala a membranei. impreuna cu carbohidratii atasati la unele proteine integrale. Proteinele integrale reprezinta o proportie de 70% din proteinele membranare. Colesterolul modifica fluiditatea membranei. Colesterolul este o alta componenta importanta a membranelor celulare. Acestea. 6 . strabat membrana de la o fata la alta. Proteinele intrinseci sunt puternic legate de membrana. participa la procesele de recunoastere celulara controlate de sistemul imunitar al organismului. de cele mai multe ori. Aceste proteine au un caracter predominant hidrofob.

ceea ce determina varsarea continutului hematiilor in sange. cu atat ea va intra mai usor in membrana.rotatie in jurul propriei axe. similara unui fluid vascos. La temperatura normala a organismului. proteinele integrale in special nu efectueaza astfel de tranzitii.flexie (indoire). In acest fel compozitia mediului intern este strict controlata de permeabilitatea selectiva a membranei si de diverse procese de transport prin membrana. Totusi. prezenta in sange a fosfolipazelor (enzime care degradeaza fosfolipidele) poate induce hemoliza – pierderea integritatii structurale a membranei plasmatice eritrocitare. Transportul diverselor molecule prin membrana celulara se poate realiza fie cu consum de energie celulara metabolica (transport activ) fie fara consum de energie metabolica (transport pasiv).basculare dintr-un monostrat in celalalt (tranzitii rotationale).translatie in stratul in care se afla (difuzie laterala). vascozitatea unei membrane celulare este de cca. cat si permeabilitatii intrinseci a membranei fata de anumite molecule. . . odata intrata in regiunea hidrofoba a membranei. ca si pentru moleculele mici. In general. o molecula nepolara va avea de trecut o bariera energetica relativ inalta pentru a putea parasi membrana. . Membrana celulara este o structura dinamica. In schimb. Fluiditatea membranara este esentiala pentru functionarea corecta a proteinelor integrale. colesterolul reduce permeabilitatea membranei la ionii de hidrogen (H+) si de sodiu (Na+). bariera energetica este joasa pentru moleculele hidrofobe aflate in mediul apos si cu cat o molecula este mai hidrofoba. Ca un caz particular. hidrofile. Mecanisme de transport membranar Cel mai important rol al unei membrane celulare este de a mentine o frontiera permanenta intre mediul intern si mediul exterior structurii celulare respective. De asemenea. neionizate (de exemplu H2O) si nu este permeabil fata de molecule polare de dimensiuni mari (de exemplu zaharuri) si ioni (indiferent de marimea lor). CO2) si molecule polare mici. 100 de ori mai mare decat cea a apei. 1 minut. Bistratul lipidic ofera o bariera energetica foarte inalta pentru moleculele de dimensiuni mari. fie transporta ele insele molecule hidrofile de pe o parte pe alta a membranei). Tranzitiile rotationale sunt foarte rare. cum ar fi: . in care moleculele pot executa miscari de translatie si rotatie.Deci. un bistrat lipidic intact este permeabil la molecule hidrofobe (inclusiv gaze: O2. colesterolul scade temperatura de topire a membranelor celulare. astfel incat o fosfolipida se deplaseaza cu 1 µm in interiorul membranei in cca. 3. 7 . Capacitatea membranelor celulare de a permite unor molecule hidrofile sa traverseze membrana se datoreaza atat existentei unor proteine membranare integrale (care fie pot forma pori in interiorul membranei.

Wex = RT ln cin/cex + zF (Vin . cand ∆W = 0.difuzie simpla prin canale.Vex) Daca ∆W > 0 . V1 = Vin. Prin transport pasiv sistemul are tendinta de a ajunge la echilibru termodinamic. traiectoria moleculei prezinta numeroase deflexii. Transportul unei singure molecule nu depinde de sensul gradientului potentialului electrochimic. E. V2 = Vex obtinem: ∆W = Win . In acest caz potentialul de membrana. ca urmare. daca membrana este permeabila pentru acestia. . molecula transportata poate depasi barierele energetice impuse de diversele regiuni hidrofile/hidrofobe ale membranei.ionii au tendinta de a patrunde in celula. c2 = cex. .difuzie simpla prin dizolvare in bistratul lipidic. satisface ecuatia Nernst : E = Vin . Fluxul net de 8 .TRANSPORTUL PASIV In procesele de transport pasiv moleculele transportate se deplaseaza prin miscari de agitatie termica precum si prin miscari determinate de fortele de atractie sau respingere electrostatica intre moleculele respective si moleculele membranei sau ale mediilor apoase.Vex = (RT/zF) ln cex/cin Exista trei mecanisme distincte de transport pasiv: .ionii au tendinta de a parasi celula. Daca ∆W < 0 . fie sa se intoarca in mediul initial. Daca in expresia diferentei de potential electrochimic notam c1 = cin.difuzie facilitata. Prin agitatie termica. moleculele se vor deplasa in sensul gradientului de concentratie). molecula poate fie sa traverseze membrana. moleculele transportate se deplaseaza in sensul gradientului potentialului lor electrochimic (daca potentialul electric este acelasi pe ambele fete ale membranei. Difuzia simpla a moleculelor prin dizolvare in bistratul lipidic se datoreaza permeabilitatii intinseci a acestuia fata de anumite tipuri de molecule si ioni (discutate mai sus) si consta in traversarea bistratului fara ajutorul proteinelor membranare. Transportul unei specii ionice inceteaza la echilibru. Deoarece insa ciocnirile moleculare sunt aleatoare.

Exista deci in structura canalului o anumita regiune. In plus. Mecanismul de filtrare al acestui canal de K+ se bazeaza pe interactia dintre ionul transportat si atomii de oxigen aflati in structura filtrului. canalul acvaporin (AQP) permite numai trecerea moleculelor de apa. dar pot permite in acelasi timp trecerea altor tipuri de ioni. celula controleaza fluxurile de substanta prin membrana. nepermitand altor tipuri de ioni sau molecule sa le traverseze.in exemplul anterior). desi in numar mult mai redus. canalele ionice (de exemplu canalele ionice de sodiu. in care viteza de transmitere a informatiei este un element critic. ionii pozitivi (cum ar fi H+. De exemplu. numita filtru. Un canal membranar este o proteina integrala complexa care formeaza o cale de trecere (un por) pentru anumite molecule sau ioni insolubili in matricea lipidica a membranei. Canalele ionice joaca de aceea un rol extrem de important in procesele de semnalizare celulara. pentru a putea interactiona cu molecula hidrofila care traverseaza membrana prin por.substanta care traverseaza membrana prin difuzie simpla are insa sensul gradientului de potential electrochimic. care determina proprietatile selective ale canalului. clor) au selectivitate foarte mare pentru un anumit tip de ioni (Na+. in timp ce aminoacizii hidrofili ai proteinei se orienteaza spre interiorul porului. Pentru atomul K+. Na+) sunt respinsi de sarcinile pozitive aflate in regiunea centrala a porului. calciu. deoarece moleculele care vor difuza dinspre mediul cu concentratie mai mare spre mediul cu concentratie mai mica vor fi mai numeroase decat cele care traverseaza membrana in sens invers. In schimb. Activitatea unui canal ionic sau molecular este discontinua: perioadele in care canalul este deschis alterneaza cu perioade de inactivitate. Un caz particular este reprezentat de canalele de potasiu care permit trecerea ionilor K+ dar nu si a ionilor Na+. atat ionii Na+ cat si ionii K+ sunt legati la cate 4 molecule de apa. desi ionii de sodiu sunt mai mici decat cei de potasiu si au aceeasi sarcina electrica. H3O+. Schimbul gazos la nivelul alveolelor pulmonare este un exemplu de transport pasiv realizat prin difuzia simpla a moleculelor de CO2 si O2 prin dizolvare in membrana. Difuzia simpla prin canale ionice sau moleculare permite un transport molecular extrem de rapid prin membrana. Prin diverse moduri de reglare a activitatii canalelor membranare. In mediul apos din exteriorul canalului. Ca2+ si respectiv Cl. care se orienteaza in campul electric produs de atomii aflati in peretele interior al canalului. 9 . potasiu. La intrarea in filtru. In general. ionii se desprind de moleculele de apa si se leaga la atomii de oxigen ai filtrului. canalele membranare prezinta o mare specificitate pentru anumiti ioni sau molecule. in care canalul este inchis. K+. Aminoacizii hidrofobi ai unei proteine formatoare de pori se orienteaza spre regiunea lipidica hidrofoba a membranei.

deplasarea moleculei transportate se face in sensul gradientului electrochimic. influxul de glucoza nu poate depasi o anumita limita nici chiar atunci cand concentratia extracelulara de glucoza este foarte mare. Deoarece exista un numar limitat de molecule care pot transporta glucoza prin membrana plasmatica. denumita si potential transmembranar sau potential de membrana). In structura unui canal ionic se disting cateva domenii caracteristice: filtrul ionic. Pentru a putea traversa regiunea corespunzatoare filtrului. ionul trebuie sa culiseze de-a lungul canalului prin legari succesive la cate 4 atomi de oxigen simultan. in procesul de difuzie facilitata nu se consuma energie. Exista o multitudine de molecule transportoare care asigura difuzia facilitata a multor tipuri de ioni sau molecule (de exemplu glucoza. nici prin matricea lipidica (deoarece nu sunt liposolubile). Semnalele la care este sensibil senzorul pot fi chimice (anumite molecule din mediul apos care se leaga la situsuri specifice ale proteinei-canal). Poarta se inchide sau se deschide in functie de reactia senzorului la diferitele semnale receptionate. sau o regiune interna a proteinei. care pot sa traverseze membrana prin dizolvare (transportori difuzibili). Moleculele transportoare (care se mai numesc transportori sau ionofori) nu au proprietati enzimatice. Descoperirea acestui mecanism de filtrare selectiva a ionilor pentru canalul de potasiu a fost realizata prin cristalografie cu raze X. mecanismul principal prin care glucoza din mediul extracelular intra in citoplasma este difuzia facilitata. poarta si senzorul. colina. ionii K+). Majoritatea moleculelor transportate in acest mod nu pot trece nici prin canale ionice (datorita marimii lor). electrice (diferenta de potential electric intre cele doua medii apoase pe care le separa membrana. pentru care Roderick MacKinnon a primit Premiul Nobel in anul 2003. filtrul nu permite trecerea moleculelor mari. cum ar fi de exemplu glucoza. aflata in contact cu mediul apos de pe una din fetele membranei. In vestibul ajung numai ionii selectati in filtru. mecanice (presiunea). Senzorul poate fi o regiune externa a proteineicanal. termice (caldura) sau electromagnetice (lumina). fie prin intermediul unor proteine membranare integrale. In numeroase celule. vestibulul. 10 . in timp ce pentru ionul Na+ aceasta distanta este mai mica.distanta de interactie cu 4 molecule de oxigen ale filtrului este egala cu distanta de legatura cu cele 4 molecule de apa din mediul apos. care trec molecula hidrofila de pe o parte pe alta a membranei printr-o modificare in propria conformatie sau prin formare de pori in membrana. Difuzia facilitata este transportul de substanta prin membrana fie prin intermediul unor proteine transportoare liposolubile. ceea ce nu este posibil decat in cazul ionului de potasiu.

fluxul de difuzie pentru o molecula de antibiotic este de 107 ioni/s. Atunci cand au loc procese care necesita modificari foarte rapide ale concentratiei sau compozitiei ionice (de exemplu in producerea influxului nervos) canalele ionice sunt mai adecvate pentru transportul speciilor implicate in aceste procese. in timp ce gruparile hidrofile sunt orientate spre interiorul porului. Intre difuzia facilitata si difuzia prin canale exista cateva deosebiri importante: . . gramicidina A. unde formeaza dimeri helicoidali care strabat membrana. . In procesele de transport activ primar sunt implicate proteine membranare integrale cu proprietati enzimatice. .transportorii pot participa la transportul activ secundar. Un exemplu de ionofor formator de por este un alt antibiotic. Fiind o proteina formatoare de pori. Pot transporta mii de molecule/s. 11 . Atunci cand este incorporata in membrana. astfel incat in celula pot patrunde prin difuzie facilitata numai glucoza dextrogira si aminoacizii levogiri. care transporta ioni sau molecule impotriva gradientului lor de concentratie. Moleculele de gramicidina patrund in interiorul bistratului lipidic.Un exemplu de ionofor este antibioticul valinomicina.canalele au o viteza mult mai mare de transport al ionilor (milioane sau chiar sute de milioane de ioni/s). TRANSPORTUL ACTIV Exista doua tipuri de transport activ: primar si secundar. o molecula de valinomicina creste viteza de transport prin membrana a ionilor K+ la 104 ioni/s. unde se comporta ca o proteina intrinseca.transportorii au o specificitate mai mare.transportorii se gasesc in numar mult mai mare decat canalele. acestia pot distinge intre speciile levogire si dextrogire. determinand astfel aparitia unor pori conductori cilindrici. Tot ionofori formatori de pori sunt si alametacina si monazomicina. Acesta nu permite trecerea decat a ionilor Na+. care se insereaza in membranele celulare. gramicidina isi expune gruparile hidrofobe spre zona lipidica a membranei.

Proteina pompei absoarbe partial energia furnizata prin hidroliza ATP si isi schimba conformatia. Energia absorbita de proteina este in final cedata prin relaxarea structurii pompei. pompa prezinta pe partea intracelulara o afinitate foarte mare pentru ionii Na+ si foarte mica pentru ionii K+. iar accesul ionilor Na+ dinspre regiunea intracelulara este blocat. este de aceea un proces endergonic (consumator de energie). In cardiomiocite. precum si intre citosol si mediul extracelular. in aceasta conformatie afinitatea proteinei fata de ionii K+ este foarte mare. cel mai important rol in mentinerea potentialului de repaus la valoare constanta il au pompele de Na+-K+ ale plasmalemei. aceasta legare induce relaxarea proteinei la conformatia initiala. Procesul de transport activ primar este mecanismul principal prin care sunt mentinute diferentele de concentratii ionice intre diferitele timente celulare. Tot in noua conformatie. adica in sens opus tendintei naturale de crestere a entropiei care sa duca la anularea acestor gradienti. ceea ce favorizeaza legarea rapida a ionilor de potasiu la situsurile pompei. molecula de ATP se leaga la molecula pompei ionice si este hidrolizata la ADP. care revine la conformatia initiala si ciclul poate fi reluat. Ca urmare. Prin aceasta modificare conformationala. astfel incat ionii Na+ se desprind de situsurile pompei si difuzeaza in mediul apos extracelular. Energia care nu este absorbita de pompa este disipata prin incalzirea locala a mediului apos in care se produce hidroliza ATP. Ca urmare. ionii Na+ ajunsi prin difuzie din mediul intracelular la situsurile de legare ale pompei se leaga la acestea. proces in care este eliberata o parte din energia chimica a ATP-ului. In membranele celulare exista mai multe tipuri de pompe ionice. In schimb. In conformatia de repaus. care extrag trei ioni de sodiu din celula si introduc doi ioni de potasiu din mediul extracelular in celula pentru fiecare molecula de ATP hidrolizata. In noua conformatie. afinitatea pompei pentru Na+ este foarte mica.de potential electric sau de presiune osmotica. pompa isi schimba conformatia. Reactiile exergonice care furnizeaza energia necesara functionarii pompelor membranare sunt in general reactii metabolice. situsurile de legare ale sodiului sunt expuse mediului extracelular. Majoritatea pompelor functioneaza pe principiul utilizarii energiei moleculei de ATP pentru a transporta anumiti ioni impotriva gradientului electrochimic intre cele doua fete ale membranei. pompa efectueaza trecerea moleculei hidrofile de pe o parte pe alta a membranei. Pompele care folosesc energia ATP se numesc pompe ATP-azice sau ATP-aze. stimuland hidroliza moleculei de ATP care este legata de pompa. Astfel de proteine se numesc pompe membranare. Ionii 12 . Modul de functionare este urmatorul. exista insa si pompe care utilizeaza energia luminii. Transportul activ primar este posibil numai prin cuplarea sa energetica cu reactii care furnizeaza energie libera (reactii exergonice).

cat si intre citosol si interiorul reticulului endosau sarcoplasmatic (in conditii normale. O singura molecula de Na+-K+-ATP-aza scindeaza in jur de 100 molecule de ATP pe secunda. cloroplastelor sau ale bacteriilor aerobe sau fotosintetice. In membranele celulare exista si alte tipuri de pompe ionice. Aceasta enzima complexa fie sintetizeaza ATP folosind gradientul existent de H+. In repaus. permitand legarea unei alte molecule ATP in locul sau. iar la fiecare ciclu de functionare transfera o sarcina electrica neta pozitiva (+e) spre exterior. ceea ce induce apoptoza (moartea celulara programata). in faza de repolarizare acest consum ajunge la 70% din consumul energetic celular. Datorita pompelor de calciu din plasmalema si din membrana reticulului endo/sarcoplasmatic. gradientul ionilor de calciu este mentinut la o valoare foarte mare (3-4 ordine de marime) atat intre citosol si mediul extracelular. pompele membranare sunt reversibile. iar concentratiile de ADP si fosfat intracelular (Pi) sunt suficient de mari. Un rol foarte important il are Ca -ATP-aza. 2+ Alte pompe ionice sunt H+-K+-ATP-aza din membrana celulelor mucoasei gastrice sau pompa protonica bacteriorodopsina aflata in membranele unor bacterii. care mentine o concentratie foarte redusa de Ca2+ in citosol. deplasarea protonilor are loc in sensuri opuse. care se afla in membrana mitocondriilor. In cele doua cazuri. ciclul pompei de Na+-K+ poate functiona in sens invers. Un alt exemplu remarcabil este ATP-sintaza. celula va avea un nivel toxic al calciului citosolic. aceasta sufera o modificare conformationala prin care transloca un proton din citoplasma in exteriorul celulei. In celulele nervoase. Ca2+-ATP-aza pompeaza cate doi ioni de calciu din citosol. Sub actiunea luminii. gruparea fosfat paraseste proteina. Aceasta proprietate defineste caracterul electrogenic al pompei. fie functioneaza ca H+ATP-aza. In cazul in care concentratiile de sodiu extracelular si de potasiu intracelular sunt excesiv de mari. producand un gradient de protoni. concentratia Ca2+ atat in reticul cat si mediul extracelular este in jur de 1 mM). Daca functionarea Ca2+-ATP-azei este deficitara. Pompa de Na+-K+ se gaseste in plasmalema tuturor celulelor de origine animala. cca. Deoarece afinitatea fata de K+ este din nou redusa. de ordinul ~100 nM.K+ legati la proteina sunt acum expusi mediului intracelular. care induce o reactie de fotoizomerizare in bacteriorodopsina. ceea ce contribuie la polarizarea electrica a membranei. iar aceasta incepe sa sintetizeze ATP. In general. 30% din energia ATP-ului celular este consumata pentru functionarea acestei pompe. 13 . Pentru fiecare molecula de ATP hidrolizata. ionii K+ se desprind si difuzeaza in mediul intracelular.

In celulele nodurilor sinusal si atrioventricular se produce de asemenea un transfer de sarcina prin antiport electrogenic 3 ioni Na+/ 1 ion Ca2+ (influx de sarcina neta +e pentru fiecare molecula cotransportoare). Exista simport. prin care cele doua tipuri de molecule sunt transportate in sensuri opuse. iar procesul se numeste cotransport sau transport cuplat. deci tinde la o stare cu energie mai mica. in acest proces glucoza este transportata impotriva gradientului de concentratie. celulele pot de asemenea sa sintetizeze proteine care sa formeze pompe membranare. de aceea acest tip de transport este activ. de exemplu. pentru a elimina anumite substante toxice sau medicamente. In procesele de transport activ secundar sunt implicati transportori complecsi. care mentin o concentratie scazuta de ioni Na+ in interior (10-l5 mM fata de 144 mM in exterior si 144 mM in lumenul intestinului). Cotransportul este implicat de exemplu in transferul glucozei din intestin in sange prin celulele epiteliului intestinal. In membrana bazala (dinspre interstitiu) a celulelor epiteliale se gasesc pompe de Na+-K+. Astfel de transportori se numesc cotransportori. iar la nivelul membranei bazale glucoza este transportata pasiv prin difuzie facilitata. in timp ce Na+-K+-ATP-aza din plasmalema pompeaza ionii Na+ din interior spre exterior. si antiport. Prin acest mecanism. Energia cedata in acest proces este preluata de cotransportori pentru a transloca alte molecule sau ioni impotriva gradientului electrochimic. Concentratia de glucoza in citoplasma este mai mare decat in interstitiu. care cupleaza doi gradienti electrochimici diferiti. Transportul glucozei din lumen in interstitiu este blocat daca pompa ionica de Na+-K+ este inhibata (de exemplu cu oligomicina sau ouabaina). membrana plasmatica prezinta o sarcina neta negativa pe fata interioara si o sarcina neta pozitiva pe fata exterioara.In anumite situatii. in care ambele tipuri de molecule sunt transportate in aceeasi directie. deplasarea unor sarcini electrice in sensul potentialului lor electrochimic reprezinta un proces exergonic deoarece sistemul tinde in acest fel la starea de echilibru in care diferenta de potential membranar sa se anuleze. in chimioterapia cancerului apare rezistenta la medicamentele administrate. Efectul net al acestor procese de transport este transferul transcelular de glucoza din spatiul luminal spre sange. In membrana apicala (dinspre lumen) se gasesc cotransportori care transfera simultan (prin simport) cate un ion Na+ si o molecula de glucoza (sau un aminoacid) in citoplasma. In cotransport. Cotransportorul Na+/Ca2+ transloca deci un ion de calciu din interior in mediul extracelular pe baza energiei eliberate la deplasarea a trei ioni Na+ in sensul gradientului electrochimic. cotransportul este electrogenic deoarece are ca rezultat net transportul unei sarcini electrice pozitive dintr-o parte a membranei in cealalta. Datorita proceselor celulare de pompaj ionic. In acest caz. ceea ce determina o valoare negativa a diferentei de potential membranar. astfel incat energia eliberata prin miscarea unor molecule de un anumit tip in sensul gradientului lor electrochimic este folosita pentru a transporta molecule de alt tip impotriva gradientului lor electrochimic. 14 .

Ca urmare. de la aproximativ -70 mV pana la valoarea de prag. ceea ce determina scaderea potentialului membranar la valoarea de repaus. in care excesul de cationi acumulati in sarcoplasma este eliminat prin actiunea pompelor de sodiu si calciu. 15 . de aproximativ -50 mV (faza prepotentialului de actiune). Cand potentialul depaseste valoarea de prag. ceea ce determina cresterea influxului de cationi Na+ si Ca2+ in celula. potentialul electric al membranei creste continuu. precum si revenirea la valorile normale ale acestora dupa generarea potentialelor electrice (potentiale de actiune). care determina inchiderea canalelor de calciu si sodiu. Potentialul electric membranar creste rapid la valori pozitive (faza de depolarizare rapida). De asemenea. deoarece participa la acumularea de sarcini pozitive pe fata interioara a sarcolemei si deci la depolarizarea progresiva a celulelor. Concentratiile diferitilor ioni revin lent la valoarea de repaus. Urmeaza faza de repolarizare.Ionul Na+ K+ Ca2+ Concentratia extracelulara (mM) 145 4 2 Concentratia intracelulara (mM) 15 150 10-4 Pompele de Ca2+ si Na+-K+ asigura gradienti mari ai ionilor Ca2+. Na+ si K+ intre sarcoplasma si mediul exterior in celula relaxata. se produce activarea rapida a canalelor de sodiu si calciu din sarcolema. antiportul Na+/Ca2+ are un rol esential in generarea periodica spontana a potentialelor de actiune de catre celulele nodurilor.

prin acest mecanism celulele organismului preiau colesterolul transportat de sange. de aceea transportul membranar se mai numeste microtransport. Se formeaza astfel o vacuola in citoplasma. De asemenea. Acestea descompun materialul in molecule mici prin digestie (de obicei prin hidroliza). Cele trei modalitati de macrotransport prin endocitoza sunt: fagocitoza. proteine si carbohidrati proveniti din membranele celulare. macrofagi) care prin fagocitoza inglobeaza si distrug diverse substante toxice. pinocitoza si endocitoza mediata de receptori. exocitoza si transcitoza. virusul gripal intra in celule prin endocitoza mediata de receptori.4. O parte din moleculele rezultate pot permea membrana culei. care induc formarea de cule membranare in care este inglobat material extracelular. ci prin formare de cule membranare care sunt inglobate sau eliminate din celula. care contine materialul ingerat. Desi in procesele de macrotransport diverse substante sunt introduse sau scoase din celula. fara a fi insa dispersat in citoplasma (ramane in continuare ca material extra-citoplasmatic). Mecanisme de macrotransport In procesele de macrotransport substantele intra sau ies din celula sub forma unor aglomerari multimoleculare. In organismul uman exista celule specializate (fagocite. Exista trei tipuri de macrotransport: endocitoza. In procesele de transport membranar discutate mai sus moleculele sau ionii erau transportati individual prin membrana. In endocitoza mediata de receptori. 16 . De exemplu. reziduuri celulare apoptotice sau bacterii. trecand in citoplasma. In fagocitoza celula inglobeaza particule extracelulare solide pe care le inconjoara cu pseudopode (prelungiri citoplasmatice) care apoi fuzioneaza in spatele lor. aceasta nu se realizeaza prin traversarea propriu-zisa a membranei plasmatice. in care are loc degradarea unui material bogat in lipide. anumite substante extracelulare se leaga la receptori membranari specifici. Endocitoza prezinta avantajul de a minimiza volumul in care trebuie sa actioneze enzimele de digestie a materialului internalizat. In pinocitoza celula inglobeaza lichid extracelular in mod similar fagocitozei. In procesul de endocitoza materialul extracelular este introdus in interiorul celulei. Veziculele rezultate prin endocitoza pot de asemenea sa fuzioneze cu lizozomii.

apoi fuzioneaza cu membrana plasmatica pe partea opusa a celulei si elibereaza materialul in spatiul extracelular. In procesul de transcitoza. cule membranare continand material intracelular sunt transportate spre membrana plasmatica. Aici culele isi elibereaza continutul in mediul extracelular (prin exocitoza). Componentele membranelor celulare sunt sintetizate in reticulul endoplasmatic. secretia de insulina. Prin acest mecanism se produce. eliberarea anticorpilor in sange sau eliberarea de neurotransmitatori (acetilcolina. apar unele afectiuni asociate cu stocarea excesiva de material membranar in lizozomi. Acumularea de glicolipide in lizozomi induce dereglari neurologice grave si moarte. Membranele celulare sunt in mod continuu degradate. glutamatul etc. 17 . cule cu material extracelular sunt inglobate in celula. Incapacitatea de a forma receptori in membrana plasmatica duce. mentinut prin procese de endocitoza si exocitoza. reciclate si regenerate.) in terminatiile nervoase. enzima hexozaminidaza A este defectuoasa. iar apoi sunt transportate spre suprafata celulara. transcitoza prin endoteliul capilar determina trecerea proteinelor plasmatice din sange in spatiul extravascular. iar compusii membranari eliberati se insereaza sau se ataseaza la membrana. Degradarea componentelor membranare se produce in lizozomi. la dezvoltarea a numeroase afectiuni ale cordului.In procesul de exocitoza. Alte mutatii pot determina de asemenea stocarea proteinelor-receptor in reticulul endoplasmatic. traverseaza celula fara a-si deversa continutul in citoplasma. de exemplu. transportate ca cule spre aparatul Golgi unde sunt modificate. fuzioneaza cu aceasta si elibereaza materialul in exteriorul celulei. de exemplu. iar glicolipidele nu mai pot fi degradate. in boala Tay-Sachs (boala lizozomala). Daca una sau mai multe enzime lizozomice prezinta activitate defectuoasa. sub actiunea unor enzime digestive. De exemplu. De exemplu. Diversii componenti membranari circula intre diferite timente celulare si suprafata celulei intr-un flux permanent.

gazoasa. care reprezinta liganzii receptorului respectiv. dar in general este o molecula sintetizata de celula. diacil glicerolul. care pot fi mediatori chimici. c-GMP. fie receptori ai unor organite celulare. Receptorii sunt capabili sa interactioneze rapid si reversibil cu mesagerii primi. . difuzeaza in imediata vecinatate.5. atasata de membrana. acidul guanozin monofosforic ciclic. DAG. de care se poate desprinde (de ex. medicamente etc. 4. 2. antigeni. cum ar fi oxidul azotic (NO) sau monoxidul de carbon (CO). Fiecare receptor recunoaste un anumit tip de semnal. IP3. 18 . lipide de tip fosfatidilinositol). 6. acidul adenozin monofosforic ciclic. reprezentate de hormonii produsi in glandele endocrine. Sinteza moleculei semnal Eliberarea moleculei semnal Transportul moleculei semnal catre tinta Detectia semnalului Raspunsul celular Desprinderea moleculei semnal de receptor Clasificarea semnalelor . 5. Aceste molecule. . inositol trifosfatul. pot afecta rata de producere a mesagerului secund. putand activa fie proteine efectoare care sunt atasate la membrana. care poate fi: . dar poate lega mai multe tipuri de molecule la situsuri diferite. poate atat sa difuzeze in citosol cat si sa traverseze membranele celulare. difuzeaza in citosol (ex. ionii Ca2+). Mesagerul secund poate fi uneori chiar complexul receptor – mesager prim.hidrofoba. Receptori si traductori de informatie in membranele biologice Receptorii membranari sunt proteine integrale complexe care in urma receptiei unui stimul din mediul extracelular (denumit semnal primar sau mesager prim) produc un semnal secundar (denumit mesager secund) care determina o serie de procese celulare (acestea definesc raspunsul celular la stimulul extern).Semnale endocrine.hidrofila. secretati in sange si distribuiti in organism. c-AMP. hormoni. 3. Etapele semnalizarii intercelulare in organism 1.

in plus.necesita contactul intercelular. Celulele mentinute in culturi celulare pot secreta factori de crestere care sa le stimuleze propria proliferare. .. putand conduce la formarea unei mase tumorale.Semnale de contact . influenteaza celulele netumorale adiacente. generate de celule.se transmit de-a lungul axonilor catre celulele tinta. .Semnale autocrine (celulele secreta molecule-semnal care se leaga de receptorii proprii). Transmiterea unui semnal (prin intermediul unui neurotransmitator) de la o celula nervoasa la alta sau de la o celula nervoasa la o celula musculara este un exemplu de semnalizare paracrina.Semnale nervoase . actioneaza local in vecinatate. . In general. Acest tip de semnalizare intervine in special in procesele de diferentiere. acest tip de semnalizare este caracteristic celulelor canceroase.Semnale paracrine. 19 . acestea produc excesiv factori de crestere care determina o proliferare proprie necontrolata si.

Receptori asociati cu o proteina G III. in marea lor majoritate. protein kinaze (enzime care pot fosforila alte proteine). Receptorii asociati cu o proteina G sunt receptori metabotropi care pot determina sinteza mesagerilor secunzi prin intermediul unei proteine efectoare. Acest tip de receptori prezinta 7 domenii (coloane) transmembranare conectate prin bucle intra. Receptorii ionotropi sunt proteine-receptor care formeaza canale ionice.si extracelulare. Receptori asociati cu enzime (sunt fie ei insisi enzime. fie sunt asociati cu enzime pe care le activeaza). 20 . Aceste proteine au o zona receptoare la care se leaga mesagerul prim si o zona efectoare prin care comunica senzorului canalului comanda de deschidere sau inchidere a portii. Enzimele respective sunt.Clasificarea receptorilor membranari I. Receptori asociati cu canale ionice (ionotropi) II. Receptorii din ultimele doua clase mai sunt numiti si receptori metabotropi.

influxul de glucoza generat de insulina contribuie la sinteza glicerolului. ficatul foloseste excesul de glucoza pentru a sintetiza acizi grasi. receptorul de insulina poate activa o tirozin-kinaza. De exemplu. care sunt impachetati in granule numite lipoproteine. activarea receptorului de insulina determina o serie de reactii enzimatice care conduc la fuzionarea cu membrana plasmatica a unor cule din citoplasma ce contin proteina Glut4. In acest fel proteina devine o kinaza activa. eliberate apoi in sange. Ca urmare. In plus. In celulele tesutului adipos. producand raspunsul celular (cresterea permeabilitatii pentru glucoza). Marile grupe de canalopatii sunt: 1) 2) 3) 4) Canalopatii ale muşchilor scheletici Canalopatii (cardiace) Canalopatii neuronale Alte canalopatii 21 . expunandu-si regiunile catalitice spre citoplasma. Importanta transportului membranar Activitatea de transport membranar este foarte importanta. proteina receptorului sufera o modificare in structura. apoi acestea sintetizeaza glicogen. care fosforileaza alte proteine. Prin acest mecanism. care este un transportor al glucozei. in celulele musculare. Efectul net al insulinei este acumularea de grasimi in tesutul adipos (daca exista exces de glucoza). insulina promoveaza influxul de glucoza in celule. Atat in muschi cat si in ficat. sursa energetica celulara in care este inmagazinata energia glucozei. De exemplu. Exemplu disfunctiile canalelor ionice pot determina canalopatii. plecand de la acizii grasi din lipoproteine. Atunci cand cele doua subunitati α ale receptorului leaga fiecare cate o molecula de insulina. iar anumite sincope pot avea efecte negative care pot duce la boli destul de grave. se insereaza in membrana exterioara a celulei. iar glucoza in exces induce formarea de triacilgliceride (grasimi). insulina produce un raspuns in interiorul celulei fara a trece prin bistratul lipidic. stabilind un influx de glucoza din mediul extracelular in celula (prin difuzie facilitata).Receptorii asociati cu enzime activeaza o protein-kinaza citoplasmatica. 6. Glut4. care in continuare fosforileaza alte proteine intracelulare.

K+ . K+ . Ca2+ Na+ . Ca2+ Na+ . Ca2+ Na+ . K+ . Ca2+ Na+ . Ca2+ Consecinte clinice Migrene Ataxie (pierderea echilibrului si a coordonarii) Miotonie periodica (redoare musculara si paralizie) Ataxie Convulsii epileptice Surditate Vertij. Ca2+ Na+ . K+ .Acestea provoaca diverse boli din care unele sunt ereditare: Boala ereditara Migrena hemiplegica ereditara Ataxie episodica de tip 2 (EA-2) Paralizie periodica hipokalemica Ataxie episodica de tip 1 Convulsii neonantale familiale benigne Surditate dominanta fara sindrom Sindrom QT lung Paralizie periodica Paralizie periodica hiperkalemica Sindrom Liddle Miastenia gravis Boala Dent Miotonie congenitala Mucoviscidoza Aritmie cardiaca Tip de canal 2+ Ca Ca2+ K+ K+ K+ Na+ Na+ Na+ ClNa+ . moarte subita prin fibrilatie ventriculara Miotonie si paralizie periodica Hipertensiune Oboseala musculara Calculi renali Sangerari gingivale pana la pierderea dentitiei Miotonie periodica Congestie pulmonara si infectii Ritm cardiac neregulat sau accelerat 22 . K+ . K+ .

Bucuresti. V. Bucuresti. Elemente de Neurobiologie. M.. Biologie celulara. si colaboratorii Biomembrane si patologie. 1976. Ed. 2. Medicala. Bucuresti. Benga. Ed. Ionescu-Varo. 1988 23 . Ed. Didactica si Pedagogica. Leon Zagrean. 3.Bibliografie 1.Univ. Ed. Bucuresti 1996 4. Rusu. Gh. 1976.. Biologie celulara si moleculara. Didactica si Pedagogica.”Carol Davila”.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful