Universitatea “Al. I.

Cuza” Iaşi Facultatea de Fizică Master: Metode fizice aplicate în
kinetoterapie şi recuperare medicală

FENOMENE DE TRANSPORT MEMBRANAR
:: BIOELECTRICITATE ::

-

Mai 2013 -

CUPRINS

1. Introducere 2. Structura membranei celulare 3. Mecanisme de transport membranar 4. Mecanisme de macrotransport 5. Receptori si traductori de informatie in membranele biologice 6. Importanta transportului membranar 7. Bibliografie

2

ce conferă individualitate celulei. formate in principal din lipide si proteine si care sunt caracterizate prin fluiditate si permeabilitate selectiva fata de diferitele molecule aflate in vecinatate. Nicholson și Singer au formulat modelul mozaicului fluid. Constituie o barieră selectivă pentru pasajul moleculelor și ionilor. Abia în 1855 Karl Wilhelm von Nägeli și Carl Eduard Cramer au emis ipoteza existenței unei membrane celulare responsabile pentru secreția extracelulară și menținerea presiunii intracelulare. Rolul membranei celulare • • • • • • • • • Transportul de substanțe. ceea ce determina o miscare continua a acestor molecule in interiorul membranei. Caracterul fluid al unei membrane celulare se datoreaza flexibilitatii fosfolipidelor (compusii majoritari ai membranei). asigurarea homeostazei. 2. "barierele" membranare formate de complexe multiproteice sau subdomenii membranare cu o compoziție proteo-lipidică specifică. comunicarea bidirecțională între celule și mediul extern. iar în 1972. În 1935. echilibru osmotic. conferirea unei forme celulei. Structura membranei celulare Membranele celulare sunt structuri stabile avand o grosime de ordinul a 10 nm. Ele prezinta capacitatea de difuzie 3 . Acestea cuprind: zonele de joncțiune intercelulară. protejarea spațiului celular. locomoția. participă în cadrul proceselor metabolice. Hugh Daveson și James Frederic Danielli au sugerat structura bilipidică a membranei celulare. însă acesta a considerat-o parte integrală a unei celule unitare. Istoric Membrana celulară a fost pentru prima dată observată de Robert Hooke. pentru polaritatea celulei. Acest model a fost modificat datorită descoperirii unor structuri ce compartimentează membrana celulară.1. Aceasta organizare complexă a membranei este importantă. între altele. Este o structură bidimensională continuă cu grosimea de 8-10 nm și cu proprietăți caracteristice de permeabilitate selectivă. Introducere Membrana celulară este o structură celulară ce delimitează și compartimentează conținutul celular. (osmoză) permeabilitate selectivă (vezi mai jos).

care au un capat polar. fosfatidilserina si fosfatidilinositol. lipidele incep sa se autoorganizeze spontan (b-c). fosfolipidele formeaza de la sine structuri complexe cum ar fi micelele si bistraturile. hidrofil si doua lanturi hidrocarburice nepolare. serina si inositol. care prezinta trei grupari hidroxil (OH). Spre deosebire de lipidele membranei. hidrofobe. Gruparea fosfat se poate lega in continuare la una din urmatoarele patru grupari polare: colina. fosfatidiletanolamina. printr-o reactie de condensare care duce la formarea unei legaturi esterice intre glicerol si acidul gras respectiv. Atunci cand lipide au in jur de 10 atomi de carbon in lanturile hidrocarburice. Totusi.laterala rapida. Fosfolipidele prezinta atat caracter hidrofil cat si caracter hidrofob. dar difuzia lor este mult mai lenta. Lipidele care au lanturi hidrocarburice scurte. continand 2 pana la 4 atomi de carbon. ele deriva din molecula de glicerol. fiind ancorate de anumite structuri intracelulare care le limiteaza foarte mult deplasarea in interiorul membranei. Stabilitatea bistratului lipidic creste odata cu lungimea lanturilor hidrocarburice. in 4 . in mod similar fosfolipidelor. Toate aceste modificari induc structura specifica fosfolipidelor. In cazul celulelor eucariote. doua dintre aceste grupari OH sunt legate fiecare la cate un lant de acizi grasi (lant hidrocarburic). rezultand cele patru tipuri de fosfolipide: fosfatidilcolina (lecitina). Capatul polar al fosfolipidelor are o sarcina electrica neta negativa. Intr-o solutie apoasa. iar capetele hidrofile spre exterior. Marea majoritate a lipidelor continute de diverse membrane celulare sunt gliceride. majoritatea proteinelor membranare nu pot difuza liber in membrana. La fosfolipide. in care pot ramane capturate molecule de apa (d-e). sunt solubile in apa (a). o parte a proteinelor membranare sunt libere sa se deplaseze in interiorul membranei. in care lanturile hidrofobe se dispun spre interior. Pe masura ce lanturile hidrofobe devin mai lungi. al treilea hidroxil al glicerolului se leaga la o grupare fosfat (PO4¯) in urma unei reactii de condensare intre glicerol si acidul fosforic (H3PO4). etanolamina. intr-un aranjament care in acest fel minimizeaza energia libera a sistemului apa–lipide. ele formeaza bistraturi semi-stabile.

iar celelalte forte slabe il stabilizeaza. determinata de impachetarea compacta a lipidelor din bistrat. lanturile lipidelor aflate in componenta membranelor celulare contin 16 – 20 atomi de carbon. in centrul caruia se afla molecula hidrofoba. Odata format. 5 . Odata cu cresterea temperaturii. diverse studii efectuate cu ajutorul microscopului electronic au aratat ca membranele celulare sunt bistraturi lipidice in care sunt incorporate integral sau partial proteine. Daca o lipida este plasata intr-o solutie apoasa. Spunem ca repulsia hidrofoba determina formarea bistratului lipidic. zaharurile. In prezent este unanim acceptat modelul mozaicului fluid proteolipidic al membranei. acizii nucleici. iar membrana incepe sa se topeasca. apar legaturi de hidrogen si atractii electrostatice (legaturi ionice) intre gruparile hidrofile ale fosfolipidelor si moleculele solutiei apoase. cum ar fi proteinele. numita clatrat. moleculele de apa din jurul lipidei nu vor putea forma legaturi de hidrogen cu aceasta. bistratul lipidic este stabilizat prin actiunea unor forte de slaba intensitate ce determina formarea unor legaturi necovalente. In schimb. glicoproteine si lipoproteine. De asemenea. De aceea. propus de Nicholson si Singer in 1972. La temperaturi scazute. lanturile lipidice devin din ce in ce mai dezordonate. realizarea clatratilor nu va mai fi posibila si moleculele de apa vor deveni mai dezordonate. in cazul in care lipidele sunt suficient de numeroase pentru a se produce separarea celor doua faze (apa/lipide) prin formarea unor structuri lipidice compacte (micele. diferiti ioni sau molecule polare. bistraturi). pentru a minimiza energia libera a sistemului. ceea ce duce la ordonarea moleculelor de apa intr-o structura de tip cristalin. bistratul lipidic reprezinta deci o bariera pentru moleculele hidrofile. Forte de tip Van der Waals apar in urma apropierii spatiale a lanturilor de acizi grasi.timp ce permeabilitatea bistratului scade (f). Prin structura sa. Intr-adevar. Un clatrat are in general forma unui poliedru cu 12 sau 16 fete pentagonale. moleculele de apa vor tinde sa formeze cat mai multe legaturi intre ele si vor avea mai putina libertate de miscare. In general. lanturile hidrocarburice ale lipidelor sunt strans impachetate si membrana devine rigida (se solidifica). fluiditatea creste. Structura bistratului se schimba odata cu modificarea temperaturii.

impreuna cu carbohidratii atasati la unele proteine integrale. de cele mai multe ori.Proteinele membranare pot fi: a) proteine intrinseci (sau integrale). contribuind la rezistenta structurala a membranei. In general. membrana ramane fluida la temperaturi mai scazute decat in absenta colesterolului. Colesterolul este o alta componenta importanta a membranelor celulare. Acestea. glicoproteinele cresc vascozitatea membranara. iar capetele hidrofile sunt expuse mediului extracelular. avand un rol important in mentinerea stabilitatii membranelor. Proteinele intrinseci sunt puternic legate de membrana. De aceea. oligozaharidele pot contribui la stabilitatea membranei sau pot participa la conexiunile dintre celulele vecine intr-un tesut. strabat membrana de la o fata la alta. Carbohidratii pot contribui la aranjamentul spatial al glicoproteinelor si pot creste stabilitatea acestora in interiorul membranei. proteinele extrinseci sunt legate relativ slab de membrana. participa la procesele de recunoastere celulara controlate de sistemul imunitar al organismului. b) proteine extrinseci (sau periferice). avand un caracter puternic hidrofob. ale caror lanturi hidrofobe sunt incorporate in regiunea hidrofoba a membranei. Colesterolul modifica fluiditatea membranei. Proteinele integrale reprezinta o proportie de 70% din proteinele membranare. Circa 10% din fosfolipidele si proteinele membranare leaga chimic (prin legaturi covalente) lanturi de oligozaharide formand astfel glicolipide si respectiv glicoproteine. De aceea. Fata exterioara a membranei plasmatice este bogata in glicolipide. datorat reziduurilor nepolare al. stabilizand-o pe intervale mai mari de temperatura. In cazul glicolipidelor. 6 . Proteinele periferice nu au regiuni hidrofobe. ele asociindu-se frecvent cu diverse proteine integrale sau cu regiuni hidrofile de la suprafata membranei. proteinele intrinseci sunt inglobate in bistratul lipidic sau. Aceste proteine au un caracter predominant hidrofob.

Fluiditatea membranara este esentiala pentru functionarea corecta a proteinelor integrale. Ca un caz particular. ca si pentru moleculele mici.Deci. vascozitatea unei membrane celulare este de cca. odata intrata in regiunea hidrofoba a membranei. colesterolul reduce permeabilitatea membranei la ionii de hidrogen (H+) si de sodiu (Na+). Totusi. cat si permeabilitatii intrinseci a membranei fata de anumite molecule. 100 de ori mai mare decat cea a apei. cu atat ea va intra mai usor in membrana. o molecula nepolara va avea de trecut o bariera energetica relativ inalta pentru a putea parasi membrana. In schimb. Bistratul lipidic ofera o bariera energetica foarte inalta pentru moleculele de dimensiuni mari. Mecanisme de transport membranar Cel mai important rol al unei membrane celulare este de a mentine o frontiera permanenta intre mediul intern si mediul exterior structurii celulare respective. hidrofile. bariera energetica este joasa pentru moleculele hidrofobe aflate in mediul apos si cu cat o molecula este mai hidrofoba. proteinele integrale in special nu efectueaza astfel de tranzitii. cum ar fi: . . Transportul diverselor molecule prin membrana celulara se poate realiza fie cu consum de energie celulara metabolica (transport activ) fie fara consum de energie metabolica (transport pasiv). colesterolul scade temperatura de topire a membranelor celulare. In acest fel compozitia mediului intern este strict controlata de permeabilitatea selectiva a membranei si de diverse procese de transport prin membrana. In general. neionizate (de exemplu H2O) si nu este permeabil fata de molecule polare de dimensiuni mari (de exemplu zaharuri) si ioni (indiferent de marimea lor). astfel incat o fosfolipida se deplaseaza cu 1 µm in interiorul membranei in cca.translatie in stratul in care se afla (difuzie laterala). 7 . .basculare dintr-un monostrat in celalalt (tranzitii rotationale). in care moleculele pot executa miscari de translatie si rotatie.rotatie in jurul propriei axe.flexie (indoire). 3. fie transporta ele insele molecule hidrofile de pe o parte pe alta a membranei). similara unui fluid vascos. prezenta in sange a fosfolipazelor (enzime care degradeaza fosfolipidele) poate induce hemoliza – pierderea integritatii structurale a membranei plasmatice eritrocitare. Tranzitiile rotationale sunt foarte rare. ceea ce determina varsarea continutului hematiilor in sange. . CO2) si molecule polare mici. 1 minut. Capacitatea membranelor celulare de a permite unor molecule hidrofile sa traverseze membrana se datoreaza atat existentei unor proteine membranare integrale (care fie pot forma pori in interiorul membranei. Membrana celulara este o structura dinamica. La temperatura normala a organismului. un bistrat lipidic intact este permeabil la molecule hidrofobe (inclusiv gaze: O2. De asemenea.

In acest caz potentialul de membrana. Daca ∆W < 0 . Transportul unei specii ionice inceteaza la echilibru. V1 = Vin. moleculele transportate se deplaseaza in sensul gradientului potentialului lor electrochimic (daca potentialul electric este acelasi pe ambele fete ale membranei. Fluxul net de 8 . daca membrana este permeabila pentru acestia. molecula transportata poate depasi barierele energetice impuse de diversele regiuni hidrofile/hidrofobe ale membranei.difuzie simpla prin dizolvare in bistratul lipidic. c2 = cex.difuzie simpla prin canale.ionii au tendinta de a parasi celula. Difuzia simpla a moleculelor prin dizolvare in bistratul lipidic se datoreaza permeabilitatii intinseci a acestuia fata de anumite tipuri de molecule si ioni (discutate mai sus) si consta in traversarea bistratului fara ajutorul proteinelor membranare.Vex = (RT/zF) ln cex/cin Exista trei mecanisme distincte de transport pasiv: . V2 = Vex obtinem: ∆W = Win . traiectoria moleculei prezinta numeroase deflexii. Prin transport pasiv sistemul are tendinta de a ajunge la echilibru termodinamic. Transportul unei singure molecule nu depinde de sensul gradientului potentialului electrochimic. Daca in expresia diferentei de potential electrochimic notam c1 = cin. cand ∆W = 0. .ionii au tendinta de a patrunde in celula.TRANSPORTUL PASIV In procesele de transport pasiv moleculele transportate se deplaseaza prin miscari de agitatie termica precum si prin miscari determinate de fortele de atractie sau respingere electrostatica intre moleculele respective si moleculele membranei sau ale mediilor apoase. satisface ecuatia Nernst : E = Vin .Vex) Daca ∆W > 0 . molecula poate fie sa traverseze membrana. moleculele se vor deplasa in sensul gradientului de concentratie). . fie sa se intoarca in mediul initial.Wex = RT ln cin/cex + zF (Vin . Deoarece insa ciocnirile moleculare sunt aleatoare. Prin agitatie termica.difuzie facilitata. ca urmare. E.

Pentru atomul K+. Activitatea unui canal ionic sau molecular este discontinua: perioadele in care canalul este deschis alterneaza cu perioade de inactivitate.substanta care traverseaza membrana prin difuzie simpla are insa sensul gradientului de potential electrochimic. care determina proprietatile selective ale canalului. Na+) sunt respinsi de sarcinile pozitive aflate in regiunea centrala a porului. De exemplu. In mediul apos din exteriorul canalului. ionii pozitivi (cum ar fi H+. in timp ce aminoacizii hidrofili ai proteinei se orienteaza spre interiorul porului. Ca2+ si respectiv Cl. canalele membranare prezinta o mare specificitate pentru anumiti ioni sau molecule. Prin diverse moduri de reglare a activitatii canalelor membranare. clor) au selectivitate foarte mare pentru un anumit tip de ioni (Na+. ionii se desprind de moleculele de apa si se leaga la atomii de oxigen ai filtrului. desi ionii de sodiu sunt mai mici decat cei de potasiu si au aceeasi sarcina electrica. In schimb. 9 . care se orienteaza in campul electric produs de atomii aflati in peretele interior al canalului. Schimbul gazos la nivelul alveolelor pulmonare este un exemplu de transport pasiv realizat prin difuzia simpla a moleculelor de CO2 si O2 prin dizolvare in membrana. canalul acvaporin (AQP) permite numai trecerea moleculelor de apa. Un canal membranar este o proteina integrala complexa care formeaza o cale de trecere (un por) pentru anumite molecule sau ioni insolubili in matricea lipidica a membranei. Mecanismul de filtrare al acestui canal de K+ se bazeaza pe interactia dintre ionul transportat si atomii de oxigen aflati in structura filtrului. dar pot permite in acelasi timp trecerea altor tipuri de ioni. In general. calciu. Canalele ionice joaca de aceea un rol extrem de important in procesele de semnalizare celulara. Aminoacizii hidrofobi ai unei proteine formatoare de pori se orienteaza spre regiunea lipidica hidrofoba a membranei. Exista deci in structura canalului o anumita regiune. Difuzia simpla prin canale ionice sau moleculare permite un transport molecular extrem de rapid prin membrana. in care viteza de transmitere a informatiei este un element critic. Un caz particular este reprezentat de canalele de potasiu care permit trecerea ionilor K+ dar nu si a ionilor Na+. in care canalul este inchis. H3O+.in exemplul anterior). In plus. deoarece moleculele care vor difuza dinspre mediul cu concentratie mai mare spre mediul cu concentratie mai mica vor fi mai numeroase decat cele care traverseaza membrana in sens invers. atat ionii Na+ cat si ionii K+ sunt legati la cate 4 molecule de apa. nepermitand altor tipuri de ioni sau molecule sa le traverseze. numita filtru. La intrarea in filtru. desi in numar mult mai redus. K+. canalele ionice (de exemplu canalele ionice de sodiu. potasiu. pentru a putea interactiona cu molecula hidrofila care traverseaza membrana prin por. celula controleaza fluxurile de substanta prin membrana.

influxul de glucoza nu poate depasi o anumita limita nici chiar atunci cand concentratia extracelulara de glucoza este foarte mare. in timp ce pentru ionul Na+ aceasta distanta este mai mica. poarta si senzorul. 10 . vestibulul. aflata in contact cu mediul apos de pe una din fetele membranei. Semnalele la care este sensibil senzorul pot fi chimice (anumite molecule din mediul apos care se leaga la situsuri specifice ale proteinei-canal). care trec molecula hidrofila de pe o parte pe alta a membranei printr-o modificare in propria conformatie sau prin formare de pori in membrana.distanta de interactie cu 4 molecule de oxigen ale filtrului este egala cu distanta de legatura cu cele 4 molecule de apa din mediul apos. care pot sa traverseze membrana prin dizolvare (transportori difuzibili). deplasarea moleculei transportate se face in sensul gradientului electrochimic. Pentru a putea traversa regiunea corespunzatoare filtrului. nici prin matricea lipidica (deoarece nu sunt liposolubile). sau o regiune interna a proteinei. Majoritatea moleculelor transportate in acest mod nu pot trece nici prin canale ionice (datorita marimii lor). Exista o multitudine de molecule transportoare care asigura difuzia facilitata a multor tipuri de ioni sau molecule (de exemplu glucoza. electrice (diferenta de potential electric intre cele doua medii apoase pe care le separa membrana. mecanice (presiunea). Deoarece exista un numar limitat de molecule care pot transporta glucoza prin membrana plasmatica. pentru care Roderick MacKinnon a primit Premiul Nobel in anul 2003. In vestibul ajung numai ionii selectati in filtru. filtrul nu permite trecerea moleculelor mari. Senzorul poate fi o regiune externa a proteineicanal. Difuzia facilitata este transportul de substanta prin membrana fie prin intermediul unor proteine transportoare liposolubile. In numeroase celule. fie prin intermediul unor proteine membranare integrale. In structura unui canal ionic se disting cateva domenii caracteristice: filtrul ionic. ionii K+). termice (caldura) sau electromagnetice (lumina). colina. Moleculele transportoare (care se mai numesc transportori sau ionofori) nu au proprietati enzimatice. cum ar fi de exemplu glucoza. mecanismul principal prin care glucoza din mediul extracelular intra in citoplasma este difuzia facilitata. denumita si potential transmembranar sau potential de membrana). ionul trebuie sa culiseze de-a lungul canalului prin legari succesive la cate 4 atomi de oxigen simultan. Poarta se inchide sau se deschide in functie de reactia senzorului la diferitele semnale receptionate. in procesul de difuzie facilitata nu se consuma energie. ceea ce nu este posibil decat in cazul ionului de potasiu. Descoperirea acestui mecanism de filtrare selectiva a ionilor pentru canalul de potasiu a fost realizata prin cristalografie cu raze X.

Fiind o proteina formatoare de pori. 11 . determinand astfel aparitia unor pori conductori cilindrici. .transportorii se gasesc in numar mult mai mare decat canalele.canalele au o viteza mult mai mare de transport al ionilor (milioane sau chiar sute de milioane de ioni/s). gramicidina A. astfel incat in celula pot patrunde prin difuzie facilitata numai glucoza dextrogira si aminoacizii levogiri. unde formeaza dimeri helicoidali care strabat membrana. care se insereaza in membranele celulare. fluxul de difuzie pentru o molecula de antibiotic este de 107 ioni/s. acestia pot distinge intre speciile levogire si dextrogire. o molecula de valinomicina creste viteza de transport prin membrana a ionilor K+ la 104 ioni/s.transportorii pot participa la transportul activ secundar. Tot ionofori formatori de pori sunt si alametacina si monazomicina. . Atunci cand au loc procese care necesita modificari foarte rapide ale concentratiei sau compozitiei ionice (de exemplu in producerea influxului nervos) canalele ionice sunt mai adecvate pentru transportul speciilor implicate in aceste procese.transportorii au o specificitate mai mare. in timp ce gruparile hidrofile sunt orientate spre interiorul porului. In procesele de transport activ primar sunt implicate proteine membranare integrale cu proprietati enzimatice. care transporta ioni sau molecule impotriva gradientului lor de concentratie. Un exemplu de ionofor formator de por este un alt antibiotic. unde se comporta ca o proteina intrinseca.Un exemplu de ionofor este antibioticul valinomicina. Atunci cand este incorporata in membrana. TRANSPORTUL ACTIV Exista doua tipuri de transport activ: primar si secundar. Moleculele de gramicidina patrund in interiorul bistratului lipidic. Intre difuzia facilitata si difuzia prin canale exista cateva deosebiri importante: . Pot transporta mii de molecule/s. . gramicidina isi expune gruparile hidrofobe spre zona lipidica a membranei. Acesta nu permite trecerea decat a ionilor Na+.

stimuland hidroliza moleculei de ATP care este legata de pompa. In conformatia de repaus. adica in sens opus tendintei naturale de crestere a entropiei care sa duca la anularea acestor gradienti. precum si intre citosol si mediul extracelular. astfel incat ionii Na+ se desprind de situsurile pompei si difuzeaza in mediul apos extracelular. Energia absorbita de proteina este in final cedata prin relaxarea structurii pompei. Proteina pompei absoarbe partial energia furnizata prin hidroliza ATP si isi schimba conformatia. cel mai important rol in mentinerea potentialului de repaus la valoare constanta il au pompele de Na+-K+ ale plasmalemei. Pompele care folosesc energia ATP se numesc pompe ATP-azice sau ATP-aze. este de aceea un proces endergonic (consumator de energie). care extrag trei ioni de sodiu din celula si introduc doi ioni de potasiu din mediul extracelular in celula pentru fiecare molecula de ATP hidrolizata. Energia care nu este absorbita de pompa este disipata prin incalzirea locala a mediului apos in care se produce hidroliza ATP. Tot in noua conformatie. pompa prezinta pe partea intracelulara o afinitate foarte mare pentru ionii Na+ si foarte mica pentru ionii K+. aceasta legare induce relaxarea proteinei la conformatia initiala. care revine la conformatia initiala si ciclul poate fi reluat. Procesul de transport activ primar este mecanismul principal prin care sunt mentinute diferentele de concentratii ionice intre diferitele timente celulare. ionii Na+ ajunsi prin difuzie din mediul intracelular la situsurile de legare ale pompei se leaga la acestea. molecula de ATP se leaga la molecula pompei ionice si este hidrolizata la ADP. pompa efectueaza trecerea moleculei hidrofile de pe o parte pe alta a membranei. In membranele celulare exista mai multe tipuri de pompe ionice. Ionii 12 . afinitatea pompei pentru Na+ este foarte mica. in aceasta conformatie afinitatea proteinei fata de ionii K+ este foarte mare. Modul de functionare este urmatorul. Majoritatea pompelor functioneaza pe principiul utilizarii energiei moleculei de ATP pentru a transporta anumiti ioni impotriva gradientului electrochimic intre cele doua fete ale membranei. Astfel de proteine se numesc pompe membranare. In noua conformatie. Reactiile exergonice care furnizeaza energia necesara functionarii pompelor membranare sunt in general reactii metabolice. Ca urmare. In schimb. Transportul activ primar este posibil numai prin cuplarea sa energetica cu reactii care furnizeaza energie libera (reactii exergonice).de potential electric sau de presiune osmotica. In cardiomiocite. situsurile de legare ale sodiului sunt expuse mediului extracelular. Prin aceasta modificare conformationala. Ca urmare. proces in care este eliberata o parte din energia chimica a ATP-ului. ceea ce favorizeaza legarea rapida a ionilor de potasiu la situsurile pompei. exista insa si pompe care utilizeaza energia luminii. iar accesul ionilor Na+ dinspre regiunea intracelulara este blocat. pompa isi schimba conformatia.

deplasarea protonilor are loc in sensuri opuse. In cazul in care concentratiile de sodiu extracelular si de potasiu intracelular sunt excesiv de mari. O singura molecula de Na+-K+-ATP-aza scindeaza in jur de 100 molecule de ATP pe secunda. In celulele nervoase. in faza de repolarizare acest consum ajunge la 70% din consumul energetic celular. producand un gradient de protoni. care se afla in membrana mitocondriilor. 2+ Alte pompe ionice sunt H+-K+-ATP-aza din membrana celulelor mucoasei gastrice sau pompa protonica bacteriorodopsina aflata in membranele unor bacterii. pompele membranare sunt reversibile. cca. ciclul pompei de Na+-K+ poate functiona in sens invers. ceea ce induce apoptoza (moartea celulara programata). cat si intre citosol si interiorul reticulului endosau sarcoplasmatic (in conditii normale. iar la fiecare ciclu de functionare transfera o sarcina electrica neta pozitiva (+e) spre exterior. In general.K+ legati la proteina sunt acum expusi mediului intracelular. Datorita pompelor de calciu din plasmalema si din membrana reticulului endo/sarcoplasmatic. ionii K+ se desprind si difuzeaza in mediul intracelular. Aceasta proprietate defineste caracterul electrogenic al pompei. celula va avea un nivel toxic al calciului citosolic. Aceasta enzima complexa fie sintetizeaza ATP folosind gradientul existent de H+. care mentine o concentratie foarte redusa de Ca2+ in citosol. ceea ce contribuie la polarizarea electrica a membranei. In cele doua cazuri. Pompa de Na+-K+ se gaseste in plasmalema tuturor celulelor de origine animala. Un rol foarte important il are Ca -ATP-aza. iar concentratiile de ADP si fosfat intracelular (Pi) sunt suficient de mari. Deoarece afinitatea fata de K+ este din nou redusa. gradientul ionilor de calciu este mentinut la o valoare foarte mare (3-4 ordine de marime) atat intre citosol si mediul extracelular. 13 . aceasta sufera o modificare conformationala prin care transloca un proton din citoplasma in exteriorul celulei. Un alt exemplu remarcabil este ATP-sintaza. 30% din energia ATP-ului celular este consumata pentru functionarea acestei pompe. fie functioneaza ca H+ATP-aza. Ca2+-ATP-aza pompeaza cate doi ioni de calciu din citosol. permitand legarea unei alte molecule ATP in locul sau. Sub actiunea luminii. Pentru fiecare molecula de ATP hidrolizata. care induce o reactie de fotoizomerizare in bacteriorodopsina. iar aceasta incepe sa sintetizeze ATP. In membranele celulare exista si alte tipuri de pompe ionice. In repaus. de ordinul ~100 nM. concentratia Ca2+ atat in reticul cat si mediul extracelular este in jur de 1 mM). Daca functionarea Ca2+-ATP-azei este deficitara. cloroplastelor sau ale bacteriilor aerobe sau fotosintetice. gruparea fosfat paraseste proteina.

pentru a elimina anumite substante toxice sau medicamente. In cotransport. Transportul glucozei din lumen in interstitiu este blocat daca pompa ionica de Na+-K+ este inhibata (de exemplu cu oligomicina sau ouabaina). in acest proces glucoza este transportata impotriva gradientului de concentratie. prin care cele doua tipuri de molecule sunt transportate in sensuri opuse. Cotransportul este implicat de exemplu in transferul glucozei din intestin in sange prin celulele epiteliului intestinal. Cotransportorul Na+/Ca2+ transloca deci un ion de calciu din interior in mediul extracelular pe baza energiei eliberate la deplasarea a trei ioni Na+ in sensul gradientului electrochimic. 14 . iar la nivelul membranei bazale glucoza este transportata pasiv prin difuzie facilitata. Concentratia de glucoza in citoplasma este mai mare decat in interstitiu. In procesele de transport activ secundar sunt implicati transportori complecsi. care mentin o concentratie scazuta de ioni Na+ in interior (10-l5 mM fata de 144 mM in exterior si 144 mM in lumenul intestinului). membrana plasmatica prezinta o sarcina neta negativa pe fata interioara si o sarcina neta pozitiva pe fata exterioara. deci tinde la o stare cu energie mai mica. celulele pot de asemenea sa sintetizeze proteine care sa formeze pompe membranare. in timp ce Na+-K+-ATP-aza din plasmalema pompeaza ionii Na+ din interior spre exterior. in chimioterapia cancerului apare rezistenta la medicamentele administrate.In anumite situatii. deplasarea unor sarcini electrice in sensul potentialului lor electrochimic reprezinta un proces exergonic deoarece sistemul tinde in acest fel la starea de echilibru in care diferenta de potential membranar sa se anuleze. Energia cedata in acest proces este preluata de cotransportori pentru a transloca alte molecule sau ioni impotriva gradientului electrochimic. In acest caz. ceea ce determina o valoare negativa a diferentei de potential membranar. in care ambele tipuri de molecule sunt transportate in aceeasi directie. In membrana bazala (dinspre interstitiu) a celulelor epiteliale se gasesc pompe de Na+-K+. care cupleaza doi gradienti electrochimici diferiti. cotransportul este electrogenic deoarece are ca rezultat net transportul unei sarcini electrice pozitive dintr-o parte a membranei in cealalta. Efectul net al acestor procese de transport este transferul transcelular de glucoza din spatiul luminal spre sange. Astfel de transportori se numesc cotransportori. Exista simport. In celulele nodurilor sinusal si atrioventricular se produce de asemenea un transfer de sarcina prin antiport electrogenic 3 ioni Na+/ 1 ion Ca2+ (influx de sarcina neta +e pentru fiecare molecula cotransportoare). Prin acest mecanism. astfel incat energia eliberata prin miscarea unor molecule de un anumit tip in sensul gradientului lor electrochimic este folosita pentru a transporta molecule de alt tip impotriva gradientului lor electrochimic. iar procesul se numeste cotransport sau transport cuplat. In membrana apicala (dinspre lumen) se gasesc cotransportori care transfera simultan (prin simport) cate un ion Na+ si o molecula de glucoza (sau un aminoacid) in citoplasma. si antiport. de aceea acest tip de transport este activ. de exemplu. Datorita proceselor celulare de pompaj ionic.

de la aproximativ -70 mV pana la valoarea de prag. se produce activarea rapida a canalelor de sodiu si calciu din sarcolema. Na+ si K+ intre sarcoplasma si mediul exterior in celula relaxata. de aproximativ -50 mV (faza prepotentialului de actiune). 15 .Ionul Na+ K+ Ca2+ Concentratia extracelulara (mM) 145 4 2 Concentratia intracelulara (mM) 15 150 10-4 Pompele de Ca2+ si Na+-K+ asigura gradienti mari ai ionilor Ca2+. potentialul electric al membranei creste continuu. precum si revenirea la valorile normale ale acestora dupa generarea potentialelor electrice (potentiale de actiune). De asemenea. Concentratiile diferitilor ioni revin lent la valoarea de repaus. Ca urmare. ceea ce determina cresterea influxului de cationi Na+ si Ca2+ in celula. in care excesul de cationi acumulati in sarcoplasma este eliminat prin actiunea pompelor de sodiu si calciu. antiportul Na+/Ca2+ are un rol esential in generarea periodica spontana a potentialelor de actiune de catre celulele nodurilor. Cand potentialul depaseste valoarea de prag. care determina inchiderea canalelor de calciu si sodiu. Potentialul electric membranar creste rapid la valori pozitive (faza de depolarizare rapida). Urmeaza faza de repolarizare. ceea ce determina scaderea potentialului membranar la valoarea de repaus. deoarece participa la acumularea de sarcini pozitive pe fata interioara a sarcolemei si deci la depolarizarea progresiva a celulelor.

fara a fi insa dispersat in citoplasma (ramane in continuare ca material extra-citoplasmatic). In pinocitoza celula inglobeaza lichid extracelular in mod similar fagocitozei. trecand in citoplasma. In organismul uman exista celule specializate (fagocite. ci prin formare de cule membranare care sunt inglobate sau eliminate din celula. O parte din moleculele rezultate pot permea membrana culei. In procesul de endocitoza materialul extracelular este introdus in interiorul celulei. 16 . proteine si carbohidrati proveniti din membranele celulare. In procesele de transport membranar discutate mai sus moleculele sau ionii erau transportati individual prin membrana. Cele trei modalitati de macrotransport prin endocitoza sunt: fagocitoza. reziduuri celulare apoptotice sau bacterii.4. anumite substante extracelulare se leaga la receptori membranari specifici. care induc formarea de cule membranare in care este inglobat material extracelular. aceasta nu se realizeaza prin traversarea propriu-zisa a membranei plasmatice. Exista trei tipuri de macrotransport: endocitoza. Endocitoza prezinta avantajul de a minimiza volumul in care trebuie sa actioneze enzimele de digestie a materialului internalizat. prin acest mecanism celulele organismului preiau colesterolul transportat de sange. De exemplu. Se formeaza astfel o vacuola in citoplasma. in care are loc degradarea unui material bogat in lipide. Mecanisme de macrotransport In procesele de macrotransport substantele intra sau ies din celula sub forma unor aglomerari multimoleculare. exocitoza si transcitoza. virusul gripal intra in celule prin endocitoza mediata de receptori. Desi in procesele de macrotransport diverse substante sunt introduse sau scoase din celula. De asemenea. In fagocitoza celula inglobeaza particule extracelulare solide pe care le inconjoara cu pseudopode (prelungiri citoplasmatice) care apoi fuzioneaza in spatele lor. pinocitoza si endocitoza mediata de receptori. macrofagi) care prin fagocitoza inglobeaza si distrug diverse substante toxice. Veziculele rezultate prin endocitoza pot de asemenea sa fuzioneze cu lizozomii. de aceea transportul membranar se mai numeste microtransport. care contine materialul ingerat. Acestea descompun materialul in molecule mici prin digestie (de obicei prin hidroliza). In endocitoza mediata de receptori.

Alte mutatii pot determina de asemenea stocarea proteinelor-receptor in reticulul endoplasmatic. de exemplu. enzima hexozaminidaza A este defectuoasa. De exemplu. la dezvoltarea a numeroase afectiuni ale cordului. reciclate si regenerate. iar glicolipidele nu mai pot fi degradate. Daca una sau mai multe enzime lizozomice prezinta activitate defectuoasa.) in terminatiile nervoase. 17 . transportate ca cule spre aparatul Golgi unde sunt modificate. Acumularea de glicolipide in lizozomi induce dereglari neurologice grave si moarte. In procesul de transcitoza. iar compusii membranari eliberati se insereaza sau se ataseaza la membrana. Aici culele isi elibereaza continutul in mediul extracelular (prin exocitoza). de exemplu. traverseaza celula fara a-si deversa continutul in citoplasma. secretia de insulina. iar apoi sunt transportate spre suprafata celulara.In procesul de exocitoza. Degradarea componentelor membranare se produce in lizozomi. Componentele membranelor celulare sunt sintetizate in reticulul endoplasmatic. cule membranare continand material intracelular sunt transportate spre membrana plasmatica. in boala Tay-Sachs (boala lizozomala). apar unele afectiuni asociate cu stocarea excesiva de material membranar in lizozomi. cule cu material extracelular sunt inglobate in celula. glutamatul etc. eliberarea anticorpilor in sange sau eliberarea de neurotransmitatori (acetilcolina. Prin acest mecanism se produce. apoi fuzioneaza cu membrana plasmatica pe partea opusa a celulei si elibereaza materialul in spatiul extracelular. sub actiunea unor enzime digestive. De exemplu. Diversii componenti membranari circula intre diferite timente celulare si suprafata celulei intr-un flux permanent. fuzioneaza cu aceasta si elibereaza materialul in exteriorul celulei. transcitoza prin endoteliul capilar determina trecerea proteinelor plasmatice din sange in spatiul extravascular. mentinut prin procese de endocitoza si exocitoza. Incapacitatea de a forma receptori in membrana plasmatica duce. Membranele celulare sunt in mod continuu degradate.

putand activa fie proteine efectoare care sunt atasate la membrana. atasata de membrana. Mesagerul secund poate fi uneori chiar complexul receptor – mesager prim. Etapele semnalizarii intercelulare in organism 1. 5. pot afecta rata de producere a mesagerului secund. c-GMP. de care se poate desprinde (de ex. . care reprezinta liganzii receptorului respectiv. DAG. dar poate lega mai multe tipuri de molecule la situsuri diferite. secretati in sange si distribuiti in organism. difuzeaza in citosol (ex. 4. dar in general este o molecula sintetizata de celula. difuzeaza in imediata vecinatate. inositol trifosfatul. 3. care pot fi mediatori chimici.hidrofila. reprezentate de hormonii produsi in glandele endocrine. Aceste molecule. hormoni. Receptori si traductori de informatie in membranele biologice Receptorii membranari sunt proteine integrale complexe care in urma receptiei unui stimul din mediul extracelular (denumit semnal primar sau mesager prim) produc un semnal secundar (denumit mesager secund) care determina o serie de procese celulare (acestea definesc raspunsul celular la stimulul extern). acidul adenozin monofosforic ciclic. c-AMP. care poate fi: . Receptorii sunt capabili sa interactioneze rapid si reversibil cu mesagerii primi. medicamente etc. lipide de tip fosfatidilinositol). poate atat sa difuzeze in citosol cat si sa traverseze membranele celulare. cum ar fi oxidul azotic (NO) sau monoxidul de carbon (CO).gazoasa. 2. acidul guanozin monofosforic ciclic. fie receptori ai unor organite celulare.Semnale endocrine. antigeni.5. . Fiecare receptor recunoaste un anumit tip de semnal. 6. Sinteza moleculei semnal Eliberarea moleculei semnal Transportul moleculei semnal catre tinta Detectia semnalului Raspunsul celular Desprinderea moleculei semnal de receptor Clasificarea semnalelor . diacil glicerolul. IP3. ionii Ca2+). 18 .hidrofoba.

Semnale autocrine (celulele secreta molecule-semnal care se leaga de receptorii proprii). Acest tip de semnalizare intervine in special in procesele de diferentiere.Semnale paracrine. acestea produc excesiv factori de crestere care determina o proliferare proprie necontrolata si. in plus. Transmiterea unui semnal (prin intermediul unui neurotransmitator) de la o celula nervoasa la alta sau de la o celula nervoasa la o celula musculara este un exemplu de semnalizare paracrina. influenteaza celulele netumorale adiacente. generate de celule. In general. acest tip de semnalizare este caracteristic celulelor canceroase. actioneaza local in vecinatate. . 19 .se transmit de-a lungul axonilor catre celulele tinta..necesita contactul intercelular. putand conduce la formarea unei mase tumorale. . Celulele mentinute in culturi celulare pot secreta factori de crestere care sa le stimuleze propria proliferare. .Semnale de contact .Semnale nervoase .

protein kinaze (enzime care pot fosforila alte proteine).Clasificarea receptorilor membranari I. Receptori asociati cu enzime (sunt fie ei insisi enzime. Receptorii din ultimele doua clase mai sunt numiti si receptori metabotropi. Receptorii asociati cu o proteina G sunt receptori metabotropi care pot determina sinteza mesagerilor secunzi prin intermediul unei proteine efectoare. Receptori asociati cu canale ionice (ionotropi) II. Aceste proteine au o zona receptoare la care se leaga mesagerul prim si o zona efectoare prin care comunica senzorului canalului comanda de deschidere sau inchidere a portii. in marea lor majoritate. Receptorii ionotropi sunt proteine-receptor care formeaza canale ionice.si extracelulare. Receptori asociati cu o proteina G III. fie sunt asociati cu enzime pe care le activeaza). 20 . Enzimele respective sunt. Acest tip de receptori prezinta 7 domenii (coloane) transmembranare conectate prin bucle intra.

iar glucoza in exces induce formarea de triacilgliceride (grasimi). plecand de la acizii grasi din lipoproteine. proteina receptorului sufera o modificare in structura. In celulele tesutului adipos. Efectul net al insulinei este acumularea de grasimi in tesutul adipos (daca exista exces de glucoza). insulina produce un raspuns in interiorul celulei fara a trece prin bistratul lipidic. sursa energetica celulara in care este inmagazinata energia glucozei. In plus. care este un transportor al glucozei. Marile grupe de canalopatii sunt: 1) 2) 3) 4) Canalopatii ale muşchilor scheletici Canalopatii (cardiace) Canalopatii neuronale Alte canalopatii 21 . In acest fel proteina devine o kinaza activa. Glut4. De exemplu. iar anumite sincope pot avea efecte negative care pot duce la boli destul de grave. apoi acestea sintetizeaza glicogen. care in continuare fosforileaza alte proteine intracelulare. insulina promoveaza influxul de glucoza in celule. eliberate apoi in sange. De exemplu. Prin acest mecanism. receptorul de insulina poate activa o tirozin-kinaza. ficatul foloseste excesul de glucoza pentru a sintetiza acizi grasi. expunandu-si regiunile catalitice spre citoplasma. Atat in muschi cat si in ficat. stabilind un influx de glucoza din mediul extracelular in celula (prin difuzie facilitata). se insereaza in membrana exterioara a celulei. Exemplu disfunctiile canalelor ionice pot determina canalopatii. producand raspunsul celular (cresterea permeabilitatii pentru glucoza). Ca urmare. 6. in celulele musculare. activarea receptorului de insulina determina o serie de reactii enzimatice care conduc la fuzionarea cu membrana plasmatica a unor cule din citoplasma ce contin proteina Glut4.Receptorii asociati cu enzime activeaza o protein-kinaza citoplasmatica. influxul de glucoza generat de insulina contribuie la sinteza glicerolului. Importanta transportului membranar Activitatea de transport membranar este foarte importanta. Atunci cand cele doua subunitati α ale receptorului leaga fiecare cate o molecula de insulina. care sunt impachetati in granule numite lipoproteine. care fosforileaza alte proteine.

Acestea provoaca diverse boli din care unele sunt ereditare: Boala ereditara Migrena hemiplegica ereditara Ataxie episodica de tip 2 (EA-2) Paralizie periodica hipokalemica Ataxie episodica de tip 1 Convulsii neonantale familiale benigne Surditate dominanta fara sindrom Sindrom QT lung Paralizie periodica Paralizie periodica hiperkalemica Sindrom Liddle Miastenia gravis Boala Dent Miotonie congenitala Mucoviscidoza Aritmie cardiaca Tip de canal 2+ Ca Ca2+ K+ K+ K+ Na+ Na+ Na+ ClNa+ . K+ . Ca2+ Na+ . K+ . Ca2+ Na+ . K+ . K+ . moarte subita prin fibrilatie ventriculara Miotonie si paralizie periodica Hipertensiune Oboseala musculara Calculi renali Sangerari gingivale pana la pierderea dentitiei Miotonie periodica Congestie pulmonara si infectii Ritm cardiac neregulat sau accelerat 22 . Ca2+ Na+ . Ca2+ Consecinte clinice Migrene Ataxie (pierderea echilibrului si a coordonarii) Miotonie periodica (redoare musculara si paralizie) Ataxie Convulsii epileptice Surditate Vertij. Ca2+ Na+ . K+ . K+ . Ca2+ Na+ .

Ionescu-Varo. Bucuresti. Ed. 1976. Rusu. Ed. Bucuresti. 1976. Ed. V. 3.. 1988 23 . M. Biologie celulara.”Carol Davila”. Ed.Univ. Benga.Bibliografie 1. Biologie celulara si moleculara. Didactica si Pedagogica. Medicala. si colaboratorii Biomembrane si patologie.. Elemente de Neurobiologie. Gh. Didactica si Pedagogica. 2. Bucuresti. Leon Zagrean. Bucuresti 1996 4.