Universitatea “Al. I.

Cuza” Iaşi Facultatea de Fizică Master: Metode fizice aplicate în
kinetoterapie şi recuperare medicală

FENOMENE DE TRANSPORT MEMBRANAR
:: BIOELECTRICITATE ::

-

Mai 2013 -

CUPRINS

1. Introducere 2. Structura membranei celulare 3. Mecanisme de transport membranar 4. Mecanisme de macrotransport 5. Receptori si traductori de informatie in membranele biologice 6. Importanta transportului membranar 7. Bibliografie

2

participă în cadrul proceselor metabolice. Structura membranei celulare Membranele celulare sunt structuri stabile avand o grosime de ordinul a 10 nm. Abia în 1855 Karl Wilhelm von Nägeli și Carl Eduard Cramer au emis ipoteza existenței unei membrane celulare responsabile pentru secreția extracelulară și menținerea presiunii intracelulare. conferirea unei forme celulei. Aceasta organizare complexă a membranei este importantă. Hugh Daveson și James Frederic Danielli au sugerat structura bilipidică a membranei celulare. comunicarea bidirecțională între celule și mediul extern. Rolul membranei celulare • • • • • • • • • Transportul de substanțe. "barierele" membranare formate de complexe multiproteice sau subdomenii membranare cu o compoziție proteo-lipidică specifică. Acestea cuprind: zonele de joncțiune intercelulară. Constituie o barieră selectivă pentru pasajul moleculelor și ionilor. Acest model a fost modificat datorită descoperirii unor structuri ce compartimentează membrana celulară. În 1935. locomoția. ce conferă individualitate celulei.1. pentru polaritatea celulei. Istoric Membrana celulară a fost pentru prima dată observată de Robert Hooke. formate in principal din lipide si proteine si care sunt caracterizate prin fluiditate si permeabilitate selectiva fata de diferitele molecule aflate in vecinatate. între altele. echilibru osmotic. Ele prezinta capacitatea de difuzie 3 . asigurarea homeostazei. protejarea spațiului celular. Caracterul fluid al unei membrane celulare se datoreaza flexibilitatii fosfolipidelor (compusii majoritari ai membranei). Nicholson și Singer au formulat modelul mozaicului fluid. (osmoză) permeabilitate selectivă (vezi mai jos). 2. ceea ce determina o miscare continua a acestor molecule in interiorul membranei. Este o structură bidimensională continuă cu grosimea de 8-10 nm și cu proprietăți caracteristice de permeabilitate selectivă. Introducere Membrana celulară este o structură celulară ce delimitează și compartimentează conținutul celular. iar în 1972. însă acesta a considerat-o parte integrală a unei celule unitare.

lipidele incep sa se autoorganizeze spontan (b-c). care prezinta trei grupari hidroxil (OH). sunt solubile in apa (a). al treilea hidroxil al glicerolului se leaga la o grupare fosfat (PO4¯) in urma unei reactii de condensare intre glicerol si acidul fosforic (H3PO4). Gruparea fosfat se poate lega in continuare la una din urmatoarele patru grupari polare: colina. Atunci cand lipide au in jur de 10 atomi de carbon in lanturile hidrocarburice. fosfolipidele formeaza de la sine structuri complexe cum ar fi micelele si bistraturile. dar difuzia lor este mult mai lenta. fiind ancorate de anumite structuri intracelulare care le limiteaza foarte mult deplasarea in interiorul membranei. ele deriva din molecula de glicerol. hidrofobe. rezultand cele patru tipuri de fosfolipide: fosfatidilcolina (lecitina). Marea majoritate a lipidelor continute de diverse membrane celulare sunt gliceride. in mod similar fosfolipidelor. intr-un aranjament care in acest fel minimizeaza energia libera a sistemului apa–lipide. care au un capat polar. in care pot ramane capturate molecule de apa (d-e). fosfatidiletanolamina. Totusi. Fosfolipidele prezinta atat caracter hidrofil cat si caracter hidrofob. Pe masura ce lanturile hidrofobe devin mai lungi. in 4 . printr-o reactie de condensare care duce la formarea unei legaturi esterice intre glicerol si acidul gras respectiv. serina si inositol. In cazul celulelor eucariote. Intr-o solutie apoasa.laterala rapida. ele formeaza bistraturi semi-stabile. Toate aceste modificari induc structura specifica fosfolipidelor. iar capetele hidrofile spre exterior. majoritatea proteinelor membranare nu pot difuza liber in membrana. continand 2 pana la 4 atomi de carbon. o parte a proteinelor membranare sunt libere sa se deplaseze in interiorul membranei. Stabilitatea bistratului lipidic creste odata cu lungimea lanturilor hidrocarburice. Capatul polar al fosfolipidelor are o sarcina electrica neta negativa. in care lanturile hidrofobe se dispun spre interior. fosfatidilserina si fosfatidilinositol. Lipidele care au lanturi hidrocarburice scurte. doua dintre aceste grupari OH sunt legate fiecare la cate un lant de acizi grasi (lant hidrocarburic). hidrofil si doua lanturi hidrocarburice nepolare. Spre deosebire de lipidele membranei. La fosfolipide. etanolamina.

glicoproteine si lipoproteine. In prezent este unanim acceptat modelul mozaicului fluid proteolipidic al membranei. Intr-adevar.timp ce permeabilitatea bistratului scade (f). in centrul caruia se afla molecula hidrofoba. lanturile lipidice devin din ce in ce mai dezordonate. Spunem ca repulsia hidrofoba determina formarea bistratului lipidic. diverse studii efectuate cu ajutorul microscopului electronic au aratat ca membranele celulare sunt bistraturi lipidice in care sunt incorporate integral sau partial proteine. Un clatrat are in general forma unui poliedru cu 12 sau 16 fete pentagonale. ceea ce duce la ordonarea moleculelor de apa intr-o structura de tip cristalin. in cazul in care lipidele sunt suficient de numeroase pentru a se produce separarea celor doua faze (apa/lipide) prin formarea unor structuri lipidice compacte (micele. lanturile lipidelor aflate in componenta membranelor celulare contin 16 – 20 atomi de carbon. numita clatrat. realizarea clatratilor nu va mai fi posibila si moleculele de apa vor deveni mai dezordonate. determinata de impachetarea compacta a lipidelor din bistrat. bistratul lipidic este stabilizat prin actiunea unor forte de slaba intensitate ce determina formarea unor legaturi necovalente. fluiditatea creste. La temperaturi scazute. In schimb. apar legaturi de hidrogen si atractii electrostatice (legaturi ionice) intre gruparile hidrofile ale fosfolipidelor si moleculele solutiei apoase. Forte de tip Van der Waals apar in urma apropierii spatiale a lanturilor de acizi grasi. propus de Nicholson si Singer in 1972. moleculele de apa vor tinde sa formeze cat mai multe legaturi intre ele si vor avea mai putina libertate de miscare. zaharurile. bistraturi). 5 . In general. Odata cu cresterea temperaturii. pentru a minimiza energia libera a sistemului. De aceea. Daca o lipida este plasata intr-o solutie apoasa. diferiti ioni sau molecule polare. Odata format. moleculele de apa din jurul lipidei nu vor putea forma legaturi de hidrogen cu aceasta. De asemenea. acizii nucleici. Structura bistratului se schimba odata cu modificarea temperaturii. lanturile hidrocarburice ale lipidelor sunt strans impachetate si membrana devine rigida (se solidifica). iar membrana incepe sa se topeasca. iar celelalte forte slabe il stabilizeaza. bistratul lipidic reprezinta deci o bariera pentru moleculele hidrofile. Prin structura sa. cum ar fi proteinele.

glicoproteinele cresc vascozitatea membranara. de cele mai multe ori. proteinele extrinseci sunt legate relativ slab de membrana. stabilizand-o pe intervale mai mari de temperatura. Proteinele intrinseci sunt puternic legate de membrana. oligozaharidele pot contribui la stabilitatea membranei sau pot participa la conexiunile dintre celulele vecine intr-un tesut. Colesterolul modifica fluiditatea membranei. ele asociindu-se frecvent cu diverse proteine integrale sau cu regiuni hidrofile de la suprafata membranei. In cazul glicolipidelor. proteinele intrinseci sunt inglobate in bistratul lipidic sau. participa la procesele de recunoastere celulara controlate de sistemul imunitar al organismului. avand un caracter puternic hidrofob. datorat reziduurilor nepolare al. ale caror lanturi hidrofobe sunt incorporate in regiunea hidrofoba a membranei. Colesterolul este o alta componenta importanta a membranelor celulare. contribuind la rezistenta structurala a membranei. avand un rol important in mentinerea stabilitatii membranelor.Proteinele membranare pot fi: a) proteine intrinseci (sau integrale). Fata exterioara a membranei plasmatice este bogata in glicolipide. Proteinele periferice nu au regiuni hidrofobe. impreuna cu carbohidratii atasati la unele proteine integrale. b) proteine extrinseci (sau periferice). iar capetele hidrofile sunt expuse mediului extracelular. Carbohidratii pot contribui la aranjamentul spatial al glicoproteinelor si pot creste stabilitatea acestora in interiorul membranei. Aceste proteine au un caracter predominant hidrofob. Circa 10% din fosfolipidele si proteinele membranare leaga chimic (prin legaturi covalente) lanturi de oligozaharide formand astfel glicolipide si respectiv glicoproteine. De aceea. De aceea. Proteinele integrale reprezinta o proportie de 70% din proteinele membranare. 6 . strabat membrana de la o fata la alta. Acestea. In general. membrana ramane fluida la temperaturi mai scazute decat in absenta colesterolului.

basculare dintr-un monostrat in celalalt (tranzitii rotationale). 1 minut. similara unui fluid vascos. In general. vascozitatea unei membrane celulare este de cca.flexie (indoire). colesterolul reduce permeabilitatea membranei la ionii de hidrogen (H+) si de sodiu (Na+). ceea ce determina varsarea continutului hematiilor in sange. Membrana celulara este o structura dinamica. fie transporta ele insele molecule hidrofile de pe o parte pe alta a membranei). 3. cu atat ea va intra mai usor in membrana. hidrofile. astfel incat o fosfolipida se deplaseaza cu 1 µm in interiorul membranei in cca. Bistratul lipidic ofera o bariera energetica foarte inalta pentru moleculele de dimensiuni mari. CO2) si molecule polare mici. cat si permeabilitatii intrinseci a membranei fata de anumite molecule. 100 de ori mai mare decat cea a apei. In schimb. un bistrat lipidic intact este permeabil la molecule hidrofobe (inclusiv gaze: O2. Ca un caz particular. bariera energetica este joasa pentru moleculele hidrofobe aflate in mediul apos si cu cat o molecula este mai hidrofoba. proteinele integrale in special nu efectueaza astfel de tranzitii. Capacitatea membranelor celulare de a permite unor molecule hidrofile sa traverseze membrana se datoreaza atat existentei unor proteine membranare integrale (care fie pot forma pori in interiorul membranei. Tranzitiile rotationale sunt foarte rare. In acest fel compozitia mediului intern este strict controlata de permeabilitatea selectiva a membranei si de diverse procese de transport prin membrana. La temperatura normala a organismului. prezenta in sange a fosfolipazelor (enzime care degradeaza fosfolipidele) poate induce hemoliza – pierderea integritatii structurale a membranei plasmatice eritrocitare. cum ar fi: . o molecula nepolara va avea de trecut o bariera energetica relativ inalta pentru a putea parasi membrana. in care moleculele pot executa miscari de translatie si rotatie. .rotatie in jurul propriei axe. colesterolul scade temperatura de topire a membranelor celulare.Deci. odata intrata in regiunea hidrofoba a membranei. Totusi. neionizate (de exemplu H2O) si nu este permeabil fata de molecule polare de dimensiuni mari (de exemplu zaharuri) si ioni (indiferent de marimea lor). .translatie in stratul in care se afla (difuzie laterala). Mecanisme de transport membranar Cel mai important rol al unei membrane celulare este de a mentine o frontiera permanenta intre mediul intern si mediul exterior structurii celulare respective. Transportul diverselor molecule prin membrana celulara se poate realiza fie cu consum de energie celulara metabolica (transport activ) fie fara consum de energie metabolica (transport pasiv). De asemenea. ca si pentru moleculele mici. 7 . Fluiditatea membranara este esentiala pentru functionarea corecta a proteinelor integrale. .

Prin agitatie termica.difuzie simpla prin canale. . Daca ∆W < 0 . molecula poate fie sa traverseze membrana. satisface ecuatia Nernst : E = Vin .Vex = (RT/zF) ln cex/cin Exista trei mecanisme distincte de transport pasiv: . Difuzia simpla a moleculelor prin dizolvare in bistratul lipidic se datoreaza permeabilitatii intinseci a acestuia fata de anumite tipuri de molecule si ioni (discutate mai sus) si consta in traversarea bistratului fara ajutorul proteinelor membranare. Transportul unei specii ionice inceteaza la echilibru. In acest caz potentialul de membrana. Deoarece insa ciocnirile moleculare sunt aleatoare. cand ∆W = 0. moleculele transportate se deplaseaza in sensul gradientului potentialului lor electrochimic (daca potentialul electric este acelasi pe ambele fete ale membranei.Wex = RT ln cin/cex + zF (Vin . molecula transportata poate depasi barierele energetice impuse de diversele regiuni hidrofile/hidrofobe ale membranei. Prin transport pasiv sistemul are tendinta de a ajunge la echilibru termodinamic. daca membrana este permeabila pentru acestia. E.difuzie facilitata.TRANSPORTUL PASIV In procesele de transport pasiv moleculele transportate se deplaseaza prin miscari de agitatie termica precum si prin miscari determinate de fortele de atractie sau respingere electrostatica intre moleculele respective si moleculele membranei sau ale mediilor apoase. Daca in expresia diferentei de potential electrochimic notam c1 = cin. fie sa se intoarca in mediul initial. V1 = Vin. Fluxul net de 8 . .Vex) Daca ∆W > 0 . traiectoria moleculei prezinta numeroase deflexii.ionii au tendinta de a parasi celula.difuzie simpla prin dizolvare in bistratul lipidic. moleculele se vor deplasa in sensul gradientului de concentratie).ionii au tendinta de a patrunde in celula. ca urmare. c2 = cex. Transportul unei singure molecule nu depinde de sensul gradientului potentialului electrochimic. V2 = Vex obtinem: ∆W = Win .

clor) au selectivitate foarte mare pentru un anumit tip de ioni (Na+.substanta care traverseaza membrana prin difuzie simpla are insa sensul gradientului de potential electrochimic. In general. potasiu. care se orienteaza in campul electric produs de atomii aflati in peretele interior al canalului. in care canalul este inchis. numita filtru. Un caz particular este reprezentat de canalele de potasiu care permit trecerea ionilor K+ dar nu si a ionilor Na+. nepermitand altor tipuri de ioni sau molecule sa le traverseze. canalul acvaporin (AQP) permite numai trecerea moleculelor de apa. canalele membranare prezinta o mare specificitate pentru anumiti ioni sau molecule. care determina proprietatile selective ale canalului. deoarece moleculele care vor difuza dinspre mediul cu concentratie mai mare spre mediul cu concentratie mai mica vor fi mai numeroase decat cele care traverseaza membrana in sens invers. Aminoacizii hidrofobi ai unei proteine formatoare de pori se orienteaza spre regiunea lipidica hidrofoba a membranei. in timp ce aminoacizii hidrofili ai proteinei se orienteaza spre interiorul porului. De exemplu. Mecanismul de filtrare al acestui canal de K+ se bazeaza pe interactia dintre ionul transportat si atomii de oxigen aflati in structura filtrului. pentru a putea interactiona cu molecula hidrofila care traverseaza membrana prin por. ionii se desprind de moleculele de apa si se leaga la atomii de oxigen ai filtrului. Schimbul gazos la nivelul alveolelor pulmonare este un exemplu de transport pasiv realizat prin difuzia simpla a moleculelor de CO2 si O2 prin dizolvare in membrana. Ca2+ si respectiv Cl. In mediul apos din exteriorul canalului. desi in numar mult mai redus. Exista deci in structura canalului o anumita regiune. dar pot permite in acelasi timp trecerea altor tipuri de ioni. In schimb.in exemplul anterior). desi ionii de sodiu sunt mai mici decat cei de potasiu si au aceeasi sarcina electrica. celula controleaza fluxurile de substanta prin membrana. In plus. K+. in care viteza de transmitere a informatiei este un element critic. Prin diverse moduri de reglare a activitatii canalelor membranare. Un canal membranar este o proteina integrala complexa care formeaza o cale de trecere (un por) pentru anumite molecule sau ioni insolubili in matricea lipidica a membranei. Activitatea unui canal ionic sau molecular este discontinua: perioadele in care canalul este deschis alterneaza cu perioade de inactivitate. 9 . Pentru atomul K+. canalele ionice (de exemplu canalele ionice de sodiu. La intrarea in filtru. calciu. Canalele ionice joaca de aceea un rol extrem de important in procesele de semnalizare celulara. Na+) sunt respinsi de sarcinile pozitive aflate in regiunea centrala a porului. atat ionii Na+ cat si ionii K+ sunt legati la cate 4 molecule de apa. ionii pozitivi (cum ar fi H+. H3O+. Difuzia simpla prin canale ionice sau moleculare permite un transport molecular extrem de rapid prin membrana.

10 . vestibulul. nici prin matricea lipidica (deoarece nu sunt liposolubile). colina. mecanice (presiunea). denumita si potential transmembranar sau potential de membrana). filtrul nu permite trecerea moleculelor mari. pentru care Roderick MacKinnon a primit Premiul Nobel in anul 2003. sau o regiune interna a proteinei. cum ar fi de exemplu glucoza. poarta si senzorul. Moleculele transportoare (care se mai numesc transportori sau ionofori) nu au proprietati enzimatice. fie prin intermediul unor proteine membranare integrale. Senzorul poate fi o regiune externa a proteineicanal. influxul de glucoza nu poate depasi o anumita limita nici chiar atunci cand concentratia extracelulara de glucoza este foarte mare. in procesul de difuzie facilitata nu se consuma energie. Deoarece exista un numar limitat de molecule care pot transporta glucoza prin membrana plasmatica. In numeroase celule. Descoperirea acestui mecanism de filtrare selectiva a ionilor pentru canalul de potasiu a fost realizata prin cristalografie cu raze X. In structura unui canal ionic se disting cateva domenii caracteristice: filtrul ionic. care trec molecula hidrofila de pe o parte pe alta a membranei printr-o modificare in propria conformatie sau prin formare de pori in membrana.distanta de interactie cu 4 molecule de oxigen ale filtrului este egala cu distanta de legatura cu cele 4 molecule de apa din mediul apos. termice (caldura) sau electromagnetice (lumina). ionul trebuie sa culiseze de-a lungul canalului prin legari succesive la cate 4 atomi de oxigen simultan. Difuzia facilitata este transportul de substanta prin membrana fie prin intermediul unor proteine transportoare liposolubile. ceea ce nu este posibil decat in cazul ionului de potasiu. Majoritatea moleculelor transportate in acest mod nu pot trece nici prin canale ionice (datorita marimii lor). Semnalele la care este sensibil senzorul pot fi chimice (anumite molecule din mediul apos care se leaga la situsuri specifice ale proteinei-canal). deplasarea moleculei transportate se face in sensul gradientului electrochimic. ionii K+). Poarta se inchide sau se deschide in functie de reactia senzorului la diferitele semnale receptionate. care pot sa traverseze membrana prin dizolvare (transportori difuzibili). In vestibul ajung numai ionii selectati in filtru. in timp ce pentru ionul Na+ aceasta distanta este mai mica. mecanismul principal prin care glucoza din mediul extracelular intra in citoplasma este difuzia facilitata. electrice (diferenta de potential electric intre cele doua medii apoase pe care le separa membrana. Exista o multitudine de molecule transportoare care asigura difuzia facilitata a multor tipuri de ioni sau molecule (de exemplu glucoza. Pentru a putea traversa regiunea corespunzatoare filtrului. aflata in contact cu mediul apos de pe una din fetele membranei.

canalele au o viteza mult mai mare de transport al ionilor (milioane sau chiar sute de milioane de ioni/s). . unde se comporta ca o proteina intrinseca.transportorii pot participa la transportul activ secundar. o molecula de valinomicina creste viteza de transport prin membrana a ionilor K+ la 104 ioni/s. fluxul de difuzie pentru o molecula de antibiotic este de 107 ioni/s. unde formeaza dimeri helicoidali care strabat membrana. Atunci cand este incorporata in membrana. TRANSPORTUL ACTIV Exista doua tipuri de transport activ: primar si secundar. 11 . in timp ce gruparile hidrofile sunt orientate spre interiorul porului. Acesta nu permite trecerea decat a ionilor Na+. gramicidina isi expune gruparile hidrofobe spre zona lipidica a membranei. Pot transporta mii de molecule/s. . acestia pot distinge intre speciile levogire si dextrogire. Intre difuzia facilitata si difuzia prin canale exista cateva deosebiri importante: .transportorii se gasesc in numar mult mai mare decat canalele. . determinand astfel aparitia unor pori conductori cilindrici. Tot ionofori formatori de pori sunt si alametacina si monazomicina. Atunci cand au loc procese care necesita modificari foarte rapide ale concentratiei sau compozitiei ionice (de exemplu in producerea influxului nervos) canalele ionice sunt mai adecvate pentru transportul speciilor implicate in aceste procese. In procesele de transport activ primar sunt implicate proteine membranare integrale cu proprietati enzimatice. astfel incat in celula pot patrunde prin difuzie facilitata numai glucoza dextrogira si aminoacizii levogiri. care se insereaza in membranele celulare.transportorii au o specificitate mai mare.Un exemplu de ionofor este antibioticul valinomicina. care transporta ioni sau molecule impotriva gradientului lor de concentratie. Fiind o proteina formatoare de pori. gramicidina A. Moleculele de gramicidina patrund in interiorul bistratului lipidic. Un exemplu de ionofor formator de por este un alt antibiotic.

In membranele celulare exista mai multe tipuri de pompe ionice. pompa isi schimba conformatia. in aceasta conformatie afinitatea proteinei fata de ionii K+ este foarte mare. iar accesul ionilor Na+ dinspre regiunea intracelulara este blocat. care revine la conformatia initiala si ciclul poate fi reluat. In conformatia de repaus. Reactiile exergonice care furnizeaza energia necesara functionarii pompelor membranare sunt in general reactii metabolice. In schimb. situsurile de legare ale sodiului sunt expuse mediului extracelular. precum si intre citosol si mediul extracelular. exista insa si pompe care utilizeaza energia luminii. cel mai important rol in mentinerea potentialului de repaus la valoare constanta il au pompele de Na+-K+ ale plasmalemei. Majoritatea pompelor functioneaza pe principiul utilizarii energiei moleculei de ATP pentru a transporta anumiti ioni impotriva gradientului electrochimic intre cele doua fete ale membranei. Ca urmare. adica in sens opus tendintei naturale de crestere a entropiei care sa duca la anularea acestor gradienti. In cardiomiocite. pompa efectueaza trecerea moleculei hidrofile de pe o parte pe alta a membranei. proces in care este eliberata o parte din energia chimica a ATP-ului. ionii Na+ ajunsi prin difuzie din mediul intracelular la situsurile de legare ale pompei se leaga la acestea. Tot in noua conformatie. stimuland hidroliza moleculei de ATP care este legata de pompa. pompa prezinta pe partea intracelulara o afinitate foarte mare pentru ionii Na+ si foarte mica pentru ionii K+. In noua conformatie. Astfel de proteine se numesc pompe membranare. astfel incat ionii Na+ se desprind de situsurile pompei si difuzeaza in mediul apos extracelular. aceasta legare induce relaxarea proteinei la conformatia initiala. Ca urmare. Modul de functionare este urmatorul. Proteina pompei absoarbe partial energia furnizata prin hidroliza ATP si isi schimba conformatia. molecula de ATP se leaga la molecula pompei ionice si este hidrolizata la ADP. Energia absorbita de proteina este in final cedata prin relaxarea structurii pompei. Pompele care folosesc energia ATP se numesc pompe ATP-azice sau ATP-aze. ceea ce favorizeaza legarea rapida a ionilor de potasiu la situsurile pompei. Ionii 12 . Energia care nu este absorbita de pompa este disipata prin incalzirea locala a mediului apos in care se produce hidroliza ATP. este de aceea un proces endergonic (consumator de energie).de potential electric sau de presiune osmotica. care extrag trei ioni de sodiu din celula si introduc doi ioni de potasiu din mediul extracelular in celula pentru fiecare molecula de ATP hidrolizata. Prin aceasta modificare conformationala. afinitatea pompei pentru Na+ este foarte mica. Procesul de transport activ primar este mecanismul principal prin care sunt mentinute diferentele de concentratii ionice intre diferitele timente celulare. Transportul activ primar este posibil numai prin cuplarea sa energetica cu reactii care furnizeaza energie libera (reactii exergonice).

de ordinul ~100 nM. care induce o reactie de fotoizomerizare in bacteriorodopsina. In general. Deoarece afinitatea fata de K+ este din nou redusa. in faza de repolarizare acest consum ajunge la 70% din consumul energetic celular. fie functioneaza ca H+ATP-aza. iar concentratiile de ADP si fosfat intracelular (Pi) sunt suficient de mari. ciclul pompei de Na+-K+ poate functiona in sens invers. ceea ce contribuie la polarizarea electrica a membranei. celula va avea un nivel toxic al calciului citosolic. producand un gradient de protoni. cat si intre citosol si interiorul reticulului endosau sarcoplasmatic (in conditii normale. care mentine o concentratie foarte redusa de Ca2+ in citosol. care se afla in membrana mitocondriilor. cca. concentratia Ca2+ atat in reticul cat si mediul extracelular este in jur de 1 mM). pompele membranare sunt reversibile. In cele doua cazuri. ionii K+ se desprind si difuzeaza in mediul intracelular. O singura molecula de Na+-K+-ATP-aza scindeaza in jur de 100 molecule de ATP pe secunda. 30% din energia ATP-ului celular este consumata pentru functionarea acestei pompe. Un alt exemplu remarcabil este ATP-sintaza. In celulele nervoase.K+ legati la proteina sunt acum expusi mediului intracelular. 13 . ceea ce induce apoptoza (moartea celulara programata). aceasta sufera o modificare conformationala prin care transloca un proton din citoplasma in exteriorul celulei. gradientul ionilor de calciu este mentinut la o valoare foarte mare (3-4 ordine de marime) atat intre citosol si mediul extracelular. iar la fiecare ciclu de functionare transfera o sarcina electrica neta pozitiva (+e) spre exterior. cloroplastelor sau ale bacteriilor aerobe sau fotosintetice. Ca2+-ATP-aza pompeaza cate doi ioni de calciu din citosol. Un rol foarte important il are Ca -ATP-aza. Pentru fiecare molecula de ATP hidrolizata. permitand legarea unei alte molecule ATP in locul sau. Aceasta enzima complexa fie sintetizeaza ATP folosind gradientul existent de H+. Daca functionarea Ca2+-ATP-azei este deficitara. 2+ Alte pompe ionice sunt H+-K+-ATP-aza din membrana celulelor mucoasei gastrice sau pompa protonica bacteriorodopsina aflata in membranele unor bacterii. Datorita pompelor de calciu din plasmalema si din membrana reticulului endo/sarcoplasmatic. In membranele celulare exista si alte tipuri de pompe ionice. deplasarea protonilor are loc in sensuri opuse. iar aceasta incepe sa sintetizeze ATP. gruparea fosfat paraseste proteina. In repaus. In cazul in care concentratiile de sodiu extracelular si de potasiu intracelular sunt excesiv de mari. Aceasta proprietate defineste caracterul electrogenic al pompei. Pompa de Na+-K+ se gaseste in plasmalema tuturor celulelor de origine animala. Sub actiunea luminii.

Efectul net al acestor procese de transport este transferul transcelular de glucoza din spatiul luminal spre sange. pentru a elimina anumite substante toxice sau medicamente. In membrana bazala (dinspre interstitiu) a celulelor epiteliale se gasesc pompe de Na+-K+. In procesele de transport activ secundar sunt implicati transportori complecsi. prin care cele doua tipuri de molecule sunt transportate in sensuri opuse. de exemplu. Cotransportorul Na+/Ca2+ transloca deci un ion de calciu din interior in mediul extracelular pe baza energiei eliberate la deplasarea a trei ioni Na+ in sensul gradientului electrochimic. iar procesul se numeste cotransport sau transport cuplat. Concentratia de glucoza in citoplasma este mai mare decat in interstitiu. in acest proces glucoza este transportata impotriva gradientului de concentratie. Energia cedata in acest proces este preluata de cotransportori pentru a transloca alte molecule sau ioni impotriva gradientului electrochimic.In anumite situatii. Cotransportul este implicat de exemplu in transferul glucozei din intestin in sange prin celulele epiteliului intestinal. 14 . In celulele nodurilor sinusal si atrioventricular se produce de asemenea un transfer de sarcina prin antiport electrogenic 3 ioni Na+/ 1 ion Ca2+ (influx de sarcina neta +e pentru fiecare molecula cotransportoare). ceea ce determina o valoare negativa a diferentei de potential membranar. in care ambele tipuri de molecule sunt transportate in aceeasi directie. si antiport. In membrana apicala (dinspre lumen) se gasesc cotransportori care transfera simultan (prin simport) cate un ion Na+ si o molecula de glucoza (sau un aminoacid) in citoplasma. In cotransport. Transportul glucozei din lumen in interstitiu este blocat daca pompa ionica de Na+-K+ este inhibata (de exemplu cu oligomicina sau ouabaina). astfel incat energia eliberata prin miscarea unor molecule de un anumit tip in sensul gradientului lor electrochimic este folosita pentru a transporta molecule de alt tip impotriva gradientului lor electrochimic. Datorita proceselor celulare de pompaj ionic. deci tinde la o stare cu energie mai mica. in chimioterapia cancerului apare rezistenta la medicamentele administrate. Astfel de transportori se numesc cotransportori. care cupleaza doi gradienti electrochimici diferiti. Exista simport. care mentin o concentratie scazuta de ioni Na+ in interior (10-l5 mM fata de 144 mM in exterior si 144 mM in lumenul intestinului). celulele pot de asemenea sa sintetizeze proteine care sa formeze pompe membranare. in timp ce Na+-K+-ATP-aza din plasmalema pompeaza ionii Na+ din interior spre exterior. membrana plasmatica prezinta o sarcina neta negativa pe fata interioara si o sarcina neta pozitiva pe fata exterioara. In acest caz. deplasarea unor sarcini electrice in sensul potentialului lor electrochimic reprezinta un proces exergonic deoarece sistemul tinde in acest fel la starea de echilibru in care diferenta de potential membranar sa se anuleze. Prin acest mecanism. iar la nivelul membranei bazale glucoza este transportata pasiv prin difuzie facilitata. de aceea acest tip de transport este activ. cotransportul este electrogenic deoarece are ca rezultat net transportul unei sarcini electrice pozitive dintr-o parte a membranei in cealalta.

se produce activarea rapida a canalelor de sodiu si calciu din sarcolema. potentialul electric al membranei creste continuu. Urmeaza faza de repolarizare. 15 . antiportul Na+/Ca2+ are un rol esential in generarea periodica spontana a potentialelor de actiune de catre celulele nodurilor. ceea ce determina scaderea potentialului membranar la valoarea de repaus. Cand potentialul depaseste valoarea de prag. Na+ si K+ intre sarcoplasma si mediul exterior in celula relaxata. precum si revenirea la valorile normale ale acestora dupa generarea potentialelor electrice (potentiale de actiune). De asemenea.Ionul Na+ K+ Ca2+ Concentratia extracelulara (mM) 145 4 2 Concentratia intracelulara (mM) 15 150 10-4 Pompele de Ca2+ si Na+-K+ asigura gradienti mari ai ionilor Ca2+. Ca urmare. deoarece participa la acumularea de sarcini pozitive pe fata interioara a sarcolemei si deci la depolarizarea progresiva a celulelor. Potentialul electric membranar creste rapid la valori pozitive (faza de depolarizare rapida). in care excesul de cationi acumulati in sarcoplasma este eliminat prin actiunea pompelor de sodiu si calciu. care determina inchiderea canalelor de calciu si sodiu. ceea ce determina cresterea influxului de cationi Na+ si Ca2+ in celula. de la aproximativ -70 mV pana la valoarea de prag. de aproximativ -50 mV (faza prepotentialului de actiune). Concentratiile diferitilor ioni revin lent la valoarea de repaus.

anumite substante extracelulare se leaga la receptori membranari specifici. O parte din moleculele rezultate pot permea membrana culei. In organismul uman exista celule specializate (fagocite. Se formeaza astfel o vacuola in citoplasma. virusul gripal intra in celule prin endocitoza mediata de receptori. Veziculele rezultate prin endocitoza pot de asemenea sa fuzioneze cu lizozomii.4. de aceea transportul membranar se mai numeste microtransport. fara a fi insa dispersat in citoplasma (ramane in continuare ca material extra-citoplasmatic). care contine materialul ingerat. Cele trei modalitati de macrotransport prin endocitoza sunt: fagocitoza. ci prin formare de cule membranare care sunt inglobate sau eliminate din celula. De exemplu. Acestea descompun materialul in molecule mici prin digestie (de obicei prin hidroliza). 16 . In procesele de transport membranar discutate mai sus moleculele sau ionii erau transportati individual prin membrana. In pinocitoza celula inglobeaza lichid extracelular in mod similar fagocitozei. reziduuri celulare apoptotice sau bacterii. Desi in procesele de macrotransport diverse substante sunt introduse sau scoase din celula. In fagocitoza celula inglobeaza particule extracelulare solide pe care le inconjoara cu pseudopode (prelungiri citoplasmatice) care apoi fuzioneaza in spatele lor. macrofagi) care prin fagocitoza inglobeaza si distrug diverse substante toxice. exocitoza si transcitoza. care induc formarea de cule membranare in care este inglobat material extracelular. In procesul de endocitoza materialul extracelular este introdus in interiorul celulei. pinocitoza si endocitoza mediata de receptori. Endocitoza prezinta avantajul de a minimiza volumul in care trebuie sa actioneze enzimele de digestie a materialului internalizat. in care are loc degradarea unui material bogat in lipide. trecand in citoplasma. De asemenea. Exista trei tipuri de macrotransport: endocitoza. In endocitoza mediata de receptori. prin acest mecanism celulele organismului preiau colesterolul transportat de sange. aceasta nu se realizeaza prin traversarea propriu-zisa a membranei plasmatice. Mecanisme de macrotransport In procesele de macrotransport substantele intra sau ies din celula sub forma unor aglomerari multimoleculare. proteine si carbohidrati proveniti din membranele celulare.

transportate ca cule spre aparatul Golgi unde sunt modificate.) in terminatiile nervoase. de exemplu. transcitoza prin endoteliul capilar determina trecerea proteinelor plasmatice din sange in spatiul extravascular. mentinut prin procese de endocitoza si exocitoza. iar apoi sunt transportate spre suprafata celulara. Degradarea componentelor membranare se produce in lizozomi. la dezvoltarea a numeroase afectiuni ale cordului. apoi fuzioneaza cu membrana plasmatica pe partea opusa a celulei si elibereaza materialul in spatiul extracelular. In procesul de transcitoza. secretia de insulina. Incapacitatea de a forma receptori in membrana plasmatica duce. eliberarea anticorpilor in sange sau eliberarea de neurotransmitatori (acetilcolina. Membranele celulare sunt in mod continuu degradate. reciclate si regenerate. de exemplu. traverseaza celula fara a-si deversa continutul in citoplasma. iar compusii membranari eliberati se insereaza sau se ataseaza la membrana. Prin acest mecanism se produce. Diversii componenti membranari circula intre diferite timente celulare si suprafata celulei intr-un flux permanent. Alte mutatii pot determina de asemenea stocarea proteinelor-receptor in reticulul endoplasmatic. apar unele afectiuni asociate cu stocarea excesiva de material membranar in lizozomi. Componentele membranelor celulare sunt sintetizate in reticulul endoplasmatic. Daca una sau mai multe enzime lizozomice prezinta activitate defectuoasa.In procesul de exocitoza. 17 . De exemplu. in boala Tay-Sachs (boala lizozomala). fuzioneaza cu aceasta si elibereaza materialul in exteriorul celulei. iar glicolipidele nu mai pot fi degradate. enzima hexozaminidaza A este defectuoasa. cule membranare continand material intracelular sunt transportate spre membrana plasmatica. Acumularea de glicolipide in lizozomi induce dereglari neurologice grave si moarte. sub actiunea unor enzime digestive. cule cu material extracelular sunt inglobate in celula. glutamatul etc. Aici culele isi elibereaza continutul in mediul extracelular (prin exocitoza). De exemplu.

putand activa fie proteine efectoare care sunt atasate la membrana. Sinteza moleculei semnal Eliberarea moleculei semnal Transportul moleculei semnal catre tinta Detectia semnalului Raspunsul celular Desprinderea moleculei semnal de receptor Clasificarea semnalelor . atasata de membrana. fie receptori ai unor organite celulare. de care se poate desprinde (de ex. dar in general este o molecula sintetizata de celula. lipide de tip fosfatidilinositol). care reprezinta liganzii receptorului respectiv. care pot fi mediatori chimici.5. reprezentate de hormonii produsi in glandele endocrine.Semnale endocrine. Receptori si traductori de informatie in membranele biologice Receptorii membranari sunt proteine integrale complexe care in urma receptiei unui stimul din mediul extracelular (denumit semnal primar sau mesager prim) produc un semnal secundar (denumit mesager secund) care determina o serie de procese celulare (acestea definesc raspunsul celular la stimulul extern). inositol trifosfatul. Aceste molecule. ionii Ca2+). secretati in sange si distribuiti in organism. poate atat sa difuzeze in citosol cat si sa traverseze membranele celulare. acidul adenozin monofosforic ciclic. Receptorii sunt capabili sa interactioneze rapid si reversibil cu mesagerii primi. cum ar fi oxidul azotic (NO) sau monoxidul de carbon (CO). antigeni. difuzeaza in imediata vecinatate. 18 . 4. IP3. Fiecare receptor recunoaste un anumit tip de semnal. difuzeaza in citosol (ex. .gazoasa. hormoni. medicamente etc. c-GMP. dar poate lega mai multe tipuri de molecule la situsuri diferite.hidrofoba. 2. acidul guanozin monofosforic ciclic. Etapele semnalizarii intercelulare in organism 1. 6.hidrofila. c-AMP. 5. Mesagerul secund poate fi uneori chiar complexul receptor – mesager prim. . DAG. care poate fi: . diacil glicerolul. 3. pot afecta rata de producere a mesagerului secund.

Transmiterea unui semnal (prin intermediul unui neurotransmitator) de la o celula nervoasa la alta sau de la o celula nervoasa la o celula musculara este un exemplu de semnalizare paracrina. . influenteaza celulele netumorale adiacente.. Celulele mentinute in culturi celulare pot secreta factori de crestere care sa le stimuleze propria proliferare.Semnale paracrine. in plus. 19 . .necesita contactul intercelular. generate de celule.Semnale autocrine (celulele secreta molecule-semnal care se leaga de receptorii proprii). acest tip de semnalizare este caracteristic celulelor canceroase. In general. acestea produc excesiv factori de crestere care determina o proliferare proprie necontrolata si.se transmit de-a lungul axonilor catre celulele tinta. Acest tip de semnalizare intervine in special in procesele de diferentiere. actioneaza local in vecinatate.Semnale nervoase . putand conduce la formarea unei mase tumorale.Semnale de contact . .

Receptori asociati cu enzime (sunt fie ei insisi enzime. protein kinaze (enzime care pot fosforila alte proteine). Enzimele respective sunt.si extracelulare. 20 . Receptori asociati cu canale ionice (ionotropi) II. Aceste proteine au o zona receptoare la care se leaga mesagerul prim si o zona efectoare prin care comunica senzorului canalului comanda de deschidere sau inchidere a portii. fie sunt asociati cu enzime pe care le activeaza). Receptorii ionotropi sunt proteine-receptor care formeaza canale ionice. Acest tip de receptori prezinta 7 domenii (coloane) transmembranare conectate prin bucle intra. Receptori asociati cu o proteina G III. Receptorii asociati cu o proteina G sunt receptori metabotropi care pot determina sinteza mesagerilor secunzi prin intermediul unei proteine efectoare. in marea lor majoritate. Receptorii din ultimele doua clase mai sunt numiti si receptori metabotropi.Clasificarea receptorilor membranari I.

Efectul net al insulinei este acumularea de grasimi in tesutul adipos (daca exista exces de glucoza). care in continuare fosforileaza alte proteine intracelulare.Receptorii asociati cu enzime activeaza o protein-kinaza citoplasmatica. activarea receptorului de insulina determina o serie de reactii enzimatice care conduc la fuzionarea cu membrana plasmatica a unor cule din citoplasma ce contin proteina Glut4. Atat in muschi cat si in ficat. Exemplu disfunctiile canalelor ionice pot determina canalopatii. In celulele tesutului adipos. sursa energetica celulara in care este inmagazinata energia glucozei. producand raspunsul celular (cresterea permeabilitatii pentru glucoza). proteina receptorului sufera o modificare in structura. eliberate apoi in sange. se insereaza in membrana exterioara a celulei. influxul de glucoza generat de insulina contribuie la sinteza glicerolului. care sunt impachetati in granule numite lipoproteine. Ca urmare. De exemplu. iar anumite sincope pot avea efecte negative care pot duce la boli destul de grave. insulina produce un raspuns in interiorul celulei fara a trece prin bistratul lipidic. insulina promoveaza influxul de glucoza in celule. iar glucoza in exces induce formarea de triacilgliceride (grasimi). In plus. expunandu-si regiunile catalitice spre citoplasma. care fosforileaza alte proteine. apoi acestea sintetizeaza glicogen. In acest fel proteina devine o kinaza activa. care este un transportor al glucozei. receptorul de insulina poate activa o tirozin-kinaza. Glut4. Prin acest mecanism. ficatul foloseste excesul de glucoza pentru a sintetiza acizi grasi. Marile grupe de canalopatii sunt: 1) 2) 3) 4) Canalopatii ale muşchilor scheletici Canalopatii (cardiace) Canalopatii neuronale Alte canalopatii 21 . De exemplu. 6. stabilind un influx de glucoza din mediul extracelular in celula (prin difuzie facilitata). plecand de la acizii grasi din lipoproteine. Importanta transportului membranar Activitatea de transport membranar este foarte importanta. in celulele musculare. Atunci cand cele doua subunitati α ale receptorului leaga fiecare cate o molecula de insulina.

Ca2+ Consecinte clinice Migrene Ataxie (pierderea echilibrului si a coordonarii) Miotonie periodica (redoare musculara si paralizie) Ataxie Convulsii epileptice Surditate Vertij. Ca2+ Na+ . Ca2+ Na+ . K+ . Ca2+ Na+ . Ca2+ Na+ . K+ . K+ . moarte subita prin fibrilatie ventriculara Miotonie si paralizie periodica Hipertensiune Oboseala musculara Calculi renali Sangerari gingivale pana la pierderea dentitiei Miotonie periodica Congestie pulmonara si infectii Ritm cardiac neregulat sau accelerat 22 . Ca2+ Na+ . K+ . K+ .Acestea provoaca diverse boli din care unele sunt ereditare: Boala ereditara Migrena hemiplegica ereditara Ataxie episodica de tip 2 (EA-2) Paralizie periodica hipokalemica Ataxie episodica de tip 1 Convulsii neonantale familiale benigne Surditate dominanta fara sindrom Sindrom QT lung Paralizie periodica Paralizie periodica hiperkalemica Sindrom Liddle Miastenia gravis Boala Dent Miotonie congenitala Mucoviscidoza Aritmie cardiaca Tip de canal 2+ Ca Ca2+ K+ K+ K+ Na+ Na+ Na+ ClNa+ . K+ .

Rusu. Biologie celulara si moleculara. Benga. M. Bucuresti. V. Gh. Ed. Leon Zagrean. Didactica si Pedagogica. Didactica si Pedagogica. Elemente de Neurobiologie. Ed. Biologie celulara. Ed. 1988 23 . si colaboratorii Biomembrane si patologie.Univ.”Carol Davila”.. Ed. 3.. Medicala. 1976. 1976.Bibliografie 1. 2. Bucuresti 1996 4. Ionescu-Varo. Bucuresti. Bucuresti.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful