URECHEA

Urechea este organul de auz al vertebratelor, la mamifere fiind
și organ de simț al echilibrului. Termenul se poate referi la întreg
sistemul responsabil pentru colectarea și procesarea primitivă a
sunetului (începutul sistemului auditiv), sau doar la partea vizibilă
a acestuia. Nu toate animalele au urechi în aceeași zonă a corpului.
Mamiferele, inclusiv omul, au două urechi, dispuse pe fiecare parte
a capului.

Este formata din urechea interna ,urechea externa si urechea

medie.

Urechea externă
Este formată de pavilionul urechii şi conductul auditiv extern.
Elementele componente ale urechii externe sunt alcătuite din
structuri fibrocartilaginoase ce sunt ataşate la nivelul pielii prin
intermediul pericondrului şi periostului propriu. Pavilionul urechii
prezintă mai multe elemente şi anume:
- helixul;
- antehelixul;
- tragusul;
- antetragusul;
- incizura intertragală;
- lobul urechii.
În partea superioară a locului de bifurcaţie a antehelixului se
formează foseta naviculară. Pavilionul şi conductul auditiv extern
sunt unite prin intermediul concăi.

Conductul auditiv extern are formă de S italic şi este alcătuit în

porţiunea externă de ţesut fibrocartilaginos acoperit de piele ce
prezintă foliculi pilosebacei şi glande ceruminoase şi o porţiune
internă, osoasă, situată la nivelul osului temporal. Este delimitat
anterior de articulaţia temporo-mandibulară, posterior de procesul
mastoid, inferior de glanda parotidă, iar superior de etajul mijlociu
al bazei craniului.

Vascularizaţia este deservită de către artera temporală superficială,

iar venele drenează către vena jugulară internă. Limfaticele
drenează la nivelul ganglionilor parotidieni, retroauriculari,
pretragali şi cervicali profunzi. Inervaţia poate fi senzitivă sau
parasimpatică. Inervaţia senzitivă este dată de plexul cervical
superficial prin nervul mare auricular, de trigemen prin nervul
auriculo-temporal şi de nervul facial printr-o ramură senzitivă a sa

Urechea medie
Este alcătuită din casa timpanului, trompa lui Eustachio şi celulele
mastoidiene.
Casa timpanului poate fi descrisă ca un cub ce prezintă:
- un perete extern reprezentat de timpan. Timpanul prezintă pe faţa
externă tegument şi pe faţa internă, mucoasă de tip respirator.
Timpanul prezintă mai multe porţiuni:
• o porţiune superioară ce mai poartă denumirea şi pars flacida;
• o porţiune inferioară ce mai poartă denumirea de pars tensa;
Acestea două se inseră la periferie la nivelul şanţului timpanal prin
intermediul ligamentului Gerlach. Acest ligament spre partea
mediană se răsfrânge pe apofica ciocanului dând naştere la
ligamentele timpano-maleolare. În centrul membranei timpanale se
găseşte ombilicul sau umbo, la nivelul căruia ajunge mânerul
ciocanului. De la nivelul umbo pleacă antero-inferior conul luminos
a lui Politzer.
- peretele intern se împarte într-o porţiune superioară reprezentată
de relieful canalului semicircular extern şi o porţiune inferioară ce
conţine fereastra ovală, fereastra rotundă, sinus timpani şi
promontoriu. În spatele celor două ferestre se găseşte sinus timpani
ce corespunde ampulei canalului semicircular posterior.
- peretele posterior. La nivelul acestuia se găseşte aditus ad
antrum, o formaţiune anatomică sub formă de canal ce asigură
comunicarea urechii medii cu mastoida. Tot aici se regăseşte
piramida, descrisă fiind ca o proeminenţă unde este regăsit
muşchiul scăriţei şi recesul facialului, precum şi o zonă
depresionară ce deserveşte de cele mai multe ori pentru abordul
posterior chirurgical al căsuţei timpanului.
- peretele anterior cunoscut şi sub numele de peretele
tubocarotidian prezintă la nivelul său orificiul trompei lui
Eustachio, precum şi canalul muşchiului ciocanului.
- peretele inferior ce este în raport cu golful venei jugulare;
- peretele superior ce este în raport cu fosa cerebrală mijlocie.

Casa timpanului poate fi împărţită în trei nivele şi anume:

1. recesul epitimpanic ce mai poartă denumirea şi de atică;
2. mezotimpan;
3. recesul hipotimpanic.

Tot la nivelul casei timpanului se întâlneşte lanţul osicular alcătuit

din ciocan, nicovală şi scăriţă, a cărui scop este de a transmite
sunetele primite de timpan la nivelul ferestrei ovale. Întreg lanţul
osicular este pus în mişcare prin contracţia muşchiului scăriţei şi a
muşchiului tegmen timpani.
Procesul mastoid este alcătuit din mai multe cavităţi pneumatizate
a căror interior este căptuşit cu mucoperiost. Procesul de
pneumatizare a cavităţilor mastoidiene se desfăşoară începând cu
primul an de viaţă până la vârsta de 12 ani. Comunicarea dintre
urechea medie şi procesul mastoid se realizează prin intermediul
aditusului ad antrum.
Trompa lui Eustachio este canalul de legătură dintre urechea medie
şi rinofaringe. Este alcătuită dintr-o porţiune externă osoasă şi o
porţiune internă cartilaginoasă. Muşchii ce determină prin
contracţia lor închiderea şi deschiderea trompei sunt
muşchii peristafilin extern şi peristafilin intern.
Urechea internă
Este localizată la nivelul stâncii temporalului şi prezintă 2 porţiuni
(una pentru organul acustic şi una pentru organul vestibular). Este
alcătuită din multiple canale interconectate ce poartă denumirea
generică de labirint.

Labirintul membranos este umplut cu un fluid bogat în potasiu ce

poartă denumirea de endolimfă şi conţine celule senzoriale ciliate.
Labirintul membranos este împărţit într-un labirint vestibular şi
într-un labirint cohlear sau cohleea ce sunt conectate prin ductul
reuniens. Vestibulul membranos conţine utricula şi sacula ce sunt
formaţiuni membranoase. Acestea două din urmă sunt
interconectate prin intermediul ductului utriculo-sacular în care se
deschide canalul endolimfatic. Canalul endolimfatic se termină în
fund de sac, formând sacul endolimfatic la nivel epidural. Modul de
funcţionare a sacului endolimfatic nu este complet înţeles. Se crede
că acesta are o funcţie secretorie şi că ar avea un rol important în
reglarea endolimfei şi a proceselor imune de la nivelul urechii
interne.

Labirintul vestibular este alcătuit din 3 canale semicirculare, sacula

şi utricula, ductul reuniens, ductul utriculo-sacular, ductul
endolimfatic, scaul endolimfatic. Labirintul membranos a cohleei
este ductul cohlear ce realizează o rulare de 2 ture şi jumătate în
jurul unui ax central denumit columelă.
Canalele semicirculare membranoase sunt localizate în canalele
semicirculare osoase, fiecare prezentând câte un braţ ampular şi
unul neampular, la fel ca cele osoase. La nivel ampular se identifică
creasta ampulară ce este alcătuită din epiteliu senzorial, cupula
terminală şi terminaţii nervoase.
Cohleea membranoasă este un canal spiralat membranos situat
înăuntrul canalului cohlear. Ea începe la nivel vestibular print-o
extremitate în fund de sac localizată la nivelul recesului cohlear, iar
comunicarea acestuia cu sacula se face prin intermediul ductului
reuniens. Cohleea membranoasă, împreună cu lama spirală, împart
ductul spiral cohlear osos în scala vestibulară şi scala timpanică.

Labirintul osos
Labirintul membranos este în labirintul osos, în osul temporal.
Labirintul membranos este separat de cel osos prin intermediul
unui spaţiu umplut cu perlimfă. Compoziţia perilimfei, spre
deosebire de endolimfă, este asemănătoare cu lichidul extracelular.
Labirintul osos poate fi împărţit în 3 porţiuni:
- sistemul canalelor semicirculare;
- cohleea;
- vestibulul osos.
Labirintul osos include canalele semicirculare membranoase şi le
reproduce forma.
Vestibulul osos are forma unui cub şi prezintă:
- un perete lateral sau timpanic,
- un perete medial ce corespunde extremităţii interne a canalului
auditiv intern,
- un perete superior,
- un perete posterior,
- un perete anterior
- un perete inferior.
La nivelul peretelui superior identificăm:
- în porţiunea anterioară: orificiul ampular al canalului semicircular
anterior;
- în porţiunea posterioară: orificiul neampular al canalelor
semicirculare anterior şi posterior.
La nivelul peretelui posterior identificăm:
- orificiul ampular al canalului semicircular posterior.
La nivelul peretelui medial identificăm:
- piramida vestibulului;
- creasta vestibulului ce continuă piramida în porţiunea postero-
inferioară;
- recesul eliptic;
- recesul sferic;
- recesul cohlear.
La nivelul peretelui anterior identificăm:
- orificiul scalei vestibulare a cohleei.
La nivelul peretelul lateral identificăm:
- anterior: orificiul ampular al canalului semicircular lateral;
- posterior: orificiul neampular al canalului semicircular lateral;
- fereastra ovală prin care labirintul osos comunică cu casa
timpanului.
La nivelul peretelui inferior identificăm:
- fereastra rotundă;
- originea lamei spirale osoase;
- fisura vestibulo-timpanică.

Funcţia auditivă
Pavilionul urechii captează sunetele din mediul extern şi le
transportă prin conductul auditiv extern până la nivelul membranei
timpanice. Aceasta vibrează şi transmite unda sonoră către lanţul
osicular. Acesta din urmă transmite unda spre membrana ferestrei
ovale şi de aici la nivelul perilimfei. Dacă excitaţia sonoră depăşeşte
80 dB, muşchiul scăriţei se contractă reflex blocând transmiterea
undelor sonore şi protejând în acest mod auzul. Undele sonore
periodice transmise de scăriţă în fereastra ovală se transformă în
vibraţii spre membrana bazilară. De asemenea, lichidele urechii
interne (endolimfa şi perilimfa) se mişcă în acelaşi sens cu fereastra
ovală. Aparatul neurosenzorial localizat la nivelul urechii interne ce
poartă denumirea de organul Corti va transforma informaţia sonoră
în curent bioelectric. Pe calea nervului acustic, impulsul electric se
va transmite până la cortex, unde se va transforma în senzaţie de
percepţie.

Funcţia vestibulară
Scopul analizatorului vestibular este de a ajuta omul să se orienteze
în spaţiu şi să îşi menţină echilibrul atât cel static cât şi cel
dinamic. Aparatul neurosenzorial este reprezentat de organul
Scarpa, de unde excitaţiile sunt preluate de nervul vestibular şi
apoi sunt transmise către trunchiul cerebral.

Durerea la nivelul urechii poartă denumirea de otodinie atunci

când aceasta este cauzată de o patologie otică propriu zisă sau
poartă denumirea de otalgie reflexă când patologia este frecvent
localizată la nivel faringian, dentar, articulaţiei temporo-
mandibulare, această durere apărând datorită comunicării
nazofaringelui cu urechea medie prin intermediul trompei lui
Eustachio.