Repartiția și regimul precipitațiilor atmosferice din zonele

temperate
În zonele temperate în ariile cuprinse între 35ᵒ și 55 - 60ᵒ latitudine S ,
cantitățile de precipitații atmosferice cresc din nou pe fundul intensificării
activității ciclonice. Deasupra Atlanticuluui de N și Europei cele mai mari
cantități de precipitații cad între 50 -60ᵒ latitudine N acolo unde ciclonii mobili
au frecvențe și adâncimi mai mari. Activitatea ciclonică scade treptat atât spre
interiorul continentului Eurasiatic cât și spre S ceea ce se traduce printr-o
scădere progresivă de la E- V la N-S( EX: pe coasta S a Groenlandei cantitățile
medii de precipitații atmosferice depășesc 2000 mm/an , în N Islandei 1300
mm/an , în Arhp. Sheltland – N Ins.M.Britanii aproximativ 1000 mm/an , în
Scoția aproximativ 650 mm/an , în apropiere de L.Baikal 160 mm/an – toate
aceste cantități sunt la aceeași latitudine. Deșerturile Asiei Centrale sunt
determinate de slăbirea accentuată a activității ciclonice la care se adaugă
activitățile foehnale dar și încălzirea și răcirea excesivă a uscatului continental.
Pe țărmurile E ale Asiei la latitudini de 40 - 60ᵒ latitudine N ciclonii mobili
formați în timpul musonului de vară determină precipitații medii anuale deosebit
de mari , chiar peste 1000 mm/an. În zonele temperate ale ambelor emisfere
lanțurile montane orientate perpendicular pe direcția maselor de aer , a ciclonilor
mobili și a vânturilor de V generează maxime pluviometrice pe versanții expuși
și la baza acestora cum ar fi pe versanții V ai M.Stâncoși unde mediile
pluviometrice depășesc 4000 mm/an , versanții V și SV ai Alpilor Scandinavi –
2500 , 3000mm/an.

În Emisfera S pe versanții V ai Anzilor mediile depășesc 7 – 8000 mm/an

deoarece versantul V este deosebit de abrupt chiar vertical ceea ce determină o
ascensiune forțată sau violentă. Pe pantele adăpostite a lanțului montan are loc o
diminuare mai accentuată a cantității medii anuale de precipitații pusă pe seama
efectului de foehn. Astfel pe acești versanți se înregistrează minime
pluviometrice ajungând la 250 mm/an în V Stâncoșilor, sub 500 mm/an E
Anzilor , 500 – 700 mm/an în Pod.Suediei. La noi în țară este aceeași situație dar
la scară mult mai mică între versantul V – NV și E – SE al M.Apuseni. Pe
versantul V media e 1400 mm/an (aici se întâlnesc polul ploilor în M.Vlădeasa)
pe culoarul SE pe fondul foehnului media sub 500 mm/an. În cazul
Carp.Curburii ( M.Perșani , Bodog)peste 1200 mm/an. Pe teritorii întinse din
interiorul Americii de N și Asiei unde activitatea ciclonică are o frecvență
redusă , diminuarea cantităților de precipitații este atât de mare încât
local/azonal se formează deșerturi temperate. Astfel de unități deșertice în
America de N(Pod.Marelui bazin aflat în prelungirea Arizonei) N Mexicului ,
dar și vastele teritorii deșertice din Asia Centrală(Deprs.Turfan – V Chinei ,
Deș.Gobi). creșteri locale ale cantităților medii anuale de precipitații se
înregistrează în cadrul zonelor temperate deasupra unităților oceanice străbătute
de curenții calzi(cur.Golfului , Atlanticului de N , Koroșivo). La popul opus stau
unitățile oceanice scăldate de curenți reci (NE Americii de N , Groenlanda ,
Labrador sau în bazinul S al Atlanticului –curentul rece Foltkland și curentul
rece al Benguelei.). Pe fondul acestor curenți oceanici cu termică diferită și a
manifestărilor foehnale se pun în evidență unele dintre cele mai mari discrepanțe
pluviometrice.

STAȚIA LATITUDINEA PRECIPITAȚII CAUZE

mm/an
SITKA(Alaska) 57,04 2262 țărmul Pen.Alaska scăldat
de un curent cald care
favorizează activitatea
ciclonală.
PORT NELSON 57,00 351 Datorită poziționării în
interiorul uscatului
(Canada) predomină regimul
anticiclonic.
Pe fondul plasării pe
versantul adăpostit.
EVANGHELISTAS 52,24 3028
(Chile) ↑

SANTA CRUZ 50,00 138

(Argentina) ↑
FLORO (Norvegia) 61,31 2157 Discrepanțe ↑
ANGE (Suedia) 62,32 419 ↑

În regiunile circumpolare : în aceste zone precipitațiile atmosferice sunt slabe

atât din cauza umezelii reduse cât și a temperaturii deosebit de scăzute. Aceste
temperaturi scăzute favorizează regimul anticiclonic evidențiat printr-o mișscare
convectivă descendentă. Pe fondul acestor condiții cantitățile medii anuale de
precipitații coboară la 300mm/an fiind mai ridicate la periferiile zonelor polare
și mult mai mici în apropierea polilor. Pe țărmul V al Groenlandei mediile
pluviometrice depășesc 500 mm/an la aproximativ 64ᵒlatitudine N , în N insulei
la 70ᵒ coboară la 200 mm/an în timp ce pe insulele nordice dincolo de paralela
de 8ᵒ latitudine N mediile pluviometrice coboară la mai puțin de 100 mm/an .
Cele mai mici cantități de precipitații din aceste zone se înregistrează în
interiorul Antartidei din 3 motive :

• Temperaturi foarte mici (-90ᵒC)

• Gradul ridicat de continentalism

• Înălțimea medie peste 3000 m

Repartiția geografică a precipitațiilor sub formă de zăpadă și a stratului de

zăpadă :

Dincolo de anumite limite latitudinale/altitudinale precipitațiile atmosferice

încep să cadă sub formă de zăpadă , proporția lor crescând pe măsura creșterii
latitudinii sau altitudinii până la 100%. Aceste limite înregistrează o serie de
abateri pozitive sau negative în cele două emisfere.

În Emisfera N limita latitudinii a precipitațiilor sub formă de zăpadă se menține

aproximativ între paralele de 25 - 35ᵒlatitudine N. Ea trece pe la extremitatea N
a Golf.California , pătrunde spre S în regiunea vulcanului Popocatepetl , se
curbează apoi spre NV traversând partea centrală a Golf.Mexic , S Pen.Florida
apoi străbate Oc.Atlantic. În dreptul meridianului de 10ᵒlongitudine V se
curbează brusc spre S datorită unui curent rece(al Canarelor) , datorită
înălțimilor mari din M.Atlas , înălțimi care curminează în vîrful Toubcal la 4165
m. În Asia , pătrunde pe la extremitatea N a Mării Roșii traversează apoi spre
E, N Pen.Arabia , S Irakului urmărește țărmul E al Golfului Persic , traversează
spre N-E C.Indului după care traversează N Golf.Bengal , N Indoneziei , S
Chinei și S Ins.Honshu.

În Emisfera S limita latitudinii coincide pe suprafețele oceanice cu pararlela de

38ᵒlatitudine S ea înaintând spre N doar în cadrul zonelor continentale care
prezintă edificii montane înalte(în S Americii de S datorită M.Anzi , în Africa
Meridională datorită M.Scorpiei sau în Australia de SE datorită Alpilor
Australieni cu înălțimi de peste 2200 m. În spațiul dintre aceste limite ,
precipitațiile nu cad sub formă de zăpadă decât în cadrul M.înalți. Spre poli
căderile de zăpadă sunt de scurtă durată drept pentru care nu se formează stratul
de zăpadă sau are o grosime relativ mică. Limitele altitudinale variază pe Glob
în funcție de latitudine sau de repatiția umezelii( în zona ecuatorială limita
zăpezilor permanente se află la aproximativ 5000 m , în zona tropical uscată
5500 m , în zona temperată la aproximativ 3000 m , în zona subpolară la
aproximativ 1000 m , în zona polară 0 m.
 Clasificarea climatelor
Acțiunea celor 4 categorii de factori climatogeni se conjugă diferit de la o
regiune la alta drept pentru care pe Glob se conturează diferite tipuri.
Clasificarea climatică atinge obiectivele interdependente ale oricărei clasificări:
sistematizarea mare a informațiilor de natură climatologică . De regulă
clasificarea climatogenă ordonează date climatice astfel încât și generalizarea
analitică și descriptivă să se poată analiza. Valoarea unei clasificări climatogene
poate fi apreciată sub raportul utilizării ei într-un anumit domeniu de activitate.
De EX o clasificare bazată pe temperaturile critice și limitele de umezeală ale
diferitelor plante și animale poate satisface necesitățile unui studiu biologic dar
nu și pe cele de activități ale vremii care presupun analiza unui număr mult mai
mare de parametri meteorologici inclusiv presiunea atmosferică , tensiunea
vaporilor de apă , nebulozitatea și durata de strălucire a Soarelui. După criteriile
care stau la baza clasificării climatelor pot fi împărțite în :

• Clasificări empirice – se bazează pe caracteristicie principale observabile

ale climei. Toate aceste caracteristici sunt tratate fie separat , fie în
conexiune unele cu altele.

• Clasificări genetice – pornesc de la cauzele care determină condițiile

climatice specifice dintr-o regiune geografică oarecare. În afara latitudinii
se ia în considerare condițiile induse de deplasarea maselor de aer ,
efectele climatologice ale oceanelor și continentelor sau ale barierelor
montane.

• Clasificări aplicate – sunt numite și clasificări tehnice / funcționale. Se

bazează pe una sau mai multe caracteristici ale climei .Tipurile și
regiunile climatice sunt definite în funcție de efectele elementelor
meteorologice asupra altor fenomene. În zona ecuatorială pe fondul
condițiilor climatice calde și umede , vegetația se evidențiază prin
biodiversitate dar și prin abundență. La polul opus , zonele deșertice
calde și uscate se evidențiază prin cea mai mică biodiversitate.

Pornind de la cele 3 tipuri de bază ale clasificării climatelor de-a lungul

timpului au fost emise mai multe variante :

Clasificarea lui Koeppen este una dintre cele mai folosite în prezent. Are în
formă actuală , originală o utilitate variată în foarte multe domenii. De la
prima elaborare și până la cea definitivă Koeppen a perfecționat-o adăugând
 noi tipuri și subtipuri climatice. Forma finală a sistemului Koeppen include 5
categorii de climă :

• Climatul tropical ploios

• Climatul tropical uscat

• Climatul temperat cald și ploios

• Climate boreale

• Climate caracteristice zapezilor

Utilizând un sistem de coordonate rectangulare cu temperaturi înscrise pe

ordonată și precipitații pe abicsă , a împărțit suprafața terestră delimitată de
areale menționate în mai multe compartimente. În interiorul celor 5 categorii
climatice Koeppen a deosebit pe baza unor particularități specifice din ce în ce
mai detaliate 11 tipuri climatice și 18 subtipuri desemnate prin grupuri de
simboluri care alcătuiesc formule climatice.

Clasificarea Koeppen nu favorizează însă o delimitare cartografică sigură.

Astfel, trasarea liniilor de separație între tipuri umede și uscate au ridicat
numeroase dificultăți drept pentru care a elaborat mai multe variante adaptabile
diferitelor necesități.

Clasificarea lui Emanuel de Martone : această clasificare are un pronunțat

caracter geografic și folosește criterii de bază :importanța climatică deosebită ,
atât temperatura cât și precipitațiile atmosferice. Conform lui de Martone
cimatele Pământului sunt grupate în :

• Climate intertropicale la care criteriul de bază l-a reprezentat repartiția

precipitațiilor atmosferice.

• Climate extratopicale separate pe baza criteriului termic.

Includea în categoria climatelor intertropicale toate unitățile teritoriale a

căror temperatură medie anuală depășește 20ᵒC în timp ce climatele
extratropicale cu temperaturi mai mic de 20ᵒC. Sesizează importanța
circulației musonice separând o grupă aparte : grupa cliamtelor musonice.

În toate grupele clasificările sale deosebește varietăți climatice în funcție de

modul în care se combină influențele care determină valoarea parametrilor. A
 dat nume fiecărui tip de climat caracteristic pentru fiecare zonă geografică.
Clasificarea sa cuprinde 6 grupe de climate , 17 fundamente , 17 variante :

• Grupa climatelor calde : - climate oceanice

-climat de tip columbian

- climat de tip musonic

2. Climat subecuatorial

3. Climat senegalez/tropical

• Grupa climatelor musonice : climat de tip bengalez

: climatul musonic hindus -central

: climatul continental cu influențe

musonice(manciurian)

• Grupa climatelor deșertice : de tip saharian

: de tip arabian/turan (rece)

• Grupa climatelor subtropicale : de tip mediteran

: de tip musonic

• Grupa climatelor temperate : de tip oceanic

: de tranziție cu două varietăți

(pariziană și danubiană)

: de tip polonez.

• Grupa climatelor reci : de tip oceanic/norvegian

Deși această clasificare a fost considerată de tip geografică ea prezintă o serie de

inadvertențe din cauza impreciziei limitelor de tipul climei. Din această cauză ea
este folosită doar la scară generală.