FOLCLORUL OBICEIURILOR DE IARNĂ

DIN BUCOVINA
Ultima lună a anului, denumită popular Undrea, este plină de
evenimente religioase, de datini şi obiceiuri de iarnă din vechime, care
au rezistat scurgerii timpului, fiind preluate ca atare sau adaptate
vremurilor moderne. De Crăciun şi Anul Nou parcurgem un întreg ritual
de asemenea tradiţii, între care se detaşează colindele, cântecele de
stea, diversele urături şi strigături de Pluguşor, care variază de la o
regiune la alta, ba chiar de la un sat la altul. În Bucovina s-au p ăstrat,
probabil, cele mai multe manifestări legate de Sărbătorile hibernale.

Cele mai multe obiceiuri de iarnă se referă, fireşte, la Pluguşor,

principalul „ingredient” al Sărbătorilor, denumit şi Buhaiul, Plugul,
Urătură etc., în funcţie de zonele etnografice. Cetele de ur ători merg la
casele oamenilor pentru a le ura sănătate, rodnicie şi belşug al
semănăturilor, spor şi noroc în viaţa personală, acompaniindu-şi toate
aceste mesaje de obicei de clopoţei, buhaiuri, mânaţi de liderul
alaiului, denumit vătaf. În satele cu tradiţie, urătorii sunt costumaţi
după specificul local (iţari, cămăşi brodate, brâie şi chimire, sumane,
cojoace ornamentate), însoţiţi de muzicanţi populari care merg pe
lângă Plugul tras de boi sau cai.
 CAPRA

Din ansamblul manifestărilor tradiţionale de iarnă nu lipsesc

jocurile de măşti, obicei răspândit pe tot teritoriul ţării dar
făcând faima Bucovinei, majoritatea pierzându-şi caracterul
ritualic de odinioară şi devenind laice, cu personaje
animaliere sau umane: capra, ursul, calul, ţapul, moşii,
babele, soldaţii, ţiganii, doctorul, vânzătorul etc.

CAPRA este o manifestare arhaică legată de fecunditate şi

fertilitate. Denumită Ţurcă, Brezaie sau Cerb, capra este o
mască al cărei cap se confecţionează din lemn, cu maxilarul
de jos mobil pentru a clămpăni. Este înfăşată în piei, blănuri,
cârpe sau panglici multicolore, ba chiar cu cergi şi scoarţe
sau covoare, împodobită cu mărgele, ciucuri, beteală şi alte
accesorii. Spectacolul oferit de capră se referă la moartea şi
reînvierea ei, în timp ce însoţitorii dansează şi mimează
elementele din scenariu

URSUL este iarăşi un spectacol popular mascat foarte

răspândit în satele bucovinene, a cărui semnificaţie
simbolizează moartea şi reînvierea naturii. Masca este
confecţionată din blana şi capul animalului care este investit
cu virtuţi magice, terapeutice, relevate sub comanda unui
conducător denumit „ursar”, care îndeamnă animalul să
dănţuiască în ritmul tobelor.
CĂLUŢII sau căiuţii reprezintă un joc mascat des întâlnit de
Sărbătorile hibernale, legat de evocarea veşnicei tinereţi şi a
puterii fertilităţii simbolizate de animalele respective,
considerate sacre în mitologia populară. În rolurile căluţilor,
flăcăii satelor sunt costumaţi adecvat, cu harnaşamente de
curele care susţin îmbrăcămintea, dănţuind în
acompaniament de tobe.
Urâţii” constituie un alt obicei popular foarte pitoresc,
format din personaje care fac şotii şi ghiduşii, înviorând
ambianţa sărbătorească, însoţind celelalte alaiuri mascate. Ei
poartă diverse măşti comice de babe, moşi, ţigani, negustori
care sunt astfel caricaturizaţi în imaginarul rural.

Pe lângă aceste obiceiuri laicizate şi adaptate folclorului

contemporan s-au păstrat oarecum nealterate momentele
Irozilor şi ale Viflaimului un gen de teatru popular religios
celebrând într-un mod popular Naşterea Domnului, cu
personaje ca Mesia, magii, arhanghelii, împăratul Irod,
soldaţi, cavaleri, care şi ele diferă de la un sat la altul.
După Anul Nou, cele mai practicate obiceiuri de iarnă sunt

Sorcova, Chiraleisa şi Lăsarea crucii la apă de

Bobotează. Sorcova sau Semănatul este un obicei străvechi
practicat în prima zi a Noului An, de Sf. Vasile, când copiii
merg la vecini şi rude cu ramuri din flori artificiale,
împodobite cu panglici colorate, sau, în lipsa unei asemenea
vergele, înarmaţi cu grâu, orez, arpacaş, fasole sau alte
boabe pe care le aruncă la uşa gospodarului.
De Bobotează, după oficieera slujbei religioase din
biserică, se merge în procesiune la „sfinţitul apei”, când
preotul aruncă o cruce în apa îngheţată, iar un flăcău se
repede să o scoată. Acest obicei al lăsării crucii la apă
încheie, practic, şirul Sărbătorilor de iarnă.