Sunteți pe pagina 1din 9

OBICEIURI SI TRADITII DE NUNTA IN MUNTENIA

1.Obiceiuri și tradiții înainte de nuntă


Fiind un popor cu o istorie și o cultură bogată, românii profită de orice ocazie pentru a
urma tradițiile moștenite din generație în generație. Iar o nuntă ca la carte începe mereu
înaintea ceremoniei propriu-zise. Nunta la români se serbează mereu cu mult fast și veselie,
indiferent în ce colț al țării te afli.

Obligațiile materiale ale nașilor


Nașii sunt părinții spirituali ai mirilor, iar alegerea lor necesită multă cugetare pentru
viitorii însurăței. În mod tradițional, aceștia erau nașii de botez fie ai mirelui, fie ai miresei,
însă în nunțile mai moderne sunt aleși prietenii apropiați ai cuplului care au fost deja cununați
religios, așa cum impune Biserica Ortodoxă. Totuși, trebuie să ții cont că rolul de naș
presupune un efort financiar pe care nu orice cuplu proaspăt căsătorit îl poate îndeplini, iar
îndatoririle nașilor în cadrul unei nunți nu sunt puține. Căsătoria la români le atribuie nașilor
roluri semnificative.

Din punct de vedere financiar, cadoul nașilor trebuie să fie, fără îndoială, cel mai
consistent, însă îndatoririle lor nu se opresc aici. Ei mai au următoarele responsabilități:

 Nașii ajută mirii cu pregătirile de nuntă și îi susțin pe tot parcursul ceremoniei și al


petrecerii de la restaurant.
 La anunțarea nunții, mirii se vor prezenta la nași cu daruri.
 Nașul este cel care plătește taxa pentru cununia religioasă
 Nașa este cea care ajută mireasa să își aleagă rochia și îi cumpără voalul, fiind
prezentă și la „gătitul miresei”.
 Cele două buchete, al miresei și al nașei, sunt de asemenea achiziționate de nași.
 În timpul ceremoniei religioase, nașii stau de-o parte și de alta a mirilor, ținând
lumânările pe care tot ei le-au cumpărat.
 Nașii pun inelele pe degetele mirilor și le iau cununiile de pe cap.
 După furtul miresei, nașii sunt cei care negociază răscumpărarea mireasei.
 In timpul petrecerii, locul nașilor este la masa mirilor, împreună cu părinții acestora.
 De obicei, nașul spune o rugăciune sau câteva cuvinte frumoase despre tinerii
casătoriți.
 La o săptămână după nuntă are loc o nouă slujbă, de binecuvântare a noii familii, la
care participă doar nașii și finii. Taxa pentru această slujbă este suportată tot de nași.

Pețitul
Această tradiție aproape pierdută presupunea vizita pe care mirele sau părinții mirelui
o făceau viitorilor socri pentru a discuta detaliile nunții și zestrea. Tot atunci se stabileau
nașii, data nunții și obligațiile celor două familii.
Cererea sau târguiala

Târguiala era, de fapt, cererea în căsătorie propriu-zisă și avea loc, de regulă, acasă
la mireasă. Părinții celor doi viitori însurăței discutau despre logodna copiiilor și ce sarcini va
avea fiecare familie în parte, fiind o continuare a discuțiilor începute în timpul pețitului. Pe
vremuri, dacă fata nu era de acord cu măritișul, părinții erau nevoiți să găsească tot felul de
pretexte pentru a împiedica nunta, până când părinții băiatului se lăsau păgubași.

Bărbieritul mirelui

Printre tradițiile românești nelipsite la orice nuntă se numără și bărbieritul mirelui.


Cavalerii de onoare se ocupă de pregătirea mirelui, inclusiv de bărbieritul lui (care în ziua de
azi se face pur simbolic), gest care semnifică transformarea băiatului în bărbat. După aceea,
mirele și cavalerii de onoare merg la casa nașilor și împreună continuă drumul spre mireasă,
unde nașa urmează să participe la gătitul miresei.

Totul despre gătitul miresei


La gătitul miresei iau parte nașa, mama, surorile și domnișoarele de onoare, care
ajută mireasa să îmbrace rochia și să așeze accesoriile. Nașa este apoi însărcinată cu
prinderea voalului. După ce pregătirea a luat sfârșit, mirele vine să ia mireasa, îi dăruiește
buchetul, iar ea prinde cocardele nașului, nașei și apoi mirelui, urmată de domnișoarele de
onoare care continuă împărțirea cocardelor.

Hora și turta miresei


După împărțirea cocardelor, nuntașii formează o horă în fața casei sau a blocului
miresei. Pe vremuri, hora era menită să exprime bucuria părinților că fiica lor nu va rămâne
„fată bătrână” și că părăsește căminul în rochie albă. Finalul horei este marcat de nașă care
rupe turta deasupra capului miresei și o împarte oaspeților.

Alaiul de nuntă
După ce hora ia sfărșit, toată lumea merge în alai spre biserică. Alaiul este deschis de
o domnișoara și un cavaler de onoare care duc lumânările celor doi miri, urmați de naș și de
mireasă, iar apoi de nașă și de mire, socrii mari și socrii mici. Tradiția cere ca toate femeile
din alai să stea întotdeauna în stânga bărbaților care le însoțesc. Foarte important este faptul
că până la finalul ceremoniei religioase cele două lumânări nu trebuie să fie alăturate. Abia
când mirii vor pleca împreună din biserică, cele două lumânări vor putea arde una
lângă cealaltă.

2. Obiceiuri și tradiții în timpul slujbei religioase


Nimic nu este la voia întâmplării în timpul slujbei religioase: mirii, socrii și nașii stau la
locurile destinate lor, iar obiceiurile se derulează în ordinea tradițională.

Așezarea mirilor, a nașilor și a socrilor

La intrarea în biserică, mireasa este însoțită de naș iar mirele de nașă. La fel ca în
alai, femeile trebuie să stea în stânga bărbatului. Conform tradiției, mirele trebuie să aibă
mâna dreptă liberă pentru a putea mânui sabia de luptă, cu care își va apăra mireasa. În fața
preotului, mireasa stă în stânga mirelului, iar nașii stau de-o parte și de alta a mirilor, ținând
lumânările, iar socrii stau de regulă pe următorul rând.

Schimbul de verighete
În biserică, preoții slujesc mai întâi logodna mirilor, în timpul căreia preotul așază cele
două verighete pe degetele inelare de la mâna dreaptă. Această slujbă ar putea fi una
separată de cea religioasă, însă cele mai multe cupluri nu mai organizează o slujbă de
logodnă separată. În timpul slujbei religioase, preoții inversează verighetele între miri, apoi le
așază pe degetul inelar de la mâna stângă, unde vor rămâne pentru tot restul vieții. Se face
apoi împărtășirea din același pahar, pentru a marca uniunea oficială a celor doi soți.

Încercarea de a se călca pe picior


În timpul ceremoniei de cununie are loc dansul lui Isaia în jurul mesei. În timpul
acestui dans, mirele și mireasa încearcă să se calce reciproc pe picior. Tradiția spune că
persoana care calcă prima pe piciorul partenerului va fi dominantă în familie.

Aruncarea cu grâu și orez peste miri

La finalul slujbei, tinerii însurăței se sărută, sunt felicitați de restul familiei și se împart
bomboane și mărturii. La ieșirea din biserică se formează un pod de flori și se aruncă cu
grâu și orez, semn al belșugului și al fertilității.

3. Obiceiuri și tradiții în timpul nunții

După încheierea cununiei religioase, invitații se îndreaptă către restaurantul ales de


miri pentru petrecere. În tradiția românească, petrecerea de nuntă se ținea timp de trei zile și
trei nopți, însă în ziua de azi se rezumă la o noapte de distracție, de asemenea bogată în
tradiții și obiceiuri.
Intrarea în salonul de nuntă

În aceeași formulă în care s-a ieșit din biserică se face și intrarea în salonul de
petrecere: mirele și mireasa, nașii, socrii mari și socrii mici. Mirele și mireasa întâmpină apoi
restul invitaților la ușă, iar domnișoarele de onoare și nașii însoțesc nuntașii la locurile lor.

Valsul miresei

Valsul miresei, sau valsul mirilor, este cel care deschide petrecerea pe ringul de dans,
după care toți ceilalți oaspeți sunt invitați să li se alăture. Această tradiție se păstrează de pe
vremea balurilor regale, care erau deschise prin dansul gazdelor. În unele regiuni este
comun și dansul miresei cu tatăl său (tată-fiică) și al mirelui cu mama (mamă-fiu).

Furatul miresei
Printre cele mai așteptate și mai distractive momente ale serii se numără și furatul
miresei. Într-un moment de neatenție a mirelui și a nașilor, câțiva nuntași fură mireasa, iar
unul dintre ei se întoarce cu pantoful ei drept dovadă. Mirele și nașul trebuie să negocieze
apoi răscumpărarea miresei. De obicei, în schimbul miresei se oferă vin, însă uneori aceste
momente sunt pline de creativitate. Mirele poate fi nevoit să îndeplinească anumite porunci
sau sarcini cum ar fi să cânte în fața publicului sau să răspundă la o serie de întrebări pentru
a dovedi cât de bine își cunoaște aleasa.

Aruncarea buchetului
Momentul așteptat de toate domnișoarele dornice de măritiș este aruncarea
buchetului. Mireasa cheamă pe ringul de dans toate fetele nemăritate, se întoarce cu spatele
și aruncă buchetul peste cap. Tradiția spune că persoana care va prinde buchetul va fi
următoarea care se mărită.

Aruncarea jartierei

Acesta este un moment al domnilor. Mirele, la cererea publicului, trebuie să scoată


jartiera cu dinții de pe piciorul miresei, ceea ce în sine este un moment extrem de distractiv.
Apoi, asemenea aruncării buchetului, mirele se întoarce cu spatele și aruncă jartiera către
bărbații neînsurați.

Voalul miresei
Spre finalul petrecerii, nașa desprinde voalul din părul miresei și îl înlocuiește cu o
basma, un simbol al trecerii miresei de la domnișoară la femeie măritată. Voalul va fi prins
apoi în părul unei fete nemăritate.

Tăierea tortului de nuntă

Tăierea tortului este un moment simbolic, fiind prima sarcină pe care cei doi miri o
îndeplinesc împreună ca soț și soție. Mulți miri aleg să păstreze etajul superior al tortului la
congelator pentru a putea fi consumat la prima aniversare a nunții.
Trecerea pragului în casă după nuntă
Ajunși acasă, mirele va lua mireasa în brațe și vor trece pragul casei împreună, ca
semn al uniunii și al purtării de grijă.

4. Obiceiuri și tradiții împrumutate


De-a lungul timpului în obiceiurile și tradițiile de nuntă ale românilor au intrat încet-
încet și unele obiceiuri de nuntă de la alte popoare, pe care le poți întâlni acum la orice nuntă
românească.

Unul dintre cele mai uzuale obiceiuri împrumutate este alegerea domnișoarelor și a
cavalerilor de onoare, care se vor distinge de restul invitaților prin rochiile și costumele croite
după același model și cu aceleași culori. Spre exemplu, dacă rochiile domnișoarelor de
onoare sunt verzi, cavalerii pot purta papioane verzi.

Ceva vechi, ceva nou, ceva împrumutat și ceva albastru – o tradiție foarte importantă
pentru englezi, păstrată încă din Evul Mediu și care presupune obligația miresei de a purta
„something old, something new, something borrowed, something blue” pentru o căsnicie
plină de noroc – s-a infiltrat ușor și în nunțile românești.

 Ceva vechi poate fi o bijuterie transmisă de la o generație la alta sau un obiect primit
din partea mamei și simbolizează continuitatea familiei.
 Ceva nou poate fi chiar rochia de mireasă și se spune că aduce prosperitate viitorului
cuplu.
 Ceva împrumutat poate fi o eșarfă sau o agrafă de păr cu pietre prețioase și poartă
noroc atât miresei, cât și persoanei care a oferit obiectul spre împrumut.

Ceva albastru este de regulă jartiera și simbolizează fertilitatea miresei.

5. Superstiții
Chiar și atunci când nu crezi în superstiții, atunci când vine vorba despre cea mai
importantă zi din viața ta nu strică să fii cu ochii-n patru după anumite întâmplări, chiar și
dacă este pur pentru amuzamentul tău.
Perlele aduc lacrimi într-o căsnicie
Nu purta perle în ziua nunții. În mitologiile clasice perlele simbolizează lacrimile lunii
sau ale îngerilor, iar tradiția românească spune că perlele vor aduce lacrimi în căsnicia ta. De
asemenea, ele sunt un simbol al suferinței, din pricina procesului anevoios prin care sunt
formate în interiorul scoicii.

Plânsul la nuntă
Lacrimile de emoție sunt binevenite pe tot parcursul nunții. Mai mult, se spune că,
dacă mireasa plânge în timpul ceremoniei, acelea vor fi ultimele lacrimi din viața ei.

De 3 ori domnișoară de onoare


Cifra 3 este de regulă una a norocului, a continuității vieții, însă, în cazul
domnișoarelor de onoare aceasta funcționează cu sens invers. Conform superstițiilor, fetele
care au fost domnișoare de onoare de trei ori nu se mai mărită.

Broșa sau acul cu gămăie


Dacă femeile invitate la nuntă poartă o broșă sau un ac cu gămălie prins de haine, ele
vor aduce noroc noului cuplu. Femeile măritate trebuie să le prindă cu vârful în jos, pe când
domnișoarele îl prind cu vârful în sus. Dacă se va desprinde acul uneia dintre femeile
nemăritate, aceasta se va căsători în curând.

Ploaia în ziua nunții


Contrar așteptărilor, o ploaie sănătoasă în timpul nunții este semn al prosperității, așa
că nicio mireasă nu trebuie să se întristeze dacă ploaia i-a încurcat vreun plan. În plus,
ploaia oferă un cadru extrem de romantic pentru niște poze de vis, pe care le poți prețui tot
restul vieții.

Tradițiile cununiilor sunt bogate în superstiții. Citește acest material pentru a afla ce
alte superstiții și tradiții avem la nuntă.

6. Obiceiuri si traditii după ziua nunții


Chiar dacă petrecerea ia sfârșit, obiceiurile românești încă nu se opresc. Pentru a
marca statutul noilor soți și începutul oficial al familiei, mirii trebuie să mai onoreze câteva
tradiții:

Ciorba de potroace
A doua zi după nuntă, apropiații noilor însurăței se adună la casa mirilor pentru a
gusta ciorba de potroace a tinerei soții, care trebuie să dovedească că este o gospodină
desăvârșită.

Luna de miere
Luna de miere a apărut ca un pas necesar care oferea mirilor prilejul de a se cunoaște
unul pe altul, într-o perioadă în care aproape toate nunțile erau aranjate. Atunci când pleacă
în luna de miere, mirele „răpește” mireasa și dispare cu ea.
Slujba de binecuvântare
La o săptămână după nuntă, nașii duc mirii înapoi la biserică pentru ca preotul să
binecuvânteze noua familie și căminul conjugal. Acest ritual este cunoscut și ca „întorcătura”
sau „scosul la biserică”.

Obiceiuri de nuntă în Muntenia


 Și în Muntenia se practică împodobirea bradului ca simbol al sănătății, prosperității și
al lipsei grijilor, însă, de această dată, avem mai mulți brazi: bradul nașilor și bradul
miresei
 Mirele și prietenii săi împodobesc brazii cu colaci și fructe în dimineața nunții, apoi
feciorii duc brazii la casa nașului, respectiv a miresei.

 Alaiul miresei se oprește întâi la a treia fântână din sat, înainte să ajungă la biserică,
pentru udatul alaiului. Mireasa, ajutată de un fecior, va umple cu apă din fântână un
ulcior legat cu un ștergar (prosop cusut de mână). Cu un buchet de busuioc înmuiat în
ulcior aceștia vor stropi alaiul de trei ori, ca urare de noroc la însurătoare și măritiș.
 Dansul găinii este o tradiție încă păstrată în unele sate din Muntenia. O femeie
dansează cu o găină în fața nașului, care trebuie să îi negocieze prețul, iar apoi
soacra mică trebuie să o gătească. În unele zone, nașul încearcă să prindă și să fure
găina
 Mireasa scrie pe talpa unui pantof numele tuturor fetelor nemăritate. Fata al cărui
nume rămâne singurul lizibil pe talpă se va mărita prima.

VINTILA DARIA

cls. a VIII-a

S-ar putea să vă placă și