Nunta, obicei străvechi

Suntem un neam unic, bogat în tradiții și obiceiuri transmise din generație în

genarație prin viu grai. Fiind un popor cu o istorie și o cultură bogată, românii
profită de orice ocazie pentru a urma tradițiile moștenite de la înaintași. Din cele
mai vechi timpuri românului nu i-a plăcut să trăiască singur şi degeaba pe pământ.
El a cinstit căsătoria, prin căsătorie a dorit să se integreze în comunitate şi să
intre ,,în rând cu lumea”. Unul dintre cele mai spectaculoase evenimente din viața
omului rămâne a fi NINTA. Nunta sau căsătoria este al doilea cel mai mare
eveniment din viața omului, după naștere. În viziunea populară nunta sau căsătoria
este înțeleasă ca o trecere spre o altă etapă a vieții, etapă ce marchează intrarea
tinerilor în viața socială, în rândul oamenilor.

Acest eveniment se împarte în câteva etape importante:

1. Obiceiuri și tradiții înainte de nuntă

2. Obiceiuri și tradiții în timpul slujbei religioase

3. Obiceiuri și tradiții în timpul nunții

4. Superstiții

5. Obiceiuri și tradiții după ziua nunții

Pentru a pune la cale o nuntă e nevoie, în primul rând de un EL și o EA, de

dragostea celor doi care inevitabil duce la nuntă. În tradiția rămânească, barbatul
este cel care face PRIMUL PAS și cere mâna fetei, dându-i inelul de logodna.

Iar asta se întâmplă nu înainte ca flăcăul să CEARĂ MÂNA iubitei de la

părinți, primind BINECUVÂNTAREA acestora. Acest obicei poartă numele de
PEȚIT. Viitorul mire va merge astfel însoțit de părinți și rude la casa miresei pentru
a obține aprobarea părinților acesteia, astfel încât să se poată căsători cu aleasa
inimii.

Tot în timpul pețitului are loc CEREREA sau TÂRGUIALA. Părinții celor
doi viitori însurăței discutau despre logodna copiiilor și ce sarcini va avea fiecare
familie în parte, fiind o continuare a discuțiilor începute în timpul pețitului. Pe
vremuri, dacă fata nu era de acord cu măritișul, părinții erau nevoiți să găsească tot
felul de pretexte pentru a împiedica nunta, până când părinții băiatului se lăsau
păgubași.

1
 Urmează logic alegerea NAȘILOR, părinți spirituali ai ”tinerei familii”, iar
alegerea lor necesită multă cugetare pentru viitorii însurăței. În mod tradițional,
aceștia erau nașii de botez fie ai mirelui, fie ai miresei, însă în nunțile mai moderne
sunt aleși prietenii apropiați ai cuplului care au fost deja cununați religios, așa cum
impune Biserica Ortodoxă. Totuși, trebuie să ții cont că rolul de naș presupune un
efort financiar pe care nu orice cuplu proaspăt căsătorit îl poate îndeplini, iar
îndatoririle nașilor în cadrul unei nunți nu sunt puține. Căsătoria la români le
atribuie nașilor roluri semnificative. Din punct de vedere financiar, cadoul nașilor
trebuie să fie, fără îndoială, cel mai consistent, însă îndatoririle lor nu se opresc
aici. Ei mai au următoarele responsabilități:

 Nașii ajută mirii cu pregătirile de nuntă și îi susțin pe tot parcursul

ceremoniei și al petrecerii de la restaurant.
 La anunțarea nunții, mirii se vor prezenta la nași cu daruri și colacii de
”nănășit”.
 Nașul este cel care plătește taxa pentru cununia religioasă.
 Nașa este cea care ajută mireasa să își aleagă rochia și îi cumpără voalul,
tortul de nuntă fiind prezentă și la „gătitul miresei”.
 Cele două buchete, al miresei și al nașei, sunt de asemenea achiziționate de
nași.
 În timpul ceremoniei religioase, nașii stau de-o parte și de alta a mirilor,
ținând lumânările pe care tot ei le-au cumpărat.
 Nașii pun inelele pe degetele mirilor și le iau cununiile de pe cap.
 După furtul miresei, nașii sunt cei care negociază răscumpărarea mireasei.
 In timpul petrecerii, locul nașilor este la masa mirilor.
 De obicei, nașul spune o rugăciune sau câteva cuvinte frumoase despre
tinerii casătoriți.
 La o săptămână după nuntă are loc o nouă slujbă, de binecuvântare a noii
familii, la care participă doar nașii și finii. Taxa pentru această slujbă este
suportată tot de nași.

Printre tradițiile românești nelipsite la orice nuntă se numără și BĂRBIERITUL

mirelui. Cavalerii de onoare se ocupă de pregătirea mirelui, inclusiv de bărbieritul
lui (care în ziua de azi se face pur simbolic), gest care semnifică transformarea
băiatului în bărbat. După aceea, mirele și cavalerii de onoare merg la casa nașilor și
împreună continuă drumul spre mireasă, unde nașa urmează să participe la gătitul
miresei.

2
 La GĂTITUL miresei iau parte nașa, mama, surorile și domnișoarele de onoare,
care ajută mireasa să îmbrace rochia și să așeze accesoriile. Nașa este apoi
însărcinată cu prinderea voalului. După ce pregătirea a luat sfârșit, mirele vine să ia
mireasa, îi dăruiește buchetul, iar ea prinde cocardele nașului, nașei și apoi mirelui,
urmată de domnișoarele de onoare care continuă împărțirea cocardelor.

După împărțirea cocardelor, nuntașii formează o horă în fața casei sau a

blocului miresei. Pe vremuri, hora era menită să exprime bucuria părinților că fiica
lor nu va rămâne „fată bătrână” și că părăsește căminul în rochie albă. Finalul horei
este marcat de nașă care rupe TURTA deasupra capului miresei și o împarte
oaspeților.
După ce hora ia sfărșit, toată lumea merge în ALAI spre biserică. Alaiul este
deschis de o domnișoara și un cavaler de onoare care duc lumânările celor doi miri,
urmați de naș și de mireasă, iar apoi de nașă și de mire, socrii mari și socrii mici.
Tradiția cere ca toate femeile din alai să stea întotdeauna în stânga bărbaților care
le însoțesc. Foarte important este faptul că până la finalul ceremoniei religioase
cele două lumânări nu trebuie să fie alăturate. Abia când mirii vor pleca împreună
din biserică, cele două lumânări vor putea arde una lângă cealaltă.

Nimic nu este la voia întâmplării în timpul SLUJBEI religioase: mirii, socrii și

nașii stau la locurile destinate lor, iar obiceiurile se derulează în ordinea
tradițională. La biserică, mirii trebuie să aducă: doi colaci care vor fi lăsați acolo, o
sticlă de vin pentru ceremonia religioasă, un covoraș pe care îl vor plasa la
picioarele lor, un prosop cu care vor fi legați la mână, cruciulițe și o icoană și,
bineînțeles, verighetele.

La intrarea în biserică, mireasa este însoțită de naș iar mirele de nașă. La fel
ca în alai, femeile trebuie să stea în stânga bărbatului. Conform tradiției, mirele
trebuie să aibă mâna dreptă liberă pentru a putea mânui sabia de luptă, cu care își
va apăra mireasa. În fața preotului, mireasa stă în stânga mirelului, iar nașii stau
de-o parte și de alta a mirilor, ținând lumânările, iar socrii stau de regulă pe
următorul rând. În biserică, preoții slujesc mai întâi logodna mirilor, în timpul
căreia preotul așază cele două verighete pe degetele inelare de la mâna dreaptă.
Această slujbă ar putea fi una separată de cea religioasă, însă cele mai multe
cupluri nu mai organizează o slujbă de logodnă separată. În timpul slujbei
religioase, preoții inversează verighetele între miri, apoi le așază pe degetul inelar
de la mâna stângă, unde vor rămâne pentru tot restul vieții. Se face apoi
ÎMPĂRTĂȘIREA din același pahar, pentru a marca uniunea oficială a celor doi
soți. În timpul ceremoniei de cununie are loc DANSUL LUI ISAIA în jurul mesei.
În timpul acestui dans, mirele și mireasa încearcă să se calce reciproc pe picior.
Tradiția spune că persoana care calcă prima pe piciorul partenerului va fi

3
dominantă în familie. La finalul slujbei, tinerii însurăței se sărută, sunt felicitați de
restul familiei și se împart bomboane și mărturii.

La ieșirea din biserică se formează un pod de flori și se aruncă cu GRÂU și

orez, semn al belșugului și al fertilității.

După încheierea cununiei religioase, invitații se îndreaptă către restaurantul

ales de miri pentru petrecere. În tradiția românească, PETRECEREA DE NUNTĂ
se ținea timp de trei zile și trei nopți, însă în ziua de azi se rezumă la o noapte de
distracție, de asemenea bogată în tradiții și obiceiuri. În aceeași formulă în care s-a
ieșit din biserică se face și intrarea în salonul de petrecere: mirele și mireasa, nașii,
socrii mari și socrii mici. Mirele și mireasa întâmpină apoi restul invitaților la ușă,
iar domnișoarele de onoare și nașii însoțesc nuntașii la locurile lor.

Socrii servesc mirii cu câte o linguriță cu miere pentru o viață îmbelșugată,

ÎNDULCIREA mirilor.

VALSUL miresei, sau valsul mirilor, este cel care deschide petrecerea pe
ringul de dans, după care toți ceilalți oaspeți sunt invitați să li se alăture. Această
tradiție se păstrează de pe vremea balurilor regale, care erau deschise prin dansul
gazdelor. În unele regiuni este comun și dansul miresei cu tatăl său (tată-fiică) și al
mirelui cu mama (mamă-fiu).

La masă, mirele și mireasa RUP COLACUL în două și îl dăruiesc nuntașilor.

Tradiția spune că cel care rupe bucata mai mare, Acela conduce gospodăria.

Printre cele mai așteptate și mai distractive momente ale serii se numără și
FIRATUL MIRESEI. Într-un moment de neatenție a mirelui și a nașilor, câțiva
nuntași fură mireasa, iar unul dintre ei se întoarce cu pantoful ei drept dovadă.
Mirele și nașul trebuie să negocieze apoi răscumpărarea miresei. De obicei, în
schimbul miresei se oferă vin, însă uneori aceste momente sunt pline de
creativitate. Mirele poate fi nevoit să îndeplinească anumite porunci sau sarcini
cum ar fi să cânte în fața publicului sau să răspundă la o serie de întrebări pentru a
dovedi cât de bine își cunoaște aleasa.

Momentul așteptat de toate domnișoarele dornice de măritiș este

ARUNCAREA BUCHETULUI. Mireasa cheamă pe ringul de dans toate fetele
nemăritate, se întoarce cu spatele și aruncă buchetul peste cap. Tradiția spune că
persoana care va prinde buchetul va fi următoarea care se mărită.

Spre finalul petrecerii, nașa desprinde VOALUL din părul miresei și îl

înlocuiește cu o basma, un simbol al trecerii miresei de la domnișoară la femeie

4
măritată. Voalul va fi prins apoi în părul unei fete nemăritate. (DESPODOBITUL
MIRESEI, masa de daruri, zestrea miresei)

TĂEREA TORTULUI este un moment simbolic, fiind prima sarcină pe care

cei doi miri o îndeplinesc împreună ca soț și soție. Mulți miri aleg să păstreze
etajul superior al tortului la congelator pentru a putea fi consumat la prima
aniversare a nunții.

Ajunși acasă, mirele va lua mireasa în brațe și vor trece PRAGUL casei
împreună, ca semn al uniunii și al purtării de grijă.

A doua zi după nuntă, apropiații noilor însurăței se adună la casa mirilor

pentru a gusta ZAMA miresei, care trebuie să dovedească că este o gospodină
desăvârșită.

LUNA DE MIERE a apărut ca un pas necesar care oferea mirilor prilejul de

a se cunoaște unul pe altul, într-o perioadă în care aproape toate nunțile erau
aranjate. Atunci când pleacă în luna de miere, mirele „răpește” mireasa și dispare
cu ea.

La o săptămână după nuntă, nașii duc mirii înapoi la biserică pentru ca

preotul să binecuvânteze noua familie și căminul conjugal. Acest ritual este
cunoscut și ca „ÎNTORCĂTURA” sau „scosul la biserică”.