Sunteți pe pagina 1din 3

Traditii si obiceiuri de nunta - Fedelesul

Este o petrecere la casa miresei (de regula), in seara de dinaintea nuntii, la care participa tinerii prieteni ai
celor doi miri, alti invitati. La inceputul petrecerii, tineri lucreaza ornamentele care vor fi puse in bradul de
nunta, din materiale puse la dispozitie de miri. Petrecerea nu presupune prea multa mancare (cozonaci) ci
mai degraba bautura si dans.
Traditii si obiceiuri de nunta - Udatul
Mireasa, flacaul cu bradul si alaiul miresei merg la cea de-a treia fintina spre rasarit,numarata de la casa
miresei, insotiti de lautari. Pe drum, mireasa si flacaul poarta un ulcior (sau o vadra de lemn in alte zone),
legat cu stergar tesut in casa, pina la fintina. Aici, flacaul scoate apa de trei ori si, de fiecare data,
impreuna cu mireasa, stropeste multimea cu un manunchi de busuioc, inmuiat in apa din ulcior, in semn
de urare de maritis la fete, insuratoare la flacai si spor la neveste. Flacaul poate fi altul decit purtatorul
bradului si va pastra ca dar ulciorul nou si stergarul cu care a facut udatul. Intorsi de la apa, nuntasii
incing o hora in care mireasa trece pe la fiecare si ii prinde in piept floarea de nunta. Aceleasi flori sau
cocarde le vor primi nuntasii mirelui, nasii, alti invitati la biserica.
Traditii si obiceiuri de nunta - Barbieritul mirelui
Acest obicei se desfasoara in paralel cu gatitul miresei. Un prieten apropiat al mirelui (in trecut un vataf) il
barbiereste, in mod simbolic pe ginere. Asezat pe un scaun, cu bani sub picior, mirele nu trebuie sa-l lase
pe lautar sa-i ia banii. Barbieritul mirelui reprezinta un simbol al pregatirii baiatului pentru nunta. Obiceiul
se pare ca avea o semnificatie ritualica initiatica, ultima dintr-un lung sir de initieri la care era supus
baiatul in cursul deveniri sale ca barbat.

Traditii si obiceiuri de nunta - Imbracatul miresei gatitul miresei
Nasa, impreuna cu mama miresei si prietene apropiate ajuta mireasa sa se imbrace, pentru ca la sfarsit,
nasa singura sa-i lege voalul si coronita. Se desfasoara in acelasi timp cu barbieritul mirelui si
simbolizeaza pregatirea fetei pentru nunta. In vechime la acest ritual puteau lua parte mai multa lume din
partea miresei. Cum gatitul era destul de laborios (se foloseau cele mai bune haine, se faceau impletituri
complicate ale parului), fetele cantau cantece cu tema despartirii.
Traditii si obiceiuri de nunta - Vesmintele de nunta
In Roma antica albul era considerat culoarea bucuriei, mai tarziu, in evul mediu a simbolizat puritate. In
vremurile stravechi blestemele si farmecele erau luate in serios. Din acest motiv, prietenii si membrii
familiei miresei si mirelui se imbracau la fel ca mirii in idea de a deruta spiritele malefice si de a deturna
farmecele. Termenul vechi francez "trousseau" se traduce prin balot de imbracaminte. Dupa nunta,
mireasa aducea hainele purtate de membrii familiei in casa mirelui. Obiceiul a evoluat in timp si astazi in
societatea americana domnisoarele de onoare si cavalerii poarta haine de aceeasi culoare si care de
multe ori sunt croite la fel.
raditii si obiceiuri de nunta - Buchetul miresei
In vremuri stravechi aproape orice putea fi considerat ca fiind prevestitor de rele. Pentru a se proteja
impotriva raului, miresele foloseau plante, cunoscute pentru protectia pe care o puteau asigura impotriva
relelor. Plantele, anumite soiuri de ierburi ocrotitoare erau prinse pe imbracamintea miresei, din cap pana
la picioare, facand-o sa arate mai mult ca o salata asortata umblatoare. Mai tarziu, plantele au inceput sa
fie inlocuite cu flori, doar din simt estetic. Cu timpul florile de pe vestminte au evoluat in buchetul de
mireasa, pe care il cunoastem astazi.
Ritual de trecere
In satul romanesc traditional, nunta constituia un moment important in cadrul
comunitatii. Casatoria reprezenta un obicei din ciclul vietii, care concentra un numar
mare de rituri de trecere dintr-un stadiu de viata intr-altul, rituri de purificare si altele
menite sa aduca fertilitate in noul cuplu. Se cunosc multiple variante locale de nunta
in Moldova, Transilvania, Maramures, Tinutul Padurenilor, dar elementele esentiale
sunt aceleasi. Scenariul nuntii se derula pe parcursul a 4-5 zile (de joi pana marti), iar
ceremonialul se desfasura pe etape dedicate preparativelor, anumitor secvente
ritualice, culminand cu desfasurarea nuntii propriu-zise, care era concentrata in ziua
de duminica. Fiecare secventa a nuntii era exprimata prin strigaturi sau oratii
specifice folclorului romanesc. Nuntile aveau loc in doi timpi fasti: la Caslegile de
iarna - imediat dupa Sarbatori pana la inceputul Postului Pastelui si la Caslegile de
toamna - pana in primele zile ale Postului Craciunului. Aceste perioade erau
considerate momente de ragaz in viata satului. Tot atunci, oamenii agoniseau in
camara destule bucate pentru a organiza nunta.
Petreceri inainte de ziua nuntii
Sambata se organizau multiple pregatiri in case diverse. La casa mirelui se adunau
prietenii de-o varsta ai mirilor. Dintre ei se alegeau chematorii la nunta, cei care
mergeau prin sat cu o plosca impodobita pentru a invita la nunta neamurile si vecinii
din partea ginerelui, nasului si miresei. In Transilvania, insotitorii mirelui se numeau
Vornici", Gazda", iar insotitoarele miresei se numeau Druste", in Oltenia acesti tineri
se numeau Coltunari" si Coltunarese". Acesti tineri aveau obligatia sa pregateasca
mirele, respectiv mireasa pentru nunta, insotindu-i apoi pe tot parcursul
evenimentului.
La viitorul sot se organiza o petrecere pentru gatitul steagului (Transilvania) sau al
bradului (Oltenia, Moldova), la care participau baietii si fetele. Acestia impodobeau o
lancie cu naframe ale fetelor, basmale, panglici, ciucuri, clopotei si plante vesnic
verzi. Culorile predominante erau rosul (viata, bucuria) si verdele (vitalitatea). In
sudul tarii, impodobirea bradului se facea cu panglici, colaci si un clopotel. Bradul a
reprezentat dintotdeauna simbolul demnitatii (verticalitatea) si al tineretii. Steagul sau
bradul sunt simboluri fundamentale ale nuntii ce vizeaza rolul fecundator al
elementului masculin intr-un cuplu, ocrotitoarele intregului ceremonial care erau
purtate in fruntea alaiului de o persoana anume - Stegarul" sau Bradasul".
Drustele se adunau la casa miresei pentru petrecerea numita la margele". Fetele
pregateau darurile care se ofereau nuntasilor (batiste, flori) acasa la mireasa.
Duminica cea mare
Inca de dimineata, mirii paseau in timpul sacru, desprinzand-se de ceea ce au fost
pentru a deveni gospodari". Aceasta perioada de vulnerabilitate insuma o serie
de practici ritualice cu functie propitiatoare, menite sa pastreze integritatea fizica si
psihica a mirilor si sa asigure viitoarei familii belsug si prunci. In prezenta nasilor se
facea imbaiatul ritual pentru curatirea perfecta a trupului inainte de a intra intr-o alta
stare. Simultan, baietii asistau la barbieritul ginerelui, iar fetele la pieptanatul miresei.
Parul acesteia era impletit in suvite impare, perechea fiind sotul. Florile naturale rosii
sau vesnic verzi, banii de argint sau aur, beteala constituiau principalele elemente de
podoaba, care se adaugau pieptanaturii ca simbol al fecunditatii. Peste pieptanatura
se aseza cununa de forma circulara, pentru ca astfel raul sa nu patrunda prin nici o
parte.
Alaiul format din mire si vornicii sai impreuna cu lautarii porneau prima data spre
casa nasilor pentru a-i lua. Acest drum spre casa miresei era parcurs in mod
zgomotos, cu strigaturi, chiuituri, dar era presarat si cu incercari ritualice pentru
testarea viitorului sot. La casa acesteia, zestrea era etalata in curte si pe prispa
casei. In vazul tuturor, cu emotie si plini de curiozitate, nuntasii asteptau sa fie
scoasa" de catre un vornic mireasa, prezenta de maxima stralucire. Fata se
desprindea acum de familie, cerandu-si iertare de la parinti. Dupa Iertaciune",
mireasa rupea deasupra capului un colac care era impartit nuntasilor. Alaiul pornea
apoi spre biserica pentru cununia religioasa, care era momentul de unire a mirilor in
fata lui Dumnezeu. Preotul punea pe capetele lor asa-numitele pirostrii (cununile
imparatesti). Mirii ieseau impreuna din biserica si mergeau tinandu-se de o naframa,
care se pastra pana la moartea unuia dintre ei, cand se rupea in jumatate pentru a fi
pusa in sicriul celui plecat primul. Naframa era semnul de recunoastere pe cealalta
lume.
Dupa cununie se desfasura masa mare", in general, acasa la parintii ginerelui.
Era un prilej de veselie si petrecere pigmentat cu diverse obiceiuri dedicate bunastarii
si fertilitatii noului cuplu. Un moment foarte important al nuntii era strigatul cinstei"
(darului). Vornicul, uneori, impreuna cu mirii mergeau la fiecare nuntas care le daruia
cate ceva trebuitor in noua gospodarie: unelte, tesaturi pentru casa, animale tinere
etc.; mai rar se ofereau bani. La sfarsitul mesei, miresei i se scotea cununa si era
legata la cap" cu o basma sau ceapsa, semn ca fata intra in randul nevestelor.
Apoi se juca mireasa pe bani.
Furatul miresei: dupa miezul noptii.
Jucatul gainii colacii care sunt daruiti de miri nasilor in semn de multumire inainte
de a incepe darul.