COPILĂRIA ŞI JOCUL ÎN OPERELE

LUI CREANGĂ ŞI ARGHEZI

.Din punct de vedere istoric, rădăcinile jocului se pierd în negura timpurilor. În opinia lui
Johan Huizinga, "jocul este mai vechi decât cultura, pentru că noțiunea de cultură, oricât de
incomplet ar fi ea definită, presupune în orice caz o societate omenească, iar animalele nu l-au
asteptat pe om ca sa le învete să se joace. Omul inceputurilor a numit joc toate ritualurile care îl
puteau pune în legătură cu sacrul .Așa au apărut, la greci si la romani, marile jocuri publice
consacrate zeilor tutelari ai cetaților .Chiar și jocul de fotbal se pare că ilustrează sugestiv un mit:
disputarea globului soarelui de catre două frății rivale. Încă din Antichitate s-a descoperit faptul că
arta seamănă cu jocul, orice creație imita imaginea lumii .Arta nu doar modifică, ci construieste o
altă lume prin intermediul jocului .În spațiul pur al ideilor, jocul acaparează și instăpâneste ființa .
Jocul nu este doar o temă culturală și literară, ci și, in bună masura, un mod de existenta.
Intr-un anume fel, copilaria se confunda cu jocul. La aceasta varsta jocul este o forma de participare
voluntara la cadrul si conventiile jocului. Jocul insemana nu doar placere, ci si indrazneala si risc,
inteligenta, vocatie si experienta, acesta fiind o activitate umana complexa, greu de cuprins intr-o
definitie multumitoare, data fiind marea diversitate a formelor sale de manifestare. Principalele
trasaturi ale jocului sunt evidentiate în studiul "Homo Ludens": jocul "poate fi numit o actiune
libera… o actiune care totusi îl poate absorbi cu totul pe jucator, o actiune de care nu este legat nici
un interes material direct si care nu urmareste nici un folos, o actiune care se desfasoara în limitele
unui timp determinat anume si ale unui spatiu determinat anume, o actiune care se petrece în ordine,
dupa anumite reguli". Referitor la jocuri, conform opiniei lui Devambez, "în jurul lor s-au cristalizat
simtul cetatenesc si sentimentul national; ele au constituit, pentru locuitorii aceleiasi cetati, pentru
copiii aceleiasi semintii...legatura ce le reamintea de interesele lor comune’’
Motivul jocului se regaseste în numeroase opere ale unor mari scriitori, dar fiecare dintre
acestia ne prezinta propria sa viziune asupra copilariei: unii scriitori ca Ion Creanga, Mihai
Eminescu, Tudor Arghezi, Mark Twain creioneaza in operele lor o copilarie fericita, lipsita de griji,
in care preocuparile principale sunt jocul si joaca pe când alti scriitori, precum Ionel Teodoreanu,
George Cosbuc, George Topârceanu, ne prezinta o copilarie trista in care copiilor le sunt aratate
greutatile si responsabilitatile vietii prea devreme, acest lucru devenind traumatizant pentru acestia.
Exista in literatura o tema a jocului care se confrunta in general cu temele varstelor crude. E
aici o cautare a unei stari de maxima libertate si fericire. Dar nu e doar atat. Coborand spre originile
identitatii sale, scriitorul se indreapta, cu speranta de a intelege mai mult, si spre sursele propriei
creativitati.
Scrisul artistic insusi e un joc superior si faptul ca multi scriitori dedicati temelor inalte si
grave nu evita, ci dinpotriva, domeniul cartilor pentru copii vine si dintr-o necesitate de a cobori
seriozitatea jocului cu literatura in spatiul pur al jocului care este copilaria. Jocul in literatura este
jocul cu literatura. Iar jocurile literaturi sunt jocurile vietii.
In poezia ‘’Prefata’’ de Tudor Arghezi apare viziunea omului matur asupra jocului. Tema acestei
scrieri este arta poetica, privita dintr-o perspective ludica. Acest fapt este dovedit de prezenta unor
expresii cum ar fi: ‘’doi parinti si doi copii’’, ‘’tovarasii de coate’’, ‘’esti prea mare. Fa-te mic.’’,
‘’uita regula odata / si cu cartea dezvatata / mergi nitel de-a busile’’ etc. .Poezia "Trei fete", de
Lucian Blaga, sugereaza faptul ca jocul are o importanta esentiala în evolutia individului. Tema
acestei opera lirice este conditia umana, privita prin trei perspective: cea a copilului, a tânarului si a
batrânului. Autorul sintetizeaza viata omului ca pe o combinatie a trei factori: Iubirea, Jocul si
Întelepciunea. "Copilul râde: Întelepciunea si iubirea mea e jocul!" Compararea întelepciunii si a
iubirii cu un joc pune în evidenta faptul ca jocul apartine si laturii referitoare la cunoasterea omului,
dar si a celei afective. În joc îsi are originea si caracterul de fiinta sociala al omului. Tot prin
intermediul jocului, copiii constientizeaza notiunile de bine si rau. Eroul in poemul lui Ion Barbu,
‘’Dupa melci’’, vrea sa fie solomonar (vrajitor) si, prin urmare, rosteste un descantec .Cuvantul
vrajit reuseste sa scoata afara din cochilie, in plina iarna, un melc. .De frig, acesta moare, iar copilul
ramane cu sentimentul vinovatiei. Poezia "Copii eram noi amândoi" scrisa de Mihai Eminescu
reprezinta un simbol al temei abordate, reliefându-se in aceasta creatie copilaria, jocul si joaca: "Din
loji de nuca car cu boi/ Faceam" (fragment ce ne indica prezenta jocului), "Adesea la scaldat
mergeam/În ochiul de padure"(fragment ce descrie o secventa specifica copilariei). Între cei doi
frati, mai probabil de cruce decât de sânge, se înfiripa o legatura puternica avându-si originea în
jocurile copilaresti. . Omul matur vede cât de nesemnificative erau jocurile lor, dar realizeaza ce
pretioasa era tovarasia prietenului sau.
Cel mai cunoscut monument romanesc ridicat copilariei, „Amintiri din copilarie”,
ilustreaza foarte bine relatia de complementaritate dintre joc si copilarie. Copilul Nica se joaca
mereu. Fie ca este vorba de furtul cireselor sau de inscenarea unei slujbe bisericesti ori de jocul cu
batul, atitudinea copilului este de nepasare puerila. Frumusetea operei sta in dezinvoltura cu care
omul matur povesteste propria-i copilarie, identificandu-se pana la un punct cu mentalitatea varstei
respective, dar privind-o cu nemarginita simpatie si umor. In fond, scriitorul isi joaca rolul sau de
copil astfel invitandu-ne in lumea sa pentru a ne putea arata farmecul varstei de aur a omului
dintotdeauna si de pretutindeni. Ca si in povestirile lui Mark Twain, cu care prozatorul roman are
cateva puncte in comun, ne sunt povestite ispravile unui copil de 13-14 ani, trecute de mult si
devenite de neuitat prin ceata amintirii. In acest sens amintesc binecunoscutul roman “Aventurile lui
Tom Sawyer”, al faimosului scriitor american Mark Twain. In acest roman ne sunt relatate
nazbatiile lui Tom, personajul principal, care impreuna cu Huckleberry Finn,cel mai bun prieten al
sau, se joaca de-a detectivii. Aventura este tema romanelui si jocul devine un motiv adiacent ei.
Ion Creanga prezinta etapa cea mai frumoasa din viata unui om, copilaria, numita chiar de
el ‘’varsta cea fericita’’, in opera sa ‘’Amintiri din copilarie’’, care a fost cotata ca fiind cel mai
cunoscut monument romanesc ridicat copilariei. Aceasta opera a aparut in anul 1881 in revista
‘’Convorbiri literare’’, adunate in volum in 1892 si scrise de catre autor la indemnul bunului sau
prieten Mihai Eminescu. Este o opera memorialistica, autobiografica. Amintirile au fost scrise la
persoana I, cu ajutorul memoriei voluntare si involuntare de aceea faptele nu sunt puse in ordine
cronologica, ci in ordinea importantei lor din perspectiva copilului. Motivul central al operei este
mitul varstei de aur.
Frumusetea operei sta in atitudinea degajata cu care omul matur povesteste propria-i
copilarie, identificându-se pâna la un punct cu mentalitatea vârstei respective, dar privind-o cu
nemarginita simpatie si umor. În fond, scriitorul îsi joaca rolul sau de copil astfel invitând cititorii in
lumea sa pentru a le putea arata farmecul vârstei de aur a omului dintotdeauna si de pretutindeni.
Criticul literar G.Calinescu afirma: ‘’In Amintirile’’ lui Creanga nu este nimic individual, cu
caracter de confesiune ori de jurnal. Creanga povesteste copilaria copilului universal.’’
Copilaria este cea mai frumoasa perioada din viata fiecaruia, reprezentând vârsta inocentei.
Jocul si joaca sunt elemente caracteristice copilariei, ele îi dau farmec, reprezentând o modalitate
prin care copii pot descoperi lumea inconjuratoare si totodata minunatele lucruri pe care copilaria le
poate oferi. Aceste elemente se afla intr-o legatura foarte stânsa: prin joc, copii descopera lumea, iar
adultii se întorc la perioada copilariei, redescoperind acea vârsta a inocentei. Datorita acestui lucru
jocul a devenit apropiat unei alte teme si anume copilaria. Alexandru Vlahuta afirma: "Noi, cei
mari, uitam adesea c-am fost copii. Si lucrul acesta ar trebui sa ni-l aducem aminte, mai ales cand
ne gasim in fata copiilor"
In opera sa, Creanga aminteste proverbul: ‘’Daca-i copil, sa se joace; daca-i cal, sat raga; si
daca-i popa, sa ceteasca.’’, . Contempland la viata plina de bucurie, de frumusete si de farmec pe
care o avusese in copilarie, exclama ‘’Si, Doamne, ce frumos era pe atunci’’motivul fiind lipsa de
griji si inocenta copilului: ‘’caci si parintii, si fratii, si surorile imi erau sanatosi, si casa ni era
indestulata’’.Chiar el afirma ca doar copilaria ‘’este vesela si nevinovata’’. Apoi se intreaba cu
nostalgie : ‘’Ce-i pasă copilului, când mama şi tata se gândesc la neajunsurile vieţii, la ce poate să
aducă ziua de mâne, sau că-i frământă alte gânduri pline de îngrijire?’’Amintirile lui Nica sunt pline
de haz si de farmec deoarece totul este joc in existenta lui. Pentru el taierea porcului, colindatul si
uratul de Anul Nou era o joaca de copii, la fel ca si smântânitul oalelor, furatul cireşelor şi a
pupăzei din tei sau scăldatul
O categorie întâlnita de jocuri este Mimicry. În inocenta lor, copiii parodiaza cântecul si
hainele bisericesti, aspect ce indica sincretismul jocului: "Apoi îsi pun câte-o toala în spate si câte-
un coif de hârtie în cap si cânta ‘’aliluiia si Doamne miluieste, popa prinde peste’’de te scot din
casa’’. Desi lipsite de sens, cântecele copiilor au scopul clar de a stârni hazul. Jocul, apparent naiv,
are o scenografie bine stabilita, urmata de toti jucatorii, ceea ce evidentiaza creativitatea si imginatia
copiilor. O alta manifestare a copiilor este călăritul măturii.
Acest joc demonstreaza capacitatea copiilor de a modela si transpune realitatea dupa propria
dorinta. Personificarea transforma universul înconjurator într-unul viu si fantastic. "Copilul,
încalecat pe batul sau, gândeste ca se afla calare pe un cal de cei mai strasnici".
A doua categorie de jocuri este Ilinx. De fiecare data când se întorcea seara acasa, tatal îsi
prindea fiii pe rând, îi ridica în grinda, zicând "`tâta mare" si îi saruta pe fiecare. Acest joc are
valoarea unei incantatii bazate pe magiee, asemanator ritualurilor pagâne practicate de mama
copiilor. .Creangă evocă cu multă dragoste figura mamei, ‘’care era vestită pentru năzdrăvăniile
sale’’. Pentru copilul de altădată, mama pare o fiinţă desprinsă din poveşti, care face ‘’multe şi mari
minunăţii’’.
Paidia reprezinta al treilea fel de jocuri, din care fac parte "baba -oarba" si "de-a mijoarca".
Jocurile mentionate anterior sunt jucate de mii de ani ti sunt cunoscute pe întreg Pamântul.
Ultimul tip de jocuri este Ludus. Unul dintre lucrurile favorite ale naratorului era mersul la
scaldat. Lasându-se îngropat în nisip, Nica râde de moarte. Din nefericire, unele jocuri au
consecinte dramatice, deoarece copilului îi lipseste gândirea proiectiva: "ne pune dracul de urnim o
stânca din locul ei, care era numai întinata, si unde nu porneste stânca la vale, saltând tot mai sus de
un stat de om; si trece prin gardul si prin tinda Irinucai, pe la capre".
In ziua de astazi cu totii ne inchipuim ca jocul este o forma controlata care ne face posibila
evadarea .Insa daca ne gandim ca jocul de-a imaginea pe care-l propune audio-vizualul a scapat de
mult de sub controlul psihicului uman, atunci intelegem de ce se spune ca mass-media (mai ales
televiziunea) este o boala a modernitatii .Prin urmare ramane fara raspuns intrebarea :omul este atat
de puternic sa controleze jocul sau, din nefericire, jocul a ajuns sa stapaneasca lumea ?!
Aceasta subiectivitate cu care este tratata copilaria desluseste un univers specific, in care
un obiect are o imagine aparte si fiece conceptie este filtrata prin prisma proprie, devenind specifica
poetului. Aparand in mai multe opere literare, jocul a luat diferite forme de-a lungul timpului.
Sensul lui s-a schimbat de la un scriitor la altul, de la cel prim de activitate distractiva pana la cel
mai profund. Unul din meritele sale cele mai mari este ca bogatia aceasta a sensurilor sale a sporit
frumusetea si varietatea literaturii insasi.

INSTITUTOR,
LAZĂRA MARIANA
ŞCOALA CU CLASELE I-VIII DOBREŢU