TEMA COPILĂRIEI ŞI A JOCULUI ÎN OPERELE LUI CREANGĂ ŞI ARGHEZI .

Din punct de vedere istoric, rădăcinile jocului se pierd în negura timpurilor. În opinia lui Johan Huizinga,
"jocul este mai vechi decât cultura, pentru că no iunea de cultură, oricât de ț incomplet ar fi ea definită,
presupune în orice caz o societate omenească, iar animalele nu l-au asteptat pe om ca sa le învete să se
joace. Omul inceputurilor a numit joc toate ritualurile care îl puteau pune în legătură cu sacrul .A a au
apărut, la greci si la romani, marile jocuri publice ș consacrate zeilor tutelari ai ceta ilor .Chiar i jocul de
fotbal se pare că ilustrează sugestiv un mit: ț ș disputarea globului soarelui de catre două fră ii rivale.
Încă din Antichitate s-a descoperit faptul că ț arta seamănă cu jocul, orice crea ie imita imaginea lumii
.Arta nu doar modifică, ci construieste o ț altă lume prin intermediul jocului .În spa iul pur al ideilor, jocul
acaparează i instăpâneste fiin a . ț ș ț Jocul nu este doar o temă culturală i literară ș , ci i, in bună masura,
un mod de existenta. ș Intr-un anume fel, copilaria se confunda cu jocul. La aceasta varsta jocul este o
forma de participare voluntara la cadrul si conventiile jocului. Jocul insemana nu doar placere, ci si
indrazneala si risc, inteligenta, vocatie si experienta, acesta fiind o activitate umana complexa, greu de
cuprins intr-o definitie multumitoare, data fiind marea diversitate a formelor sale de manifestare.
Principalele trasaturi ale jocului sunt evidentiate în studiul "Homo Ludens": jocul "poate fi numit o
actiune libera… o actiune care totusi îl poate absorbi cu totul pe jucator, o actiune de care nu este legat
nici un interes material direct si care nu urmareste nici un folos, o actiune care se desfasoara în limitele
unui timp determinat anume si ale unui spatiu determinat anume, o actiune care se petrece în ordine,
dupa anumite reguli". Referitor la jocuri, conform opiniei lui Devambez, "în jurul lor s-au cristalizat
simtul cetatenesc si sentimentul national; ele au constituit, pentru locuitorii aceleiasi cetati, pentru
copiii aceleiasi semintii...legatura ce le reamintea de interesele lor comune’’ Motivul jocului se regaseste
în numeroase opere ale unor mari scriitori, dar fiecare dintre acestia ne prezinta propria sa viziune
asupra copilariei: unii scriitori ca Ion Creanga, Mihai Eminescu, Tudor Arghezi, Mark Twain creioneaza in
operele lor o copilarie fericita, lipsita de griji, in care preocuparile principale sunt jocul si joaca pe când
alti scriitori, precum Ionel Teodoreanu, George Cosbuc, George Topârceanu, ne prezinta o copilarie trista
in care copiilor le sunt aratate greutatile si responsabilitatile vietii prea devreme, acest lucru devenind
traumatizant pentru acestia. Exista in literatura o tema a jocului care se confrunta in general cu temele
varstelor crude. E aici o cautare a unei stari de maxima libertate si fericire. Dar nu e doar atat. Coborand
spre originile identitatii sale, scriitorul se indreapta, cu speranta de a intelege mai mult, si spre sursele
propriei creativitati. Scrisul artistic insusi e un joc superior si faptul ca multi scriitori dedicati temelor
inalte si grave nu evita, ci dinpotriva, domeniul cartilor pentru copii vine si dintr-o necesitate de a cobori
seriozitatea jocului cu literatura in spatiul pur al jocului care este copilaria. Jocul in literatura este jocul
cu literatura. Iar jocurile literaturi sunt jocurile vietii. In poezia ‘’Prefata’’ de Tudor Arghezi apare
viziunea omului matur asupra jocului. Tema acestei scrieri este arta poetica, privita dintr-o perspective
ludica. Acest fapt este dovedit de prezenta unor expresii cum ar fi: ‘’doi parinti si doi copii’’, ‘’tovarasii de
coate’’, ‘’esti prea mare. Fa-te mic.’’, ‘’uita regula odata / si cu cartea dezvatata / mergi nitel de-a busile’’
etc. .Poezia "Trei fete", de Lucian Blaga, sugereaza faptul ca jocul are o importanta esentiala în evolutia
individului. Tema acestei opera lirice este conditia umana, privita prin trei perspective: cea a copilului, a
tânarului si a batrânului. Autorul sintetizeaza viata omului ca pe o combinatie a trei factori: Iubirea, Jocul
si Întelepciunea. "Copilul râde: Întelepciunea si iubirea mea e jocul!" Compararea întelepciunii si a iubirii
cu un joc pune în evidenta faptul ca jocul apartine si laturii referitoare la cunoasterea omului, dar si a
celei afective. În joc îsi are originea si caracterul de fiinta sociala al omului. Tot prin intermediul jocului,
copiii constientizeaza notiunile de bine si rau. Eroul in poemul lui Ion Barbu, ‘’Dupa melci’’, vrea sa fie
solomonar (vrajitor) si, prin urmare, rosteste un descantec .Cuvantul vrajit reuseste sa scoata afara din
cochilie, in plina iarna, un melc. .De frig, acesta moare, iar copilul ramane cu sentimentul vinovatiei.
Poezia "Copii eram noi amândoi" scrisa de Mihai Eminescu reprezinta un simbol al temei abordate,
reliefându-se in aceasta creatie copilaria, jocul si joaca: "Din loji de nuca car cu boi/ Faceam" (fragment
ce ne indica prezenta jocului), "Adesea la scaldat mergeam/În ochiul de padure"(fragment ce descrie o
secventa specifica copilariei). Între cei doi frati, mai probabil de cruce decât de sânge, se înfiripa o
legatura puternica avându-si originea în jocurile copilaresti. . Omul matur vede cât de nesemnificative
erau jocurile lor, dar realizeaza ce pretioasa era tovarasia prietenului sau. Cel mai cunoscut monument
romanesc ridicat copilariei, „Amintiri din copilarie”, ilustreaza foarte bine relatia de complementaritate
dintre joc si copilarie. Copilul Nica se joaca mereu. Fie ca este vorba de furtul cireselor sau de inscenarea
unei slujbe bisericesti ori de jocul cu batul, atitudinea copilului este de nepasare puerila. Frumusetea
operei sta in dezinvoltura cu care omul matur povesteste propria-i copilarie, identificandu-se pana la un
punct cu mentalitatea varstei respective, dar privind-o cu nemarginita simpatie si umor. In fond,
scriitorul isi joaca rolul sau de copil astfel invitandu-ne in lumea sa pentru a ne putea arata farmecul
varstei de aur a omului dintotdeauna si de pretutindeni. Ca si in povestirile lui Mark Twain, cu care
prozatorul roman are cateva puncte in comun, ne sunt povestite ispravile unui copil de 13-14 ani,
trecute de mult si devenite de neuitat prin ceata amintirii. In acest sens amintesc binecunoscutul roman
“Aventurile lui Tom Sawyer”, al faimosului scriitor american Mark Twain. In acest roman ne sunt relatate
nazbatiile lui Tom, personajul principal, care impreuna cu Huckleberry Finn,cel mai bun prieten al sau, se
joaca de-a detectivii. Aventura este tema romanelui si jocul devine un motiv adiacent ei. Ion Creanga
prezinta etapa cea mai frumoasa din viata unui om, copilaria, numita chiar de el ‘’varsta cea fericita’’, in
opera sa ‘’Amintiri din copilarie’’, care a fost cotata ca fiind cel mai cunoscut monument romanesc
ridicat copilariei. Aceasta opera a aparut in anul 1881 in revista ‘’Convorbiri literare’’, adunate in volum
in 1892 si scrise de catre autor la indemnul bunului sau prieten Mihai Eminescu. Este o opera
memorialistica, autobiografica. Amintirile au fost scrise la persoana I, cu ajutorul memoriei voluntare si
involuntare de aceea faptele nu sunt puse in ordine cronologica, ci in ordinea importantei lor din
perspectiva copilului. Motivul central al operei este mitul varstei de aur. Frumusetea operei sta in
atitudinea degajata cu care omul matur povesteste propria-i copilarie, identificându-se pâna la un punct
cu mentalitatea vârstei respective, dar privind-o cu nemarginita simpatie si umor. În fond, scriitorul îsi
joaca rolul sau de copil astfel invitând cititorii in lumea sa pentru a le putea arata farmecul vârstei de aur
a omului dintotdeauna si de pretutindeni. Criticul literar G.Calinescu afirma: ‘’In Amintirile’’ lui Creanga
nu este nimic individual, cu caracter de confesiune ori de jurnal. Creanga povesteste copilaria copilului
universal.’’ Copilaria este cea mai frumoasa perioada din viata fiecaruia, reprezentând vârsta inocentei.
Jocul si joaca sunt elemente caracteristice copilariei, ele îi dau farmec, reprezentând o modalitate prin
care copii pot descoperi lumea inconjuratoare si totodata minunatele lucruri pe care copilaria le poate
oferi. Aceste elemente se afla intr-o legatura foarte stânsa: prin joc, copii descopera lumea, iar adultii se
întorc la perioada copilariei, redescoperind acea vârsta a inocentei. Datorita acestui lucru jocul a devenit
apropiat unei alte teme si anume copilaria. Alexandru Vlahuta afirma: "Noi, cei mari, uitam adesea c-am
fost copii. Si lucrul acesta ar trebui sa ni-l aducem aminte, mai ales cand ne gasim in fata copiilor" In
opera sa, Creanga aminteste proverbul: ‘’Daca-i copil, sa se joace; daca-i cal, sat raga; si daca-i popa, sa
ceteasca.’’, . Contempland la viata plina de bucurie, de frumusete si de farmec pe care o avusese in
copilarie, exclama ‘’Si, Doamne, ce frumos era pe atunci’’motivul fiind lipsa de griji si inocenta copilului:
‘’caci si parintii, si fratii, si surorile imi erau sanatosi, si casa ni era indestulata’’.Chiar el afirma ca doar
copilaria ‘’este vesela si nevinovata’’. Apoi se intreaba cu nostalgie : ‘’Ce-i pasă copilului, când mama şi
tata se gândesc la neajunsurile vieţii, la ce poate să aducă ziua de mâne, sau că-i frământă alte gânduri
pline de îngrijire?’’Amintirile lui Nica sunt pline de haz si de farmec deoarece totul este joc in existenta
lui. Pentru el taierea porcului, colindatul si uratul de Anul Nou era o joaca de copii, la fel ca si
smântânitul oalelor, furatul cireşelor şi a pupăzei din tei sau scăldatul O categorie întâlnita de jocuri este
Mimicry. În inocenta lor, copiii parodiaza cântecul si hainele bisericesti, aspect ce indica sincretismul
jocului: "Apoi îsi pun câte-o toala în spate si câteun coif de hârtie în cap si cânta ‘’aliluiia si Doamne
miluieste, popa prinde peste’’de te scot din casa’’. Desi lipsite de sens, cântecele copiilor au scopul clar
de a stârni hazul. Jocul, apparent naiv, are o scenografie bine stabilita, urmata de toti jucatorii, ceea ce
evidentiaza creativitatea si imginatia copiilor. O alta manifestare a copiilor este călăritul măturii. Acest
joc demonstreaza capacitatea copiilor de a modela si transpune realitatea dupa propria dorinta.
Personificarea transforma universul înconjurator într-unul viu si fantastic. "Copilul, încalecat pe batul
sau, gândeste ca se afla calare pe un cal de cei mai strasnici". A doua categorie de jocuri este Ilinx. De
fiecare data când se întorcea seara acasa, tatal îsi prindea fiii pe rând, îi ridica în grinda, zicând "`tâta
mare" si îi saruta pe fiecare. Acest joc are valoarea unei incantatii bazate pe magiee, asemanator
ritualurilor pagâne practicate de mama copiilor. .Creangă evocă cu multă dragoste figura mamei, ‘’care
era vestită pentru năzdrăvăniile sale’’. Pentru copilul de altădată, mama pare o fiinţă desprinsă din
poveşti, care face ‘’multe şi mari minunăţii’’. Paidia reprezinta al treilea fel de jocuri, din care fac parte
"baba -oarba" si "de-a mijoarca". Jocurile mentionate anterior sunt jucate de mii de ani ti sunt
cunoscute pe întreg Pamântul. Ultimul tip de jocuri este Ludus. Unul dintre lucrurile favorite ale
naratorului era mersul la scaldat. Lasându-se îngropat în nisip, Nica râde de moarte. Din nefericire, unele
jocuri au consecinte dramatice, deoarece copilului îi lipseste gândirea proiectiva: "ne pune dracul de
urnim o stânca din locul ei, care era numai întinata, si unde nu porneste stânca la vale, saltând tot mai
sus de un stat de om; si trece prin gardul si prin tinda Irinucai, pe la capre". In ziua de astazi cu totii ne
inchipuim ca jocul este o forma controlata care ne face posibila evadarea .Insa daca ne gandim ca jocul
de-a imaginea pe care-l propune audio-vizualul a scapat de mult de sub controlul psihicului uman, atunci
intelegem de ce se spune ca mass-media (mai ales televiziunea) este o boala a modernitatii .Prin urmare
ramane fara raspuns intrebarea :omul este atat de puternic sa controleze jocul sau, din nefericire, jocul
a ajuns sa stapaneasca lumea ?! Aceasta subiectivitate cu care este tratata copilaria desluseste un
univers specific, in care un obiect are o imagine aparte si fiece conceptie este filtrata prin prisma
proprie, devenind specifica poetului. Aparand in mai multe opere literare, jocul a luat diferite forme de-a
lungul timpului. Sensul lui s-a schimbat de la un scriitor la altul, de la cel prim de activitate distractiva
pana la cel mai profund. Unul din meritele sale cele mai mari este ca bogatia aceasta a sensurilor sale a
sporit frumusetea si varietatea literaturii insasi.