RITUAL SI CEREMONIAL

ARNOLD VAN GENNEP - Riturile de trecere

Preocuparile pe care Arnold van Gennep (1873-1957) le-a dovedit in sfera etnologiei si
folcloristicii franceze i-au adus consacrarea si recunoasterea personalitatii si operei sale ca marcand
un moment de tranzitie intre lucrarile folcloristilor secolului al XIX-lea si etnologia moderna a
Frantei, mai ales datorita rigurozitatii in munca de teren (localizarea precisa a faptelor)
preconizata pentru prima data de el. (N. Belmont, inDictionar de etnologie si antropologie). Studiile
sale de profil etnologic au ca obiect de cercetare tematici diverse: de la inregistrarea si analiza
tabuurilor la problemele totemismului, de la notarea si comentarea miturilor la incercari de
explicitare a gandirii primitive, a structurilor mentale care o definesc (anticipand teoria lui Claude
Lvi-Strauss). Intentiile didactice ale autorului imprima lucrarilor sale o structurare logica,
rigurozitatea insa nu ajunge la extrem, pentru ca, intotdeauna, van Gennep este atent sa nu
absolutizeze chiar daca preocuparile sale de expunere a materialului manifesta grija unei retorici a
limpezimii si simplitatii.
Studiile de natura monografica de la inceputul secolului Tabu si totemism in
Madagascar (1904) si Mituri si legende ale Australiei (1906) pregatesc sintezele din cartile care i-au
adus confirmarea meritelor sale in domeniu: Riturile de trecere(1909), Formarea legendelor (1920)
si Starea actuala a problemei totemice (teza de doctorat, 1920). Acestea din urma vor deveni
emblematice in campul cercetarilor etnologice si folcloristice, autorul lor reusind sa impuna
terminologiei de specialitate conceptul de rituri de trecere care aparent fluctueaza intre firescul
vocabularului comun si metaforicul stiintific. Rezistenta acestui concept in etnologie si mai apoi in
antropologia culturala, indiferent de schimbarile de perspectiva si tematica de-a lungul secolului XX
a fost posibila intii de toate pentru ca el permite unificarea si explicarea unor fenomene
considerate pina la acea data fie eterogene, fie nesemnificative: rituri ce apartin ciclului vietii
(nasterea, initierea, logodna, casatoria, graviditatea, moartea), ciclurile sezoniere, intronarea
suveranului, rituri legate de intrarea intr-un nou grup social sau consacrarea intr-un grup religios
(taierea parului, punerea valului, flagelarile, folosirea limbajelor secrete, riturile sexuale), riturile
de prima oara.
Semantismul conceptului rituri de trecere se genereaza in semnificatia pe care o
dobandeste in comunitatea primitiva, traditionala orice actiune care pregateste individul sau grupul
(clasa profesionala, casta, societatea) pentru a accede la o noua stare, diferita calitativ, simbolic,
fata de precedenta. Fiecare fapt folcloric devine semnificativ in momentul in care motivatia
executarii lui depaseste neutralitatea si se incarca afectiv, simbolic, potrivit gandirii primitive, cu
sensurile si rosturile magico-religioase care inzestreaza orice actiune cu atributele culturalului si ale
cultualului. Ritualizarea se produce prin reiterarea acestei actiuni semnificative pentru individ si
comunitate in coordonatele unui timp si spatiu sacre. Transformarea normalului si aparent banalului
in modele paradigmatice, in reguli si coduri care pentru societatile primitive sunt semne ale
identitatii culturale si marci ale diferentierii de celalalt imprima proceselor vietii individuale si
colective un sens, asigura coeziune si armonie prin amalgamarea necunoscutului la ceea ce este
deja ordonat, cunoscut, reglementat si produce dezambiguizarea noului si a angoaselor pe care
acesta le genereaza, prin ceremonii de pregatire a intampinarii noii situatii, de modificare si
modelare a acesteia, prin integrarea si asimilarea ei in tiparele sociale si comportamentale preexistente.
Cum se realizeaza trecerea si prin ce este ea marcata? Nasterea si moartea, varstele
umane si cosmice, ritmurile vegetale si astrale, toate reprezinta modele ale trecerii naturale
explicate si culturalizate sub forma povestilor sacre, a miturilor si legendelor. Aceste modele revin
in situatii in care se reitereaza treceri naturale dar si treceri conventional culturale, ceremonial
simbolice, sub forma unor structuri / scheme universale pe care antropologia si istoria
mentalitatilor le-au revelat ca fiind ordonatoare gandirii primitive (James George Frazer, A. van
Gennep, Cl. Levi-Strauss, M. Eliade).

Diferentele sexuale, de varsta, diviziunile si specializarile in grupuri totemice, clanuri,

fratrii, caste si clase profesionale, dihotomia sacru-profan, toate sunt considerate in viziunea lui van
Gennep factori esentiali care motiveaza si determinatrecerile. Pendularea intre polaritati, tabuurile
si libertatile de actiune explica implicit conceptul de limita, nu indeajuns teoretizat de autor, ci mai
degraba sugerat fenomenologic: din punct de vedere material si magico-religios, oricine trece de
la un teritoriu la altul se afla, pentru un timp mai mult sau mai putin indelungat, intr-o situatie
speciala: el pluteste intre doua lumi. Aceasta situatie am denumit-o eu limita, si unul dintre
obiectivele cartii de fata este sa demonstreze ca limita, ideala si materiala totodata, se regaseste,
mai mult sau mai putin evidentiata, in toate ceremoniile care insotesc trecerea de la o situatie
magico-religioasa sau sociala la alta. (A. van Gennep, Riturile de trecere, p. 27-28)
Limita instaureaza un timp si un spatiu de ruptura, subliniind in acest fel diferenta intre
starea anterioara caracterizata printr-un context social cunoscut care presupune un anumit statut
social, un comportament si un rol adecvat dupa virsta, sex, pregatire profesionala etc. si noua
stare. Este vorba despre o perioada marginala, denumita ulterior de antropologul american Victor
Turner in betwixt and between, in care subiectul supus ritului de trecere, fie el un individ, un grup
sau colectivitatea se afla intr-o stare ambigua in raport cu regulile sociale si conduitele normale.
In general, trecerea ritualica este un semn cultural cu valoare bine determinata, codificarea
ei ca act ceremonial ii atribuie sensul unicitatii si/sau al specializarii, in cazul reiterarilor cuprinse in
trecerile cosmice. Flexibilitatea conceptuala care defineste taxinomia pe care o impune van Gennep
in lucrarea sa este circumscrisa conceptiei teoretice personale despre sacru. Fata de Mircea Eliade,
pentru care sacrul este o valoare transcendenta, o realitate absoluta, van Gennep considera ca
aceasta realitate este generata conjunctural, nu este transpersonala cum rezulta din viziunea lui
Eliade, ci direct conditionata de existenta particularului. Fluctuatiile sacru-profan relativizeaza astfel
esenta lumii sacrului. Autorul defineste astfelpivotarea notiunii de sacru: Aceasta reprezentare
are caracteristic faptul ca este alternanta. Intr-adevar, sacrul nu constituie o valoare absoluta, ci
una care doar indica anumite stari. La el acasa, in planul sau, omul traieste in profan; traieste in
sacru de indata ce pleaca in calatorie si se afla in calitate de strain in vecinatatea taberei unor
necunoscuti (idem, op. cit.,p. 23).
In finalul capitolului de clarificari terminologice si clasificari, etnologul exprima ideea
concentricitatii spatiilor care se dispun sub dominatia sacrului pivotant in maniera centrului care
difuzeaza sacralitatea iradiant, centrifug. Dispersia si diminuarea sacrului in profan se va produce in
functie de localizarea si relocalizarea centrului (care poate fi o femeie care tocmai a nascut,
gemenii, neofitul, logodnicii, defunctul) si vor fi conditionate de raportul centrului cu ceilalti aflati
spre circumferinta. Astfel, pe rand, dupa locul unde ne plasam in societatea generala, exista o
deplasare a cercurilor magice. Cel care in cursul vietii sale trece prin asemenea alternative, se
afla, la un moment dat, prin chiar jocul conceptiilor si al clasificarilor, in situatia de a pivota in jurul
propriei axe, avand astfel ocazia sa priveasca sfera sacrului in locul celei profane sau invers (idem,
op. cit., p. 24) De asemenea, van Gennep insista asupra modului in care functioneaza anumite
rituri de trecere: Astfel de schimbari de statut nu se petrec fara sa tulbure viata sociala si
individuala, incat un anumit numar de rituri de trecere sunt destinate sa micsoreze efectele lor
daunatoare. Faptul ca aceasta schimbare e privita ca reala si grava este demonstrat, in cazul
riturilor mortuare, in toate tipurile de ceremonii si la popoare foarte diverse, de revenirea in lumea
anterioara si resurectia in lumea noua (ibidem, p. 24).
Limita este la nivel simbolic echivalenta oricarei situatii de criza, pe care individul / grupul
o va face acceptabila si culturalizata prin actiuni de separare (purificare, probe, asceza, recluziune)
de vechea stare rituri preliminare , apoi scenariul se continua prin gesturi, saluturi, schimb de
cadouri si vesminte, performate ritualic in cadrul perioadei de prag, a stadiului la limita, la
trecerea efectiva rituri liminare , pentru ca in final individul / grupul sa fie protejat in urma
actiunilor ceremoniale, magico-religioase prin indeplinirea riturilor de agregare la lumea noua
rituri postliminare.

Aceasta schema tripartita se complica atunci cand pragul disemineaza etape speciale,
reluand fractalic schema inital dezvoltata liniar a se vedea perioada logodnei ca etapa autonoma:
Astfel logodna poate deveni o perioada de prag intre adolescenta si casatorie; dar trecerea de la
adolescenta la logodna comporta o serie speciala de rituri de separare, de prag si de agregare la
limita; la fel, trecerea de la logodna la casatorie, o serie de rituri de separare de limita, de prag si
de agregare fata de casatorie. Aceasta intretesere se constata si in ansamblul riturilor de
graviditate, de nastere (parturitie) si de nastere propriu-zisa. (ibidem, p. 22-23)
Etnologul francez retine ideea functionalismului in actiunile ritualice, dar nu incearca sa
absolutizeze termenul destructura in sensul pe care il vor atribui conceptului structuralistii, si nici
nu elimina prin incarcerarea riturilor in schema tripartita (preliminare, liminare, postliminare) si in
schema trifunctionala (separatie, prag, agregare), vreun alt sens al acestor actiuni semnificative si
esentiale pentru cei care le-au produs.
Implicit van Gennep pledeaza pentru o cercetare dialogica a faptelor ritualice, plurivalenta
semiotica a riturilor de trecere nu este eludata. Ma aflu, fara indoiala, departe de a pretinde ca
toate aceste rituri de nastere, initiere, casatorie, nu sunt nimic altceva decat rituri de trecere.
Pentru ca, in afara de obiectul lor general, acela de a asigura o schimbare de statut sau o trecere
de la o societate magico-religioasa sau profana la alta, aceste ceremonii au fiecare propriul lor
obiect (ibidem, p. 23).
Avand ca ipoteza de cercetare riturile, cu semnificatia esentiala si situarea lor relativa in
ansamblurile ceremoniale, succesiunea lor, A. van Gennep observa ca exista o schema
ordonatoare, fie exprimata constient, fie virtual a tuturor actiunilor de aceasta natura. Modul de
fiintare a acestei scheme este explicat in maniera antropologiei culturale, care distinge la nivelul
imaginarului colectiv pattern-uri, structuri mentale si principii de ordonare a gandirii mitice.
Teoria lui A. van Gennep subliniaza activarea principiului analogiei si a principiului
identitatii, care functioneaza plenar la nivelul subconstientului, in mod implicit, de vreme ce
trecerile simbolice se suprapun si se identifica uneori cu trecerile materiale. Ceea ce autorului i se
pare de retinut este identificarea trecerii prin diverse stari sociale cu trecerea materiala, cu
intrarea intr-un sat sau intr-o casa [] Pentru semi-civilizati trecerea ideala este chiar o trecere
materiala (ibidem, p. 168).
Optiunea teoretica a lui van Gennep nu a fost una mimetica, a discipolului (fata de Frazer)
ci una a polemistului (fata de Durkheim) si a celui care este capabil de mari sinteze intelectuale,
incercand sa vada riturile in dinamica lor proprie. [Rodica Ilie]
Bibliografie:
A. van Gennep, Riturile de trecere, Polirom, Iasi, 1996
Victor Turner, Betwixt and Between: The Liminal Period in Rites de Passage, in The Forest of
Symbols, Cornell University Press, 1967
Pierre Bonte si Michel Izard, Dictionar de etnologie si antropologie, Polirom, Iasi, 1999
Encyclopaedia universalis, corpus 20, diteur Paris, 1992