Sunteți pe pagina 1din 4

Descolindatul în Orientul și Sud-Estul Europei

de Petru Caraman

Cartea este alcătuită din 2 mari părți: formule de descolindare, rituri de descolindare, reflexul
riturilor negative în formulele de descolindare sau în formulele-amenințări la români și la
alte popoare, și substratul mistic al descolindării.

Descolindatul face referire la modurile de răzbunare ale colindătorilor, nemulțumiți de cum au


fost primiți de gazde și de bunurile pe care le-au primit. Formulele de descolindare sunt un grup
de câteva versuri care se cântă pe ritmul unei colinde sau se recită cu glas tare de către colindători
la o casă, cu scopuri radical contrare celor urmărite de colinde. Sunt urări negative și chiar
blesteme. Formulele de descolindare pot fi clasificate astfel: formule care au de scop să provoace
o nenorocire familiei sau vreunui membru al ei, formule injurioase, formule izvorâte din antipatii
confesionale sau etnice, formule amenințări, formule pur umoristice provenite din vechi formule-
amenințări sau chiar din descolindări, luate în glumă, formule care parodiază colinde laice și
religioase.
Un fost colindător din Piatra-Neamț, care umbla cu capra de Anul Nou, ne informează: ,,Pe unde
găseam poarta legată și ne alunga cu cîinii, le strigam: <<La anu să găsim / Bureți / Pe pereți! /
Zdrele! / Pe podele!...>>”. Altfel spus, colindătorii urau gazdei să i se dărâme casa, să ajungă pustie
și sărăcie. Pițărăii din Hațeg urau gazdei neprimitoare: ,,Bureți / Pe păreți! / Tot nevoi s-aveți! /
Tot d’ele mărunte / De-aici pîn’ la punte!”. Pițărăii, micii colindători din Ajunul Crăciunului,
urează gazdelor să se îmbolnăvească de epilepsie și să aibă parte de necazuri. Într-un caz din zona
Moldovei meridionale, în seara de ajun a Anului Nou, colindătorii care mergeau ,,cu plugurelul”
au fost alungați cu câinii și gazdele au închis porțile. Unul dintre colindători s-a urcat pe poarta
gazdei neospitaliere și a strigat: ,,Haram di viața ta!... / Șî di casa ta!... / Șî di masa ta!... / Haram
di toatî munca ta!...”. Așadar, formulele de descolindare apar sub aspectul unor expresii
blasfemante, menind cele mai întunecate gânduri pentru gazdele care i-au nemulțumit.
În formulele de descolindare, la colindătorii greci, apare simbolul cucului, pasăre care-și face
cuibul acolo unde casele nu prea sunt locuite, dracul, care locuiește la casele părăsite și ruinate,
precum și cucuveaua, cunoscută drept o pasăre funebră, al cărei cântec vestește moartea. La croați
sunt specifice colindătoarele de la Sf. Ion de vară, așa-numitele ,,lazaricele” , care dacă nu primesc
niciun dar de la gazdă, se răzbună rostind niște formule ce doresc moartea. Polonii au formule de
descolindare ce vizează casa gazdei, dar și recolta câmpului (apariția neghinei în recoltele de grâu).
Asemănătoare sunt formulele de descolindare și la bieloruși, care urează ca recolta câmpului să fie
înăbușită de o buruiană. Colindătorii ucrainieni din Galiția fac uz de blestem, în care îmbină
motivul recoltei slabe cu un altul referitor la sănătatea gazdelor. Colindătorii ruși își concentrează
toată mânia lor împotriva întregii familii, urându-i gospodarului o moarte năprasnică, să ajungă un
cerșetor, soției lui să se facă urâtă,iar fiicei lor să rămână toată viața fată bătrână în casa părinților.
Categoria formulelor injurioase este cea mai bogată și cea mai în uz astăzi, acestea fiind vulgare
și de o cruzime barbară, și au intenția clară de a insulta. Avem o astfel de formulă în folclorul
românesc: ,,Cîte frunze pe frunzar, / Atîția păduchi în buzunar!”. Această formulă evocă imaginea
unui furnicar de păduchi, ce mișună pe hainele gospodarului, pentru a stârni râsul vecinilor și
trecătorilor ce ar auzi descolindarea. De asemenea, are ca scop atragerea sărăciei asupra
gospodarului zgârcit. La greci, formulele injurioase sunt adresate deobicei gospodinei, pe care o
numesc ,,țigancă” , iar casa ei bordei țigănesc.
Formulele izvorâte din antipatii confesionale sau etnice sunt îndreptate persoanelor de altă
confesiune sau de altă naționalitate decât mediul căruia aparțin colindătorii. De exemplu, evreii și
țiganii mereu au reprezentat în spațiul românesc și nu numai, un motiv de râs, evreii fiind ironizați
în formulele de descolindare, numiți ,,jidani”, avizi după bani și zgârciți până la extrem. Țiganii
au fost asociați cu ciorile, datorită nuanței pielii. În Muntenia și Moldova, colindătorii cântau
uneori pe la bordeiele țiganilor versuri din cântecul mănăstirii țigănești. O variantă a rugăciunii
,,Tatăl nostru” parodiată este: ,,-Tatule, sîn-Tatule, / Tu ești sprijinelele, / Tu ești poticnelele, /
Iartă-ne nouă greșălele! / Mai-marele cuvios borș / Umple bîrdîhaiele vîrtos; / Iar prea-cuvioasa
huntură / Pune mațele pe ilău / Și ne izbăvește de cel rău!”.
O altă antipatie etnică este ceea față de letini, într-una din baladele populare, în care e vorba de o
nuntă crăiască și a cărei acțiune e localizată în Dobrogea: ,,Se-nsoară un boier român de rang mare
sau însuși domnul țării – deci un tînăr de legea ortodoxă – cu o fată nespus de bogată și frumoasă,
însă catolică. Sau, precum povestește chiar o variantă dobrogeană: <<...Zinca un ficior însoară, /
Boier Răducan îl cheamă, / Iancu Vodă mi-l cunună. / Dar fata de unde s-o ia? / Chez din tîrg din
Dobrogea: / Ia fata Letinului, / Lui Sava păgînului, / Lui Sava Letin bogat / Și de lege lepădat, /Și-
ncruce nebotezat...>>”. ,,Letin” și ,,de lege lepădat” au în baladă semnificația figurată de om rău,
neobișnuit de crud, care nu crede în Dumnezeu și e în stare a săvârși tot felul de fărădelegi. Așadar,
cuvintele se raportă la un catolic pur și nu la unul din cei convertiți de la o generație la alta, ci
crescuți din tată în fiu în legea catolică.

Riturile de descolindare au loc concomitent sau nu cu formulele de descolindare și au același


scop, dăunarea și ridiculizarea gazdei avare. În general, aceste rituri au loc în diferite regiuni ale
teritoriului locuit de grupul dialectal dacoromân. Riturile de descolindare se referă la restituirea
darurilor, toiagul colindătorilor, răpirea porșilor de la curtea gazdei, distrugerea porților, gardului
și a ferestrelor gazdei, răpirea sau distrugerea laviței de lângă poartă ori a podețului din fața porții,
spargerea vaselor de lut și a veselei, răpirea carului ori a saniei gazdei sau a unor piese de la aceste
vehicule, alungarea vitelor și a păsărilor din curtea gazdei, rituri speciale în dauna pîsîrilor, rituri
în dauna recoltei gazdei, mânjirea casei, porților, gardului, cu negru sau cu diferite impurități,
aducerea de mortăciuni sau schelete de animale în curtea gazdei, imitarea glasurilor anumitor
păsări, incendiul simulat și ritul provocării de incendiu.
Când colindătorii socotesc că nu au fost destul de convenabil răsplătiți pentru colindatul lor, atunci
ei refuză darurile ce li se oferă chiar de la început sau le înapoiază gazdei. Restituirea darurilor
constituie o mare rușine pentru gazdă. De exemplu, înfig în colac o lumânare mică și o aprind, iar
apoi îl pun în fața gazdelor, în timp ce spun: ,,Să fie de sufletul lu nea Cutare!”. Se pronunță numele
stăpânului casei, care este viu. Alteori, colindătorii aruncă colacul împreună cu banii la picioarele
gazdelor, spunând: ,,Să vă fie de pomana dracului!”.
Toiagul denumit ,,colinda” este purtat în mână de către fiecare colindător, în special, în zona
Banatului, Sud-Vestul Transilvaniei și a Olteniei. Tudor Pamfile relatează faptul că, cu două
săptămâni înainte de Crăciun, colindătorii se duc la pădure ca să-și taie nuiele de alun cât mai
drepte, pe care le pun apoi acasă după sobă să se usuce: ,,... În noaptea dinaintea Ajunului, părinții
copilului le iau, le retează după lungimea ce vor să le-o dea, le jupoaie de coajă, le lasă la partea
mai groasă un capăt cam de-o palmă, iar de la acest loc, încep să-nfățoare peste dînsele o fîșie
deopotrivă de lată făcută dintr-o coajă de tei, în așa fel încît partea de la băț ce rămîne neacoperită,
să fie deopotrivă de lată cu fîșia de tei. Cînd fîșia de tei a ajuns la un lat de palmă de capătul cel
subțire al bățului, ea se întoarce în jos, învăluind bățul peste celelalte învălătuciri în sens contrar...”.
Colindătorii lovesc diferite ființe sau obiecte din cuprinsul gospodăriei gazdei, cu toiagul lor. De
exemplu, dacă ,,pițereii lovesc o persoană cu toiagul din noaptea Crăciunului, se consideră că
acelei persoane i se va întâmpla ceva rău peste an. Nu numai persoanele pot fi afectate de toiag, ci
și animalele domestice (păsări, porci, vite, câini). De multe ori, colindătorii bat atât de rău câinii
gazdei, încât îi rănesc sau îi ucid în mod intenționat.
Una dintre cele mai răspândite practici de răzbunare, la români, este răpirea porților gazdei de către
colindători. Aceștia le saltă pe dedesupt, cu toiegele lor, ,,ca să-i învețe minte să nu le mai încuie
de altă dată”. Câteodată răzbunarea lor ia forme violente, duc porțile într-un loc îndepărtat și le
dau foc sau o taie cu toporul în bucăți. Gardul are de suferit aproape la fel de mult ca și porțile,
aceștia scoțând scândurile gardului din cuie și le aruncă în curtea gazdei sau în drum. Ei le sparg
geamurile cu toiegele lor sau aruncând de departe cu pietre. În multe sate din România, răzbunarea
colindătorilor se îndreaptă și spre scoaterea carului sau căruței de cai din șopron sau curte. De cele
mai multe ori, colindătorii răpesc plugul din șopronul gazdei și îl duc fie în mijlocul drumului sau
îl ascund într-un loc îndepărtat. În Valea Timocului, colindătorii nemulțumiți culeg surcele din
curtea gazdei sau chiar paie risipite și blesteamă: ,,Să dea boala-n puii voștri!”, ,,Să rămîie chiori
și orbi!”, ,,Să n-aveți parte de pui!”, sau ,,Dare-ar ciuma-n puii voștri!”. Se consideră că gazda
neprimitoare nu va avea deloc păsări în anul care va începe curând. În privința recoltelor gazdei,
colindătorii se duc în locul în care gazda are porumbul, paiele, fânul și împrăștie glugile prin toată
grădina și in curte. O altă practică de acest fel este de a scoate cepul de la vreunul din butoaiele cu
vin, lăsându-l să curgă până se golește complet.
Adesea, colindătorii varsă mai multe găleți de apă în fața ușii de la intrare sau pe prispa casei, se
urcă mai mulți pe acoperișul casei ca să dărâme hoceagul, surpă cuptorul de pâine sau leagă o
mortăciune oarecare de ,,clanța ușii”.
Colindătorii pun atâta pasiune în executarea unei practici descolindătoare, încât câștigul material
de la colindat este complet eclipsat de satisfacția ce le este dată de răzbunare. Pentru unii săteni,
noaptea Crăciunului și a Anului Nou reprezintă nopți de teroare. Sătenii care aud nefericitele
întâmplări sunt de părere că: ,,Tare bine i-au mai făcut lui cutărică, de i-au dat porțile pe gârlă! Să
mi se-nvețe minte de altă dată să-i primească omenește pe bieții băieți...”. Vina lor constă în faptul
că au încălcat o tradiție, pe care colectivitatea rustică o respectă cu sfințenie: buna primire a
colindătorilor. Gazda dăunată sau chiar furată preferă de cele mai multe ori să tacă, de teamă ca
nu cumva, reclamând, lumea să râdă și mai tare pe socoteala sa și a familiei. În concluzie,
colindătorii rău tratați sau complet respinși de către gazde au întotdeauna de partea lor opinia
publică a satului.

Formulele-amenințări oglindesc anumite rituri de descolindare. De exemplu, într-un sat din


Dobrogea, colindătorii cu Moș Ajunul amenință gazdele cu următoarele versuri: ,,Dați-ne măcar
parale, / Că vă luăm ușa-n spinare!”. Acestei amenințări îi corespunde realmente un rit, deși în
prezent poate însemna o glumă inocentă. În localitatea Nigreta din Macedonia orientală, când
gazda întârzie cu împărțitul darurilor, micii colindători o amenință că îi aruncă cu pietre pe țiglele
casei. La slavii orientali, colindătorii nemulțumiți aveau obiceiul să atace ușa principală de la casa
gazdei, în intenția de a o sfărâma. La bieloruși, colindătorii amenință gazda că îi vor lua gazda de
corn și i-o vor duce departe, dacă nu vor primi ce li se cuvine. Motivul cornului apare stereotip și
la ucraineni. La slavii occidentali (poloni, cehi și slovaci), după terminarea micului spectacol
religios cu tema nașterii lui Hristos, colindătorii își cer darurile de la gazdă, folosind alături de
glumă amenințarea referitoare la distrugerea acoperișului. La origine, este aceeași formulă care a
circulat pe întregul teritoriu al Slaviei occidentale.
Această realitate rituală constituie o dovadă a caracterului puternic al tradiției colindatului și
totodată despre vechimea sa. În locul în care aspectul negativ al colindatului este așa de dezvoltat
și așa de viguros, aspectul pozitiv, datina însăși, prin ceea ce are ea mai esențial, se bucură de o
mare popularitate. Și dimpotrivă, în locul în care descolindatul este mai precar sau chiar inexistent,
datina este agonizantă. Descolindatul reprezintă un rol important de apărător al tradiției
colindatului. Terminologia folclorică a descolindatului (a descolinda, descolindare, descolindat) a
luat naștere din terminologia fundamentală a datinii. În urma îndelungatei conviețuiri cu slavii,
terminologia primordială a suferit o modificare fonetică după terminologia fundamentală.

Principalul sentiment, care animă totul pe terenul descolindării, este ura neîmpăcată a
colindătorilor nemulțumiți. Ea aprinde în sufletele lor dorința de răzbunare împotriva gazdelor
neospitaliere. Această dorință se poate realiza în două moduri distincte: prin formule de
descolindare și rituri de descolindare. Uneori, aceste procedee au loc simultan, îmbinându-se. În
ceea ce privește formulele de descolindare, acestea nu pot aduce daune fizice sau materiale gazdei
neospitaliere. Pe de altă parte, riturile de descolindare pot constitui daune mai mari sau mici. Însă,
în ambele cazuri, gazda este afectată. Acești tineri nemulțumiți sunt investiți cu un anumir rol bine
cunoscut și recunoscut de toată lumea rustică, acela de a fi executorii datinii colindatului. O
importanță decisivă prezintă însuși cadrul cronologic, pe intervalul căruia au loc, ca pe o scenă
supranaturală, variatele manifestări, în bine sau în rău, ale colindătorilor. Importanțe pe care o au
marile sărbători ale iernii, fie că este vorba de Crăciun, Anul Nou sau chiar de Bobotează, conferă
acestor date, în ochii poporului, o virtute cu totul specială, având darul de a impregna cu anumite
semnificații toate lucrurile care se petrec în cuprinsul lor.