Sunteți pe pagina 1din 2

O continuare fireasc a studiului despre colindat este cel despre aspectul contrastant al

colindatului, Descolindatul n orientul i sud-estul Europei (1997), exegez de folclor comparat


care ocup un loc distinct n cadrul operei lui Caraman, prin noutatea i adncimea tratrii. De o
noutate frapant, aportul su tiinific este masiv, nsemnnd de fapt descoperirea unui obicei
necercetat pn atunci (Creang, n Amintiri din copilrie, l semnalase doar). Materia este
structurat n patru pri: Formulele de descolindare, Riturile de descolindare, Reflexul riturilor
negative n formulele-ameninri la romni, ca i la alte popoare i Substratul mistic al
descolindatului. n esen, descolindatul se ndrepta mpotriva gazdelor avare, care au nclcat o
tradiie, pe care colectivitatea rustic o respecta cu sfinenie: buna primire a colindtorilor".
In lumea satului traditional, acest lucru se intampla foarte rar, iar atunci este
sanctionat printr-un gest ritualic contrar colindatului, numit "descolindat". Etnologul
iesean Petru Caraman a introdus acest termen in circuitul stiintific, explicandu-l prin
"a intoarce in rau urarile de bun augur ale colindei sau ale colindelor cantate
anterior". Dar inainte de a urmari ripostele vindicative ale colindatorilor refuzati, sa
vedem ce e colinda, de unde vine, cum si unde se canta.

Descolindatul implica gesturi ritualice violente precum smulsul portii, manjitul usilor
cu pacura, stricatul acoperisului, alungarea vitelor si pasarilor din curte si este
insotit de formule incantatorii aducatoare de rele, un contraritual pagubos, revers
malefic al colindatului. Uneori, versurile sunt comice: "Cate cuie sunt pe casa/ Atatia
paduchi in casa/ Si-atatia soareci pe masa!", alteori chiar licentioase: "Colinda,
colinda/ Baga iapa-n tinda/ O leaga de grinda/ Ii da fan sa roada/ Si-o pupa sub
coada!".
De multe ori, descolindatul devine amenintator: "Descolinda-l, drace/ Cu curu-n
darace/ C-o gaina neagra/ Praful sa se-aleaga/" sau se transforma in adevarate
blesteme versificate, care mai de care mai inspaimantatoare: "Dare-ar branca-n
porci/ Si holera-n gaini/ Dare-ar ciuma-n boi/ Si galbeaza-n oi/ Dare-ar turba-n cani/
Lovi-i-ar inima pe stapani!". In Muntenia a fost atestata cea mai cumplita formula de
descolindat, in care vataful rosteste blestemul, iar ceata de colindatori il confirma
printr-un "Amin!" strigat in cor: "Trasni-v-ar Dumnezeu pe toti din casa/ Amin!/ Si
casa sa v-o trasneasca/ Amin!/ In foc sa se topeasca/ Amin!/ Holdele-n camp sa nu
va mai creasca/ Amin!/ Oile si vacile sa va starpeasca/ Amin!/ Si nimic sa nu va mai
sporeasca/ Amin!".
O alta forma de descolindat poate fi considerata si restituirea darurilor gazdei
zgarcite, situatie extrem de rusinoasa, in care colindatorii nemultumiti arunca
darurile, spunand: "Sa va fie pomana dracului", apoi intaresc greutatea celor zise cu
un "Amin!" rostit tot in cor.

Termenul de descolindat, desi nu se gaseste in dictionarul limbii romane, in unele


zone ale tarii se foloseste cu sens de a rasturna actiunea colindelor propriu-zise,
avind semnificatii cu totul contrar acestora. In sudul tarii exista si formule legate
direct de acest termen: "Descolinda-l, drace/ Cu curu-n darace/ C-o gaina neagra/
Praful sa se-aleaga/"

S-ar putea să vă placă și