Sunteți pe pagina 1din 11

GRAIUL ARDELENESC

1. ISTORIC

Existența unui grai ardelenesc distinct a fost controversată de la


începuturile dialectologiei românești. Primii care au susținut existența unui asemenea grai au
fost Heimann Hariton Tiktin și Moses Gaster. Cel din urmă a menționat totodată că o parte
din graiurile ardelenești se aseamănă cu cele moldovenești, iar alta cu cele muntenești.Vasile
Frățilă și Vasile Ursan au ajuns la concluzia că există un grup de graiuri ardelenești, făcând
parte din grupul de nord al graiurilor, cu unele caracteristici comune, distincte de cele ale
graiurilor moldovenesc, muntenesc și bănățean. După părerea lor, teritoriul din interiorul
arcului carpatic, în afară de Banat, cuprinde patru arii dialectale: crișeană, maramureșeană,
transilvăneană de nord-est și transilvăneană de centru și sud.

Majoritatea cercetătorilor sunt de părere că la baza limbii române literare stă acest grai
din zona sud-estului Transilvaniei, zona Braşov-Sibiu, cu această împletire de muntenisme şi
ardelenisme.

2. DE UNDE VIN INFLUENŢELE ÎN GRAIUL ARDELENILOR

În diferite etape istorice, populaţia din Ardeal se presupune că a intrat în contact cu


variante lingvistice germane, maghiare, mai puţin şvăbeşti şi cele ale secuilor. Specialistul
spune că sunt patru mari caracteristici pentru zona Ardealului, care au influenţat în foarte
mare măsură felul în care vorbesc locuitorii de aici. 

1.Împrumuturile germane

2. Odată cu evenimentele istorice românii au ajuns naţiune tolerată în Transilvania.

3. Influenţa Bisericii

4. Transhumanţa (migraţia ciobanilor cu oile de la şes la munte şi de la munte la şes) –


mare parte din ciobanii din Mărginimea Sibiului practicau dintotdeauna transhumanţa,
ajungând în trecut până în Pensinsul Balcanică, lucru care conducea la anumite inteferenţe şi
împrumuturi.   

În "Introducerea la Chrestomatie română", Leipzig-Bucureşti, vol. II, 1891, se afirmă


că "dialectele" din Transilvania ocupă opoziţie intermediară, atât din punct de vedere topie,
cât şi ca trăsături lingvistice, situându-se între .dialectele'' de nord, din Moldova, şi
"dialectele" de sud, din Muntenia.

3. FAIN ÎI GRAIU’ ARDELENESC!

Graiul ardelenesc este unul aparte. Ardelenii vorbesc rar, cumpătat, molcom şi doar
dacă au cu adevărat ceva de spus. Nu bârfesc şi nu le e ruşine cu arhaismele şi
”culoarea”graiului lor. Ţi-i drag să-i asculţi şi să desluşeşti rostul tradiţiilor lor vorbite.
Pe lângă cuvinte de origine latină, graiul ardelenesc este bogat în cuvinte împrumutate
din limba maghiară.  Contactului îndelung între cele două popoare a dus la influenţe
lingvistice reciproce în lexic, şi în mică măsură, în formarea cuvintelor.

Dacă staţi de vorbă cu un ardelean, veţi sesiza cu siguranţă că vă invită la o „cafia”,


într-o „siară” de vară, şi că va spune despre ceva ce-i aparţine că-i „a mia”.
E musai să nu te agiți și să nu refuzi ospitalitatea ardeleanului ce își pune sufletul pe
tavă oricui îi trece pragul casei. „No ie șî mâncă, nu răbda fome ca șî acasă!”, e invitația
standard pe care o fac ardelenii oaspeților, fără intenția de a-i jigni.

No, amu-i amu! Să vedem care sunt pașii pe care trebuie să îi faci, dacă vrei să te
înțelegi cu un ardelean autentic. Dacă ne luăm după stereotipuri, ardelenii sunt oameni calmi,
deci vor avea răbdare să îți explice cum se pronunță corect „boacter” sau „copârșeu”. Însă cel
mai probabil nu vor avea o explicație pentru folosirea abuzivă a interjecțiilor „no” și „ioi”.
4. MIC DICȚIONAR ARDELENESC-ROMÂN, UTIL ÎN CONVERSAȚIILE

DE ZI CU ZI

amu = acum
beteag = bolnav
bolund = nebun
boacter = angajat al primăriei, ce strânge impozitele
copârșeu = sicriu
drojder = bețiv
ioi = exprimă mirare, indignare, admirație, frică, nemulțumire
mintenaș = imediat
musai = neaparat
nădragi = pantaloni
no = interjecție folosită fără un scop precis
o țâră = un pic
ocoș = isteț, viclean
șod = nostim
tulai = exprimă spaimă, mânie
zălud = zăpăcit

-A se zbici – înseamnă a se usca şi este un regionalism folosit pe Valea Someşului


Coleşă – aşa numesc ardelenii mâncarea naţională, mămăliga

-Copârşeu – înseamnă în grai ardelenesc sicriu sau coşciug

-Găluşte – sarmale

Horinca sau jinarsul– ţuica e atât de populară în Ardeal, încât are mai multe denumiri

Moşcoş – murdar

-Porodici – roşie

Slobod – liber

-Cinaş  – aranjat, dichisit, drăguţ

-A sudui – a înjura

Hâd – urat.

Multe controverse a stârnit de-a lungul timpului şi exprimarea orei. Un ardelean te va


aştepta întotdeauna la „ora doi”, niciodată la „ora două”. Surprinzător pentru mulţi,
specialiştii spun că ambele variante sunt acceptate. 

REGIONALISME DIN ARDEAL

fedeu=capac
bolund=nebun
laibăr=haină ţărăneasc până în talie
gherbevos=fierul de la sobă
cios = paznic de hotar, pădurar
goz = nutreţ pentru vite, gunoi
şuşorcă = pănuşă
foi de ştiulete
tenchi = porumb
zádie= şorţ, catrinţă
cotătoare = oglindă
chefe = perie
ciont = os
badoc = bidon
vas, budigăi = chiloţi
lipideu = cearceaf
cocioane = piftie
bendéu = burtă
cinoş = chipeş, frumos

5. DANSURI IN ARDEAL

1. Suită de dansuri de pe Valea Hârtibaciului


- Rarul de Retiş
-Jocul Ilimbăvenilor ("Feciorescul", "Pe sub mână", "Purtata", "Învârtita", "Haţegana" şi
"Sârba")

2. Suită de dansuri din zona Sibiului


- Brâul fetelor (dansul Fecioresc, Rar şi Iute), Ponturi pe sub mână Învârtita şi Haţegana

3. Suită de dansuri din Avrig – Valea Oltului


- Purtata de deget cu mai multe fete
- Pe sub mână, Învârtita, Purtata de învârtita
- Brâul fetelor (Străpezeasca)

4. Suită de dansuri din zona Rupea- Făgăraş


Fecioreasca fetelor din Crihalma
Jocul Dăişorenilor

5. Calup de dansuri Ardeleneşti


- Jiana fetelor
- Ponturi de pe Mureş

Învârtita  este cel mai comun dans, care se joacă în Țara Făgărașului, ca și în alte părți
aleTransilvaniei. Pentru Ardeal, învârtita este echivantul sârbei oltenești.Pentru Transilvania
de sud, dansurile populare românești, de grup se remarcă prin ținuta dehoră, dansatorii
prinzându-se de mâini cu brațele îndoite din cot. Specifică este și ținuta de brâu, cu brațele
prinse în cingătorile partenerilor. Când se dansează în perechi, variațiunile dansurilor
populare sunt și mai mari, tocmai datorită diferitelor forme de ținută.
https://www.youtube.com/watch?v=KY5tcV1T9pE

6. TRADITII DIN TIMPUL ANULUI IN TRANSILVANIA

Ziua Ursului este serbata in satele din Ardeal la 40 de zile dupa Craciun, pe 2


februarie. In aceasta zi oamenii incearca sa prezica vremea. Se spune ca daca ursul iese din
barlog si se sperie de umbra lui, va ramane in adapost pentru inca sase saptamani, ceea ce
inseamna ca iarna se va prelungi. Daca ramane insa afara, acesta este semnul ca primavara se
apropie.

Boul instrutat este o traditie realizata in apropierea sarbatorii Rusaliilor pentru a feri


recoltele de furtuni si grindina. Un bou impodobit cu flori, panglici si clopotei este plimbat pe
ulitele satului, insotit de oameni mascati. Batranii spun ca animalul este astfel inzestrat cu
forte magice, menite sa le apere gospodariile.

Buzduganul de la seceris este un obicei popular specific satului Cârţa (jud. Sibiu).


Intr-o zi din luna iulie, satenii imbraca straie de sarbatoare si merg pe camp, unde ii invata pe
tineri cum sa taie spicele de grau si cum sa lege snopii. Acestia sunt asezati unii peste altii in
forma de buzdugan si purtati prin sat, unde femeile il stropesc cu apa proaspata, ca semn al
prospetimii si prosperitatii.
In Ardeal vei descoperi un amalgam de traditii menite sa aduca noroc, sanatate, fericire
si roade bogate. Viata comunitatii se oranduieste urmand aceste obiceiuri mostenite de la
strabuni si transmise generatiei tinere. In satele transilvanene, sarbatorile religioase si
momentele importante din viata individului prilejuiesc adevarate spectacole care anima
ulitele, oferind farmec si culoare universului rural.

7. PARTICULARITĂŢILE COSTUMELOR POPULARE ÎN ARDEAL

FEMEI - Cea mai importantă piesă a portului popular o constituie cămaşa, în special
în îmbrăcămintea femeilor. Cămaşa încreţită la guler, numită şi cămaşa de tip carpatic, putea
fi văzută încă de pe vremea dacilor. Platca brodată de pe acest tip de cămaşă, avea forma unui
trapez. Gulerul mic, pus imediat sub gât, era suprapus pe încreţitură. Culorile predominante
erau roşu şi negru, care reflectau vârsta femeilor. Cămăşile cusute pe muchia cutelor erau
întâlnite în Ţara Făgăraşului, dar şi în regiunea Haţegului sau în împrejurimile Sibiului .
Această cusătură se putea observa la gulerul cămăşii şi pe pumnaşi (manşete).
Pe lângă cămaşă, portul popular femeiesc cuprinde şi fota, fusta din ţesătură de lână
încreţită sau cu pliuri, şorţul, poalele, ştergarul de cap, pălărioara, conciul. Catrinţa se purta în
perechi. Partea de sus, numită şi trup, era monocromă, vânătă pentru piesele vechi şi neagră
pentru şorţurile recente. Câmpul de pe poale, de fond roşu, vânăt-roşu, portocaliu, avea
aplicat decoraţiuni orizontale, dungi, motive geometrice, făcute la războiul de ţesut. În zona
Sibiului, costumul popular femeiesc era cel cu două catrinţe negre şi cămaşa cu broderii
negre. Pe Târnave şi în Alba, e de remarcat croiul cămăşilor cu barbure şi a pânzelor cu dungi
din ţesătură. Pânzele cu dungi sunt specifice şi în zona Petroşani.

Costumul popular femeiesc din zonele Alba, Târnave şi a Sebeş are câteva
caracteristici comune cu cel din zona Sibiului, mai ales în ceea ce priveşte fineţea broderiilor,
calitatea materialelor din care erau confecţionate cămăşile femeilor, dar şi mânecile cu fodre.
Peste poalele cămăşilor largi şi plisate, se purtau catrinţe şi şorturi. Peste cămăşi, se purtau
pieptare mici. Tot în portul popular femeiesc, era prezent şi recăul, o haină din dimie de
culoare închisă, fără ornamente.
În Făgăraş, costumele populare se remarcau prin păstura neagră, purtată în spate,
asociată, în faţă, cu şorţul din dimie roşie. Costumele populare din zona Pădurenilor
contrastează cu cele din Mărginimea Sibiului. Cămaşa din pânză groasă avea o tablă pe
mâneca compactă, brodată în tonuri vii. Peste poalele cămăşii, trasate cu cheiţe, se aşezau
două catrinţe negre. Podoabele metalice (bălţii, zalele cu chei, inelele, cheile pe chici,
cingătorile cu bălţii), lucrate în alamă sau zinc, erau purtate nu numai la joc, dar şi la muncă.

În ceea ce priveşte obiectele de podoabă ce completează portul popular femeiesc, se


pot aminti: salbele, realizate din monede de aur şi argint, parura cu monede, purtată pe cap, în
jurul gâtului, în urechi sau sub formă de cingătoare, fixată pe un lănţişor, pe o panglică de
catifea groasă sau de mătase, pe un suport de piele colorată şiragurile de mărgele, fixate într-o
montură de aramă galbenă sau din cositor.

BARBATI - Costumul popular bărbătesc reflectă, în cea mai mare parte, principalele
ocupaţii ale locuitorilor. Cămaşa bărbătească se întâlnea în varianta mai lungă sau în cea
scurtă (cămasă cu barbure). Cămaşa scurtă avea poalele separate (fuste sau fustanele).
Cămăşile erau confecţionate din lână, cânepă, bumbac. Camaşa dreaptă, avea mânecile libere
în partea de jos, despicată la gât, purtată peste nădragi. Cămaşa cu gulerul înalt, dreaptă sau
cutată, avea mânecile încreţite la nivelul umerilor şi terminate cu manşete ornamentate.

Pantalonul (de vară şi de iarnă) erau confecţionaţi din cânepă, in, bumbac, lână fină din
amestec cu in sau bumbac ( vara – pantalonul strâmt) şi ţesătură mai groasă pentru iarnă.
Pantalonul de vară (gaci) avea o croială foarte largă, dând impresia unei fuste plisate. Era
confecţionat din ţesătură de bumbac, cu ciucuri şi franjuri.

În zona Sibiului, costumul popular bărbătesc se compunea din cămaşa cu barbure, iţarii
din pânză (vara) sau de dimie subţire şi ţesătură mai groasă (iarna), pieptare mici, bogat
ornamentate, bituşca (cojocul), pălării foarte mici (mai ales la oieri), dar şi de pălarii de
dimensiune normală. Cămaşa bărbătească din Pădureni şi Haţeg era confecţionată din pânză
grosă, cusută în puncte mari. Sumanul cu cusături în gaetane negre, pe fond negru, obişnuit în
Reghin, Mureş, se diferenţia de cel cu aplicaţii de postavuri colorate şi ciucuri, dispuşi pe
fond negru sau gri, preferat în Sălaj, Cluj, diferenţiat şi de szür-ul mare, masiv, din costumul
maghiar din Cluj.

Portul popular femeiesc şi cel bărbătesc cuprind şi o serie de piese comune: brâurile
(ţesute din lână şi în amestec cu fibre vegetale), brâiele late, mijlocii, înguste, cu autorul
cărora se aşezau fotele, cingătorile (din piele tăbăcită, metal, mărgele), încălţămintea, strâns
legată de condiţiile climatice şi geografice, de ocupaţiile locuitorilor (cipici , jambiere ,
ciorapi, opinci), ilice, cojoace, pieptare, batistele , traistele .
8. REPREZENTANTI AI CULTURII TRANSILVANENE

SCRIITORI

Gheorghe Șincai (1754-1816), istoric, filolog, traducător și scriitor român,


reprezentant al Școlii Ardelene. A contribuit la întemeierea a peste 300 de școli
românești în Transilvania. - tradus și a elaborat manualele fundamentale: Abecedarul,
Gramatica, Aritmetica și Catehismul

Petru Maior (1756-1821), istoric, filolog și scriitor protopop greco-catolic de


Reghin, reprezentant al Școlii Ardelene - „Procanon...”, „Istoria Bisericii românilor atât a
cestor dincoace, precum și a celor dincolo de Dunăre”

Ioan Budai-Deleanu (1760-1863), scriitor, filolog, lingvist, istoric și jurist, corifeu al


Școlii Ardelene-> Țiganiada sau Tabăra țiganilor, Iași, În revista „Buciumul Român” I,
1875; II, 1877 / Trei Viteji, poem satiric, București, Ed. Ancora, 1928
MATERIAL REALIZAT DE:

MOISE DIANA

TELEANU ALEXANDRA

VASILE EMILIA

VINTILA DARIA

-cls. a XI-a S2-