Caracterizare personaj

ZOE

( Caragiale este considerat cel mai mare creator de tipuri din literatura română. În general
personajele de comedie reacționează simplist, stereotip, fără a evolua pe parcursul acțiunii, sunt
„personaje plate”, aparțin tipologiei clasice pentru că au o dominantă de caracter. Situația este diferită
în cazul comediei O scrisoare pierdută, aici, personajele se apropie de realism, sunt individualizate
prin limbaj și prin elemente de statut social și psihologic.)
Comedia O scrisoare pierdută a fost reprezentată pe scena Teatrului Național în 1884 și este a
treia dintre cele patru scrise de autor, o comedie de moravuri inspirată din lupta electorală din anul
1883, în care sunt satirizate aspecte ale societății contemporane autorului.
Tema înfățișează moravurilor societății românești de la sfârșitul secolului al XIX-lea și ilustrează
dorința de parvenire a burgheziei, lupta pentru putere în contextul alegerilor pentru Cameră, șantajul,
falsificarea listelor electorale, dar și viața de familie, triunghiul conjugal a unor politicieni corupți.
Acțiunea este plasată „ în capitala unui județ de munte, în zilele noastre”, în perioada alegerilor,
în trei zile (ca în teatrul clasic), reperul spațial vag având efect de generalitate.
Zoe Trahanache, cea mai distinsă dintre femeile din comediile lui Caragiale, reprezintă chipul
cochetei și al femeii voluntare. În lista cu personajele de la începutul piesei, autorul îi fixează statutul
social prin raportarea la soțul ei Zaharia Trahanache, cel mai important om politic al județului,
prezidentul Comitetului permanent electoral, școlar, Conțiliului agricol, alte comitete și comiții:
„soția celui de sus”. În ciuda faptului că femeile nu aveau drept la vot la acea epocă, Zoe îi poate
manevra pe ceilalți după voința sa ca pe niște marionete, folosindu-se de poziția de primă doamnă a
orașului de provincie.
Moral, Zoe se frământă doar pentru păstrarea aparențelor de moralitate, dar nu și pentru
imoralitatea reală a situației: „În galeria cochetelor și adulterinelor, egoismul feminin precumpănește”
( Pompiliu Constantinescu). Împreună cu Ștefan Tipătescu și Zaharia Trahanache formează triunghiul
conjugal, fapt care le consolidează relația politică, așa cum soțul încornorat observă cu naivitate: „ De
opt ani trăim împreună ca frații”.
Psihologic, Zoe este „femeia bărbată”, stăpână pe sine, care știe foarte bine ce vrea și care îi
poate manevra pe ceilalți după propriile dorințe ca pe niște marionete, folosindu-se de poziția de primă
doamnă a orașului de provincie.
Adulterina este fermecătoare și uzează cu abilitate de mijloacele de convingere feminine pentru
a-l determina pe Tipătescu să susțină candidatura avocatului din opoziție, în schimbul scrisorii.
O scena relevantă este discuția din biroul lui Tipătescu, în actul al II-lea, scena VI, când Zoe îi
reproșează amorezului iubirea risipită în van și sacrificiile pe care le-a făcut pentru el: „ Omoară-mă pe
mine care te-am iubit, care am jertfit totul pentru tine...”. Dincolo de aparențe, în relația cu Tipătescu
ea este polul rațional care deține controlul asupra relației. Când Tipătescu refuză compromisul politic
și îi propune Zoei o soluție romantică , arătându-se gata să renunțe la tot de dragul ei: ” Să fugim
împreună”, ea intervine energic și refuză „ nebunia” pentru că nu este dispusă să renunțe cu niciun preț
la poziția de primă doamnă și izbucnirea scandalului o îngrozește mai tare decât pierderea bărbatului
iubit:„...cum or să mă sfâșie, cum or să râză!....Ce vuiet!...ce scandal!ce cronică infernală” . Replica ei
la întrebarea amorezului:„ Zoe!Zoe!mă iubești...” lămurește ipocrizia relației condiționate: „ Te iubesc,
dar scapă-mă.”
 Cum negocierile dintre prefect și Cațavencu eșuează, Zoe, femeie voluntară, promite opozantului
sprijinul ei și al soțului.
În actul al IV-lea, când Cetățeanul turmentat îi restituie scrisoarea, Zoe devine generoasă,
triumfătoare, se comportă ca o adevărată doamnă, își recapătă superioritatea. O scenă relevantă este
aceea în care îi cere lui Cațavencu, în schimbul bunăvoinței sale: „ Eu sunt o femeie bună...am să ți-o
dovedesc”, să conducă manifestația publică, să prezideze banchetul popular și să salute în numele
alegătorilor „ pe deputatul ales și pe prefect”, iar Cațavencu acceptă „repede și supus”. Ba mai mult, îi
face promisiuni liniștitoare „ asta nu-i cea din urmă Cameră”.
Finalul comediei aduce împăcarea ridicolă a adversarilor, fără a schimba cu ceva situația inițială,
triunghiul conjugal.
Modalitățile de caracterizare directă evidențiază bunătatea cochetei din ceea ce spun alte
personaje: „ Madam Trahanache, ești un înger”( Cațavencu),„ e damă bună”( Cetățeanul turmentat),
sau prin autocaracterizare: „ Eu sunt o femeie bună”. Trahanache spune că este „ simțitoare”.
Alte modalități de caracterizare ale personajului dramatic sunt limbajul și indicațiile scenice. Zoe
nu face greșeli de limbaj. Adulterul este sancționat prin comicul de nume: discrepanța comică dintre
prenumele Zoe ( indicând ceea ce pretinde a fi, o doamnă distinsă) și diminutivul familiar pronunțat
greșit de soțul ei, Joițica.
Didascaliile au rol în caracterizarea indirectă a personajului, caracterizare ce reiese din fapte,
gestică, relația cu celelalte personaje, limbaj, astfel o suprind pe Zoe „ tresărind”, „foarte agitată”,
femeia care „plânge”, „își ascunde obrazul”, „cu dignitate”.
Conflictul dramatic are rol în caracterizarea personajului, având la bază contrastul dintre ceea ce
sunt și ceea ce vor să pară personajele, dintre aparență și esență. Prezintă înfruntarea politică a două
forțe opuse: reprezentanții partidului aflat la putere ( prefectul Ștefan Tipătescu, Zaharia Trahanache și
Zoe, soția acestuia, Farfuridi și Brânzovenescu) și gruparea independentă constituită în jurul lui Nae
Cațavencu, ambițios avocat și propietar al ziarului „Răgnetul Carpaților”. Conflictul secundar este
reprezentat de grupul Farfuridi- Brânzovenescu, care se teme de trădarea prefectului.
Tensiunea dramatică este susținută de acțiunea care se desfășoară alert, prin răsturnări bruște de
situație, prin confuzie, coincidență, apariția elementului surpriză.
Lumea eroilor lui Caragiale acționează după principiul „Scopul scuză mijloacele”. Zoe
Trahanache trăiește fără mustrări de conștiință, se preocupă doar de păstrarea imaginii publice.
Intervențiile ei dezvăluie altă fațetă a universului caragialian: puterea pe care o are femeia voluntară.
Cocheta acționează pentru propria salvare , conduce din umbră și toți îi recunosc meritul.
Comedia O scrisoare pierdută nu numai că provoacă râsul, dar în același timp atrage atenția
cititorilor, în mod critic, asupra „comediei umane”. Personajele lui Caragiale trăiesc în orice epocă prin
vicii, impostură, ridicol și prostie, scriitorul fiind un excepțional creator de oameni și de viață.