O scrisoare pierdută- Caracterizare de personaj ->Zoe

Epoca marilor clasici este o perioadă caracterizată de o efervescență creatoare fără precedent,
fiind ilustrată de Mihai Eminescu, Ion Creangă, Ioan Slavici și Ion Luca Caragiale, scriitori ce se
impun prin operele excepționale cărora le-au dat viață. Astfel I.L.Caragiale este un martor al
vremilor sale, un spirit pătrunzător și puternic, care a surprins în cele 4 comedii ale sale
numeroase moravuri ale socetății românești de la sfârșitul secolului 19.

Reprezentată pe scenă în 1884, comedia ,, O scrisoare pierduta”, satirizează lupta pentru putere
în contextul alegerilor parlamentare, fiind inspirată din farsa electorală din anul 1883 și de
asemenea satirizează viața de familie a politicienilor. Ca specie literară este o comedie de
moravuri (defecte ale socetății) ce promovează râsul prin prezentarea și satirizarea unor defecte
umane, având un final fericit și intenții moralizatoare. În comedie este ilustrată categoria estetică
a comicului, ce rezultă din anumite situații, din contrastul dintre aparență și esență, din limbaj
etc.
Fiind o specie dramatică de tip clasic, textul impune regula celor 3 unități: de timp, de loc, de
acțiune. La începutul operei se află lista cu personaje și rolul lor în cadrul piesei, iar înaintea
fiecărei replici este prezentat numele celui care o rostește. Modul de expunere dominant este
dialogul cu rol în evoluția acțiunii și în caracterizarea indirectă a personajelor. Singurele intervenții
ale autorului apar în didascalii prin care se fac precizari despre decor, gesturi, mimică,
vestimentație și relația dintre personaje.

Tema textului o reprezintă satirizarea dorinței de parvenire în timpul unei campanii electorale.
Titlul este un element anticipator care desemnează instrumentul șantajului politic: o scrisoare
pierdută, aparent neînsemnată, care ajunge să producă mari răsturnări de situație. Din didascalii
găsim informații privitoare la locul si timpul acțiunii ,, în capitala unui județ de munte” , în zilele
noastre. Neprecizarea cu exactitate a locului și a timpului exprimă intenția dramaturgului de a da
caracter de generalitate întâmplărilor.
Personajele piesei numite de autor ,,persoane” formează două grupuri distincte reprezentând 2
forțe politice aflate în conflict. Grupul partidului de guvernământ este condus de Zaharia
Trahanache alături de soția sa Zoe, de prefectul Ștefan Tipătescu, de avocații Farfuridi și
Brânzovenescu și de Pristanda polițistul orașului. A-2-a grupare e condusă de avocatul Nae
Cațavendu, director al ziarului „Racnetul Carpaților”, candidat independent, susținut de Ionescu,
Popescu, de preot și profesorime.
Intriga piesei este declanșată de pierderea unei scrisori de amor trimisă de Tipătescu Zoei.
Scrisoarea este găsită de Cetățeanul turmentat și subtilizată de la acesta de Cațavencu, care speră
să fie ales deputat șantajând cu publicarea scrisorii în ziarul său. Sosirea de la București a unui
candidat propus de la centru, Agamemnon Dandanache constituie punctul culminant. Tensiunea
dramatică crește treptat, Caragiale folosind tehnica bulgărului de zăpadă. În timpul ședinței de
numire a candidatului are loc o încăierare între cele două grupări politice, iar Cațavencu își pierde
pălăria în care ascunsese scrisoarea. Aceasta este găsită de același Cetățean turmentat care o
returnează Zoei. Pierzând orice șansă de a fi ales, Cațavencu este convins de Zoe să conducă
manifestația organizată în cinstea lui Agamemnon. Totul se sfârșește într-o atmosferă veselă.
Personajele piesei reprezintă tipologii umane comice. Zoe Trahanache, unul dintre personajele
principale are operei este prezentă în toate momentele cheie ale acțiunii. Prin statutul ei social,
Zoe aparține burgheziei politice de la sfârșitul sec 19, fiind singurul personaj feminin al piesei.
Este soția „venerabilului” domn Zaharia Trahanache, bărbat influent politic ce conduce
numeroase comitete și comiții în orășelul de provincie. Prin statutul moral este tipul cochetei și
al adulterinei, fiind amanta prefectului Tipătescu. Este o femeie ambițioasă, cu o personalitate
puternică ce exercită o mare influență asupra celor din jur, în special asupra soțului și a amantului.
Este o persoană autoritară, iar ceilalți, în special Pristanda, sunt conștienți de forța ei și încearcă
să-i facă pe plac. Farfuridi afirmă că partidul înseamnă în primul rând „Madam Trahanache și apoi
ceilalți”.
Așadar o trăsătură principală a personajului este ambiția, ce se manifestă progresiv din
momentul în care își dă seama că reputația ei este în pericol. O scenă semnificativă în acest sens
este cea în care preia inițiativa și îl trimite pe Pristanda să încerce să afle ce l-ar putea convinge
pe Cațavencu să nu publice scrisoarea. Când află că acesta își dorește mandatul de deputat, își
concentrează întreaga forță pentru a-l convinge pe Tipătescu să-i accepte candidatura ; și mai
mult îl eliberează din arest după ce prefectul ,prin abuz de putere, îi ordonase lui Pristanda sa-l
aresteze. În fața prefectului recurge la diverse strategii, folosind un întreg arsenal de arme
feminine: se lamentează, plânge, leșină, și în cele din urmă când observă că nu are sorți de
izbândă amenință cu sinuciderea. Deși în unele momente pare sensibilă și neajutorată, ea, este
de fapt o luptătoare aprigă și hotărâtă. Astfel dă dovadă de energie și perseverență și până la
urmă reușește să obțină promisiunea candidaturii lui Cațavencu din partea soțului. ÎN epocă
femeile nu aveau drept de vot ,dar ea îi spunea lui Cațavencu „eu te aleg, eu și cu bărbatul meu”.
O altă scenă semnificativă pentru caracterul ei puternic este cea din finalul piesei. După ce
recuperează scrisoarea și devine stăpână pe situație, cu abilitate îi dovedește lui Cațavencu că
este o femeie iertătoare și tolerantă. Îi cere să conducă festivitatea alegerilor și îi amintește , pe
un ton ironic, că vor mai fi și alte alegerii. Astfel nu doar că nu se răzbună pe Cațavencu ci preia
cu totul puterea, destrămând orice urmă de opoziție.
Caracterizarea directă rezultă din replicile altor personaje și din autocaracterizare. Inteligența și
hotărârea ei de a-și duce la îndeplinire scopurile sunt remarcate de Farfuridi. Soțul ei o consideră
„simțitoare”, iar Cațavencu îi apreciază în final bunătatea. Zoe se autocaracterizează ca fiind bună
și iertătoare.
În concluzie I.L. Caragiale satirizează prin intermediul acestui personaj feminin defecte mereu
actuale: adulterul, ipocrizia, caracterul duplicitar și dorința de parvenire. În egală măsură, Zoe
este o femeie puternică și inteligentă care trăiește într-o epocă lipsită de repere aflată în tranziție
către modernitate.