"O scrisoare pierdută "

De I.L.Caragiale

Reprezentată pe scenă în 1884, comedia „ O scrisoare pierdută ” de

I.L. Caragiale este o comedie de moravuri inspirată din lupta
electorală din anul 1883.
Comedia este o spiecie a genului dramatic, care stâ rnește râ sul
prin surprindere unor moravuri, a unor situații neașteptate, cu final
fericit. Sunt prezentate formele comicului: umorul, ironia și diferite
tipuri de comic.
Comedia aparține realismului clasic prin : satirizarea unor aspecte
sociale, spiritul de observație, individualizarea „caracterelor” prin
limbaj. Ț in de clasicism echilibrul compozițional, sursele comicului
și generalitatea situațiilor și a caracterelor( prostul fudul, canalia,
„încornoratul”, cocheta etc.)
Sursele comicului sunt variate: de moravuri, de situație, de inteție,
de caracter, de limbaj și de nume. Ele servesc intenția autorului de a
satiriza defectele omenești puse în evidență de campania electorală .
Titlul pune în evidență intriga și contrastul comic dintre aparență și
esență . Lupta pentru putere politică se realizează prin lupta de
culise, avâ nd ca instrument de șantaj politic „o scrisoare pierdută ” –
pretextul dramatic al comediei.
Tema comediei constă în satirizarea vieții publice și de familie a
unor politicieni din societatea româ nească de la sfâ rșitul secolului
al XIX-lea. Comedia înfă țișează aspecte din viața politică (lupta
pentru putere în contextul alegerilor pentru Cameră , șantaj,
falsificarea listelor electorale) și de familie (triunghiul conjugal Zoe
–Trahanace-Tipă tescu) a unor politicieni corupți.
Timpul și spațiu acțiunii comediei sunt: „ în capitala unui județ de
munte, în zilele noastre”, timpul precizat este sfâ rțitul secolului al
XIX-lea, în perioada campaniei electorale în interval de trei zile, ca în
teatrul clasic.
Intriga piesei pornește de la o întâ mplare banală , indicată de titlu:
pierderea unei scrisori intime, compromiță toare pentru
reprezentanții locali ai partidului aflat la putere, și gă sirea ei de
că tre adversarul politic, care o folosea ca armă de șantaj. Acest fapt
ridicol stâ rnește o agitație nejustificată și se rezolvă printr-o
împă care generală și neașteptată .
În actul I, pierderea scrisorii de amor s-a produs înainte de
începerea comediei, astfel că expozițiunea( existența triunghiului
conjugal și a unui conflict de interese între două grupuri politice) și
intriga se reconstituie din replicile personajelor. Scena inițială
prezintă personajele Ș tefan Tipă tescu și Pristanda, care citesc ziarul
lui Nae Cațavencu, „Ră cnetul Carpaților”, și numă ră steagurile.
Actul II (desfă șurarea acțiuni) începe cu numă rarea voturilor, cu o
zi înaintea alegerilor. Acum se declanșează conflictul secundar,
produs de teama grupului Farfuridi-Brâ nzovenescu de a fi tră dați de
prefect.
În actul III, în sala mare a primă riei are loc întrunirea electorală .
Aici se rotesc discursurile candidaților Farfuridi și Cațavencu. Între
timp, Trahanace gă sește o poliță falsificată de Cațavencu, pe care
intenționează s-o folosească pentru contrașantaj. Apoi anunță în
ședință numele candidatului susținut de comitet: Agamița
Dandanache(punctul culminant).
Actul IV aduce rezolvarea conflictului, pentru că scrisoarea ajunge
la Zoe, iar Cațavencu se supune condițiilor ei. Intervine un alt
personaj, Dandanache, care în deznodă mâ nt este ales în
umanimitate, după voința celor de la Centru și cu sprijinul lui
Trahanache, iar la festivitatea condusă de Cațavencu, adversarii se
împacă .
Conflictul comediei constă în confruntarea pentru putere politică a
două forțe opuse: reprezentanții partidului aflat la putere, prefectul
Ș tefan Tipă tescu (președintele grupă rii locale a partidului), Zaharia
Trahanache și soția acestuia, Zoe și gruparea independentă
constituită în jurul lui Nae Cațavencu, ambițios avocet și propietar al
ziarului „Ră cnetul Carpaților”.
Personajele acționează stereotip, simplist, ca niște marionete, fă ră a
evolua pe parcursul acțiunii (personaje „palte”). Ele aparțin
tipologiei comice clasice pentru că au o dominantă de caracter, dar
se apropie de realism, fiind individualizate prin limbaj și prin
elemente de statut social și psihologic, care diversifică tipurile-
„încornoratul” simpatic (Trahanache), amorezul (Tipă tescu),
cocheta adulterină (Zoe), tipul politicianului corupt ( Cațavencu,
Farfuridi, Brâ nzovenescu, Dandanache), tipul cetă țeanului alegator
(cetă țeanu turmentat), sluga (Pristanda).
În concluzie prin toate aceste mijloace, piesa provoacă râ sul, dar în
același timp, atrage atenția cititorilor, în mod critic asupra „comediei
umane”. Lumea eroilor lui Caragiale este alcă tuită dintr-o galerie de
personaje care acționează după principiul „Scopul scuză mijloacele”.