O scrisoare pierdută (1884)

de I.L. Caragiale
I.L. Caragiale este unul dintre marii clasici ai literaturii române, cel mai
important dramaturg român, autor al comediilor O scrisoare pierdută(1884), O
noapte furtunoasă (1879), Conu Leonida față cu reacțiunea (1880), D-ale
carnavalului (1885) și al dramei Năpasta (1890).
Genul dramatic cuprinde opere literare destinate reprezentării scenice. Ideile
și sentimentele autorului sunt transmise indirect, prin intermediul acțiunii și al
personajelor. Intervenția directă a autorului se reduce la didascalii (indicații
scenice/indicații regizorale – care cuprind sugestiile autorului cu privire la jocul
actorilor sau la decor). Textul dramatic cuprinde acte, scene și replici. Specii
dramatice: tragedia, comedia, drama.
Comedia este specie a genului dramatic, care provoacă râsul prin criticarea
unor moravuri, a unor tipuri umane, sau a unor situații neașteptate și care are un
final fericit și un rol moralizator. Personajele comediei sunt inferioare în privința
comportamentului, a capacităților intelectuale și prin lipsa aspirațiilor înalte.
Comicul este o categorie estetică având ca efect râsul, declanşat de conflictul
dintre aparenţă şi esenţă. Comedia are scop moralizator, de a îndrepta moravurile
sociale. Curentul literar dominant în operă este realismul. Autorul satirizează
defectele societății românești, dar și pe cele individuale, de la sfârșitul secolului al
XIX-lea și dintotdeauna. I.L.Caragiale este un observator lucid și ironic al viciilor,
al ridicolului și al prostiei. Personajele se încadrează atât în tipuri clasice,
aparținând comediei din toate timpurile (soțul încornorat, triunghiul amoros) cât și
realiste, cu accente sociale (tipul demagogului sau cel al arivistului).
Un defect social criticat de autor este abuzul de putere al funcționarilor
publici. Tipătescu, prefectul județului, se comportă ca și cum județul îi aparține,
folosindu-și influența pentru a dobândi avantaje nemeritate.
Autorul conturează personaje care evidențiază prezența unor defecte umane
și sociale, în speranța că aceste defecte se vor corecta. Un astfel de personaj este
Nae Cațavencu, tipul demagogului, dar și al arivistului, un politician care dorește
să devină deputat nu prin intermediul calităților, ci folosind un instrument de
șantaj, o scrisoare de dragoste.

1
 Tema este reprezentată de conflictul dintre aparență și esență. În comedia O
scrisoare pierdută sunt satirizate moravurile sociale evidențiate de lupta politică
declanșată de alegerile din 1883. O scrisoare pierdută este o comedie de moravuri
(moravuri-totalitatea obiceiurilor și deprinderilor unui popor, ale unui grup social
sau ale unei persoane; ex: adulter, șantaj politic, falsificarea listelor electorale) în
care sunt satirizate defecte specific umane prin prezentarea unor aspecte din viața
publică și de familie a unor reprezentanți corupți ai vieții politice românești.
O scenă reprezentativă pentru tema comediei este cea a numărării
steagurilor. Ștefan Tipătescu, prefectul județului, îi atrage atenția polițistului Ghiță
Pristanda că și-a însușit o parte din banii destinați pentru cumpărarea steagurilor ce
vor fi puse în puncte-cheie ale orașului. Polițistul menționase că are o situație
materială grea, o familie numeroasă și că ar fi necesar să i se mărească salariul.
Prefectul îl atenționează că a observat că polițistul știe să-și rotunjească veniturile
în mod necinstit și că nu-l deranjează dacă acesta știe să fie supus, servil, să
slujească interesele șefului.
O altă scenă reprezentativă este cea în care Zoe îl manipulează pe Tipătescu
să susțină candidatura lui Cațavencu. Zoe vrea să pară o femeie fidelă, morală,
corectă, iar în realitate este infidelă, dominatoare, îi manevrează pe cei doi bărbați
care o iubesc, pentru a-și atinge scopul și pentru a salva aparențele.

Titlul, element paratextual, pune în evidenţă contrastul comic dintre esenţă

şi aparenţă, anunțând faptul că lupta pentru putere politică este necinstită. Se
folosește drept instrument al şantajului politic o scrisoare de dragoste pierdută de
cea căreia i se adresează. Articolul nehotărât „o” indică atât banalitatea întâmplării,
cât şi faptul că se repetă.
Comedia ”O scrisoare pierdută” s-a jucat pentru prima oară în 1884 și a
apărut în 1885, în revista ”Convorbiri literare”. Cuprinde patru acte și un număr
variabil de scene. Modalitatea de expunere dominantă este dialogul, alături de care
apare și monologul dramatic, dar și aparté-ul.
Conflictul principal cuprinde înfruntarea celor două tabere politice:
reprezentanții puterii (Tipătescu și Trahanache, manevrați de Zoe) și
reprezentanții grupului independent (Cațavencu și susținătorii) și este declanșat
de pierderea unei scrisori de amor a prefectului Ștefan Tipătescu adresată lui Zoe
Trahanache. Scrisoarea este găsită de Cetățeanul turmentat și sustrasă de

2
Cațavencu de la acesta. Folosind șantajul, Cațavencu vrea să ajungă deputat și să
fie propus chiar de adversarii politici, Trahanache și Tipătescu. Comicul de
situaţie constă aici în opoziția dintre calmul lui Zaharia Trahanache, soţul înşelat,
care crede însă că scrisoarea este un fals, şi zbuciumul celor doi amanţi care
încearcă să găsească soluţii pentru  a recupera scrisoarea. Zoe Trahanache este
extrem de supărată de pierderea scrisorii, nu pentru că se teme de soțul ei, ci pentru
că scrisoarea urmează să fie publicată și ea va fi compromisă public.
Farfuridi, afectat de faptul că partidul nu-l mai susține și pare să susțină
candidatura lui Cațavencu, trimite o depeșă la București în care afirmă că interesele
partidului sunt neglijate și că șeful opoziției, Cațavencu, va fi primul pe lista
partidului de guvernământ.
Tensiunea dramatică devine intensă prin utilizarea tehnicii bulgărelui de
zăpadă, tehnica amplificării treptate a conflictului. Trahanache nu se lasă intimidat
de amenințările lui Cațavencu și găsește o poliță falsificată de acesta, pe care vrea
să o folosească pentru contra șantaj. Trahanache anunță în ședință publică numele
candidatului susținut de comitet: Agamiță Dandanache. Încercarea lui Cațavencu
de a vorbi public despre scrisoare eșuează din pricina scandalului provocat de
Pristanda. În încăierare Cațavencu pierde pălăria și odată cu ea scrisoarea, care va
fi găsită tot de Cetățeanul turmentat. Două personaje au un rol aparte în menținerea
tensiunii dramatice: Cetățeanul turmentat și Agamiță Dandanache. Cetățeanul
turmentat găsește de două ori scrisoarea, prima dată îi este subtilizată de
Cațavencu, a doua oară o duce ”andrisantului”, coanei Joițica. Dandanache este
elementul surpriză prin care se rezolvă conflictul, el însumează defectele
contracandidaților săi, fiind ”mai prost decât Farfuridi și mai canalie decât
Cațavencu.” Dandanache apelase și el la șantaj pentru a ajunge deputat. Găsise o
scrisoare de amor, pe care amenințase că o publică în ziarul Războiul, dar pe care
nu o returnează, după ce își atinge scopul. În final, Agamemnon Dandanache este
ales în unanimitate și totul se încheie cu împăcarea adversarilor și cu festivitatea
condusă de Cațavencu.
Reperele spațio-temporale sunt general valabile (”Spațiul: capitala unui județ
de munte; Timpul: în zilele noastre) și subliniază calitățile lui Caragiale de a
surprinde esența defectelor românești de pretutindeni și din toate timpurile.
 În comedie sunt prezente diverse tipuri de comic: de situație, de moravuri,
de limbaj, de caracter, comicul onomastic. Mijloacele de realizare a comicului sunt
variate conferind substanță operei comice. Comicul de situație este evident în

3
următoarele ipostaze: triunghiului amoros alcătuit din Ștefan Tipătescu, Zoe
Trahanache și Zaharia Trahanache; prezența cuplului comic Farfuridi-
Brânzovenescu; evoluția lui Cațavencu de la învingător la învins (păcălitorul
păcălit). În acest tip de comic se încadrează și quiproquo-ul care reprezintă un
procedeu specific comediei clasice care desemnează confuzia între persoane (ex:
confuzia pe care o face Dandanache între Tipătescu și Trahanache, între amant și
soț). Comicul de caracter este evidențiat prin prezența tipurilor de personaje.
Criticul literar Garabet Ibrăileanu afirma că ”personajele lui Caragiale fac
concurență stării civile.” În opera lui este prezentă o gamă extrem de variată de
personaje care acoperă întreaga societate. Un tip aparte de comic este comicul de
nume: Zaharia (zaharisitul, ramolitul) Trahanache (derivat de la cuvântul trahana, o
cocă moale, uşor de modelat), Caţavencu (demagogul, nume derivat de la caţă),
Agamiţă (diminutivul caraghios al celebrului nume Agamemnon, purtat de eroul
lui Homer) Dandanache (derivat de la dandana, încurcătură), Farfuridi şi
Brânzovenescu (prin aluziile culinare sugerează inferioritate, vulgaritate, prostie),
Ghiţă (slugarnic, individul servil şi umil în faţa şefilor) Pristanda (numele unui
dans popular în care se bate pasul pe loc).
Comicul de moravuri este evidențiat prin prezentarea tarelor (defectelor)
sociale. Comedia are rolul nobil de a corecta aceste defecte ironizându-le. Comicul
de limbaj este prezent prin utilizarea ticurilor verbale (”Ai puțintică răbdare”;
Curat ...) a tautologiei (”O soțietate fără moral și fără prințipuri, va să zică că nu le
are”) prin prezența truismului (adevăr evident, banal) (”un popor care nu merge
înainte stă pe loc”) a etimologiei populare (capitaliști, scrofulos, renumerație,
bampir), a hipercorectitudinii (ex. travaliu) negarea primei propoziţii prin a doua:
„Industria română este admirabilă, e sublimă, putem zice, dar lipseşte cu
desăvârşire”, nonsens (”Curat murdar!” - Ghiță).
Limbajul este principala modalitate de individualizare a personajelor. Prin
comicul de limbaj se realizează caracterizarea indirectă. Vorbirea constituie
criteriul după care se constituie două categorii de personaje: parveniţii, care îşi
trădează incultura prin limbajul valorificat de autor ca sursă a comicului şi
personajele culte (Tipătescu şi Zoe), ironizate pentru legătura extraconjugală.
Reprezentativă pentru personajele Cațavencu și Agamemnon Dandanache este și
alegerea numelor ziarelor Răcnetul Carpaților și Războiul. Primul este ziarul unui
demagog, iar cel de-al doilea este ziarul unui urmaș nedemn al unui războinic
celebru, Agamemnon.

4
 I.L. Caragiale prezintă în comedia O scrisoare pierdută o lume preocupată
în mod excesiv de aparențe și care neglijează esența, cultivarea valorilor general-
umane.
I.L. Caragiale este unul dintre marii clasici ai literaturii române, iar
comediile sale rămân mereu actuale prin felul în care autorul a reușit să pătrundă în
profunzimea sufletului uman.