O scrisoare pierdută

de Ion Luca Caragiale

Reprezentată pe scenă în 1884 comedia ˝O scrisoare pierdută˝ este a treia piesă

din cele 4 scrise de I.L.Caragiale, o capodoperă a genului dramatic. Este o
comedie de moravuri în care sunt satirizate aspecte ale societății contemporane,
scriitorul fiind inspirat din lupta electorală din 1883.
Comedia este specia genului dramatic, care stârnește râsul prin surprinderea unor
moravuri, a unor tipuri umane sau a unor situații neașteptate cu final fericit.
Personajele aparțin unor tipologii clasice, sursa principală a comicului fiind
contrastul dintre esență și aparență. Sunt prezente formele comicului, umorul,
ironia, și diferite tipuri de comic: de moravuri, de situație, de limbaj, de caracter,
de nume.
Fiind un text dramatic comedia este destinată reprezentării scenice dovadă fiind:
- indicațiile scenice/ notațiile autorului/ didascaliile care oferă informații
regizorale despre decor, jocul actorilor(mimică, gesturi, replici), fiind
singurele intervenții directe ale autorului în text
- compoziția textului în 4 acte împărțite în scene și replici
- principalul mod de expunere este dialogul dramatic.
Comedia aparține realismului clasic și înfățișează aspecte din viața politică:
lupta pentru putere în contextul alegerilor pentru Camera Deputaților, șantajul,
falsificarea listelor electorale; și de familie: triunghiul amoros Trahanache-Zoe-
Tipătescu.
Titlul pune în evidență intriga și contrastul comic dintre aparență și
esență.Pretinsa luptă politică se realizează de fapt prin lupta de culise având ca
instrument de șantaj politic ˝O scrisoare pierdută˝ pretextul dramatic al comediei.
Articolul nehotărât ˝o˝ indică banalitatea întâmplărilor dar și repetabilitatea lor:
pierderile succesive ale aceleiași scrisori sunt amplificate de repetarea lor în alt
context.
Opera dramatică este limitată în timp și spațiu. Acțiunea se petrece ˝în capitala
unu județ de munte în zilele noastre˝.
Intriga piesei pornește de la o întâmplare banală: pierderea unei scrisori intime,
compromițătoare pentru reprezentanții locali ai partidului aflați la putere:
prefectul-Ștefan Tipătescu, Zaharia Trahanache-președintele partidului, Zoe-soția
acestuia. Nae Cațavencu-avocat și proprietar al ziarului Răcnetul Carpaților,
conduce gruparea independentă, adversara politică a partidului aflat la putere.
Conflictul dramatic principal are la bază contrastul dintre ceea ce sunt și ceea ce
vor să pară personajele.
Conflictul secundar este reprezentat de grupul Farfuridi-Brânzovenescu care se
teme de trădarea prefectului.
Tema comediei o reprezintă satirizarea vieții publice și de familie a unor
politicieni din societatea românească de la sfârșitul secolului al XIX-lea.
În actul I pierderea scrisoarei de amor s-a produs înainte de începerea comediei
astfel că expozițiunea și intriga se reconstituie din replicile personajelor. Scena
inițială prezintă personajele Tipătescu și Pristanda care citesc ziarul lui Cațavencu,
Răcnetul Carpaților și numără steagurile. Venirea lui Trahanache cu vestea
deținerii scrisorii de amor de către adversarul lor politic declanșează conflictul
dramatic principal.
Actul II începe cu numărarea voturilor cu o zi înaintea alegerilor. Se declanșează
conflictul secundar, teama grupului Farfuridi-Brânzovenescu de trădarea
prefectului. Încercările amorezilor sunt contradictorii: Tipătescu cere arestarea lui
Cațavencu și percheziția locuinței, iar Zoe cere eliberarea lui Cațavencu și
încearcă să îl convingă pe Tipătescu să îl susțină ăe Cațavencu în alegeri, în
schimbul scrisorii. Cum prefectul nu acceptă compromisul politic, Zoe îi promite
lui Cațavencu sprijinul ei. Telegrama primită de la centru solicită susținerea unui
alt candidat pentru alegeri.
În actul III, în sala mare a primăriei au loc discursurile candidaților Farfuridi și
Cațavencu la întâlnirea electorală. Între timp Trahanache găsește o poliță
falsificată de Cațavencu pe care intenționează să o folosească pentru contra șantaj.
Apoi anunță în ședință numele candidatului susținut de comitet Agamiță
Dandanache. În încăierare Cațavencu pierde pălăria cu scrisoarea găsită pentru a
doua oară de Cetățeanul Turmentat care o va duce destinatarei în actul următor.
Actul IV aduce rezolvarea conflictului inițial pentru că scrisoarea ajunge la Zoe,
iar Cațavencu se supune condițiilor ei. Intervine un alt personaj, Dandanache care
îi întrece în prostie și necinste pe candidații provinciali. Succesul lui în politică a
avut la bază o poveste asemănătoare, și el găsise o scrisoare compromițătoare pe
care o folosise pentru șantaj. În deznodământ Dandanache este ales în umanitate
după voința celor de la Centru și cu susținerea lui Trahanache. La festivitatea
condusă de Cațavencu, adversarii se împacă.
Acțiunea piesei este construită dintr-o serie de întâmplări care nu modifică nimic
în mod esențial ci se derulează în jurul pierderii scrisorii.
Personajele acționeză stereotip, simplist ca niște marionete fără a evolua pe
parcursul acțiunii(personaje plate), ele aparțin tipologiei clasice: Trahanache
încornoratul simpatic și politicianul abil; Tipătescu amorezul și orgoliosul, Zoe
cocheta adulterină; Pristanda funcționarul corupt, Cetățeanul Turmentat tipul
cetățeanului; Cațavencu, Trahanache, Dandanache...politicienii corupți. Limbajul
personajelor este principala modalitate de individualizare a caracterelor și de
caracterizare indirectă. Numele personajelor sugerează trăsătura lor dominantă
fiind o modalitate de caracterizare.
Indicațiile scenice caracterizează indirect presonajele prin gesturi și mimică, iar
în lista cu personaje de la începutul piesei apar alături de numele sugestive și
câteva considerații ce pot fi elemente de caracterizare.
În opinia mea ˝O scrisoare pierdută˝ de I.L.Caragiale este o comedie totală,
deoarece sursele comicului sunt variate și servesc intenția autorului de a satiriza
defectele omenești puse în evidență de campania electorală.
Comicul de moravuri vizează viața de familie(imoralitatea triunghiului conjugal)
și viața politică(șantajul,falsificarea listelor electorale, corupția).
Comicul de intenție, atitudinea scriitorului față de personaje. Se reflectă în
vorbirea lor, utilizarea neologismului reflectând adâncimea contrastului comic.
Personajele mai modeste în pretenții sunt doar ironizate: ele pronunță numai
greșit( Pristanda, Cetățeanul Trumentat). În schimb, ambițiosul Cațavencu, incult,
dar snob, cu pretenții de erudiție(avocat,director de gazetă, prezident al unei
societăți ˝enciclopedice˝, aspirant la mandatul de deputat), este satirizat: atribuie
sensuri greșite neologismelor. Un singur personaj este grotesc: Dandanache,
˝alesul˝ trimis de Centru. Senil, cu o vorbire incoerentă, este incapabil de a asimila
neologismul, pe care îl înlocuiește cu interjecția și onomatopeea.
Comicul de situație susține tensiunea dramatică prin întâmplări neprevăzute,
construite după scene comice clasice: pierderea și găsirea scrisorii, acumularea
progresivă, coincidența, confuzia, repetiția, quiproquoul, evoluția inversă a lui
Cațavencu(păcălitorul păcălit), perechea Farfuridi-Brânzovenescu, triunghiul
conjugal.
Comicul de caracter cuprinde tipologiile clasice, reliefând defecte general-
umane pe care Caragiale le sancționează prin râs( de exemplu: demagogia lui
Cațavencu, prostia lui Farfuridi, servilismul lui Pristanda, senilitatea lui
Dandanache).
Comicul de nume evidențiază dominanta de caracter, originea sau rolul
personajelor în desfășurarea evenimentelor; spre exemplu: numele Trahanache
provine la cuvântul ˝trahana˝- o cocă moale, ceea ce sugerează că personajul este
modelat de ˝enteres˝, iar Zaharia(zaharistul, ramolitul, ticăitul); Nae(populistul,
păcălitorul păcălit) Cațavencu(demagogul lătrător); numele Dandanache vine de la
˝dandana˝(boacănă, gafă), nume sugestiv pentru cel care creează confuzii penibile,
numele Farfuridi și Brânzovenescu au rezonanțe culinare, sugerând prostia.
Prin comicul de limbaj, sursă de caracterizare indirectă se evidențiază incultura
personajelor, ușor de dedus din ticuri verbale, greșeli de exprimare(neologisme
pronunțate greșit ˝bampir˝, ˝soțietate˝, false etimologii ˝capitaliști˝, ˝faliți˝,
˝renumerație˝, plonasm, anacolut, truism, paradox, nonsens, contradicție în
termeni).
Prin toate aceste mijloace, piesa provoacă râsul, dar în același timp, atrage
atenția cititorilor/ spectatorilor, în mod critic, asupra, ˝comediei umane˝. Lumea
eroilor lui Caragiale este alcătuită dintr-o galerie de personaje care acționează
după principiul ˝scopul scuză mijloacele˝, urmărind menținerea sau dobândirea
unor funcții politice/ a unui statut social/ a unor avantaje.