Testament

de Tudor Arghezi

Poezia ˝Testament˝ face parte din seria artelor poetice moderne ale literaturii
române din perioada interbelică. Poezia face parte din volumul ˝Cuvinte potrivite˝
1927 și are rol de manifest literar realizat cu mijloace artistice.
˝Testament˝ este o artă poetică modernă deoarece autorul își exprimă concepția
despre rolul poetului și despre arta literară. Este o artă poetică modernă deoarece
în cadrul ei apare o problematică a liricii moderne: transfigurarea socialului în
estetic, estetica urâtului, relația dintre inspirație și tehnica poetică.
O caracteristică a modernismului este intersul poeților de a reflecta asupra
creației lor, de a-și sintetiza concepția artistică și de a o transmite cititorilor.
Tema poeziei o reprezintă creația literară în ipostaza de meșteșug, creație lăsată
ca moștenire unui fiu spiritual- cititorul.
Textul poetic este conceput ca un monolog adresat de tată unui fiu spiritual
căruia îi este lăsată drept moștenire- cartea.
Cele două ipostaze lirice sunt desemnate de pronumele ˝Eu˝( tatăl spiritual-
poetul) și ˝Tu˝( fiul, cititorul, urmașii), iar în finalul poeziei ˝robul˝- poetul,
˝Domnul˝- cititorul. Lirismul subiectiv se justifică prin atitudinea poetică
transmisă în mod direct la nivelul expresiei prin mărcile eului liric: pronume și
verbe la persoana I singular ˝eu am ivit˝, ˝am preschimbat˝; adjective posesive
˝cartea mea˝ care se referă la eul liric dar și verbe și pronume la persoana a II-a
˝te˝, ˝tine˝, ˝urci˝ care desemnează interlocutorul imaginar.
Titlul ˝Testament˝ poate fi interpretat în sens denotativ ca un act juridic prin care
o persoană își lasă bunurile după moarte altei persoane, iar în sens conotativ
desemnează moștenirea pe care poetul o lasă cititorului ˝cartea˝. Organizarea
ideilor poetice se face în jurul motivului central ˝cartea˝, care asigură legătura
dintre generații fiind ˝hrisovul˝ vostru cel dintâi. În text apare seria sinonimică a
cuvântului carte ˝Testament˝ cuvinte potrivite ˝slova de foc˝, ˝slova făurită˝.
Textul este structurat în 3 secvențe, ce conțin 5 strofe cu nr inegal de versuri.
Prima secvență (strofele I-II) sugerează legătura dintre generații, străbuni, poet,
urmași-cititori.
Secvența a II-a (strofele III-IV) redă rolul etic și social al poeziei.
Secvența a III-a ( strofa V) reprezintă unirea dintre talent / inspirație și muncă/
trudă în poezie.
Simetria textului este dată de plasarea cuvântului carte și a sinonimelor acestuia
în fiecare secvență.
Incipitul, conceput ca o adresare directă a eului liric către un fiu spiritual ˝Nu-ți
voi lăsa drept bunuri după moarte/ Decât un nume adunat pe-o carte˝ evidențiază
sensul titlului, ideea moștenirii spirituale.
În prima strofă secvența ˝Prin râpi și gropi adânci/ Suite de bătrânii mei pe
brânci˝ sugerează drumul dificil al cunoașterii și al acumulărilor străbătute de
strămoși. În versul ˝Cartea mea-i fiule, o treaptă˝, adresarea directă ˝fiule˝
desemnează un cititor, poetul identificându-se cu un tată; cartea devenind o treaptă
pe scara cunoașterii.
În strofa a II-a ˝cartea˝, opera elaborată cu trudă de poet este numită metaforic
˝hrisovul vostru cel dintâi˝, cartea de căpătâi a urmașilor.
 Ideea centrală din cea de-a III-a strofă este paralelismul cu lumea obiectelor.
Astfel ˝sapa˝ unelta cu care se lucrează pământul devine condei, uneltă de scris; iar
˝brazda˝ devine călimară, sugerând că munca poetului este diferită de cea a
înaintașilor. Poetul este un meșteșugar de cuvinte care transformă ˝graiul lor cu
îndemnuri pentru vite˝ în cuvinte potrivite, metaforă ce sugerează poezia ca
meșteșug. În viziunea lui Arghezi, prin artă cuvintele se metamorfozează însă își
păstrează forța de expresie, idee exprimată prin oximoronul ˝Veninul strâns l-am
preschimbat în miere˝. Prin intermediul poeziei trecutul se sacralizează și devine
un îndreptar moral ˝Am luat cenușa morților din vatră/ Și am făcut-o Dumnezeu
de piatră˝.
În strofa a IV-a ideea transfigurării socialului în estetic prin faptul că durerea,
revolta socială, sunt concentrate în poezie prin metafora ˝vioară˝: ˝Durerea noastră
surdă și amară/ O grămădii pe-o singură vioară˝. Poetul filtrează prin sufletul său
suferințele poporului și le transpune în poezia de revoltă socială.
Arghezi introduce în literatura română estetica urâtului preluată din literatura
franceză prin care se evidențiază ideea că orice aspect al realității, frumos sau urât,
sublim sau grotesc, poate constituii materialul poetic ˝ Din bube, mucegaiuri și
noroi/ Iscat-am frumuseți și prețuri noi˝.
Ultima strofă sugerează faptul că muza ˝Domnița˝ pierde în favoarea
meșteșugului artistic: ˝Întinsă, leneșă pe canapea/ Domnița suferă în cartea mea˝.
Poezia este atât rezultatul inspirației, al harului divin, ˝slova de foc˝; cât și
rezultatul trudei, al meșteșugului poetic, ˝slova făurită˝.
Sursele expresivității și ale sugestiei se regăsesc atât la nivel fonetic,
morfosintactic cât și la nivel stilistic.
Condiția poetului este redată în versul ˝Robul a scris-o/ Domnul o citește˝.
Artistul fiind un rob, un truditor al condeiului, iar de munca lui se bucură cititorul-
urmașul ˝Domnul˝.
Figurile de stil și imaginile artistice sunt puse în relație cu o concepție nouă
modernă, privind poezia, resursele ei și menirea poetului. Materialul poetic
surprins în imagini artistice, metafore și asocieri surprinzătoare de cuvinte,
comparații și oximoroni.
Prozodia este inedită între modernitate și tradiție, strofele sunt inegale, măsura
de 9-11 silabe, rimă împerecheată, iar ritmul variază în funcție de intensitatea
trăirilor și a sentimentelor.
În concluzie poezia ˝Testament˝ de Tudor Arghezi este o artă poetică modernă
deoarece poetul își exprimă concepția despre creația artistică pe care o consideră
produsul inspirației și al trudei.