Povestea lui Harap-Alb

De Ion Creangă

--basm cult—

Perioada marilor clasici , căreia îi apaține Ion Creangă, alături de Eminescu, Slavici și
Caragiale, este una foarte importantă în evoluția literaturii române, prin modelele literare
propuse. In operele acestor scriitori se remarcă atât varietatea temelor (banul, ascensiunea
socială, dezumanizarea individului, satirizarea unor moravuri), cât și orientări estetice care
împletesc romantismul cu clasicismul, realismul cu naturalismul.
Una dintre direcțiile narative îndrăgite este fabulosul, pe care îl regăsim și în opera lui
Creangă. ,,Povestea lui Harap - Alb" de Ion Creangă, publicată în anul 1877 în revista
„Convorbiri literare” , reprezintă, așa cum spune G Călinescu, o sinteză de „realism si
fabulos”. Opera este un basm cult , adică o specie narativă amplă, cu numeroase personaje
purtătoare ale unor valori simbolice, cu acțiune ce implică fabulosul, supranaturalul, în care
conflictul dintre bine și rău se încheie adesea cu victoria binelui.
Narațiunea la persoana a III-a este realizată de un narator omnisicient, dar nu şi
obiectiv, deoarce intervine adesea prin comentarii și reflecții. Tema basmului este triumful
binelui asupra răului, iar motivele specifice sunt: superioritatea mezinului, călătoria,
supunerea prin vicleșug, probele, demascarea spânului, pedeapsa și căsătoria.
Coordonatele acțiunii sunt vagi:,,Amu cică era odată într-o țară un crai care avea trei
feciori". Clișeele compoziționale, formula initială: ,,Amu cică era odată" și cea finală: ,,Și a
ținut veselia ani întregi..", sunt convenții care marchează intrarea și ieșirea din fabulos.
Formulele mediane:,,Și merg ei o zi, și merg două, și merg patruzeci şi nouă", “şi mai merge
el cât mai merge…” marchează trecerea de la o secvență narativă la alta şi întreţin suspansul.
Cele trei ipostaze ale protagonistului corespund unor părți narative: în etapa inițială
este ,,fiul craiului"(naivul), parcurgerea drumului inițiatic o face ca ,,Harap-Alb" (novicele),
iar răsplată îi revine ,,împăratului" (inițiatul). Caracterul de bildungsroman al basmului
presupune parcurgerea unui traseu al devenirii spirituale.
,,Cartea" primită de la Împăratul Verde, care, neavând decât fete are nevoie de un
moștenitor la tron, determină parcurgerea drumului inițiatic de cel mai bun dintre fiii craiului.
Destoinicia lor este mai întâi probată de către tatăl deghizat în ursul de la pod, scenă esențială
ce probează curajul. Podul simbolizează trecerea la altă etapă a vieții și se face într-un singur
sens. Trecerea lui urmează unei etape de pregătire, în care drept răsplată pentru milostenia
arătată Sfintei Duminici, mezinul primește sfaturi de la ea: să ia ,calul, hainele și armele"
tatălui din tinerețe. Ajutat de calul ales cu ajutorul tăvii de jăratic, începe rătăcirea
prin ,,pădurea- labirint". Deși fusese avertizat de tată să se ferească de omul Roș și de cel
spân, tânărul îl ia în slujba sa pe cel din urmă. Încă naiv, ,,boboc în felul său", va coborî în
fântână de unde va ieși cu o identitate schimbată: Harap-Alb, rob al Spânului.
Ajunși la curtea Împăratului Verde, Spânul îl supune la trei probe, căci acesta
intenționează, de fapt, să-l trimită la moarte: aducerea sălăților din Grădină Ursului, aducerea
pielii și a capului cerbului bătute în nestemate din Pădurea Cerbului și aducerea fetei
împăratului Roș. Primele două probe le trece cu ajutorul Sfintei Duminici care îl sfătuieşte
cum să procedeze şi îi dă obiectele magice necesare (sabia şi obrăzarul lui Statu- Palmă-
Barbă-Cot), dar a treia este mai complexă și necesită mai multe ajutoare. Acum Harap-Alb are
inițiativa actelor sale. Va primi în dar drept răsplată pentru bunătatea sa, de la crăiasa
furnicilor și de la cea a albinelor câte o aripă. De asemenea, fiind prietenos și comunicativ, își
găsește ajutoare în personaje himerice: Gerilă, Ochilă, Flămânzilă, Setilă și Păsări-Lăți-
Lungilă.
La curtea Împăratului Roș, Harap-Alb este supus la o serie de probe, ajutat fiind de
însoțitorii săi: casa de aramă, probă trecută cu ajutorul lui Gerilă, ospățul pantagruelic
reprezintă o probă trecută cu ajutorul lui Setilă și Flămânzilă, alegerea macului de nisip -
furnicile, paza nocturnă a fetei - Ochilă și Păsări-Lăți-Lungilă, ghicitul fetei din două identice-
albina. Fata împăratului impune și ea o ultimă probă: calul lui și turturica sa să aducă „ trei
smicele de măr dulce, apă vie și apă moartă de unde se bat munții în capete".
O altă secvență semnificativă pentru construcția basmului este cearta din casa de
aramă, pe care Gerilă o răcise prea tare. Discuția dintre protagoniștii fabuloși este
asemănătoare cu o discuție între flăcăii din Humulești, caracterul comic dovedind astfel, că
singura posibilitate de a scăpa de rău este râsul.
Ajunși la curtea Împăratului Verde, fata îl demască pe Spân care îl acuză pe Harap-
Alb că a divulgat secretul și îi taie capul. În felul acesta îl dezleagă de jurământ, semn ca
inițierea este încheiată, iar rolul Spânului ia sfârșit. Calul zboară cu Spânul spre înaltul
cerului de unde îi dă drumul, iar învierea este realizată de ,,farmazoană" cu ajutorul obiectelor
magice aduse de cal. Eroul reintră în posesia paloșului și primește ca recompensă pe fata
împăratului Roș și împărăția.
În basm personajele sunt purtătoare ale unor valor simbolice: binele și răul. Harap-
Alb nu are puteri supranaturale și nici însușiri excepționale (vitejie, istețime), dar dobândește
prin trecerea probelor o serie de calități: generozitate, bunătate, milă, curaj. Numele
presonajului reflectă condiția duală: rob, slugă (Harap), de origine nobilă (Alb). Spânul nu
este doar întruchiparea răului, ci are și rolul inițiatorului ,,un rău necesar", de aceea calul nu-l
ucide înainte.
Stilul inconfundabil al lui Creangă se bazează pe oralitate si umor, pe folosirea unui
limbaj specific, bogat în regionalism, expresii și locuțiuni populare, pe erudiția paremiologică:
„La plăcinte înainte/La război înapoi!”, „De-ar sti omul ce-ar păți/ Dinainte s-ar păzi”.
În conluzie, „Povestea lui Harap-Alb" de Ion Creangă este un basm cult, deoarece
respectă toate caracteristicile acestei specii literare.