,,O scrisoare pierdută’’, I.L.

Caragiale

Comedie realistă, de moravuri

,,O scrisoare pierdută’’ reprezentată pe Scena Teatrului Național din

București, în 1884, comedia este a treia piesă dintre cele patru piese scrise de
dramaturg, o capodoperă a genului dramatic.

Comedia este o specie a genului dramatic, care stârnește râsul prin

surpinderea unor moravuri, a unor tipuri umane sau a unor situații neașteptate, cu
un final fericit. Personajele comediei aparțin unor tipologii clasice; sursa principală
a comicului este contrastul dintre aparență și esență. Sunt prezente formele
comicului: umorul, ironia și diferite tipuri de comic (de moravuri, de situație, de
nume, de caracter, de limbaj).

Fiind text dramatic, comedia este destinată reprezentării scenice, dovadă

fiind notațiile scenice ale autorului în piesă (lista cu Persoanele de la începutul
piesei și intervențiile autorului pe parcursul operei), compoziția în patru acte,
alcătuite din scene și din replici, dialogul și monologul (în discursul politic sau
aparte), ca moduri de expunere, limitarea acțiunii în timp și în spațiu.

Comedia aparține realismului clasic, deoarece respectă principiile

societății ,,Junimea’’ și estetica realismului care se regăsesc în critica ,,formelor
fără fond’’ și a politicienilor corupți, satirizarea unor aspecte sociale, spiritul de
observație acut, veridicitatea obținută prin tehnica acumulării detaliilor,
individualizarea ,,caracterelor’’prin limbaj (prostul, fudulul,
canalia ,,încornoratul’’, cocheta etc.).

Este o comedie de moravuri în care sunt satirizate aspecte ale societății

contemporane autorului, fiind inspirată din lupta electorală din anul 1883.

Sursele comicului sunt variate: de moravuri, de situație, de intenție, de

caracter, de limbaj și de nume. Ele servesc intenția autorului de a satiriza defectele
omenești puse în evidență de campania electorală.

Comicul de moravuri vizează viața de familie (imoralitatea triunghiului

conjugal) și viața politică (șantajul, falsificarea listelor electorale, corupția).
 Comicul de situație susține tensiunea dramatică prin întâmplări neprevăzute,
construite după scheme comice clasice: pierderea și găsirea scrisorii, acumularea
progresivă, coincidența, repetiția, confuzia, evoluția inversă a lui Cațavencu
(păcălitorul păcălit), triunghiul conjugal, perechea Farfuridi-Brânzovenescu. Titlul
pune în evidență intriga și contrastul comic dintre aparență și esență. Lupta pentru
puterea politică se realizează prin lupta de culise, având ca instrument de șantaj
politic ,,o scrisoare pierdută’’-pretextul dramatic al comediei. Articolul nehotărât
indică atât banalitatea întâmplării, cât și repetabilitatea ei (pierderile succesive ale
aceleiași scrisori, amplificate prin repetarea întâmplării în alt context, dar cu
același efect).

Comicul de intenție, atitudinea scriitorului față de personaje, se reflectă în

vorbirea lor. Utilizarea neologismelor, din sfera limbajului
politic: ,,soțietate’’, ,,prințip’’,, ,,bampir’’, ,,dipotat’’, ,,docoment’’ și ticul
verbal ,,Ai puțintică răbdare!’’adâncesc contrastul comic. În schimb, ambițiosul
Cațavencu, incult, dar snob, cu pretenții de erudiție (avocat, director de gazetă,
prezident al unei societăți ,,enciclopedice’’, aspirant la mandatul de deputat), este
satirizat nemilos, atunci când scriitorul îl pune să atribuie sensuri greșite
neologismelor ,,capitaliști’’, ,,faliți’’. Un singur personaj este grotesc: Dandanache,
,,alesul’’ trimis de centru. Senil cu o vorbire incoerentă, este incapabil de a asimila
neologismul, pe care îl înlocuiește cu interjecția și onomatopeea.

Tema comediei o constituie satirizarea vieții publice și de familie a unor

politicieni din societatea românească de la sfârșitul secolului al XIX-lea.

O primă secvenţă ilustrativă pentru tema operei este cea din debutul piesei,
în care Ghiţă Pristanda, poliţistul oraşului, se află în odaia lui Ştefan Tipătescu
pentru a-i oferi obişnuitul raport cu privire la evenimentele zilei anterioare. Relaţia
conducere-administraţie locală este surprinsă în acţiunile ei tipice şi presupune
servitute din partea poliţiei şi interesul reciproc al părţilor. Prefectul închide ochii
la ,,ciupelile” poliţistului prost plătit în schimbul serviciilor personale acordate.
Numărarea steagurilor este o ilustrare a proverbului amintit de Tipătescu- ,,dacă nu
curge, pică”. Spionarea rivalului politic al lui Tipătescu de poliţist în afara orelor
de serviciu face parte din ,,datorie”. De asemenea, scena anunţă declanşarea intrigii
prin semnalarea prezenţei unui document aflat în posesia lui Caţavencu ce ar putea
înclina balanţa în favoarea lui la alegeri. Mesajul transmis este că rezultatul
alegerilor depinde de luptele de culise între oponenţi şi mai puţin de opinia
electoratului.

O a doua secvenţă ilustrativă pentru tema piesei este numărarea voturilor în

actul II de către Trahanache, Farfuridi şi Brânzovenescu, înainte ca alegerile să fi
avut efectiv loc. Votul este decis de ariile de influenţă. Farfuridi se teme de trădarea
lui Tipătescu şi încearcă să afle ce se întâmplă de la Trahanache. Reacţia acestuia
dezvăluie o altă temă a comediei de moravuri: adulterul. Ignorat din naivitate sau
din ,,diplomaţia” vârstei, tringhiul conjugal este înfăţişat de Trahanache ca o
inocentă convieţuire frăţească. Sciziunile în interiorul propriului partid, candidatul
prost şi fudul, dar cu instinctul viu al apărării propriului interes, scrisorile
acuzatoare semnate anonim, toate sunt elemente ale şaradei electorale care
configurează tema piesei. Tot acum, Trahanache scoate la iveală și plafonarea
personajului principal într-o situaţie inferioară capacităţilor sale, subjugat voinţei
unei femei ambiţioase.

Un prim element de structură îl constituie titlul, care scoate în evidență

intriga și contrastul comic dintre aparență și esență. Pretinsa luptă pentru puterea
politică se realizează, de fapt, prin lupta de culise, având ca instrument de șantaj
politic ,,o scrisoare pierdută’’-pretextul dramatic al comediei. Articolul
nehotărât ,,o’’ indică banalitatea întâmplării, cât și repetabilitatea ei (pierderile
succesive ale aceleiași scrisori, amplificate prin repetarea întâmplării în alt context,
dar cu același efect.)

Fiind destinată reprezentării scenice, creația dramatică impune anumite

limite privind amploarea în timp și în spațiu a acțiunii. Acțiunea comediei este
plasată ,,în capitala unui județ de munte, în zilele noastre’’.

Conflictul dramatic principal constă în confruntarea pentru puterea politică a

două forțe opuse: reprezentanții partidului aflat la putere (prefectul Ștefan
Tipătescu, Zaharia Trahanache și soția acestuia, Zoe Trahanache) și gruparea
independentă reprezentată de Nae Cațavencu, ambițiosul avocat și proprietarul
ziarului ,,Răcnetul Carpaților’’. Conflictul are la bază contrastul comic dintre ceea
ce sunt și ceea ce vor să pară personajele, dintre aparență și esență.

Conflictul secundar este reprezentat de grupul Farfuridi și de

Brânzovenescu, cei doi se temeau de trădarea prefectului.
Comedia este structurată în patru acte.

Actul I, scrisoarea de amor a fost pierdută înainte de începerea comediei,

astfel că expozițiunea (existența triunghiului conjugal și a unui conflict de interese
între două grupuri politice) și intriga se reconstituie din replicile personajelor.
Scena inițială prezintă personajele pe Ștefan Tipătescu și pe Ghiță Pristanda, care
citesc ziarul lui Nae Cațavencu, ,,Răcnetul Carpaților’’ și numără steagurile.
Venirea lui Trahanache, cu vestea deținerii scrisorii de amor de către adversarul
politic declanșează conflictul dramatic principal.

Actul II (desfășurarea acțiunii) începe cu numărarea voturilor, cu o zi

înaintea alegerilor. Se declanșează conflictul secundar, teama grupului Farfuridi și
Brânzovenescu de trădarea prefectului. Încercările amorezilor sunt contradictorii:
Tipătescu îi ceruse lui Pristanda arestarea lui Cațavencu și percheziția locuinței,
Zoe, dimpotrivă îi ordonă eliberarea lui și uzează de mijloacele de convingere
feminine pentru a-l determina pe Tipătescu să susțină candidatura avocatului din
opoziție, în schimbul scrisorii. Cum prefectul nu acceptă compromisul politic, Zoe
îi promite șantajistului sprijinul său. Depeșa primită de la Centru solicită însă
alegerea altui candidat pentru Colegiul al II-lea.

În actul al III-lea, în sala mare a primăriei au loc discursurile candidaților,

Farfuridi și Cațavencu, la întrunirea electorală. Între timp, Trahanache găsește o
poliță falsificată de Cațavencu, pe care intentionează s-o folosească pentru
contrașantaj. Apoi, anunță în ședință numele candidatului susținut de comitet,
Agamiță Dandanache (punctul culminant). În încăierare, Cațavencu își pierde
pălăria cu scrisoarea, găsită pentru a doua oară de Cetățeanul turmentat, pe care o
va duce destinatarei în actul următor.

Actul IV aduce rezolvarea conflictului inițial, pentru că scrisoarea ajunge la

Zoe, iar Cațavencu se supune condițiilor ei. Intervine un alt personaj, Dandanache,
care îi întrece prin prostie si prin necinste pe candidații provinciali. Propulsarea lor
politică este cauzată de o poveste asemănătoare: și el găsise o scrisoare
compromițătoare și se folosise de santaj. În deznodămant, Dandanache este ales în
unanimitate, după voința celor de la Centru și cu sprijinul lui Trahanche, iar la
festivitatea condusă de Cațavencu, adversarii se împacă.

Caragiale este cel mai mare creator al tipurilor de comic. Astfel, dramaturgul
creează cinci tipuri de comic.

Comicul de nume reiese din numele pe care personajele le poartă.

Zaharia Trahanache=zahariseală și cocă moale, el fiind modelat cu ușurință atât de

Zoe, cât și de cei de la Centru;

Agamemnon Dandanache=diminutivul caraghios ,,Agamiță’’al strașnicului

nume ,,Agamemnon’’ purtat de eroul Homeric, războinicul cuceritor al Troiei,
iar ,,Dandanache’’ înseamnă încurcătură;

Farfuridi si Brânzovenescu= farfuria și brânza;

Cațavencu=haină cu două fețe, palavragiu;

Tipătescu= tip, tipar, tipul donjuanului.

Comicul de limbaj reiese din deformarea neologismelor, din sfera limbajului

politic: ,,soțietate’’, ,,prințip’’,,,,bampir’’, ,,dipotat’’,

,,docoment’’ și ticul verbal ,,Ai puțintică răbdare!’’.

Comicul de situație reiese din pierderea scrisorii de amor, ce declanșează

intriga, din numărarea steagurilor, din confuziile pe care Dandanache le face.

Comicul de intenție, Caragiale își iubește personajele cu patimă, le

ironizează și încearcă prin intermediul acestora să îndrepte tarele societății.

Comicul de caracter creează tipologii de personaje: tipul încornoratului-

Zaharia Trahanache; tipul servilului umil-Ghiță Pristanda; tipul cochetei- Zoe
Trahanache; tipul demagogului-Nae Cațavencu; tipul incultului, pelticului,
ramolitului, prostului-Agamemnon Dandanache.

Prin toate aceste mijloace, piesa ,,O scrisoare pierdută’’ provoacă râsul, dar,
în același timp, atrage atenția cititorilor, spectatorilor, în mod critic,
asupra ,,comediei umane’’. Lumea eroilor lui Caragiale este alcătuită dintr-o
galerie de personaje care acționează după principiul ,,Scopul scuză mijloacele’’,
urmărind menținerea sau dobândirea unor funcții politice/a unui stat social/ a unor
avantaje.