O scrisoare pierdută

de Ion Luca Caragiale

Opera literară ”O scrisoare pierdută” este o comedie de moravuri, în care sunt

satirizate aspecte ale societății contemporane, fiind inspirată din farsa electorală din anul
1883. Textul aparține curentului realism. Reprezentată pe scenă în 1884, comedia ”O
scrisoare pierdută” de I.L.Caragiale este o capodoperă a genului dramatic.

Comedia este o specie a genului dramatic, în proză, care provoacă râsul prin
surprinderea moravurilor sociale, a unor tipuri umane sau a unor situații neașteptate,
având un final fericit și un rol moralizator. Piesa prezintă aspecte din viața politică și de
familie a unor reprezentanți corupți ai politicii românești.

În această operă personajele comediei sunt prezente formele comicului: umorul,

ironia și diferite tipuri de comic. Personajele aparținând aceleiași categorii se deosebesc
prin comportament. Un alt mijloc de caracterizare este onomastica. Numele personajelor
sugerează trăsătura lor dominantă. Indicațiile scenice conturează indirect personajele.

Un element semnificativ este titlul, care pune în evidență contrastul comic dintre
aparență și esență. Articolul nehotărât ”o” indică atât banalitatea întâmplării, cât și
repetabilitatea ei.

Textul dramatic este stucturată în patru acte alcătuite din scene, fiind construit sub
forma schimbului de replici între personaje.

Conflictul dramatic principal constă în confruntarea pentru puterea politică a două

forțe opuse: reprezentanții partidului aflat la putere și gruparea independentă constituită
în jurul lui Nae Cațavencu, ambițios avocat. Conflictul secundar este reprezentat de
grupul Farfuridi-Brânzovenescu, care se teme de trădarea prefectului.

Un alt element semnificativ în operă este acțiunea comediei, care este plasată la
sfârșitul secolului al XIX-lea, în perioada campaniei electorale, într-un interval de trei
zile.

O imagine relevantă pentru temă se regăsește în intriga piesei, care pornește de la

pierderea unei scrisori intime și găsirea ei de către adversarul politic, care o folosește ca
armă de șantaj. Scena inițială din actul I prezintă personajele Ștefan Tipătescu și
Pristanda. Venirea scrisorii de amor, declanșează conflictul dramatic principal și
constituie intriga comediei. Zaharia Trahanache este convins că scrisoarea este o
plastografie și se teme că Zoe va afla. Naivitatea lui Zaharia Trahanache, și calmul său
este opus față de Tipătescu și Zoe Trahanache.
 Actul II prezintă numărătoarea voturilor, dar cu o zi înaintea alegerilor. Se
declanșează conflictul secundar, reprezentat de grupul Farfuridi-Brânzovenescu, care se
teme de trădarea prefectului.

În actul III, acțiunea se mută în sala mare a primăriei unde au loc discursurile
candidaților Farfuridi și Cațavencu. Anunță în ședință numele candidatului susținut de
comitet: Agamiță Dandanache. Cațavencu pierde pălăria cu scrisoarea, găsită pentru a
doua oară de Cetățeanul turmentat.

O altă imagine relevantă din operă este deznodământul, Actul IV, care aduce
rezolvarea conflictului, pentru că scrisoarea ajunge la Zoe. Intervine un alt personaj,
Dandanache. El este ales în unanimitate și totul se încheie cu festivitatea condusă de
Cațavencu, unde adversarii se împacă. Este semnificativ deoarece prezintă absurditatea și
comicul împăcării celor două partide și corupția (câștigarea alegerilor de către
Dandanache după ce și-a șantajat prietenul cu o scrisoare de amor).

Comicul de moravuri vizează viața de familie. Comicul de caracter reliefează

defectele general-umane, pe care Caragiale le sancționează prin râs.Comicul numelor
proprii este o formă prin care autorul sugerează rolul personajelor în desfășurarea
evenimentelor. Prin comicul de limbaj se realizează caracterizarea indirectă și se
evidențiază incultura personajelor.

Prin aceste mijloace, piesa provoacă râsul, dar, în același timp, atrage atenția
cititorilor/spectatorilor, în mod critic, asupra ”comediei umane”.