I. L.

CARAGIALE: O SCRISOARE PIERDUTĂ (1884)

- comedie / text aparținându-i lui I. L. Caragiale -

I. Reprezentată pe scenă în 1884, O scrisoare pierdută este a treia dintre cele patru comedii
scrise de I. L. Caragiale, fiind o capodoperă a genului dramatic. Piesa este o comedie de moravuri în
care sunt satirizate aspecte ale societăţii contemporane autorului, fiind inspirată de farsa electorală
din anul 1883. Tema comediei o constituie prezentarea vieţii social-politice dintr-un oraş de
provincie în circumstanţele tensionate ale alegerii unui deputat, eveniment care antrenează energiile
şi capacităţile celor angajaţi, într-un fel sau altul, în farsa electorală.
Comicul este o categorie estetică având ca efect râsul, declanşat de conflictul dintre aparenţă
şi esenţă. Contrastul comic este inofensiv şi este receptat într-un registru larg de atitudini:
bunăvoinţă, amuzament, înduioşare, dispreţ. În opera lui Caragiale apar diferite categorii de comic:
de situație (pierderea și găsirea succesivă a scrisorii, răsturnarea de statut a lui Cațavencu etc.), de
limbaj (ticuri verbale, tautologii, pronunțări greșite ale cuvintelor, nonsensuri), de nume (trahanaua,
de exemplu, este o cocă moale, ceea ce sugerează maleabilitatea lui Trahanache), de caracter și de
moravuri (personajele pot fi încadrate în tipologii clasice: junele-prim, cocheta și infidela, servitorul,
cetățeanul, politicianul corupt etc.).

II. Conflictul dramatic principal constă în confruntarea pentru puterea politică a două forţe
opuse: ambiţiosul avocat Nae Caţavencu, din „opoziţie”, care aspiră spre o carieră politică, şi grupul
conducerii locale (prefectul Ştefan Tipătescu, „prezidentul” Zaharia Trahanache și Zoe, soția celui
din urmă). Pentru a-şi forţa rivalii să-l propună candidat în locul lui Farfuridi, Caţavencu ameninţă cu
un şantaj. Instrumentul de şantaj este „o scrisorică de amor” a lui Tipătescu, trimisă doamnei Zoe
Trahanache, soţia „prezidentului”; pierdută de Zoe, scrisoarea este găsită de un cetăţean turmentat şi
subtilizată de Caţavencu. În final, toată lumea se împacă, „micile pasiuni” dispar ca prin farmec.
Atmosfera e de carnaval, de mascaradă, fiind accentuată de muzica săltăreaţă condusă de Pristanda.
Conflictul secundar este reprezentat de grupul Farfuridi-Brânzovenescu, care se teme de
trădarea prefectului. Tensiunea dramatică este susţinută prin apariţia şi dispariţia scrisorii, prin felul
în care evoluează încercarea de şantaj a lui Caţavencu. În timp ce Zoe este dispusă să accepte
condiţiile cerute de Caţavencu, Tipătescu îi oferă acestuia diferite funcţii în schimbul scrisorii, dar
adversarul nu cedează. Farfuridi şi Brânzovenescu bănuiesc o trădare şi decid să expedieze o
„anonimă” la centru.
1
 În ceea ce privește structura și compoziția piesei, se poate observa că textul este împărțit
în patru acte, alcătuite din scene, fiind construit sub forma schimbului de replici între personaje.
Principalul mod de expunere este dialogul, prin care personajele îşi dezvăluie intenţiile, sentimentele,
opiniile, contribuind la caracterizarea directă a acestora. Întreaga acţiune se desfăşoară în „capitala
unui judeţ de munte”, la sfârşitul secolului al XIX-lea, în perioada campaniei electorale, într-un
interval de trei zile.

III. O scenă semnificativă apare în actul al III-lea, care constituie şi punctul culminant al
piesei, când acţiunea se mută în sala mare a primăriei, unde au loc discursurile candidaţilor. Este un
moment de maximă încordare, în care cei doi posibili candidaţi, Farfuridi şi Caţavencu, rostesc
discursuri antologice. Între timp, Trahanache găseşte o poliţă falsificată de Caţavencu, pe care
intenţionează să o folosească pentru contraşantaj. Apoi anunţă în şedinţă numele candidatului
susţinut de comitet: Agamiţă Dandanache. Imediat după anunţarea candidatului, se declanşează o
bătaie între taberele de alegători, de aceea încercarea lui Caţavencu de a vorbi în public despre
scrisoare eşuează. În încăierare, Caţavencu pierde pălăria cu scrisoarea, care va fi găsită pentru a
doua oară de Cetăţeanul turmentat, ce o va duce destinatarei, Zoe Trahanache.
Un alt moment de maximă importanță îl reprezintă deznodământul, care aduce rezolvarea
conflictului inițial, pentru că scrisoarea revine la Zoe, prin intermediul Cetăţeanului turmentat,
trimisul de la centru este ales, iar Caţavencu este nevoit să conducă festivitatea în cinstea lui
Dandanache, personajul „mai prost decât Farfuridi și mai canalie decât Cațavencu” (conform
mărturisirii autorului însuși). Totul se termină într-o atmosferă de sărbătoare şi de împăcare, iar
personajele își pun din nou măștile respectabile și fericite, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

IV. Sunt de părere că scriitorul depăşeşte cadrul comediei clasice, având capacitatea de a
individualiza personajele prin comportament, prin limbaj şi prin nume, prin statutul social şi
psihologic. Atât personajele, cât și replicile lor sunt memorabile, unele intrând chiar în uzul comun:
cuvinte și expresii precum „puicusorule”, „neicusorule”, „Ai puțintică răbdare”, „stimabile” sau
„Să se revizuiască tot, primesc! dar să nu se schimbe nimic”.
Așadar, Caragiale a avut intenţia de a contribui prin râs la îndreptarea defectelor umane şi a
societăţii, O scrisoare pierdută având un rol moralizator.