Tema și viziunea despre lume în comedia „O scrisoare pierdută” de I.L.

Caragiale

Comedia apare în 1884 dar este publicată un an mai târziu în revista „Convorbiri literare”,
XVIII, în 1885. Este una dintre cele 4 comedii ale lui Caragiale pe lângă „O noapte furtunoasă”,
„D-ale carnavalului”, „Conu Leonida față cu reacțiunea”, opere în care scriitorul urmărește
surprinderea moravurilor societății burgheze din acea perioadă. Ca procedee artistice
întâlnim satira, sarcasmul, ironia, comicul. Caragiale e un fin observator al societății burgheze în
care trăiește, astfel în opinia lui Garabet Ibrăileanu acesta „face concurență stării civile”, formula
sa artistică fiind „realismul tipic” (T. Vianu). Piesa a fost jucată în premieră, pe scena Teatrului
Național din București, la 13 noiembrie 1884, înregistrând un mare succes de public însă nu a
fost bine primită de criticii literari ai vremii.

1. Încadrare într-un curent, într-o specie literară

Textul este o comedie, o specie epică în care comicul (procedeu artistic fundamental aici) se
amestecă cu tragicul, în care este evidențiat un conflict superficial, soluționat de obicei într-un
final fericit. Satirizând realități sociale nepotrivite sau moravuri individuale ea se definește în
funcție de tipul de comic utilizat și poate fi comedie de situații, de moravuri, de caracter, de
intrigă, de salon, ori bulevardieră (vodevilul), eroică sau tragică etc.

Putem încadra textul în curentul clasicism tocmai prin critica moravurilor, caracterul satiric (o
perspectivă ironică asupra burgheziei și a societății politice românești din sec al XIX-lea), prin
susținerea valorilor clasice de bine, frumos, adevăr, căpătând astfel și un scop didactic,
moralizator dar și prin respectarea regulii celor trei unități de timp (loc- „capitala unui județ de
munte”, timp- sec al XIX-lea, acțiune). Ține și de realism prin impresia de veridicitate pe care o
creează, prin utillizarea tehnicii detaliilor și prin construcția personajelor tipologice (Zaharia
Trahanache- tipul încornoratului, Zoe T.- tipul amorezei cochete etc.).

2. Tema și viziunea despre lume

Tema o reprezintă viața distorsionată a burgheziei românești de la sfârșitul secolului al XIX-lea

descrisă minuțios în toate aspectele ei (intimitate, politică, administrație etc.). Discuția inițială
este secvența ce reflectă raporturile dintre autoritățile statului. Polițaiul Ghiță, dă umil raportul
prefectului despre rondul zilei executând cu slugărnicie și servilism ordinele primite. Corupția și
abuzul în serviciu sunt trecute cu vederea, Tipătescu este conștient de leafa mică a
subordonatului și nu reacționează la steagurile pe care acesta le fură. Într-o altă secvență, Zoe îl
convinge pe Tipătescu, printr-un șantaj emoțional, să-și dea votul, de dragul reputației ei,
candidatului aflat în opoziție, exprimând astfel imoralitatea vieții personale dar și instabilitatea
deciziilor politice.

Viziunea despre lume este una clasică prin critica adusă unor moravuri sociale ale vremii:
imoralitate, abuz în serviciu, incultură, demagogie, parvenitism.

3. Elemente de structură

Titlul constituie motivul central dar și intriga piesei. Prima scrisoare este una de dragoste a Zoei
către Tipătescu, găsită de cetățeanul turmentat, sustrasă prin vicleșug de Cațavencu, pierdută
apoi de acesta cu ocazia marii adunări dinainte de alegeri, regăsită de cetățeanul turmentat și
înapoiată Zoei. O altă scrisoare este tot una compromițătoare prin care Agamemnon Dandanache
își câștigă postul de deputat. Aflat la începutul și la finalul piesei motivul dă o simetriei operei.
La nivel simbolic scrisoarea devine o armă de șantaj folosită pentru preluarea puterii politice,
denotând parvenitismul și lipsa de scrupule a personajelor.

4. Compoziție

Piese este organizată în 4 acte. În primul act ni se prezintă contextul social, economic și politic în
care ne aflăm. Astfel acțiunea are loc în „capitala unui județ de munte”, în zilele noastre
(respectiv sfârșitul secolului al XIX-lea). Primele personaje care apar în scenă sunt Tipătescu și
polițaiul Pristanda, omul său credincios. Din discuțiile lor deducem raporturile de opoziție sau
coaliție dintre celelalte persoanje, detalii referitoare la situația politică sau familială. Apoi își
face apariția Zaharia Trahanache, venerabil om politic, președinte de comitete și comisii și
anunță existența unei scrisori de amor compromițătoare, aflată în mâinile adversarului politic
Cațavencu dar pe care, în naivitatea lui, o crede o plastografie. Cei doi amanți, Zoe și Tipătescu,
acționează însă impulsiv și caută o cale de a smulge scrisoarea adversarului politic.

Actul al doilea debutează cu numărătoarea estimativă a voturilor pentru fiecare tabără politică.
Farfuridi și Brânzovenescu, avocați și aliați politici ai lui Tipătescu, se tem de o eventuală
trădare a acestuia, fapt întreținut și de numeroasele vizite la adversarul politic, Cațavencu.
Tipătescu ordonă arestarea și percheziționarea casei lui Cațavencu, fără vreun rezultat favorabil,
însă îl eliberează la cererea Zoei care, în ciuda dezacordului lui Tipătescu, îi oferă sprijin politic
adversarului Cațavencu, în schimbul scrisorii. În mijlocul acestor frământări politice și personale,
se primește de la centru o depeșă prin care se solicită alegerea unui candidat trimis de aici.

Actul III prezintă ședința și discursurile electorale demagogice ale lui Cațavencu și Farfuridi din
sala primăriei. Între timp Trahanache găsește o poliță falsificată a lui Cațavencu pe care
intenționează să o folosească drept armă de șantaj. La un moment dat se anunță numele
candidatului numit de la centru în persoana lui Agamemnon Dandanache. Lucru acesta creează
haos în sală, învălmășeală în care Cațavencu pierde pălăria cu scrisoarea care este găsită de
cetățeanul turmentat și predată destinatarului Zoe.

Ultimul act aduce și rezolvarea conflictului inițial, scrisoarea ajungând înapoi la Zoe
Trahanache. Își face apariția în scenă Agamemnon Dandanache, mai prost și mai incult decât
candidații locali, mărturisind că ajunsese aici printr-o altă scrisoare compromițătoare, folosită ca
armă de șantaj. Piesa se încheie cu festivitatea în cinstea noului candidat ales, condusă de însuși
Cațavencu.

5. Personaje

Caragiale depașește cadrul comediei clasice, avand capacitatea de a individualiza personajele,

prin trăsături care înlesnesc încadrarea lor tipologică, deci apartenența la realism. Caragiale este
considerat cel mai mare creator de tipuri din literatura română. Pompiliu Constantinescu
precizează în articolul „Comediile lui Caragiale” nouă clase tipologice, dintre care următoarele
sunt identificate și în „O scrisoare pierdută”: tipul încornoratului sau a înșelatului(Trahanache),
tipul primului-amorez și al donjuanului (Tipătescu), tipul cochetei și al adulterinei (Zoe), tipul
politic și al demagogului (Tipătescu, Cațavencu, Farfuridi, Brânzovenescu, Trahanache,
Dandanache), tipul cetățeanului (Cetățeanul turmentat), tipul funcționarului (Pristanda), tipul
confidentului (Pristanda, Tipătescu, Brânzovenescu), tipul raisoneurului (Pristanda).