O scrisoare pierdută- I.L. Caragiale Ioniță-Mitran G.

-temă si viziune-

I.L.. Caragiale a fost unul dintre cei patru scriitori reprezentativi pentru
Epoca Marilor Clasici, semnând comediile O scrisoare pierdută, O noapte
furtunoassa, Conu Leonida fata cu reacțiunea și D-ale carnavalului. Operele sale
înfățișează omul obișnuit, tragicul și comicul existenței lui. O scrisoare pierdută,
considerată o capodoperă a lui Caragiale, este expresia desăvârșită a talentului
dramaturgic al autorului. A fost jucată pentru prima dată pe scena Teatrului
național din București la 13 noiembrie 1884, iar anul următor a fost publicată în
revista ‘Convorbiri Literare’.

Textul se încadrează în genul dramatic, fiind scris pentru reprezentarea

scenică, ideile și sentimentele fiind trensmise în mod indirect prin intermediul
personajelor, intervenția autorului fiind redusă la didascalii.

O scrisoare pierdută este o comedie de moravuri politice ce ilustrează

dorință de parvenire a burgheziei în timpul campaniei electorale pentru alegerea de
deputați. Între oamenii politici aflați în campania electorală se nasc conflicte
puternice. Lumea politică a județului, alcătuită din reprezentanții opoziției pe de-o
parte (Catavencu și grupul de intelectuali independenți) și membri partidului de
guvernământ pe de altă parte (Ștefan Tipatescu, Zoe, Zaharia Trahanache, Farfuridi
și Branzovenscu).

Tema o reprezintă viața distorsionată a burgheziei românești de la sfârșitul

secolului al XIX-lea descrisă minuțios în toate aspectele ei (intimitate, politică,
administrație etc.). Discuția inițială este secvența ce reflectă raporturile dintre
autoritățile statului. Polițaiul Ghiță, dă umil raportul prefectului despre rondul zilei
executând cu slugărnicie și servilism ordinele primite. Corupția și abuzul în
serviciu sunt trecute cu vederea, Tipătescu este conștient de leafa mică a
subordonatului și nu reacționează la steagurile pe care acesta le fură. Într-o altă
secvență, Zoe îl convinge pe Tipătescu, printr-un șantaj emoțional, să-și dea votul,
de dragul reputației ei, candidatului aflat în opoziție, exprimând astfel imoralitatea
vieții personale dar și instabilitatea deciziilor politice.

Titlul constituie motivul central dar și intriga piesei. Prima scrisoare este una
de dragoste a Zoei către Tipătescu, găsită de cetățeanul turmentat, sustrasă prin
vicleșug de Cațavencu, pierdută apoi de acesta cu ocazia marii adunări dinainte de
alegeri, regăsită de cetățeanul turmentat și înapoiată Zoei. O altă scrisoare este tot
una compromițătoare prin care Agamemnon Dandanache își câștigă postul de
deputat. Aflat la începutul și la finalul piesei motivul dă o simetriei operei. La nivel
O scrisoare pierdută- I.L. Caragiale Ioniță-Mitran G.
-temă si viziune-

simbolic scrisoarea devine o armă de șantaj folosită pentru preluarea puterii

politice, denotând parvenitismul și lipsa de scrupule a personajelor.

Fiind destinată reprezentării scenice, creația dramatică impune anumite

limite în ceea ce privește aploarea timpului și a spațiului de desfășurare a acțiunii.
Acțiunea comediei este plasată în “capitala unui județ de munte, în zilele noastre.”
adică la sfârșitul secolului al 19-lea, în perioada campaniei electorale, într-un
interval de trei zile.

Acțiunea este plasată în actele 1 și 2, în anticamera lui Ștefan Tipatescu,

actul al treilea în sala cea mare a Primăriei, iar ultimul act în gradina lui Zaharia
Trahanache.

Scena inițială din actul 1 (expozițiunea) prezintă personajele Ștefan

Tipatescu și Pristanda, care citesc ziarul lui Nae Catavencu “Răcnetul Carpatilor”,
și numără steagurile. Venirea lui Trahanache cu vestea deținerii scrisorii de amor
de către adversarul politic declanșează conflictul dramatic principal și constituie
intriga comediei. Convingerea soțului înșelat că scrisoarea este o plastografie și
temerea acestuia că Zoe ar putea afla de “machiaverlâcul” lui Catavencu sunt de un
comic savuros. Naivitatea (aparenta sau reala) a lui Zaharia Trahanache și calmul
sau contrastează cu zbuciumul amorezilor Tipatescu ȘI zoe Trahanache, care
acționează impulsiv și contradictoriu pentru a smulge scrisoarea șantajistului.

Actul 2 prezinta în prima scena o alta numratoare: a voturilor, dar cu o zi

înaintea alegerilor. Se declanseaaza conflictul secundar, reprezentat de grupul
Farfuridi-Branzovenescu, care se teme de trădarea prefectului. Daca Tipatescu îi
ceruse lui Pristanda arestarea lui Catavencu și percheziția locuinței pentru a găsi
scrisoarea, Zoe dimpotrivă, ordona eliberarea lui și uzează mijloace de convingere
feminine pentru a-l determina pe Tipatescu să șuștină candidatura avocatului din
opoziție, în schimbul scrisorii. Cum prefectul nu accepta compromisul politic, Zoe
îi promite șantajistului sprijinul sau. Depesa primita de la centru solicita alegerea
altui candidat pentru colegiul al ÎI-lea.

În actul 3 (punctul culminant), acțiunea se muta în sala mare a primăriei

unde au loc discursurile candidaților Farfuridi și Catavencu, în cadrul întrunirii
electorale. Intre timp, Trahanache găsește o poliță falsificata de Catavencu, pe care
intenționează s-o folosească pentru contrasantaj. Apoi anunță în ședință numele
candidatului susținut de comitet: Agamita Dandanache. Încercarea lui Catavencu
O scrisoare pierdută- I.L. Caragiale Ioniță-Mitran G.
-temă si viziune-

de a vorbi în public despre scrisoare eșuează din cauza scandalului iscat în sala de
Pristanda. În încăierare, Catavencu pierde pălăria cu scrisoarea, găsită pentru a
doua oara de Cetățeanul turmentat, care o duce destinatarei.

Actul 4 (deznodământul) aduce rezolvarea conflictului inițial, pentru că

scrisoarea ajunge iar la Zoe, iar Catavencu se supune condițiilor ei. Intervine un alt
personaj, Dandanache, care întrece prostia și lipsa de onestitate a candidaților
locali. Propulsarea lui politica este cauzata de o poveste asemănătoare: și el găsise
o scrisoare compromițătoare. Este ales în unanimitate și totul se încheie cu
festivitatea condusa de Catavencu, unde adversarii se împacă.

Comicul de situație în care modalitățile de realizare sunt încurcătură,

coincidenta, echivocul, evoluția inversa, interferenta și confuzia. Are loc pierderea
scrisorii în momentele-cheie. Catavencu și Dandanache ajung candidați prin
aceleași mijloace. Situațiile în care apare cetățeanul turmentat pot fi interpretate în
mai multe feluri. Se refera în special la personajele Zoe și Catavencu, iar Farfuridi
și Branzovenescu trec în tabăra cealaltă, cetățeanul duce scrisoarea de la unii la
alții. Dandanache îi confunda pe Tipatescu și Trahanache.

Comicul de limbaj cuprinde greșeli de vocabular, încălcarea regulilor

gramaticale și ticurile verbale, iar modalitățile de realizare sunt pronunțările
greșite, etimologie populară (atribuirea de sensuri inexistente unor cuvinte
necunoscute), lipsa de proprietate a termenilor (folosirea lor incorectă),
contradicția în termeni, nonsensul, truismele (adevăruri evidente) și proxilitatea.
Că și exemple avem “famelie”, “renumeratie”, “andrisant”, “plebicist”.
“Capitalist” semnifica locuitor din capitală, iar “scrofulos” care își face datoria
scrupulos. “Manopera” înseamnă lucru falsificat, liber-schimbist, un om cu idei
foarte flexibile. “Lupte seculare care au dura aproape treizeci de ani”, “12 trecute
fix”, ïndustria românească e sublima, dar lipsește cu desăvârșire”, “din doua una,
dați-mi voie, ori să se revizuiască, primesc, dar să nu se schimbe nimica…”, “un
popor care nu merge înainte sta pe loc”, “eu, care familia mea de la patuzsopt în
camera și eu că rumânul imparțial, care vă să zică, cum am zite, să trăiască”, “aveți
puțintică răbdare” (Trahanache), “curat…” (Pristanda), “n-ai idee, conița mea”
(Dandanache).
O scrisoare pierdută- I.L. Caragiale Ioniță-Mitran G.
-temă si viziune-

Comicul de nume arată semnificația numelui fiecărui personaj. Zaharia

Trahanache sugerează zahariseala, ramolismentul, caracterul maleabil, trahanaua
fiind o cocă ușor de modelat. Agamita Dandanache are un prenume infantil, un fel
de diminutiv al faimosului nume Agamemnon, cuceritorul Troiei. “Dandanache”
este format de la “dandana” (încurcătură), ceea ce se potrivește cu rolul sau în
piesa. Catavencu are un nume explicabil în mai multe feluri: terminația este ușor
străină, de nume cosmopolit, iar prima parte trimite fie la interjecția “cât”,
sugerând caracterul sau demagogic, fie la substantivul “cata” (cârlig), care arata
predispoziția să de a profita de orice prilej pentru a-și realiza ambițiile politice,
chiar și la substantivul “cațaveică”, haina cu doua fețe, ideea releanta pentru firea
să “liber-schimbista”. Farfuridi și Branzovenescu au un nume care trimit la
domeniul culinar, deci fară legătură cu politica, ei fiind niste impostori, profitori,
politicieni de joasa speță. Pristanda are un nume relevant pentru faptul că slujește
după interesul personal, “pristandaua” fiind numele unui joc popular, care se
dansează când la stangă, când la dreapta.

Comicul de caracter se desfășoară astfel: demagogul fiind Catavencu,

Dandanache și Farfuridi, femeia cocheta duce la Zoe, primul amorez fiind
Tipatescu, încornoratul (bărbatul înșelat) are pe Trahanache, funcționarul servil
este Pristanda, iar raisonneur-ul este Branzovenescu.

Comicul de intenție arată atitudinea scriitorului fata de evenimente și fata de

personaje – satira virulenta, tenta moralizatoare, obiectivitatea. Totodată, dincolo
de comic se ascunde tragedia acestei lumi. De astfel, comedia a fost sursa declarată
a teatrului absurdului reprezentat de Eugen Lovinescu, în special prin limbaj.

Comedia O scrisoare pierdută rămâne în conștiința posterității că o

capodoperă a dramaturgiei autohtone, iar Caragiale că un scriitor actual datorită
operei sale ce are un mesaj valabil pentru toate societățile din toate timpurile și ce
generează un univers, o lume pe dos, în care eroii acționează după principiul lui
Machiavelli scopul scuză mijloacele.