O scrisoare pierdută

De Ion Luca Caragiale

-comedia-

Context

Comedia apare în 1884 dar este publicată un an mai târziu în revista „Convorbiri literare”,
XVIII, nr. 11 în 1885. Este una dintre cele 4 comedii ale lui Caragiale pe lângă „O noapte
furtunoasă”, „D-ale carnavalului”, „Conu Leonida față cu reacțiunea”, opere în care scriitorul
urmărește surprinderea moravurilor societății burgheze din acea perioadă. Ca procedee artistice
întâlnim satira, sarcasmul, ironia, comicul. Caragiale e un fin observator al societății burgheze în
care trăiește, astfel în opinia lui Garabet Ibrăileanu acesta „face concurență stării civile”, formula
sa artistică fiind „realismul tipic” (T. Vianu). Piesa a fost jucată în premieră, pe scena Teatrului
Național din București, la 13 noiembrie 1884, înregistrând un mare succes de public însă nu a
fost bine primită de criticii literari ai vremii.

1. Încadrare într-un curent, într-o specie literară

Textul este o comedie, o specie epică în care comicul (procedeu artistic fundamental aici) se
amestecă cu tragicul, în care este evidențiat un conflict superficial, soluționat de obicei într-un
final fericit. Satirizând realități sociale nepotrivite sau moravuri individuale, ea se definește în
funcție de tipul de comic utilizat și poate fi de situații, de moravuri, de caracter, de intrigă, de
salon, ori bulevardieră (vodevilul), eroică sau tragică etc.
Putem încadra textul în curentul clasicism tocmai prin critica moravurilor, caracterul satiric
(o perspectivă ironică asupra burgheziei și a societății politice românești din sec al XIX-lea), prin
susținerea valorilor clasice de bine, frumos, adevăr, căpătând astfel și un scop didactic,
moralizator dar și prin respectarea regulii celor trei unități de timp (loc- „capitala unui județ de
munte”, timp- sec al XIX-lea, acțiune). Ține și de realism prin impresia de veridicitate pe care o
creează, prin utillizarea tehnicii detaliilor prin ironie și prin construcția personajelor tipologice
(Zaharia Trahanache- tipul încornoratului, Zoe T.- tipul amorezei cochete etc.).

2. Tema și viziunea despre lume

Tema o reprezintă viața distorsionată a burgheziei românești de la sfârșitul secolului al

XIX-lea descrisă minuțios în toate aspectele ei (intimitate, politică, administrație etc.). Discuția
inițială este secvența ce reflectă specificul raporturilor dintre autoritățile statului. Ghiță, dă umil
raportul prefectului despre rondul zilei executând cu slugărnicie și servilism ordinele primite.
Corupția și abuzul în serviciu sunt trecute cu vederea, Tipătescu este conștient de leafa mică a
polițaiului și nu reacționează la steagurile pe care acesta le fură. Într-o altă secvență, Zoe îl
convinge pe Tipătescu, printr-un șantaj emoțional, să-și dea votul, de dragul reputației ei,
candidatului aflat în opoziție, exprimând astfel imoralitatea vieții personale dar și instabilitatea
deciziilor politice.
 Viziunea despre lume este una clasică prin critica adusă unor moravuri sociale ale
vremii: imoralitate, abuz în serviciu, incultură, demagogie, parvenitism.

3. Elemente de structură

Titlul constituie motivul central dar și intriga piesei. Prima este o scrisoare de dragoste a Zoei
către Tipătescu, găsită de cetățeanul turmentat, sustrasă de la acesta prin vicleșug de Cațavencu,
pierdută apoi de acesta cu ocazia marii adunări dinainte de alegeri, regăsită de cetățeanul
turmentat și înapoiată Zoei. O altă scrisoare este tot una compromițătoare prin care Agamemnon
Dandanache își câștigă postul de deputat. Aflat la începutul și la finalul piesei motivul dă o
simetriei operei. La nivel simbolic scrisoarea devine o armă de șantaj folosită pentru preluarea
puterii politice, denotând parvenitismul și lipsa de scrupule a personajelor.

Structura compozițională

Piesa este organizată în 4 acte.

În primul act, ni se prezintă contextul social, economic și politic în care ne aflăm.

Astfel, acțiunea are loc în „capitala unui județ de munte”, în zilele noastre (respectiv sfârșitul
secolului al XIX-lea). Primele personaje care apar în scenă sunt Tipătescu și polițaiul Pristanda,
omul său credincios. Din discuțiile lor, deducem raporturile de opoziție sau coaliție dintre
celelalte persoanje, detalii referitoare la situația politică sau familială ale altora. Apoi, își face
apariția Zaharia Trahanache, venerabil om politic, președinte de comitete și comisii și anunță
existența unei scrisori de amor compromițătoare, aflată în mâinile adversarului politic Cațavencu
dar pe care, în naivitatea lui, o crede o plastografie. Cei doi amorezi însă, acționează impulsiv și
caută o cale de a smulge scrisoarea adversarului politic.

Actul al doilea debutează cu numărătoarea estimativă a voturilor pentru fiecare tabără

politică. Farfuridi și Brânzovenescu, avocați și aliați politici ai lui Tipătescu, se tem de o
eventuală trădare a acestuia, fapt întreținut și de numeroasele vizite la adversarul politic,
Cațavencu. Tipătescu ordonă arestarea și percheziționarea casei lui Cațavencu, fără vreun
rezultat favorabil, însă acesta este eliberat la cererea Zoei care, în ciuda dezacordului lui
Tipătescu, îi oferă sprijin politic adversarului Cațavencu, în schimbul scrisorii. În mijlocul
acestor frământări politice și personale, se primește o depeșă de la centru, ce solicită alegerea
unui candidat trimis de aici.

Actul III prezintă ședința și discursurile electorale demagogice ale lui Cațavencu și
Farfuridi, din sala primăriei. Între timp, Trahanache găsește o poliță falsificată a lui Cațavencu pe
care intenționează să o folosească drept armă de șantaj. La un moment dat, se anunță numele
candidatului numit de la centru în urma depeșei primite în persoana lui Agamemnon
Dandanache. Acest fapt creează haos în sală, învălmășeală în care Cațavencu pierde pălăria cu
scrisoarea care este găsită de cetățeanul turmentat și predată destinatarului, Zoe.

Ultimul act aduce și rezolvarea conflictului inițial, scrisoarea ajungând înapoi, la Zoe
Trahanache. Își face apariția în scenă Agamemnon Dandanache, mai prost și mai incult decât
candidații locali, mărturisind că ajunsese aici printr-o altă scrisoare compromițătoare, folosită ca
armă de șantaj. Piesa se încheie cu festivitatea în cinstea noului candidat ales, condusă de însuși
Cațavencu.

5. Personaje

Caragiale depășește cadrul comediei clasice, având capacitatea de a individualiza

personajele, prin trăsături care înlesnesc încadrarea lor tipologică, deci apartenența la realism.
Caragiale este considerat cel mai mare creator de tipuri din literatura română. Pompiliu
Constantinescu identifică, în articolul „Comediile lui Caragiale” , nouă clase tipologice, dintre
care următoarele se regăsesc și în „O scrisoare pierdută”: tipul încornoratului sau al înșelatului
(Trahanache), tipul primului-amorez și al donjuanului (Tipătescu), tipul cochetei și al adulterinei
(Zoe), tipul politic și al demagogului (Tipătescu, Cațavencu, Farfuridi, Brânzovenescu,
Trahanache, Dandanache), tipul cetățeanului (Cetățeanul turmentat), tipul funcționarului
(Pristanda), tipul confidentului (Pristanda, Tipătescu, Brânzovenescu), tipul raisoneurului
(Pristanda).

Ştefan Tipătescu: tipul junelui amorez, este prefectul judeţului pe care îl administrează
având o mentalitate de stăpân absolut: “moşia, moşie, foncţia, foncţie, coana Joiţica, coana
Joiţica, trai neneacă pe banii lui Ţrahanache, babachii” (Pristanda). Tipătescu este impulsiv,
nestăpânit în momentul în care aude despre scrisoarea de dragoste dar și în momentul în care
Farfuridi îl acuză de trădare, aşa cum de altfel îl caracterizează unul dintre personaje,
„venerabilul” Trahanache: “E iute! n-are cumpăt. Aminteri bun băiat, deştept, cu carte, dar iute,
nu face pentru un prefect.” Fănică este component al triunghiului conjugal, venit în judeţ cu opt
ani în urmă, devenind chiar de atunci amantul Zoei, fără ca soțul acesteia să bănuiască: “De opt
ani trăim împreună ca fraţii şi nici un minut n-am găsit la omul ăsta atâtica rău” (Trahanache).
Flerul său de amorez reiese şi din scena în care Zoe foloseşte toate tertipurile feminine pentru a-1
convinge să-1 aleagă pe Caţavencu: “în sfârşit, dacă vrei tu… fie! […] Domnule Caţavencu, eşti
candidatul Zoii, eşti candidatul lui nenea Zaharia… prin urmare şi al meu!”. Comicul de nume,
Tipătescu, trimite la cuvântul “tip”, care sernnifică june prim, om rafinat, amorez abil,
aventurier.

Zoe Trahanache: tipul cochetei adulterine este soţia lui Zaharia Trahanache şi amanta lui
Tipătescu şi singurul personaj feminin al lui Caragiale care reprezintă doamna distinsă din
societatea burgheză nefăcând parte, ca celelalte eroine, din lumea mahalalelor. Este o luptătoare
hotărâtă şi foloseşte tot arsenalul de arme feminine ca să-şi salveze onoarea. Pentru a-1 convinge
pe Tipătescu să accepte candidatura lui Caţavencu, ea recurge la rugăminţi şi lamentaţii, trece la
ameninţarea cu sinuciderea, apoi, cu o energie impresionantă, de la o femeie ce părea sensibilă şi
neajutorată, devine ameninţătoare şi o luptătoare aprigă: “Am să lupt cu tine, om ingrat şi fără
inimă”. Ea este inteligentă, autoritară, ambiţioasă şi îşi impune voinţa în faţa oricui. Cetăţeanul
turmentat închină şi el: “în cinstea coanii Joiţichii, că e damă bună!”.