O scrisoare pierdută

de I.L.Caragiale

Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinți particularitățile de construție a unui
personaj dintr-o operă dramatică, aparținând lui I.L.Caragiale. În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele
repere:
-prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al personajului ales;
-evidențierea unei trăsături a personajului ales prin două scene/secvențe comentate;
-analiza a două elemente de structură, de compoziție și de limbaj, semnificative pentru construcția
personajului (de exemplu: acțiune, conflict, relații temporale și spațiale, incipit, final, tehnici narative, limbaj,
modalități de caracterizare etc.).

Epoca marilor clasici este perioada caracterizată printr-o efervescență creatoare fără precedent,
fiind ilustrată de scriitorii Ion Creangă, Mihai Eminescu, Ioan Slavici și I.L.Caragiale, ce se impun prin
operele cărora le-au dat viață. Opera literară “O scrisoare pierdută” (1884) este o comedie de moravuri,
scrisă de I.L.Caragiale-“Moliere al nostru”(Al. Piru). „O scrisoare pierdută”(1884) este cea de-a treia
comedie din cele patru scrise de autor („O noapte furtunoasă”, „Conu Leonida față cu reacțiunea”, „D`ale
carnavalului”).
Reprezentată pe scena Teatrului Național din București, în 1884, comedia „O scrisoare pierdută”
satirizează aspecte ale societății contemporane autorului. Acțiunea se desfășoară „în capitala unui județ de
munte”, „în zilele noastre”, iar conflictul dramatic se naște între reprezentanții opoziției (Cațavencu și
grupul de intelectuali independenți) și membrii partidului de guvernământ (Tipătescu, Trahanache, Zoe,
Farfuridi, Brânzovenescu).

Ştefan Tipătescu este prezentat încă din lista cu Persoanele de la începutul piesei în funcţia de
prefect al judeţului. În ceea ce privește statutul social, acesta este superior celorlalţi prin pregătire, avere
și îşi foloseşte funcţia învestită ca privilegiu personal, în avantaj propriu, dovedind moravurile specifice
clasei politice, pe fondul alegerilor pentru Camera Deputaţilor. În cadrul partidului, Trahanache este şef
politic al puterii locale, iar Tipătescu- reprezentant al puterii centrale. De asemenea, este amantul lui Zoe
și bun prieten cu Zaharia Trahanache.
Cât despre statutul psihologic, el întruchipează în comedie tipul donjuanului, al primului
amorez, redus în manieră clasică la câteva trăsături dominante. Prietenul cel mai bun al lui Zaharia

1
Trahanache, Tipătescu o iubeşte pe soţia acestuia, Zoe, chiar de la o jumătate de an după ce ea se
căsătoreşte cu neica Zaharia, după cum observă acesta cu naivitate: „pentru mine să vie să bănuiască
cineva pe Joiţica, ori pe amicul Fănică, totuna e… E un om cu care nu trăiesc de ieri, de alaltăieri,
trăiesc de opt ani, o jumătate de an după ce m-am însurat a doua oară. De opt ani trăim împreună ca
fraţii, şi niciun minut n-am găsit la omul acesta măcar atâtica rău.” Excepţie de la tipologia demagogului
prost şi incult, nefiind sancţionat prin comicul de limbaj, privit cu mai multă îngăduinţă de narator,
Tipătescu este ironizat totuşi pentru legătura extraconjugală, semnificativ în acest sens fiind numele de
alint oferit în cercul intim, Fănică, care contrastează cu imaginea de stâlp al puterii judeţului.
Personaj plat, fără a ieşi din tipologie, Tipătescu emite o judecata critica și aspră la adresa
celorlalți („Ce lume!... Ce lume!”); este deci și purtătorul perspectivei auctoriale (personaj-reflector),
dovedind anumite calităţi intelectuale şi afective.
Din punct de vedere moral, este un om diplomat, care este capabil să facă sacrificii pentru a fi
fericit alături de persoana iubită. Generozitatea, în schimb, îi lipsește, căci nu se înduioșează de situația
financiară precară a lui Ghiță Pristanda, care are speranța că va primi un salariu mai bun, el având
„famelie mare, remunerație după buget mică”. Mai idealist decât Zoe, el se dovedeşte dispus să
abandoneze totul şi să fugă cu ea în lume şi nu poate accepta ipocrizia politică a întovărăşirii cu
Caţavencu. Renunță totuşi la ideea lui, de dragul înţelegerii cu femeia iubită: „În sfârşit, dacă vrei tu…
fie!… Întâmplă-se orice s-ar întâmpla… Domnule Caţavencu, eşti candidatul Zoii, eşti candidatul lui
nenea Zaharia… prin urmare şi al meu!… Poimâine eşti deputat!…”.

Una dintre trăsăturile dominante ale personajului este impulsivitatea. Ea reiese din actul I, când
Zaharia Trahanache îi face o vizită matinală pentru a-l înştiinţa de faptul că o scrisorică a sa de amor
către Zoe se află în posesia lui Caţavencu. Bătranul îi reproduce conţinutul „docomentului” cu exactitate.
Neştiind cum să reacţioneze, Ştefan Tipătescu este derutat, confuz şi nervos, trăsături ce reies din
didascalii. Plimbându-se agitat prin cameră, adresează injurii „canaliei”: „mizerabilul”, „îl împușc, îi dau
foc”.
O altă secvenţă care evidenţiază caracterul protagonistului se afla în actul al II-lea, după ce
Caţavencu este arestat şi adus în casa prefectului. Tipătescu încearcă să recupereze scrisoarea pierdută
prin oferirea unor funcţii importante oponentului: avocat al statului, primar, chiar şi o moşie din marginea
oraşului. Ascunzându-şi cu greu dispreţul şi furia în umbra ironiilor, când Caţavencu refuză şi pretinde
mandatul de deputat, Tipătescu izbucneşte şi devine necontrolat, ameninţând că îl ucide cu bastonul. În
final, înfrânt de voinţa Zoei, şantajat sentimental, capitulează: „În sfârșit, dacă vrei tu...fie! Domnule
Cațavencu, ești candidatul Zoii, ești candidatul lui nenea Zaharia...prin urmare și al meu! Poimâine ești
deputat!”.

Un element de compoziție este conflictul dramatic, care constă în confruntarea a două părți:
reprezentanţii partidului puterii (Tipătescu, Zoe, Zaharia Trahanache, Farfuridi şi Brânzovenescu) şi
2
gruparea independentă constituită în jurul lui Nae Caţavencu, ambiţios avocat şi proprietar al ziarului
„Răcnetul Carpaţilor”. Cațavencu îl șantajează pe adversarul politic cu o scrisoare de amor (scrisă de
Tipătescu către Zoe), amenințând că o va face publică, cu scopul de a obține funcția de deputat. Conflictul
exterior este bine ilustrat în momentul când Tipătescu îl lovește pe Cațavencu, amenințând că îl omoară
cu bastonul. Astfel, dă dovadă de impulsivitate. Conflictul secundar este reprezentat de grupul Farfuridi-
Brânzovenescu care se teme de trădarea prefectului. Amplificarea conflictului se realizează prin intrările
repetate în scenă ale cetăţeanului turmentat, care, neaducând scrisoarea, creează o stare de tensiune
niciodată rezolvată, în final gestul său devenind aproape inutil.

Mai mult, caracterizarea directă a personajului este realizată prin intermediul

didascaliilor: „nervos”, „impacient”, „fierbând” şi al observaţiilor celorlalte personaje: „E iute! N-are
cumpăt. Aminteri bun băiat, deştept, cu carte, dar iute, nu face pentru un prefect.”( Trahanache)
; „mosia mosie, fonctia foncfie, coana Joitica coana Joitica: trai neneaco, cu banii lui Trahanache”.(
Pristanda). Caracterizarea indirectă reiese din gesturi, atitudini, mimica, ton, din propriile actiuni, gânduri
și simțiri, prin intermediul mediului social în care trăiește. De asemenea, stăpânește perfect arta
disimulării: față de Trahanache se preface că nu știe nimic despre scrisoare, față de Farfuridi și
Brânzovenescu pozează în victimă, iarîn fața lui Cațavencu devine violent sau îi oferă diverse anantaje în
schimbul scrisorii. În ceea ce privește comicul de nume, Tipătescu trimite la lexemul „tip”, al cărui sens
este de om rafinat, aventurier.

Așadar, Ştefan Tipătescu este un personaj aparte în raport cu ceilalți indivizi printre care se
mișcă, dar rămâne un tip reprezentativ pentru o anumită categorie socială a vremii. Rămâne, totuși, la fel
de condamnabil ca și pe ceilalți, asupra cărora are însă avantajul poziției şi al unui plus de luciditate. Zoe
îl atrage cu farmecul ei și simte o reală pasiune și afecțiune pentru ea, dar nu are niciun fel de remușcare
si nu-şi face scrupule la ideea că aceasta este soția celui mai bun amic al său, chiar dacă el, e drept, are o
vârstă destul de înaintată.