Ion Luca Caragiale- O scrisoare pierdută

– Caracterizare Ştefan Tipătescu-

Opera literară ,,O scrisoare pierdută’’ s-a jucat cu un succes răsunător pe scena
Teatrului Național din București, în anul 1884 și este a treia piesă dintre cele scrise de
dramaturg, o capodoperă a genului dramatic. Personajul, ca element esențial al structurii unei
comedii, participă la acțiune și se încadrează unei anumite tipologii, stabilind anumite relații
și fiind purtătorul mesajului dramaturgului.
– prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al personajului ales, prin
raportare la conflictul/conflictele textului dramatic studiat;
Ştefan Tipătescu este prezentat încă din lista cu Persoanele de la începutul piesei în
funcţia de prefect al judeţului. Superior celorlalţi prin pregătire, avere, statut social, Tipătescu
are aere senioriale şi îşi foloseşte funcţia învestită ca privilegiu personal, în avantaj propriu,
dovedind moravurile specifice clasei politice, pe fondul alegerilor pentru Camera Deputaţilor .
În cadrul partidului, Trahanache este şef politic al puterii locale, iar Tipătescu- reprezentant al
puterii centrale.
El întruchipează în comedie tipul donjuanului, al primului amorez, redus în manieră
clasică la câteva trăsături dominante. Prietenul cel mai bun al lui Zaharia Trahanache,
Tipătescu o iubeşte pe soţia acestuia, Zoe, chiar de la o jumătate de an după ce ea se
căsătoreşte cu neica Zaharia.
Personaj plat, fără a ieşi din tipologie, Tipătescu dovedeşte totuşi o anume deziluzionare
care îl va maturiza, o reacţie în faţa “machiaverlâcurilor” care domină viaţa politică, oferind
posibilitatea de câştig în cele mai înalte sfere ale politicii celui din urmă imbecil: “Ce lume!…
Ce lume!…”
– evidenţierea unei trăsături a personajului ales, ilustrată prin două
episoade/citate/secvenţe comentate;
Una din trăsăturile dominante ale personajului este impulsivitatea. Ea reiese din actul I,
când Zaharia Trahanache îi face o vizită matinală pentru a-l înştiinţa de faptul că o scrisorică a
sa de amor către Zoe se află în posesia lui Caţavencu.
O altă secvenţă care evidenţiază caracterul protagonistului se afla în actul al II-lea, după
ce Caţavencu este arestat şi adus în casa prefectului. Tipătescu încearcă să recupereze
scrisoarea pierdută prin oferirea unor funcţii importante oponentului : avocat al statului,
primar, chiar şi o moşie din marginea oraşului.
– prezentarea a doua elemente ale textului dramatic, semnificative pentru
ilustrarea viziunii despre lume a autorului/ a naratorului ( de exemplu: actiune, conflict,
relatii temporale si spatiale, incipit, final, constructia subiectului, particularitati ale
compozitiei, modalităţi de caracterizare, limbaj etc. );
Conflictul dramatic principal constă în confruntarea a două facţiuni: reprezentanţii
partidului puterii ( Tipătescu, Zoe, Zaharia Trahanache, Farfuridi şi Brânzovenescu), şi
gruparea independentă constituită în jurul lui Nae Caţavencu, ambiţios avocat şi proprietar al
ziarului “Răcnetul Carpaţilor”. Conflictul secundar este reprezentat de grupul Farfuridi-
Brânzovenescu care se teme de trădarea prefectului. Amplificarea conflictului se realizează
prin intrările repetate în scenă ale Cetăţeanului turmentat, care, neaducând scrisoarea, creează
o stare de tensiune niciodată rezolvată, în final gestul său devenind aproape superfluu.
Tipătescu deţine o poziţie centrală în ambele conflicte.
Caracterizarea directă a personajului este realizată prin intermediul didascaliilor:
„nervos”, „impacient”, „fierbând” şi al observaţiilor celorlalte personaje: „E iute! N-are
cumpăt. Aminteri bun băiat, deştept, cu carte, dar iute, nu face pentru un
prefect.”( Trahanache) ; „mosia mosie, fonctia foncție, coana Joitica coana Joitica: trai
neneaco, cu banii lui Trahanache”.( Pristanda) Caracterizarea indirectă reiese din gesturi,
atitudini, mimica, ton, din propriile actiuni, ganduri si simtiri, prin intermediul mediului social
in care traieste; prin relatiile lui cu celelalte personaje şi prin nume. Astfel, Tipătescu
dovedeşte constiinta inechitatii si falsitatii sistemului electoral, amendandu-l, fara putinta de a
i se opune sau de a-l modifica.
Ştefan Tipătescu este un personaj aparte în raport cu ceilalți indivizi printre care se
mișcă, dar rămâne un tip reprezentativ pentru o anumită categorie socială a vremii. Liniile de
forţă care îl conturează îl fac la fel de condamnabil ca și pe ceilalti, asupra cărora are însă
avantajul poziției şi al unui plus de luciditate.