O scrisoare pierdută

de Ion Luca Caragiale

-tema şi viziunea despre lume-

R1: Încadrare (an, volum, specie, curent)

Inspirată din evenimentele politice ale anului 1883, bazate pe revizuirea Constituţiei şi alegerile
parlamentare, capodopera literaturii române, „O scrisoare pierdută” de Ion Luca Caragiale, a fost
jucată pentru prima dată pe scenă în anul 1884, la Teatrul Naţional din Bucureşti, şi s-a bucurat de
un mare succes.
Opera aparţine genului dramatic, fiind reprezentativă pentru specia literară comenie de
moravuri, care se încadrează în realismul clasic.
Comedia este specia genului dramatic, care satirizează întâmplări, aspecte sociale, moravuri
prin intermediul personajelor între care se nasc conflicte puternice. Având ca scop îndreptarea
defectelor sociale şi umane prin râs, are caracter moralizator. La baza comediei stau ironia, umorul
şi sarcasmul. Conflictele puternice, însă, se sting fără urmări neplăcute sau schimbări în viaţa
personajelor. Principalul mijloc artistic este comicul, acesta ilustrând contrastul dintre aparenţă şi
esenţă, dintre ce vor să pară personajele şi ceea ce sunt de fapt. De asemenea, apar mai multe tipuri
de comic: de moravuri, de situaţie, de nume, de limbaj şi de caracter.
Textul se încadrează în realism prin: încadrarea spaţio-temporală, satirizarea unor aspecte
sociale, prezentarea politicienilor corupţi, prezenţa ironiei şi a spiritului critic, veridicitate.
Elemente ce ţin de clasicism sunt: echilibrul compoziţional, generalitatea situaţiilor şi a
caracterelor, care sunt tipuri umane, precum: prostul, fudulul, canalia, încornoratul, adulterina etc.
Verosimilitatea este o trăsătură a textului, specifică realismului. Textul prezintă o realitate
întrucât vizează imoralitatea, atât la nivel politic, cât şi la nivel de familie. Politicienii sunt corupţi
şi lipsiţi de norme morale, practică şantajul, luptele politice se dau în culise, iar în cadrul familiei
apare adulterul. Personajele produc discursuri goale, iar Zaharia Trahanache este un exemplu în
acest sens. Acesta afirmă ca „Unde nu e moral, acolo e corupţie şi o soţietate fără prinţipuri, va
să zică că nu le are”. Într-o manieră asemănptoare, Caţavencu va juca rolul patriotului când, într-
un discurs, plânge la comandă şi se gândeşte la „Ţărişoara mea”.
Ca în orice comedie, personajele sunt caractere, majoritatea reprezentând categoria oamenilor
importunişti corupţi, care apelează la orice mijloc pentru a parveni sau a-şi păstra poziţia. Caragiale
depăşeşte tiparul comediei clasice individualizând personajele prin: statutul social, limbaj. Astfel
acestea nu mai sunt plate, căpătând nuanţe.

R2: Tema+2 argumente

 Viziunea despre lume
Tema operei este setea de parvenire a burgheziei, în timpul campaniei electorale pentru alegerea
de deputaţi.
O secvenţă reprezentativă în demonstrarea temei se referă la prina scrisoare. Zoe Trahanache
pierde o scrisoare de amor de la amant, prefectul Ştefan Tipătescu. Biletul de dragoste este găsit
de Cetăţeanul turmentat, iar, mai apoi, ajunge în posesia lui Nae Caţavencu. Acesta din urmă alege
să utilizeze scrisoarea pe post de armă de şantaj pentru a-şi asigura câştigarea alegerilor electorale.
Îi va şantaja pe Zaharia Trahanache, pe Zoe şi pe Ştefan Tipătescu.
O altă secvenţă reprezentativă apare în actul IV, când Agamemnon Dandanache recunoaşte
modul în care a reuşit să intre în competiţia electorală. Acesta, după o serată, căutase în butunarul
unui invitat, care işi uitase paltonul, şi găsise o scrisoare de amor către o eprsoană din înalta
societate şi o utilizase pentru a urca politic. Aceste două scrisori demonstrează setea de parvenire
în scopul căruia personajele nu se dau înlături de la încălcarea normelor morale.
Viziunea despre lume surprinde un univers corupt atât la nivel politic, cât şi la nivel de viaţă de
familie.
R3: 2 elemente de compoziţie
Titlul este un element de paratext, care anticipă conţinutul şi mesajul textului. În textul dat, face
trimitere la intrigă, moment care va declanşa conflictul textului. Articolul nehotărât „o”
evidenţiază atât lipsa de importanţă a întţmplării, cât şi posibilitatea repetării. Deşi, titlul trimite
cu gândul la o singură scrisoare, textul va discuta despre două, ambele utilizate ca armă de şantaj
într-o lume politică fără scrupule.
Conflictul central al textului se dă între partidul de guvernământ, din care fac parte Zaharia
Trahanache, Zoe, Ştefan Tipătescu, Farfuridi şi Brânzovenescu, şi partidul de opoziţie, care îl are
ca membru marcant pe Nae Caţavencu. În cadrul conflictului, ambele tabere vor utiliza orice mijloc
pentru a câştiga avantaje politice: Caţavencu va face uz de scrisoarea trimisă Zoei, iar Zaharia
Trahanache va găsi o poliţă falsificată de Caţavencu. Conflictul secundar este generat de grupul
Farfuridii-Brânzovenescu. Aceştia se tem de trădarea prefectului şi îl surprind pe Tipătescu
discutând cu avocatul, presupunând, astfel, că acesta îi trădează. Doar două personaje din operă nu
sunt implicate în conflict, însă, din motive diferite: Cetăţeanul turmentat şi Ghiţă Pristanda,
poliţistul oraşului.
Din punct de vedere compoziţional, textul este alcătuit din patru acte împărţite în mai multe
scene. Comedia „O scrisoare pierdută” prezintă o întâmplare petrecută „în capitala unui judeţ de
munte”. Opera se deschide cu Pristanda, care recunoaşte că spionând casa lui Caţavencu, aflase
despre intenţia acestuia de a publica în ziarul său, „Răgnetul Carpaţilor”, o scrisoare
compromiţătoare. Primele 5 scene conturează expoziţiunea consumată deja înaintea debutării
acţiunii propriu-zise: felul în care a fost pierdută scrisoarea, de către cine şi cui îi fusese adresată.
Intriga prezintă venirea lui Zaharia Trahanache cu vestea scrisorii de amor adresată Zoei, de la
Ştefan Tipătescu, prefectul judeţului şi bun prieten cu Zaharia.
 Desfăşurarea acţiunii introduce în scenă două personaje noi: Farfuridi şi Brânzovenescu, care
dau primele semne de suspiciune cu privire la prefect. Tot acum apare şi Cetăţeanul turmentat,
care vine să aducă scrisoarea destinatarului, însă constată că nu o mai are întrucât îi fusese sustrasă
de Caţavencu în timp ce „dăi cu bere...dăi cu vin”. În urma şantajului lui Caţavencu, Ştefan
Tipătescu face abuz de puterea sa şi îi cere lui Pristanda să-l cerceteze şi să-i fie percheziţionată
casa pentru a obţine scrisoarea. Pe de altă parte, Zoe ordonă eliberarea lui Caţavencu şi se foloseşte
de toate mijloacele feminine pentru a-l convinge pe Tipătescu să-i susţină candidatura şantajistului.
Actul III conţine punctul culminant. Trahanache găseşte o poliţă falsificată de Caţavencu şi se
hotărăşte s-o folosească pe post de armp de contraşantaj. Caţavencu pierde scrisoarea, iar de la
centru este anunţat candidatul susţinut de comitet: Agamemnon Dandanache.
Actul IV conţine deznodământul şi prezintă rezolvarea. Aflăm despre arma de şantaj folosită de
Dandanache, cu care a câştigat alegerile în umanitate. Ca în orice comedie la final părţile adversare
se împacă.
În concluzie, tema textului, reprezentată de setea de parvenire a burgheziei, în timpul campaniei
electorale pentru alegerea de deputaţi, se armonizează cu viziunea despre lume, care surprinde un
univers corupt atât la nivel politic, cât şi la nivel de viaţă de familie.