,,O scrisoare pierdută’’, I.L.

Caragiale
Comedie realistă, de moravuri
Prin tema unei opere literare se înţelege aspectul general din realitate abordat în creaţia
literară respectivă. Tema aleasă de dramaturg este tratată într-o anumită viziune despre
lume, înţelegând prin aceasta modul în care vede lucrurile, le înţelege şi le interpretează,
precum şi atitudinea şi opinia lui faţă de aspectele realităţii înfăţişate. Viziunea despre
lume într-o creaţie literară care aparține genului dramatic este, în esenţă, obiectivă, în
funcţie de tipul curentului literar căruia aceasta îi aparţine, putând însă suferi anumite
nuanţări. Viziunea comică este specifică comediei, ea pornește de la orientarea tematică
și continuă cu structurarea conținutului, manifestată prin respectarea cronologiei
evenimentelor, iar la acțiune participă personaje aparținând unor anumite medii sociale și
având puternice note individuale.

,,O scrisoare pierdută’’ reprezentată pe Scena Teatrului Național din București, în 1884,
comedia este a treia piesă dintre cele patru piese scrise de dramaturg, o capodoperă a
genului dramatic. 
Este o comedie de moravuri în care sunt satirizate aspecte ale societății contemporane
autorului, fiind inspirată din lupta electorală din anul 1883.
Comediaeste o specie a genului dramatic, care stârnește râsul prin surpinderea unor
moravuri, a unor tipuri umane sau a unor situații neașteptate, cu un final fericit.
Comediaaparține realismului clasic, deoarece respectăprincipiile societății ,,Junimea’’
și estetica realismului care se regăsesc în critica ,,formelor fără fond’’ și a
politicienilor corupți, satirizarea unor aspecte sociale, spiritul de observație acut,
veridicitatea obținută prin tehnica acumulării detaliilor, individualizarea
,,caracterelor’’prin limbaj.
Comedia înfățișează aspecte din viața politică (lupta pentru putere în contextul alegerilor
pentru Cameră, șantajul, falsificarea listelor electorale) și de familie (triunghiul conjugal)
a unor politicieni corupți.
Tema comediei o constituie satirizarea vieții publice și de familie a unor politicieni din
societatea românească de la sfârșitul secolului al XIX-lea.
O primă secvenţă ilustrativă pentru tema operei este cea din debutul piesei, în care Ghiţă
Pristanda, poliţistul oraşului, se află în odaia lui Ştefan Tipătescu pentru a-i oferi
 obişnuitul raport cu privire la evenimentele zilei anterioare. Relaţia conducere-
administraţie locală este surprinsă în acţiunile ei tipice şi presupune servitute din partea
poliţiei şi interesul reciproc al părţilor. Prefectul închide ochii la ,,ciupelile” poliţistului
prost plătit în schimbul serviciilor personale acordate. Numărarea steagurilor este o
ilustrare a proverbului amintit de Tipătescu- ,,dacă nu curge, pică”. Spionarea rivalului
politic al lui Tipătescu de poliţist în afara orelor de serviciu face parte din ,,datorie”. De
asemenea, scena anunţă declanşarea intrigii prin semnalarea prezenţei unui document
aflat în posesia lui Caţavencu ce ar putea înclina balanţa în favoarea lui la alegeri.
Mesajul transmis este că rezultatul alegerilor depinde de luptele de culise între oponenţi
şi mai puţin de opinia electoratului.
O a doua secvenţă ilustrativă pentru tema piesei este numărarea voturilor în actul II de
către Trahanache, Farfuridi şi Brânzovenescu, înainte ca alegerile să fi avut efectiv loc.
Votul este decis de ariile de influenţă. Farfuridi se teme de trădarea lui Tipătescu, şi
încearcă să afle ce se întâmplă de la Trahanache. Reacţia acestuia dezvăluie o altă temă a
comediei de moravuri: adulterul. Ignorat din naivitate sau din ,,diplomaţia” vârstei,
tringhiul conjugal este înfăţişat de Trahanache ca o inocentă convieţuire frăţească.
Sciziunile în interiorul propriului partid, candidatul prost şi fudul, dar cu instinctul viu al
apărării propriului interes, scrisorile acuzatoare semnate anonim, toate sunt elemente ale
şaradei electorale care configurează tema piesei. Tot acum, Trahanache scoate la iveală și
plafonarea personajului principal într-o situaţie inferioară capacităţilor sale, subjugat
voinţei unei femei ambiţioase.

Un prim element de structură îl constituie titlul, care scoate în evidență intriga și contrastul
comic dintre aparență și esență. Pretinsa luptă pentru puterea politică se realizează, de fapt, prin
lupta de culise, având ca instrument de șantaj politic ,,o scrisoare pierdută’’-pretextul dramatic
al comediei. Articolul nehotarat ,,o’’ indică banalitatea întâmplării, cât și repetabilitatea ei
(pierderile succesive ale aceleiași scrisori, amplificate prin repetarea întâmplării în alt context,
dar cu același efect.)
Fiind destinată reprezentării scenice, creația dramatică impune anumite limite privind
amploarea în timp și în spațiu a acțiunii. Acțiunea comediei este plasată,,în capitala unui
județ de munte, în zilele noastre’’.
Conflictul dramatic principal constă în confruntarea pentru puterea politică a două forțe opuse:
reprezentanții partidului aflat la putere (prefectul Ștefan Tipătescu, Zaharia Trahanache și soția
acestuia, Zoe Trahanache) și gruparea independentă reprezentată de Nae Cațavencu, ambițiosul
avocat și proprietarul ziarului ,,Răcnetul Carpaților’’. Conflictul are la bază contrastul comic
dintre ceea ce sunt și ceea ce vor să pară personajele, dintre aparență și esență.
Conflictul secundar este reprezentat de grupul Farfuridi și de Brânzovenescu, cei doi se temeau
de trădarea prefectului.
Comedia este structurată în patru acte.

Actul I, scrisoarea de amor a fost pierdută înainte de începerea comediei, astfel că expozițiunea
(existența triunghiului conjugal și a unui conflict de interese între două grupuri politice) și intriga
se reconstituie din replicile personajelor. Scena inițială prezintă personajele Ștefan Tipătescu și
Ghiță Pristanda, care citesc ziarul lui Nae Cațavencu, ,,Răcnetul Carpaților’’ și numără
steagurile. Venirea lui Trahanache, cu vestea detinerii scrisorii de amor de către adversarul
politic declanșează conflictul dramatic principal.
Actul II (desfășurarea acțiunii) începe cu numărarea voturilor, cu o zi înaintea alegerilor. Se
declanșează conflictul secundar, teama grupului Farfuridi și Brânzovenescu de trădarea
prefectului. Încercările amorezilor sunt contradictorii: Tipătescu îi ceruse lui Pristanda arestarea
lui Cațavencu și percheziția locuinței, Zoe, dimpotrivă îi ordonă eliberarea lui și uzează de
mijloacele de convingere feminine pentru a-l determina pe Tipătescu să susțină candidatura
avocatului din opoziție, în schimbul scrisorii. Cum prefectul nu acceptă compromisul politic, Zoe
îi promite șantajistului sprijinul său. Depeșa primită de la Centru solicită însă alegerea altui
candidat pentru Colegiul al II-lea.
În actul al III-lea, în sala mare a primăriei au loc discursurile candidaților, Farfuridi și
Cațavencu, la întrunirea electorală. Între timp, Trahanache găsește o poliță falsificată de
Cațavencu, pe care intentionează s-o foloseascăpentru contrașantaj. Apoi, anunță în ședința
numele candidatului susținut de comitet, Agamiță Dandanache (punctul culminant). În
încăierare, Cațavencu își pierde pălăria cu scrisoarea, găsită pentru a doua oară de Cetățeanul
turmentat, pe care o va duce destinatarei în actul următor.
Actul IV aduce rezolvarea conflictului inițial, pentru că scrisoarea ajunge la Zoe, iar Cațavencu
se supune condițiilor ei. Intervine unalt personaj, Dandanache, care îi întrece prin prostie si
necinste pe candidatii provinciali. Propulsarea lor politică este cauzată de o poveste
asemănătoare: și el găsise o scrisoare compromițătoare și se folosise de santaj. În deznodămant,
Dandanache este ales în unanimitate, după voința celor de la Centru și cu sprijinul lui Trahanche,
iar la festivitatea condusă de Cațavencu, adversarii se împacă.
Caragiale este cel mai mare creator al tipurilor de comic. Astfel, dramaturgul creeazăcinci
tipuri de comic. 
Comicul de nume reiese din numele pe care personajele le poartă.

Zaharia Trahanache=zahariseală și cocă moale, el fiind modelat cu ușurință atât de Zoe, cât și de
cei de la Centru; 
Agamemnon Dandanache=diminutivul caraghios ,,Agamiță’’al strașnicului nume
,,Agamemnon’’ purtat de eroul Homeric, războinicul cuceritor al Troiei, iar ,,Dandanache’’
înseamnă încurcătură;
Farfuridi si Branzovenescu= farfuria și brânza;
Cațavencu=haină cu două fețe, palavragiu;
Tipătescu= tip, tipar, tipul donjuanului.
Comicul de limbaj reiese din deformarea neologismelor, din sfera limbajului
politic: ,,soțietate’’, ,,prințip’’,, ,,bampir’’, ,,dipotat’’, ,,docoment’’ și ticul verbal ,,Ai puțintică
răbdare!’’
Comicul de situație reiese din pierderea scrisorii de amor, ce declanșează intriga, din numărarea
steagurilor, din confuziile pe care Dandanache le face.
Comicul de intenție, Caragiale își iubește personajele cu patimă, le ironizează și încearcă prin
intermediul acestora săîndrepte tarele societății. 
Comicul de caracter creează tipologii de personaje: tipul încornoratului-Zaharia Trahanache;
tipul servilului umil-Ghiță Pristanda; tipul cochetei- Zoe Trahanache; tipul demagogului-Nae
Cațavencu; tipul incultului, pelticului, ramolitului, prostului-Agamemnon Dandanache.
Prin toate aceste mijloace, piesa ,,O scrisoare pierdută’’ provoacă râsul, dar, în același timp,
atrage atenția cititorilor, spectatorilor, în mod critic, asupra ,,comediei umane’’. Lumea eroilor
lui Caragiale este alcătuită dintr-o galerie de personaje care acționează după principiul ,,Scopul
scuză mijloacele’’, urmărind menținerea sau dobândirea unor funcții politice/a unui stat social/ a
unor avantaje.