Sunteți pe pagina 1din 6

Filozofi occidentali

Filozofia secolului XIX

e la Wikipedia, enciclopedia liberă


Salt la: Navigare, căutare

Friedrich Wilhelm Nietzsche (n. 15 octombrie 1844,


Röcken - d. 25 august 1900, Weimar) este unul din
cei mai importanţi filozofi germani din a doua
jumătate a secolului al XIX-lea, care a exercitat o
influenţă considerabilă, adesea controversată, asupra
gândirii filozofice a generaţiilor ce i-au urmat.

Friedrich Nietzsche
Cuprins
Nume - Friedrich Wilhelm
[ascunde] Nietzsche
Naştere - 15 octombrie 1844
• 1 Biografie (Röcken bei Lützen, Saxonia,
• 2 Filozofia lui Nietzsche Prusia)
• 3 Falsificarea moştenirii lui Nietzsche
Deces - 25 august 1900
• 4 Opera filozofică (selectiv)
(Weimar, Germania)
• 5 Traduceri în limba română
• 6 Referinţe Şcoală/tradiţie - Întemeiator al
• 7 Bibliografie Filosofiei existenţiale
o 7.1 Bibliografie critică în limba română Interese principale

• 8 Legături externe Etică, Metafizică, Estetică,


Epistemologie, Morală,
Psihologie
[modifică] Biografie Idei importante
S-a născut într-o familie protestantă, tatăl său fiind Dualitatea apolinic-dionisiac,
pastor. Încă din tinereţe, este confruntat cu problema Voinţa de putere , Nihilism,
credinţei în Dumnezeu şi înclină mai degrabă spre Instinctul de turmă, Supraom,
ateism, fapt ce se va reflecta mai târziu în gândirea sa Critică la adresa creştinismului,
filozofică. Studiază filozofia la Universitatea din Morală stăpân-sclav
Leipzig. Lectura cărţii lui Arthur Schopenhauer, Welt Influenţe A influenţat
als Wille und Vorstellung ("Lumea ca voinţă şi
reprezentare"), va constitui premisa ideatică a vocaţiei Burckhardt,
sale filozofice. În 1869, în vârstă de numai 25 de ani, Socrate, Foucault,
este numit profesor la Universitatea din Basel şi Emerson, Heidegger,
primeşte cetăţenia elveţiană. Studiază filozofia antică Goethe, Iqbal, Jaspers,
greacă, în special pe reprezentanţii perioadei Heraclit, Sartre,
presocratice, Heraclit şi Empedocle. Din motive de Montaigne, Deleuze,
sănătate, abandonează învăţământul universitar şi, Schopenhauer, Camus, Rilke,
începând din anul 1879, peregrinează între Veneţia, Dostoievski, Bataille, Rand
Torino, Nisa şi Engadin, în căutarea unei clime Wagner
prielnice. În 1882 o cunoaşte pe Lou von Salomé, pe
care o cere în căsătorie, fiind însă refuzat. În acelaşi an, în timp ce se găsea la Nisa,
începe să scrie lucrarea sa capitală, Also sprach Zarathustra ("Aşa grăit-a Zarathustra"),
care va apărea în 1885. În 1888 se mută la Torino, unde va desăvârşi operele Götzen-
Dämmerung ("Amurgul idolilor") şi Ecce Homo. În ziua de 3 ianuarie 1889, în piaţa
Carlo Alberto din Torino, asistând la biciurirea sălbatică şi agonia unui cal în plină
stradă, are prima criză de nebunie, în cursul căreia are manifestări delirante,
considerându-se Dionysos sau Iisus. Este îngrijit până la sfârşitul vieţii de sora sa,
Elisabeth Foerster.

[modifică] Filozofia lui Nietzsche


Filozofia lui Nietzsche porneşte de la reevaluarea filozofiei şi artei Greciei din perioada
istorică cea mai veche, în defavoarea clasicismului, văzut ca afirmare a viziunii raţionale
şi, în consecinţă, decadent. În special tragedia greacă a fost interpretată ca o expresie a
impulsului vital sau ca "moment dionisiac". Nietzsche critică valorile fundamentale ale
societăţii, ajungând la negarea oricărui principiu ce ţine de cenzura transcendenta şi la
afirmarea liberului arbitru ca destin imanent al omului.

Conceptul de "voinţă de putere" joacă un rol central în gândirea lui Nietzsche, în măsura
în care acesta este pentru el - în sens metafizic - un instrument pentru înţelegerea lumii:
"esenţa cea mai intimă a existenţei este voinţa de putere". Proiectul lui de reevaluare a
conceptelor tradiţionale ale metafizicii va antrena abolirea valorilor idealiste, în special
ale creştinismului. Voinţa de putere este analizată ca relaţie internă a unui conflict, ca
structură intimă a devenirii, ca pathos fundamental, şi nu numai ca dezvoltare a unei
forţe. Această concepţie permite depăşirea omului, nu eliminarea lui, ci abandonarea
vechilor idoli şi a speranţei într-o lume de dincolo, acceptarea vieţii în ceea ce comportă
ea ca aspiraţie spre putere. Astfel, contrar falselor interpretări ale filozofiei sale,
supraomul nietzschenian nu este un om atotputernic fizic şi intelectual, ci reprezintă o
tendinţă în evoluţie, aşteptată şi dorită de om: "Am venit să vă vestesc Supraomul. Omul
este ceva ce trebuie depăşit" (Aşa grăit-a Zarathustra). Omul este aşadar o punte între
maimuţa antropoidă şi supraom, un element tranzitoriu în evoluţie (cf. parabola
acrobatului din Zarathustra).

Pornind de la premisa voinţei de putere, Nietzsche dezvoltă o psihologie abisală, care


pune pe prim plan lupta sau asocierea instinctelor, a impulsurilor şi afectelor, conştiinţa
nefiind decât perceperea tardivă a efectelor acestui joc al forţelor subconştiente.
Nietzsche face distincţie între morala celor slabi şi cea a celor puternici. Astfel, în
concepţia lui, mila, altruismul, toate valorile umanitare sunt de fapt valori prin care omul
se neagă pe el însuşi pentru a-şi da aparenţa unei frumuseţi morale şi a se convinge de
propria-i superioritate.

Nietzsche a dorit să restructureze societatea criticând aspectele culturii moderne, ale


filozofiei oficiale universitare, negând ideile de civilizaţie şi acelea ale democraţiei.
Pentru el, doar arta este singurul factor care justifică viaţa. În Die Geburt der Tragödie
("Naşterea tragediei"), opune şi asociază figurile dionisiace şi cele apollinice, ambele
născute din beţia simţurilor. Prima este o beţie a descărcării de energie, a doua o beţie pur
vizuală. În consecinţă, Nietzsche adaugă o a treia formă: forţa voluntară care se manifestă
în arhitectură.

Nietzsche este cel care a spus ca Dumnezeu e mort. Idee care a primit două interpretări
majore: prima susţine faptul ca Nietzsche vorbeşte despre moartea Dumnezeului
creştinilor, iar a doua interpretare vorbeşte despre moartea Dumnezeului filosofilor (el
prevăzuse agonia metafizicii odată cu manifestarea spiritului raţional socratic care a
distrus principiile omului dionisiac ce urmărea extazul prin beţie, concupiscenţa şi alte
forme de manifestări extatice obţinute prin exacerbarea simţurilor).
Nietzsche este considerat un filosof vitalist. El propovăduieşte toate virtuţile omului
sănătos, ale omului plin de vigoare, ale omului stăpân pe instinctele sale, ale omului care
ştie să susţină pe umerii săi libertatea. Ca o ironie a celor susţinute, Nietzsche a fost toată
viaţa sa un om bolnav. Motivul principal pentru care el renunţă la cariera universitară este
boala sa care se înrăutăţise.

Se spune ca precursorul lui Nietzsche ar fi fost Schopenhauer, care prin lucrarea Lumea
ca voinţă şi reprezentare îl determină pe Nietzsche să "îndrepte" conceptul de voinţă,
alăturându-l puterii care devine esenţială în afirmarea individului. După o interpretare a
lui Constantin Noica. Heidegger ar duce conceptul mai departe vorbind despre voinţa ca
voinţă.

[modifică] Falsificarea moştenirii lui Nietzsche


Filozofia lui Nietzsche a avut o influenţă considerabilă asupra culturii secolului al XX-lea
şi a unor reprezentanţi ai ei: Thomas Mann, André Gide, Hermann Hesse, Sigmund
Freud, Martin Heidegger sau Emil Cioran. În anii '20, opera lui Nietzsche a fost
revendicată de nazismul german şi de fascismul italian, interpretându-se în mod barbar
ideea de "voinţă de putere" în sprijinul doctrinei totalitare. La aceasta a contribuit şi sora
lui Nietzsche, Elisabeth Forster, nazistă înverşunată şi admiratoare a lui Hitler, care a
falsificat unele texte pentru a le utiliza fără scrupule în construirea unei ideologii străine
de gândirea filozofului. Unele dintre aceste false interpretări persistă, din păcate, şi în
zilele noastre.

După «Nietzsche-Lexicon» editat de Prof. Cristian Niemeyer (2009), cu paticiparea a 150


de cercetători specialişti în filozofia lui Nietzche, sora sa, Elisabeth Forster a măsluit
masiv şi sistematic opera marelui filosof. Schimbările introduse de Elisabeth Forster au
fost caracterizate în respectivul lexicon drept „scandaloase şi criminale” (Cristian
Niemeyer). Dintre 505 scrisori ale lui Nietzsche publicate postum în 1909, numai 60 au
fost găsite originale, 32 au fost reconcepute total şi la multe altele s-au făcut adnotări,
completări, eliminări şi schimbări de cuvinte şi fraze în scopul de a-l prezenta pe filosof
ca un promotor al nazismului, xenofob, antisemit, cu vederi de extremă-dreapă, în
profundă contradicţie cu ideile lui Nietzsche şi în concordanţă cu propriile ei vederi.
Ideologii nazişti s-au grăbit să preia şi să se înpăuneze cu filozofia falsificată a lui
Nietzsche.
Un mic exemplu: în cartea sa „Dincolo de bine şi de rău”[1] fraza care se referea la
antisemitism „Nu am nimic comun cu un om care ia parte la această înşelătorie abjectă”
a fost anulată de sora autorului.

Elisabeth Forster şi soţul şi tovarăşul ei de idei au creat în jungla paraguaiană o comună


germană-ariană, «Nueva Germania» („Germania Nouă”), dar soţul s-a sinucis şi ea s-a
întors în Germania în urma prăbuşirii fratelui său. La funeraliile Elisabethei, care a murit
în 1935 a participat şi Hitler, personal.

Nietzsche este considerat precursorul curentului postmodernist prin ideea ca nu există un


centru de la care se revendică toate valorile general umane. El este autorul care sparge
conceptul de dogmă, înţeleasă ca limita dincolo de care nu se mai poate trasa niciun
orizont. Fărâmiţarea valorilor prin filiera nietzscheană s-a impus ca un concept major în
curentul postmodernist.

[modifică] Opera filozofică (selectiv)


• Fatum und Geschichte, 1862 ("Destin şi istorie")
• Willensfreiheit und Fatum, 1862 ("Libertatea voinţei şi destinul")
• Homer und die klassische Philologie, 1868 ("Homer şi filologia clasică")
• Die Geburt der Tragödie, 1872 ("Naşterea tragediei")
• Unzeitgemässe Betrachtungen, 1876 ("Consideraţii inactuale")
• Morgenröte, 1881 ("Aurora")`
• Die fröhliche Wissenschaft, 1882 ("Ştiinţa veselă")
• Also sprach Zarathustra, 1885 ("Aşa grăit-a Zarathustra")
• Jenseits von Gut und Böse, 1886 ("Dincolo de bine şi rău")
• Zur Genealogie der Moral, 1887 ("Genealogia moralei")
• Götzen-Dämmerung, 1888 ("Amurgul idolilor")
• Der Antichrist, 1888 ("Anticristul")
• Ecce Homo, 1888
• Voinţa de putere (1906, postum)

[modifică] Traduceri în limba română


• A doua consideraţie inoportună. Despre folosul şi neajunsurile istoriei pentru
viaţă, traducere de Amelia Pavel, Bucureşti, Editura Ararat, 1994
• Aforisme. Scrisori, traducere de Amelia Pavel, Bucureşti, Editura Humanitas,
1992 (reed. 2001, 2007)
• Amurgul idolilor, traducere de Vasile Frăteanu şi Camelia Tudor, note de Vasile
Frăteanu, Cluj, Editura Eta, 1993
• Amurgul idolilor sau Cum se filozofează cu ciocanul, traducere de Dinu Grama,
Bucureşti, Editura Antet, 1993 (reed. 2003)
• Amurgul idolilor sau Cum se filozofează cu ciocanul, traducere de Alexandru Al.
Şahighian, Bucureşti, Editura Humanitas, 2001 (reed. 2005, 2007)
• Antichristul, traducere de George B. Rareş, Cluj, Editura Eta, 1991
• Antichristul, traducere, note şi postfaţă de Vasile Muscă, Cluj, Biblioteca
„Apostrof”, 1996 (reed. 1998, 2003)
• Aşa grăit-a Zarathustra. O carte pentru toţi şi pentru nimeni, versiune
românească de Victoria Ana Tăuşan, Bucureşti, Editura Edinter, 1991
• Aşa grăit-a Zarathustra. O carte pentru toţi şi nici unul, traducere de Ştefan Aug.
Doinaş, Bucureşti, Editura Humanitas, 1994 (reed. 1997, 2000)
• Aşa grăit-a Zarathustra, traducere de George Emil Bottez, Bucureşti, Editura
Antet, 2009
• Călătorul şi umbra sa. Omenesc, prea omenesc, traducere de Otilia-Ioana Petre,
Bucureşti, Editura Antet, 1996
• Cazul Wagner, traducere de Alexandru Leahu, Bucureşti, Editura Muzicală, 1983
(ediţie revăzută, Editura Humanitas, 2004, 2008)
• Despre genealogia moralei. O scriere polemică adaugată recentei „Dincolo de
bine şi de rău” spre împlinire şi înţelegere, traducere de Janina Ianoşi şi Horia
Stanca, postfaţă de Ion Ianoşi, Cluj, Editura Echinox, 1993
• Dincolo de bine şi de rău. Preludiu la o filozofie a viitorului, traducere de
Francisc Grünberg, Bucureşti, Editura Humanitas, 1992 (ediţie revăzută, 2006)
• Dincolo de bine şi de rău, traducere de Francisc Grünberg, Bucureşti, Editura
Universitas, 1998
• Dincolo de bine şi de rău. Preludiu la o filosofie a viitorului, traducere de Victor
Scoradeţ, Bucureşti, Editura Fundaţiei Culturale Ideea Europeană, 2004
• Ecce homo, traducere de Mircea Ivănescu, Cluj, Editura Dacia, 1994 (reed. 1999)
• Ecce homo: cum devii ceea ce eşti, traducere de Liana Micescu, Bucureşti,
Editura Centaurus, 1991
• Genealogia moralei: o scriere polemică, traducere din germană de Liana
Micescu, traducerea textelor din latină şi greacă Traian Costa, ediţia a II-a,
Bucureşti, Editura Humanitas, 2006
• Naşterea filosofiei în epoca tragediei greceşti, traducere de Mircea Ivănescu,
Cluj, Editura Dacia, 1992 (reed. 1998, 2002)
• Noi, filologii, traducere, studiu introductiv şi note de Vasile Muscă, Cluj, Editura
Dacia, 1994
• Opere complete. Ediţie critică ştiinţifică în 15 volume de Giorgio Colli şi
Mazzino Montinari, traducere de Simion Dănilă, vol. I-VI, Timişoara, Editura
Hestia, 1998-2005
o (Vol. I, Poezia, 1998. Vol. II, Naşterea tragediei. Consideraţii inactuale
I-IV. Scrieri postume, 1998. Vol. III, Omenesc, prea omenesc, 1999. Vol.
IV, Aurora. Idile din Messina. Ştiinţa veselă, 2001. Vol. V, Aşa grăit-a
Zarathustra, 2004. Vol. VI, Dincolo de bine şi de rău, 2005)
• Poezii, traducere de Simion Dănilă, Bucureşti, Editura Univers, 1980
• Ştiinţa voioasă. Genealogia moralei. Amurgul idolilor, traducere de Liana
Micescu şi Alexandru Al. Şahighian, traducerea versurilor de Simion Dănilă,
Bucureşti, Editura Humanitas, 1994
• Ştiinţa voioasă („la gaya scienza”), traducere de Liana Micescu, traducerea
versurilor de Simion Dănilă, ediţia a II-a, Bucureşti, Editura Humanitas, 2006
• Voinţa de putere: încercare de transmutare a tuturor valorilor (fragmente
postume), traducere de Claudiu Baciu, Oradea, Editura Aion, 1999
[modifică] Referinţe
1. ^ Dincolo de bine şi de rău. Preludiu la o filozofie a viitorului, traducere de
Francisc Grünberg, Bucureşti, Editura Humanitas, 1992 (ediţie revăzută, 2006)

[modifică] Bibliografie
• de Niemeyer, Christian (HRSG): Nietzsche-Lexikon, Wissenschaftlichen.

Buchgesellschaft, Darmstadt, 2009.

[modifică] Bibliografie critică în limba română

• Constantin I. Gulian, Nietzsche, Bucureşti, Editura Academiei Române, 1994


• Constantin Rădulescu-Motru, F. W. Nietzsche: viaţa şi filosofia sa, ediţie îngrijită
şi postfaţă de Marta Petreu, Cluj, Biblioteca „Apostrof”, 1997
• Ernst Bertram, Nietzsche. Încercare de mitologie, traducere de Ion Nastasia şi
Maria Nastasia, Bucureşti, Editura Humanitas, 1998
• Lucia Gorgoi, Friedrich Nietzsche şi cultura română interbelică, Cluj, Casa Cărţii
de Ştiinţă, 2000
• Alexandru Boboc, Nietzsche: între elenism şi modernitate sau dincolo de actual
şi inactual, Cluj, Editura Grinta, 2003
• Alexandru Ştefănescu, Nietzsche şi „moartea lui Dumnezeu”, Bucureşti, Editura
Paideia, 2004
• Martin Heidegger, Metafizica lui Nietzsche, traducere din germană de Ionel
Zamfir şi Cătălin Cioabă, Bucureşti, Editura Humanitas, 2005
• Gilles Deleuze, Nietzsche şi filosofia, traducere de Bogdan Ghiu, Bucureşti,
Editura Fundaţiei Culturale Ideea Europeană, 2005
• George Bondor, Dansul măştilor: Nietzsche şi filozofia interpretării, Bucureşti,
Editura Humanitas, 2008
• Gilda Valcan, "Antichitatea in filosofia lui Nietzsche", Timisoara, Editura
Bastion, 2008