Vladimir Jankelevitch – Tratat despre maorte, Traducere de Ilie Gyurcsik și Margareta

Gyurcsik, Editura Amarcord, 1900, Timișoara

„moartea e un vid ce se sapă brusc în plină continuare a ființei” (p.7)

„Corpul deci, este, în felul său, moartea vieții sufletului și, oarecum, moartea vitală a acestei
vieți; el este sufletul suspendat și obligat, pentru a exista, la chiar această suspendare.” (p.94)

„De exemplu, corpul reprezintă organul – obstacol al sufletului.” (p.93)

„Corpul înseamnă negație a sufletului în mod indirect și cu intermitențe; e o întrerupere

provizorie și locală a vieții spirituale.” (p.95)

„Prin ruptura bruscă a „vinculum”-ului și prin oprirea definitivă a funcțiilor vitale, moartea ne
sugerează că viața nu coincide pe de-a-ntregul cu existența: nu este viața o formă concretă a
existenței?” (p.383)

„A subzista după moarte nu înseamnă așadar în mod necesar a supraviețui” (p.384)

„Moartea nu este poate sfârșitul a tot, adică sfârșitul definitiv, ea reprezintă doar sfârșitul
vieții, sfârșitul unei perioade tranzitorii și începutul unei ere veșnice” (p.384)

„Căci moartea nu nihilizează decât compusul ce se dovedește impur; în rest ea simplifică,

purifică și concentrează. Făcând din moarte o venire, această idee a unei inversări a
raporturilor între negativitate și pozitivitate constituie cel mai cunoscut paradox al asceticii
platoniciene și al orfismului.” (385)