Dalidis Dimitrie

Facultatea de Litere (UAIC) – Filologie Clasică

Mitul vârstelor la Hesiod și Ovidiu

- studiu comparativ Munci și zile & Metamorfoze –

Obârșia și parcursul umanității a fost dintotdeauna în atenția religiei, metafizicii,

filosofiei, istoricilor și cu alte cuvinte, constituie identitatea omului, care nu presupune doar o
perioadă trecută, ci prezintă un dinamism continuu prin consecințele sale inevitabile –
„Pietatea zace răpusă, iar fecioara Astreea1, ultima dintre divinităţi, părăseşte pământul mânjit
de crime.”2
Trebuie în același timp să fim conștienți că relatările teogonice, cosmogonice sunt
antecesoarele cosmologiei filosofice, care avea deja această bază rațională. În același timp, nu
putem afirma că miturile cu privire la obârșiile zeilor sunt doar simple plăsmuiri. Giovanni
Reale punctează trei caracteristici pentru filosofie: i) reprezentarea realității realului; ii)
explicarea sa rațională; iii) purul interes teoretic. Cosmogoniile hesiodiene și ovidiene
prezintă, indubitabil, primul și al treilea aspect, dar este absentă explicarea rațională, ca
material calificativ și determinant3.
Opera lui Ovidiu, privită ca o reînviere a corpusului arhaic hesiodian, însumează o
valoroasă sinteză a dialogului dintre Alexandria și Roma, atât prin conceptele creionate, cât și
prin stilul artistic. În acel context de rivalitate aprinsă între Hesiod și Homer, învățații
elenisticii acordă o atenție mărită operelor lui Hesiod, transformându-l într-o personalitate
emblematică alexandrinilor. De aici, este introdus la Roma unor personalități poetice, precum
Lucretius, Ennius și Vergilius. Această perioadă joacă un rol extrem de important în cadrul
scrierii metamorfozelor ovidiene.4 Îl putem numi, deci, pe Ovidiu un poet alexandrin hesiodic.
Un alt punct comun, care îi reunește pe cei doi autori legendari, ar fi profunzimea și
motivul care i-au îndemnat să scrie: dorința puternică de a făuri o creație poetică. Cum ne dăm
seama de această realitate? Lucrările lor prezintă o critică îndetaliată per se, și anume prin
fiecare detaliu consemnat.
Asemănător genezei biblice a omului, paradoxal, avem parte atât în corpus-ul
hesiodian, cât și în cel ovidian, de o involuție umană, în esență vorbind. Firește, orice făptură,
odată cu crearea sa, ca specie, se adaptează la mediul înconjurător și implicit, are parte de

1
Zeița dreptății.
2
OVIDIU, Metamorfoze, I, v. 149-150.
3
Giovanni REALE, Orfismul și presocraticii, în col. Istoria filosofiei antice, vol. I, trad. de Cristian Șoimușan, ed.
Galaxia Gutenberg, Târgu Lăpuș, 2008, p. 64.
4
Ioannis ZIOGAS - Ovid and Hesiod – The Metamorphosis of the Catalogue of Women, Cambridge University
Press, 2013, p. 2.

1
Dalidis Dimitrie
Facultatea de Litere (UAIC) – Filologie Clasică
această evoluție naturală. Ei bine, în cazul omului, suntem martori la un declin al său: din
starea paradisiacă într-o lume blestemată pentru el5.
Dacă în cartea Facerii acest declin pare a fi tranșant, la Hesiod și Ovidiu, această
involuția este una mai progresivă care se întinde de-a lungul unor generații întregi. Chiar mai
mult, aceste treceri de la o generație la alta nu este cauzată neapărat de hybris6-ul uman, ci de
cele mai multe ori influențată de relațiile și conflictele dintre zei și bineînțeles, de Moira7.

„Întâia seminție de-oameni cuvântători a „Cea dintâi s-a născut vârsta de aur, care
fost de aur / Creată de nemuritorii având de la sine, fără vreo judecată și fără vreo
palatele-n Olymp.” lege, respecta dreptatea și încrederea.
Teama de pedeapsă lipsea.”

Amândoi autori încep relatarea obârșiei umanității prin această generație de aur umană
(χρύσεον γένος – Hesiod; aurea prima sata - Ovidiu), fiecare dintre cei doi accentuând diferite
aspecte. Știm foarte bine: γένος, în limba greacă, înseamnă popor, neam (în alte contexte) sau
chiar după cum găsim în traducerea lui Ion Acsan, generație. Ovidiu folosește un sinonim cu
totul special pentru a echivala sensul în limba latină: sata, care provine de la verbul sero – a
însămânța. Ovidiu dorește să accentueze realitatea creației prin acest termen, ce îl putem
traduce seminție, generație. Spunem că este un sinonim mai special, pentru că, la fel de bine,
putea a folosi termenul de gens – neam. În relatarea hesiodiană, generația de aur pare-se a fi
una pre-olimpiană, „când Cronos asupra cerului domnea.” (Munci și zile, v. 111). Erau
asemănați cu zei, fără anumite griji sau necazuri. Bătrânețea nu exista (Munci și zile, v. 114),
dar totuși erau muritori, moartea fiind o realitate irevocabilă, dar era doar un tranzit spre o
viață veșnică de „duhuri bune”8, „după vrerea lui Zeus măritul” (Munci și zile, v. 122). Ovidiu
nu îl mai menționează pe Cronos, ci deja această generație trăia mâncând și culegând „fructe
de arbuzier şi fragi de munte şi coarne şi mure agăţate de tufişurile mărăcinoase şi ghinde care
cădeau din rotatul arbore al lui Jupiter9.” (Metamorfoze, I, 103-106). Stilul de viață a lor este
descris mult mai amănunțit. Bineînțeles, fiecare vers și fiecare exprimare transmite cititorului

5
Facere, 3:17.
6
Hybris (gr. ὕβρις) – descrie o calitate a personalității de mândrie extremă, nebunie sau supra-confidență
periculoasă, deseori în combinație cu (sau sinonim cu) aroganță. În contextul Greciei Antice, ea descrie de obicei
un comportament care sfidează normele de purtare sau îi provoacă pe zei, și care la rândul lor determină căderea,
sau Nemesis, a celui ce comite hybris.
7
Μοῖρα, ας – destin, soartă.
8
În original, δαίμονες, sunt genii bune, nu spirite rele.
9
Echivalentul roman divin pentru Zeus.

2
Dalidis Dimitrie
Facultatea de Litere (UAIC) – Filologie Clasică
sensibilitatea poetică – „Era o veşnică primăvară şi zefiri liniştiţi mângâiau cu adieri călduţe
florile născute fără sămânţă” (Metamorfoze, I, 108).
În corpus-ul ovidian, cauza dispariției seminției de aur și nașterea celei de argint, „mai
rea decât cea de aur”, o constituie izgonirea lui Saturn 10 în întunericul Tartarului.
(Metamorfoze, I, 113).
„Mai necăjită seminție veni pe urmă, cea
de-argint, / Creată de nemuritorii având
palatele-n Olymp.”11

„Dar, după ce Jupiter a aruncat pe Saturn

în întunericul Tartarului și a luat lumea sub
stăpânirea sa, a urmat vârsta de argint, mai
rea decât cea de aur, dar mai prețioasă
decât cea a roșcatei arame.”12

11
Munci și zile, 127-128.
12
Metamorfoze, I, 114-115.
10
Echivalentul roman divin pentru Hades. Putem face analogie, în creștinism, chiar și cu acea cădere lui Lucifer
din cer.

3
Dalidis Dimitrie
Facultatea de Litere (UAIC) – Filologie Clasică

Incipitul descrierii celei de a doua generații, cea de argint, începe cu o comparație, în

cazul ambelor variante, față de cea antecedentă – prin adjectivele la modul comparativ
(χειρότερον, deterior – redă inferioritatea). Aici, mai predominant la Hesiod, întâlnim pentru
prima oară hybris-ul uman. Hesiod se concentrează mai mult pe aspectul personal, individual
al omului, considerând că principala diferență între prima și a doua generație o constituie
această nesăbuință umană față de zei, iar drept urmare „ei viețuiau puțină vreme, prin nebunia
lor stârnind / Dureri…” (Munci și zile, 133-134)
Ovidiu prezintă aspectele acestei seminții într-un mod mai aparte. Poetul nu se
concentrează neapărat pe individ, ci pe consecințele exterioare la nivel colectiv – „Atunci,
pentru întâia oară, au intrat oamenii în case: casele erau peşteri şi desişuri de tufe şi împletituri
de crengi legate cu curmei de tei” (Metamorfoze, I, 121-122). În afară de căderea lui Saturn,
nu sunt menționate cauzele inferiorității „oamenilor argintii”.

„A treia seminție de-oameni cuvântători,

creată-apoi
De tatăl Zeus a fost de-aramă, mai altfel
decât cea de-argint;”13

„După aceasta a urmat a treia vârstă, cea de

aramă, cu oameni mai sălbatici şi mai
porniţi pe groaznice războaie, totuşi nu
criminală. ”14

13
Munci și zile, 143-144
14
Metamorfoze, I, 125.

4
Dalidis Dimitrie
Facultatea de Litere (UAIC) – Filologie Clasică
În legătură cu următoarea generație de aramă sau de bronz, Jenny Clay face o
observație destul de interesantă. Întreg mit al celor 5 vârste, aparent, presupune o decadență a
umanității, dar lucrurile nu mai stau în felul acesta în cazul de față. Hesiod nu mai folosește
un adjectiv de inferioritate, ca în situația anterioară, ci οὐκ ὁμοῖον – diferit, neasemănător.
Evident, nu doar sintagma face diferența, ci și întreaga descriere a generației de bronz. Nu
știm cu exactitate dacă este mai inferioară decât cea de argint, se pare că doar diferă, ba chiar
tindem să spunem că oamenii sunt mai puternici decât strămoșii lor.15 Ovidiu sintetizează ceea
ce a spus Hesiod, fără să adauge detalii.
”Când și această seminție fu astupată de țărână,
Atuncea iarăși Zeus Cronidul, pe glia darnică-n bucate
A făurit-o și pe-a patra, cu mult mai dreaptă și mai bună,
Divină seminție de-oameni-eroi, numiți și semizei...” (Munci și zile, 156-159)

Oare a revenit prima generație de aur? Ovidiu omite această nouă generație de semi-
zei, care este consemnată cu atât de mult optimism de Hesiod. Aici se face referire la acea
generație care s-au luptat la Teba, seminția cea care a asediat și a cucerit Troia – „poposit-a
pentru Elena cu frumoase plete” (Munci și zile, 165). Eroi înșiși sunt creați prin intervenția
directă a zeilor, mai concret spus, prin mixtura sexuală dintre zei și oameni care generează
acești ἡμίθεοι16. Vedem aici, procesul declinului uman se transformă, la Hesiod, într-o curs
firesc mai complex potrivit dictonului Hard times create strong men. Toate elementele naturii
se aliniază în favoarea lor și creează un cadru propice lor – „Eroii norocoși pe care fertila glie-
i răsplătește / Cu dulci recolte-mbelșugate de trei ori în același an.”. (Munci și zile, 171-172).

„Ah, de n-aș fi trăit odată cu oamenii din

vârsta-a cincea! / Să fi murit mult mai
devreme, născându-mă mult mai târziu. /
Căci asta iată-i seminția de fier. Ei nu vor

15
Jenny Strauss CLAY - Hesiod's Cosmos, Cambridge University Press, 2009, p. 82.
16
Semi-zei.

5
Dalidis Dimitrie
Facultatea de Litere (UAIC) – Filologie Clasică
conteni. / Să-ndure trude și necazuri nu
numai ziua ci și noaptea; ”17

„Ultima vârstă este din fierul cel tare. /

Îndată au izbucnit în această epocă de
metal inferior toate nelegiuirile.
[…]Pietatea zace răpusă, / iar fecioara
Astreea18, ultima dintre divinităţi, părăsește
pământul mânjit de crime.”19

17
Munci și zile, 174-176.
18
Zeița dreptății. 19
Metamorfoze, 126-127; 149-150.

6
Dalidis Dimitrie
Facultatea de Litere (UAIC) – Filologie Clasică

Ultima generație este transpusă ca o lamentație cu privire la starea actuală umană: una
degradantă și plină de necazuri. Într-o altă variantă a textului hesiodian, mai exact numit
versul 173a, criticii observă diferența ce constă în actul creației ultimei generații. Zeus nu a
făurit (ποίησε) seminția de fier, ci doar a recunoscut-o (θῆκεν). Această sintagmă este special
aleasă pentru a marca continuitatea din cealaltă generație, zeii încetând să mai aibă legături
fizice cu muritorii de rând.
Ambii poeți, Hesiod, cât și Ovidiu, parcă descriu ultima seminție sub formă
apocaliptică. Se poate observa că vorbesc despre perioada contemporană lor: Ovidiu folosește
verbele predominant la timpul prezent, iar Hesiod deplânge situația actuală, dorind „să fi
murit mult mai devreme, născându-mă mult mai târziu.” 20. Societatea ajunge atât de
degradantă și măcinată, familia atât de distrusă, încât Smerenia / Pietatea și Osândirea /
Fecioara Astreea părăsesc pământul lăsat „mânjit de crime”21.
Această istorie dramatică a umanității, sintetizată în câteva versuri de către Hesiod și
de omologul său latin, Ovidiu, aduce cu sine multe interpretări. Unii critici spun că Hesiod ar
fi fost prea dur pentru că el se considera exponentul proprietății private și a diferențierii
claselor sociale: îmbogățirea bogaților și sărăcirea săracilor ca proces inevitabil. Oamenii de
aur” trăiau într-o egalitate perfectă, ca zei, și aveau toate resursele infinite împărțite în mod
egal, fără diferențieri. Alții consideră că nu ar fi fost o realitate utopică, ba din contră,
lucrurile ar trebui să revină în starea inițială. Oricum ar fi, un lucru este cert, provocări
împotriva omenirii din tot timpul au existat, și vor exista. Diferența constă în reacția noastră, a
fiecărei persoane: noi alegem să trăim într-o lume „mânjită de crime” sau să pregătim acest
pământ pentru o reîntoarcere a fecioarei Astreea.

Bibliografie:
 Hesiod – Orfeu, Poeme, trad. de Ion Acsan, ed. Minerva, București, 1987;
 Ovidius – Metamorphoses, în ediția Oxford Classical Texts, 2004;
 Biblia sau Sfânta Scriptură, ediția Sinodală, EIBMBOR, București, 2008;
 Jenny Strauss CLAY - Hesiod's Cosmos, Cambridge University Press, 2009;
 Giovanni REALE, Orfismul și presocraticii, în col. Istoria filosofiei antice, vol. I, trad.
de Cristian Șoimușan, ed. Galaxia Gutenberg, Târgu Lăpuș, 2008;
 Ioannis ZIOGAS - Ovid and Hesiod – The Metamorphosis of the Catalogue of Women,
Cambridge University Press, 2013.

20
Munci și zile, 176.
21
Metamorfoze, I, 149.