O SCRISOARE PIERDUTĂ, de I. L.

Caragiale

Ion Luca Caragiale face parte din Epoca Marilor Clasici și a rămas definitiv în
literatura română printr-o operă monumentală, alcătuită din nuvele, momente şi schiţe,
comedii, prin intermediul cărora scriitorul face o adevărată radiografie a societăţii româneşti.
Încadrarea comediei studiate într-un curent literar
Capodopera genului dramatic, „O scrisoare pierdută” este o comedie realistă de
moravuri, publicată în 1884, în care sunt satirizate aspecte ale societăţii contemporane
autorului, fiind inspirată din evenimentele politice ale anului 1883.
Comedia „O scrisoare pierdută”, de I.L.Caragiale se încadrează în realism, înfățisând, în
mod veridic, aspecte din societatea de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Funcțiile politice și
administrative pe care le au personajele (prefect, „prezident”, avocat, polițist), relațiile de
familie, agitația creată în jurul scrisorii, respectarea ierarhiilor, limbajul ziarelor, adunarea
electorală dau impresia de viață trăită, realitatea fiind oglindită în mod veridic.
Tipicitatea personajelor constituie o altă trăsătură a comediei de moravuri „O
scrisoare pierdută”, de I.L.Caragiale, ce se concretizează în tipologiile umane general-
valabile demagogul, slugarnicul, încornoratul, femeia adulterină etc.
Titu Maiorescu afirma: „Comediile sale pun pe scenă câteva tipuri din viața noastră
socială de astăzi și le dezvoltă cu semnele lor caracteristice, cu deprinderile lor, cu expresiile
lor, cu tot aparatul înfățișării lor în situațiile anume alese de autor”.

Prezentarea a două scene semnificative pentru tema comediei

Tema comediei „O scrisoare pierdută” o constituie prezentarea unor aspecte din
viaţa social-politică dintr-un oraș de provincie, în preajma alegerilor pentru Camera
deputaților, din anul 1883, în lupta electorală implicându-se atât reprezentanții puterii, cât și
cei ai opoziției.
O secvență semnificativă pentru reliefarea temei comediei este cea în care au fost
rostite discursurile celor doi candidați, atât Cațavencu, cât și Farfuridi, demonstrând incultură.
Un alt episod sugestiv pentru conturarea temei este cel în care cele două tabere se încaieră,
moment ce surprinde pierderea pălăriei lui Cațavencu, în căptușeala căreia se afla scrisoarea
compromițătoare.
Ilustrarea a DOUĂ elemente de structură, de compoziție și de limbaj ale comediei
studiate
Un prim element de structură și compoziție este titlul operei, acesta desemnând
„obiectul buclucaș” (G.Călinescu) și are în vedere pretextul în jurul căruia se dezvoltă
întâmplările - pierderea de către Zoe a unei scrisori de dragoste care îi era adresată de Ştefan
Tipătescu. Scrisoarea devine o armă politică pentru că e pierdută de persoane influente din
viaţa politică şi e găsită de oameni dornici de ascensiune socială. Scrisoarea devine obiectul
de şantaj cel mai eficient şi singura cale de asigurare a victoriei în alegeri. Articolul nehotărât
„o” indică atât banalitatea întâmplării, cât şi repetabilitatea ei.
Un al doilea element de structură și de compoziție relevant pentru comedia
studiată, este conflictul principal care se realizează prin dezvăluirea de către Trahanache a
intrigii lui Nae Caţavencu. Aflăm astfel despre rivalitatea dintre cele două tabere:
reprezentanții partidului aflat la putere, format din Ștefan Tipătescu, Zaharia Trahanache și
Zoe, soția acestuia și gruparea independentă constituită în jurul lui Nae Cațavencu, ambițios
avocat și proprietar al ziarului „Răcnetul Carpaților”. Conflictul are la bază constrastul comic
dintre ceea ce sunt și ceea ce vor să pară personajele, dintre esență și aparență. Pe axul
conflictual al piesei, se grefează conflictele secundare care redimensionează situaţia şi fac
posibil un final şi imprevizibil ( iritarea grupului Brânzovescu-Farfuridi, care se teme de
trădarea prefectului, sosirea unei depeşe cu numele candidatului Dandanache).
 Un al treilea element de structură și de compoziție este reprezentat de acţiunea
comediei, aceasta cuprinzând o serie de întâmplări desfăşurate pe momentele subiectului,
întâmplări ce au loc într-un judeţ de munte în timpul alegerilor de la 1883.
Expoziţiunea prezintă scena în care Pristanda, poliţaiul oraşului, îi aduce la cunoştinţă
lui Ştefan Tipătescu, prefectul judeţului, că Nae Caţavencu deţine o scrisoare care îi poate
asigura reuşita în alegeri.
Intriga ( se consumă înainte de începerea acţiunii) face referire la pierderea unei
scrisori de amor adresată de Ștefan Tipăescu, amantei sale, Zoe Trahanache, soția unui
important om politic din oraș. Zoe pierde scrisoarea de amor pe care prefectul județului i-o
trimisese.
Desfăşurarea acţiunii debutează cu episodul în care Tipătescu îi ordonă lui Pristanda
să afle despre ce scrisoare este vorba. Între timp, Zoe şi Zaharia Trahanache sunt şantajaţi de
Nae Caţavancu cu publicarea scrisorii dacă nu este susţinut în alegeri. Scrisoarea este găsită
de Cetăţeanul turmentat şi sustrasă de la acesta de Nae Caţavencu. Grupul Farfuridi-
Brânzovenescu îşi acuză aliaţii politici de trădare şi trimit o plângere la Bucureşti. Tipătescu
şi Zoe vor să-l determine pe Caţavencu să le înapoieze documentul compromiţător făcându-i
diferite promisiuni. De la Centru, este anunţaţă candidatura lui Agamemnon Dandanache.
Punctul culminant surprinde secvența în care Farfuridi şi Caţavencu îşi rostesc
discursurile în cadrul întrunirii electorale. La anunţarea numelui candidatului, Agamemnon
Dandanache, cele două tabere se încaieră, Caţavencu pierde pălăria cu scrisoarea, iar aceasta
este găsită de Cetăţeanul turmentat, care o duce destinatarei.
Deznodământul descrie momentul în care Nae Cațavencu, pierzând arma şantajului şi
fiind prins cu o poliţă falsificată, este nevoit să conducă festivităţile în cinstea candidatului
propus de Centru, Dandanache, care a fost ales în unanimitate. Totul se încheie într-o
atmosferă de sărbătoare şi de veselie, în sunetele muzicii.

Un al patrulea element de structură și de compoziție este constituit de reperele

spațio-temporale. Fiind destinată reprezentării scenice, creaţia dramatică impune anumite
limite în ceea ce priveşte amploarea timpului şi a spaţiului de desfăşurare a acţiunii.
Acţiunea comediei este plasată „în capitala unui judeţ de munte, în zilele noastre”, adică la
sfârşitul secolului al XIX-lea, în perioada campaniei electorale, din anul 1883, într-un interval
de trei zile.
Ca specie a genului dramatic, comedia e destinată reprezentării scenice, dovadă fiind
lista cu Persoanele de la începutul piesei şi didascaliile - singurele intervenţii directe ale
autorului în piesă. Textul dramatic e structurat în 4 acte, fiecare având 9, 14, 7, 14 scene.
Autorul se retrage sub masca personajelor, lăsându-le să evolueze aparent independent, prin
schimbul de replici.
Un al cincilea element de structură și de compoziție al comediei este ilustrat prin
intermediul personajelor, acestea având diverse trăsături care înlesnesc încadrarea lor în
diferite tipuri. Caragiale e considerat cel mai mare creator de tipuri din literatura română. Ele
aparţin viziunii clasice pentru că se încadrează într-o tipologie comică, având o dominantă şi
un repertoriu fix de trăsături, însă se apropie de realism, deoarece sunt individualizate prin
comportament și limbaj: tipul – încornoratului simpatic: Trahanache; primului amorez:
Don Juan - Tipătescu; cochetei: Zoe; demagogului: Caţavencu; Cetăţeanului derutat, care
nu știe ce să aleagă pentru a-și asigura viitorul: Cetăţeanul Turmentat; funcţionarului,
confidentului, slugarnicului: Pristanda.
Zaharia Trahanache este personajul central al operei, prezidentul mai multor comitete
şi comiţii din judeţ, unul din stâlpii locali ai partidului aflat la putere. Prin prenume el
sugerează bătrânețea şi decrepitudinea: Zaharia - ramolitul, ticăitul, Trahanache - derivat de
la trahana – o cocă moale uşor de modelat. Este tipul politicianului cu idei conservatoare,
stâlp al puterii locale care şi-a consolidat poziţia prin prietenia de familie cu prefectul.
Naivitatea sa e contrazisă de abilitatea cu care găseşte la momentul oportun poliţa falsificată
de Caţavencu «l-am prins pe onorabilul cu alta mai boacănă, cu altă plastografie».
Ştefan Tipătescu, prefectul judeţului, este un personaj serios, un tip de generaţie mai
recentă decât a celor cu numele terminat în –ache. Prenumele cu rezonanţă istorică e înlocuit
de cunoscuţi cu diminutivul Fănică ceea ce pune în evidenţă contrastul dintre Ştefan (cel
Mare), şeful, stăpânul şi Fănică - bărbat slab în faţa femeii. Este un orgolios fără măsură cu o
gândire de stăpân medieval, întruchiparea celei mai josnice moralităţi; el e cel care îl înşeală
pe Trahanache cu nevasta acestuia. Este perceput de Pristanda drept posesorul tuturor
izvoarelor fericirii: «moşia, moşie, foncţia, foncţie, coana Joiţica, coana Joiţica, trai nineacă
pe banii lui Trahanache… babachii».
Nae Caţavencu, avocat, director - proprietar al ziarului Răcnetul Carpaţilor, prezident
fondator al Societăţii Enciclopedice Cooperative «Aurora Economică Română», e tipul
demagogului, al parvenitului politic, face parte din opoziţie şi, neavând funcţii politice, îşi
creează instrumente prin care să le obţină. Silabele stridente ale numelui său amintesc de o
caţă, ducându-ne cu gândul la pălăvrăgeala demagogului lătrător, incultura sa se reflectă în
felul în care vorbeşte: „un popor care nu merge stă pe loc sau chiar dă înapoi; asociaţii
incompatibile: industria română e admirabilă, e sublimă, putem zice , dar lipseşte cu
desăvârşire.”
Zoe, unicul personaj feminin al piesei, este o damă mare în politica de provincie,
oscilează între Tipătescu şi Trahanache, fiind cea care conduce de fapt judeţul. Are puterea de
a influenţa deciziile politice ale bărbatului ei; pe Zoe nu o interesează moralitatea, are oroare
de scandal.
Mijloacele de caracterizare folosite sunt diverse: Caracterizarea directă de către
autor prin tabela de personaje: Dandanache, vechi luptător de la 48, caracterizare de către
alte personaje: Zoe e pentru Caţavencu un înger, pentru Cetăţeanul Turmentat o doamnă
bine; Caţavencu e pentru Zoe un mişel, pentru Tipătescu un mizerabil, iar pentru Pristanda
mare pişicher; Brânzovenescu exprimă abilitatea şi enigma lui Trahanache: e tare…tare de
tot…Solid bărbat! în timp ce Caţavencu îl numeşte venerabilul; autocaracterizarea –
Caţavencu, «vreau ceea ce merit în oraşul acesta de gogomani unde sunt cel dintâi … între
fruntaşii politici».
Prin comicul de limbaj se realizează caracterizarea indirectă: prin care se
individualizează personajele: „honeste vivere = Oneste bibere”, „famelie mare, renumeraţie
mică, după buget”; „Ai puţintică răbdare”; „scrofuloşi la datorie”; „curat murdar”, prin
comportament, fapte, relaţiile dintre personaje, onomastică: ex. - Farfuridi,
Brânzovenescu, prin aluzia culinară a numelor, sugerează inferioritatea, vulgaritatea,
lichelismul, Dandanache – încurcătura, o dandana; prin didascalii – autorul conturează
indirect personajele prin semnificaţia în plan moral sau intenţional, a gesturilor şi a mimicii;
prin încadrarea într-un anumit mediu.
Un al șaselea element de structură și de compoziție este reprezentat de categoria
estetică a comicului, prin care se valorifică umorul.
Comedia ca specie a genului dramatic provoacă râsul, e menită să-i înveselească pe
spectatori prin surprinderea moravurilor sociale, a unor tipuri umane, situaţii neaşteptate.
Comicul este o categorie estetică care are ca efect râsul, declanşat de contrastul dintre
aparenţă şi esenţă, pretenţii şi realitate, aşteptări şi rezultate. El implică existenţa unui conflict,
persoane şi situaţii comice.
Comicul de moravuri care vizează necinstea în viaţa de familie - triunghiul conjugal
Zoe, Zaharia, Tipătescu - şi în cea politică (şantajul, falsificarea listelor electorale, abuzul în
serviciu, corupția).
 Comicul de intenţie relevă atitudinea scriitorului faţă de personaje: cele mai modeste în
pretenţii sunt ironizate, în schimb ambiţiosul Caţavencu (incult, dar snob) e satirizat; un
singur personaj e grotesc – Dandanache, vechi luptător de la 48.
Prezentarea defectelor societății este menită a oferi divertisment publicului, dar și a
moraliza, îndrumând spre evitarea situațiilor ridicole în viața de zi cu zi. Astfel, intenția lui
Caragiale este de a critica moravurile societății, cu scopul de a le îndrepta, aspirând spre o
umanitate superioară.
Comicul de caracter reliefează defecte general - umane pe care le sancţionează prin râs
- Pristanda prin supunerea oarbă cu care duce la îndeplinire ordinele şefilor, reprezintă tipul
slugarnicului, Caţavencu prin discursul mincinos, reprezintă tipul demagogului politic,
Tahanache, devine tipul încornoratului, iar Zoe, întruchipează adulterina, dar și femeia
voluntară.
Comicul de situaţie e generat de întâmplările comice care abundă: pierderea şi găsirea
scrisorii, triunghiul conjugal, cuplul Brânzovenescu-Farfuridi, confuziile lui Dandanache,
deznodământul farsei electorale.
Comicul de nume e forma prin care autorul sugerează dominanta caracterului respectiv
(Dandanache derivă de la dandana = boacănă, încurcătură cu sufixul grecesc -ache semn al
vechilor politicieni de la patuzopt; Agamemnon, prenumele purtat de eroul homeric, devine
Agamiţă, diminutiv caraghios al straşnicului nume, sugerând căderea în copilărie a acestui
ramolit.Farfuridi și Brânzovenescu poartă „nume cu rezonanțe culinare” (G.Ibrăileanu), care
sugerează inferioritatea. Nae Cațavencu este derivat de la substantivul „cață”, dar poate fi
asociat și „cațaveicii”, o haină cu două fețe, reprezentând deopotrivă demagogia și ipocrizia.
Numele de Trahanache face referire la capacitatea lui de a se lăsa condus de „enteres”,
„trahanaua” fiind o cocă moale. Ștefran Tipătescu posedă un nume derivat de la cuvântul
„tip”, ceea ce îl încadrează într-o tipologie comică, cea a junelui-prim.
Comicul de limbaj realizează caracterizarea indirectă şi evidenţiază incultura personajelor și
lipsa lor de logică. Remarcăm deformarea cuvintelor: „bampir”, „famelie”, „remunerație”,
„enteres”, „prințip”, „soțietate”, încălcarea regulilor gramaticale și logice, în formulări ca:
„ora 12 trecute fix”, „Industria română este admirabilă, e sublimă, putem zice, dar lipseşte cu
desăvârşire”, ticurile verbale: „Ai puțintică răbdare”, „curat”, „Eu cu cine votez”.
În concluzie, sintagma „Caragiale – contemporanul nostru” reflectă actualitatea
operei scriitorului care a creat cele mai multe tipuri din literatura română. În comedia „O
scrisoare pierdută”, apare imaginea unei lumi de carnaval, ridicolă, o lume a orgoliilor și a
ambițiilor nejustificate. Lumea eroilor lui Caragiale e alcătuită dintr-o galerie de arivişti care
acţionează după principiul Scopul scuză mijloacele, urmărind menținerea sau dobândirea cu
orice preț a unor funcții politice, a unui statut social.
Tudor Vianu afirma: "Pictura mediului contemporan, a omului care îl reprezintă și a
chipului în care el se mișcă și vorbește alcătuiesc obiectul artei lui I.L. Caragiale".