Sunteți pe pagina 1din 3

Particularități de construcție a unui text dramatic studiat

(O scrisoare pierdută de I.L.Caragiale)


I. Încadrarea în curent literar/perioadă/orientare tematică

Făcând parte din Epoca marilor clasici, I.L.Caragiale s-a remarcat în literatura
română prin schițe, nuvele, comedii, drame. Comedia O scrisoare pierdută a fost
publicată în 1885 în revista „Convorbiri literare”, fiind inspirată din farsa
electorală din 1883.
Scriitorul urmărește surprinderea moravurilor societății burgheze din societatea
contemporană, opera încadrându-se în realismul clasic. Pe lângă sursa de
inspirație, autorul folosește și o tipologie specifică a personajelor (tipul
încornoratului –Zaharia Trahanache, tipul cochetei adulterine – Zoe Trahanache,
tipul junelui prim – Ștefan Tipătescu, tipul polițistului oportunist – Ghiță
Pristanda), indici spațio-temporali ”capitala unui județ de munte”, ”în zilele
noastre”, ce oferă veridicitate. Conflictul politic este, de asemenea, unul specific
realismului deoarece scoate la iveală moravurile personajelor și interesele
personale ale acestora, descrise cu obiectivitate și spirit critic.
Fiind un text dramatic, opera este o comedie de moravuri, scriitorul având o
intenție moralizatoare. Comedia este specia literară a genului dramatic în care se
îmbina categoria estetică a comicului și dramaticului, cu un conflict puternic ce
declanșeaza situații neașteptate, finalul fiind de regulă fericit. Opera O scrisoare
pierdută, de I.L.Caragiale este o comedie deoarece prezintă societatea burgheză și
lumea politică de la mijlocul secolului al XIX-lea, având mai multe tipuri de comic
și personaje ce folosesc un limbaj comun.

II Prezentarea temei și a 2 secvențe ilustrative

Tema operei o constituie satirizarea societății burgheze și a lumii politice


de la mijlocul secolului al XIX-lea, în contextul alegerilor pentru Cameră.
Sunt prezentate acțiuni precum falsificarea listelor electorale, șantajul politic,
dar și triunghiul amoros dintre Zoe, Tipătescu, Trahanache. Potrivit dictonului
latin ”ridendo castigat mores”, autorul dorește să critice viciile contemporanilor
punând personajele în situații ridicole, ce scot la iveală moravurile acestora.
O scenă reprezentativă pentru ilustrarea temei este cea din actul I, ce
surprinde dialogul dintre Ștefan Tipătescu și Ghiță Pristanda. Acesta îi oferă
raportul privind evenimentele zilei anterioare, evidențiind toleranța prefectului
față de ilegalitatea polițistului în schimbul serviciilor personale. Numărarea
steagurilor plasate de Pristanda ilustrează proverbul amintit de Tipătescu ”dacă
nu curge, pică” și evidențiază imoralitatea, scuzată prin numărul mare al
membrilor familiei: ”famelie mare, renumerație mică, după buget, coane
Fănică.” Spionarea lui Nae Cațavencu devine o ”datorie” ce confirmă caracterul
slugarnic al polițistului și declanșează intriga operei, menționându-se un
document compromițător pentru prefect. Se transmite ideea că rezultatul
alegerilor depinde de lupta de culise dintre oponenți și nu reflectă dorința
alegătorilor.
O altă scenă sugestivă pentru ilustrarea temei este cea din actul III, când
Farfuridi și Cațavencu își susțin discursurile politice. Farfuridi se dovedește
extrem de emoționat, se bâlbâie, transpiră, face pauze, nereușind să fie coerent
în exprimare. Vrea să pară marcant, însă face confuzii lingvistice, stilul
bombastic și infatuat, ticul verbal ”dați-mi voie” subliniindu-i dimensiunea
caricaturală. Cațavencu încearcă să transmită o viziune nouă, liberală, folosind
neologisme al căror înțeles nu îl cunoaște. Adoptând un aer teatral, discursul
său este un model de frazeologie demagogică, evidențiind incultura, cinismul,
falsul patriotism și dorința de parvenire.
III Analiza a 2 elemente de structură și compoziție sugestive pentru
construcția textului
Opera este structurată în patru acte. Actiunea este plasată în actele I și II, în
anticamera lui Ștefan Tipătescu, în actul al treilea în sala cea mare a Primăriei,
iar în ultimul act în grădina lui Zaharia Trahanache.
Intriga piesei este reprezentată de pierderea scrisorii de amor, la care se face
referire în titlu și care devine armă de șantaj politic. Titlul conține articolul
nehotărât ”o”, sugestiv pentru banalitatea întâmplării și caracterul repetitiv.
Agamiță Dandanache ajunge să fie desemnat candidat tot prin intermediul unei
scrisori compromițătoare care poate ”mai trebuie ș-altă dată”.
Conflictul operei este unul politic și antrenează două grupări ce au același
program politic și care urmăresc câștigarea unui loc de deputat în Parlament. Pe
de-o parte, este gruparea partidului aflat la putere, reprezentată de Farfuridi,
Zaharia Trahanache, Ștefan Tipătescu, Zoe, iar pe de altă parte este gruparea
independentă formată în jurul lui Nae Cațavencu, susținut de dăscălime,
Ionescu, Popescu, popa Pripici. Conflictul secundar este reprezentat de grupul
Farfuridi-Brânzovenescu, care se teme de trădarea prefectului.
Tensiunea dramatică este susținută gradat prin lanțul de evenimente care
conduc spre rezolvarea conflictului, în finalul fericit al piesei: scrisoarea revine
la destinatar, Zoe, iar trimisul de la centru, Agamita Dandanache, este ales
deputat. Este utilizata tehnica amplificarii treptate a conflictului (tehnica
bulgărelui de zăpadă).
În construcția textului, se remarcă mai multe tipuri de comic. Comicul de
situație rezultă din prezentarea unor situații ce stârnesc râsul (aparițiile
cetățeanului turmentat, pierderea repetată a scrisorii). Comicul de limbaj
cuprinde greșeli de vocabular, încalcarea regulilor gramaticale și ticurile
verbale (“famelie”, “renumeratie”, “andrisant”, “un popor care nu merge înainte
stă pe loc”, “aveți puțintică răbdare”). Comicul de nume arată semnificația
numelui fiecărui personaj. Zaharia Trahanache sugerează zahariseala,
caracterul ușor de manipulat, trahanaua fiind o cocă ușor de modelat. Agamiță
Dandanache are un prenume infantil, un fel de diminutiv al faimosului nume
Agamemnon, cuceritorul Troiei. “Dandanache” este format de la “dandana”
(încurcătură), ceea ce se potrivește cu rolul său în piesă. Cațavencu are un nume
ce vine de la “cațaveică”, haină cu doua fețe, ce arată cinismul. Farfuridi și
Brânzovenescu au un nume care trimit la domeniul culinar, sugerând ridicolul
acestor politicieni. Pristanda are un nume relevant pentru faptul ca slujește după
interesul personal, “pristandaua” fiind numele unui joc popular, care se
dansează când la stânga, când la dreapta. Comicul de caracter rezultă din
contrastul dintre esență și aparență, dintre ceea ce sunt personajele și vor să
pară. Zoe vrea să pară o doamnă din înalta societate, dar este o mahalagioaică,
Pristanda vrea să pară un polițist cinstit, dar este oportunist, Tipătescu vrea să
pară onest, dar își înșeală prietenul. Toate persoanjele par să fie conduse de
principiul ”Scopul scuză mijloacele”, urmărind obținerea unei funcții politice,
avantaj sau menținerea statutului social. Comicul de intenție reiese din scopul
moralizator al scriitorului care consideră că ”nimic nu-i arde mai tare pe ticăloși
decât râsul”. Recurgând la ironie, satiră și sarcasm, dramaturgul încearcă să
corijeze viciile contemporanilor.
Opera literară ”O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale este o comedie de
moravuri, în care sunt satirizate aspecte ale societății contemporane autorului.
Construcția piesei susține intenția moralizatoare a scriitorului, ce atrage atenția
cititorilor/spectatorilor, în mod critic, asupra “comediei umane”.

S-ar putea să vă placă și