Caracterizare de personaj –Stefan

Tipatescu
Plasată în categoria comediilor de moravuri, O scrisoare pierdută (1884)
scrisă de I.L. Caragiale are ca temă satirizarea corupţiei politice, pe fundalul unei
campanii electorale, cât şi triunghiul conjugal, în care este implicat personajul
principal analizat, ZahariaTrahanache, tipul bărbatului înşelatde către soţie,
Zoe, cu prietenul de familie Ştefan Tipătescu, prefectul judeţului. Toate acestea
sunt realizate prin diferite tipuri de comic:desituaţie, de caracter, de limbaj, de
nume, la care se adaugă tehnica qui-pro-quo (confuzia) sau deux-ex-machina
(răsturnarea de situaţie, prin care candidatul Nae Caţavencu este înlocuit cu
Agamemnon Dandanache).

Opera aduce în scenă o lume de antieroi, de marionete, cu acţiuni şi rostiri

dezarticulate. Deşi reprezintă tipuri sociale, eroii caragialieni sunt construiţi şi pe
un defect general-uman care le conferă valoare de prototipuri negative. Alături de
Caţavencu- demagogul politic, de Trahanache- încornoratul, de Zoe- cocheta
adulterină, de Farfuridi- prostul fudul, se găseşte Ştefan Tipătescu.

Stefan Tipatescu este prefectul judetului pe care il administreaza ca pe

propria mosie, avand o mentalitate de stapan absolut: "mosia, mosie, fonctia,
fonctie, coana Joitica, coana Joitica, trainenea ca pe banii lui Trahanache, babachii"
(Pristanda). El întruchipează în comedie tipul donjuanului, al primului amorez,
redus în manieră clasică la câteva trăsături dominante. Prietenul cel mai bun al lui
Zaharia Trahanache, Tipătescu o iubeşte pe soţia acestuia, Zoe, chiar de la o
jumătate de an după ce ea se căsătoreşte cu neica Zaharia, după cum observă acesta
cu naivitate : „pentru mine să vie să bănuiască cineva pe Joiţica, ori pe amicul
Fănică, totuna e… E un om cu care nu trăiesc de ieri, de alaltăieri, trăiesc de opt
ani, o jumătate de an după ce m-am însurat a doua oară. De opt ani trăim împreună
ca fraţii, şi niciun minut n-am găsit la omul acesta măcar atâtica rău.”

Comicul de character reliefeaza insusirile ce reies, in mod indirect, din

atitudinea, faptele si vorbele prefectului, iar in mod direct din didascalii sau din
relatiile cu celelalte personaje, conflictul dramatic fiind realizat prin ȋntreaga
varietate a comicului.

Ştefan Tipatescu este un personaj caricatural, principalele trăsături decurgȋnd din

manifestarea diversificată a comicului, care defineşte natura contradictorie ce se
stableşte ȋntre esenţă şi aparenţă. Relaţiile stabilite cu cei din jur sunt în funcţie de
interesele ce îi impun anumite atitudini. Faţă de Pristanda se arată tolerant,
deoarece acesta este o slugă devotată. Faţă de Cetăţeanul turmentat este
dispreţuitor, ironic. Relaţiile cu cei doi colegi de partid, Farfuridi şi Dandanache,
sunt la limita convenienţelor. Când e obligat să îl susţină pe Dandanache, nu e prea
încântat, dar îşi găseşte imediat o scuză:... e simplu, dar îl prefer, cel puţin e onest,
nu e un mişel.

Prin Tipatescu se afla pusa in reflctare tema comediei, contrastul între ceea
ce sunt şi ceea ce vor să pară personajele. Excepţie de la tipologia demagogului
prost şi incult, nefiind sancţionat prin comicul de limbaj, privit cu mai multă
îngăduinţă de narator, Tipătescu este ironizat totuşi pentru legătura extraconjugală,
semnificativ în acest sens fiind numele de alint oferit în cercul intim, Fănică, care
contrastează cu imaginea de stâlp al puterii judeţului. Mai idealist decât Zoe, el se
dovedeşte dispus să abandoneze totul şi să fugă cu ea în lume, şi nu poate accepta
ipocrizia politică a întovărăşirii cu Caţavencu. Capitulează totuşi, de dragul
înţelegerii cu femeia iubită: „În sfârşit, dacă vrei tu… fie!… Întâmplă-se orice s-ar
întâmpla… Domnule Caţavencu, eşti candidatul Zoii, eşti candidatul lui nenea
Zaharia… prin urmare şi al meu!… Poimâine eşti deputat!…”

Una din trăsăturile dominante ale personajului este impulsivitatea. Ea reiese

din actul I, când Zaharia Trahanache îi face o vizită matinală pentru a-l înştiinţa de
faptul că o scrisorică a sa de amor către Zoe se află în posesia lui Caţavencu.
Neştiind cum să reacţioneze, Ştefan Tipătescu este derutat, confuz şi nervos.
Plimbându-se agitat prin cameră, adresează injurii “canaliei”, Trahanache singur
oferind justificare pentru conţinutul scrisorii- plastografia. Singura reacţie pe care
o găseşte Tipătescu este cea violentă, ca dovadă a drepturilor absolute pe care şi le
arogă : “D. Caţavencu nu va fi deseară la întrunire; o să fie în altă parte- la
păstrare.”

O altă secvenţă care evidenţiază caracterul protagonistului se afla în actul

al II-lea, după ce Caţavencu este arestat şi adus în casa prefectului. Tipătescu
încearcă să recupereze scrisoarea pierdută prin oferirea unor funcţii importante
oponentului : avocat al statului, primar, chiar şi o moşie din marginea oraşului.
Negocierea îl identică pe prefect ca voinţă ce are la dispoziţia sa judeţul.
Ascunzându-şi cu greu dispreţul şi furia în umbra ironiilor, când Caţavencu
refuză, şi pretinde mandatul de deputat, Tipătescu izbucneşte şi devine
necontrolat, ameninţând că îl ucide cu bastonul. În final, înfrânt de voinţa Zoei,
şantajat sentimental, capitulează.

In concluzie, Stefan Tipatescu este un personaj complex, construit cu vicii si

moravuri, insa umanizate, personajul infatisat intr-o lumine mai ingafuitoare in
raport cu restul caracterelor participante, dermagogul ecprimandu-si prin acesta
convingerea că specia umană nu este condamnată definitiv la degradare morală