Stefan Tipatescu

-caracterizare-
Ion L. Caragiale apartine Epocii Marilor Clasici si îsi câstigă titulatura de dramaturg
datorită celor patru comedii ''O noapte furtunoasă '',''Conul Leonida fată cu reactiunea '', ''D-ale
carnavalului'' si ''O scrisoare pierdută '', dar si datorită unicii sale drame '' Năpasta ''.
''O scrisoare pierdută '' este o comedie de moravuri ce a fost jucată pentru prima dată pe
scena Teatrului National din Bucuresti în anul 1884, fiind inspirată dintr-o farsă electorală a
anului 1883.
Ştefan Tipătescu este personaj principal, fiind inclus in conflictul central al operei. Este
prezentat încă din lista cu personajele de la începutul piesei avand funcţia de prefect al
judeţului. Reprezinta un personaj plat intrucat nu evolueaza pe parcursul operei si ilustreaza
tipologia junelui prim si a amorezului. Işi foloseşte funcţia învestită ca privilegiu personal, în
avantaj propriu, dovedind moravurile specifice clasei politice. Este prietenul cel mai bun al lui
Zaharia Trahanache, seful partidului aflat la putere si o iubeşte pe soţia acestuia, Zoe, chiar de
la o jumătate de an după ce ea se căsătoreşte cu Trahanache. Prefectul oglindeşte, alături de
ceilalţi, tema comediei, contrastul între ceea ce sunt şi ceea ce vor să pară personajele. Excepţie
de la tipologia demagogului prost şi incult, nefiind sancţionat prin comicul de limbaj, privit cu
mai multă îngăduinţă de dramaturg. Tipătescu este ironizat totuşi pentru legătura
extraconjugală, semnificativ în acest sens fiind numele de alint oferit în triunghiul intim,
Fănică, care contrastează cu imaginea de stâlp al puterii judeţului.
Stefan Tipatescu este caracterizat in mod direct de catre dramaturg prin intermediul
didascaliilor: ''manios'', ''agitat'', ''batand din calcai'', dar si de catre celelalte personaje. Zaharia
Trahanache spune despre el: ''Aminteri bun baiat, destept, cu carte, dar iute, nu face pentru
prefect”, astfel ilustrandu-se faptul ca nu are abilitati pentru functia in care este investit. Este
caracterizat si in mod indirect prin fapte, comportament, relatia cu celelalte personaje. Astfel
observam ca este lipsit de diplomatie si violent: ''repezindu-se si apucandu-l cu amandoua
mainile de gat'', atunci cand cetateanul turmentat ii dezvaluie cum a intrat in posesia scrisorii.
Foloseste functia pe care o detine in scop propriu, trece cu vederea furtusagurile lui Pristanda
doar pentru a se asigura ca primeste de la acesta informatii utile pentru candidatura. De
asemenea, are capacitate de disimulare, intrucat reuseste sa tina secreta relatia dintre el si Zoe
prin minciuni. Da dovada de imaturitate si e neasumat atunci cand ii cere lui Zoe sa fuga in
lume alaturi de el, avand o gandire de adolescent, justificand tipul junelui.
O trasatura dominanta o reprezinta impulsivitatea, pe care o regasim in actul I scena IV, in
care Zaharia Trahanache îi face o vizită matinală lui Tipatescu pentru a-l înştiinţa de faptul că o
scrisoare de-a sa de amor către Zoe se află în posesia lui Caţavencu, adversarul lor politic.
Trahanache ii reda cuvant cu cuvant scrisoarea. Neştiind cum să reacţioneze, Ştefan Tipătescu
este derutat, confuz şi nervos. Calmitatea lui Trahanache: ''placid'', ''cu candoare'' este dusa in
opozitie cu agitatia lui Tipatescu: ''turbat'', ''fierband mereu'' pe tot parcursul scenei, creandu-se
o antiteza intre cei doi. Zaharia spune despre scrisoare ca este o plastografie si isi apara
prietenul, iar Tipatescu il aproba, disimuland in fata lui pentru a proteja triunghiul conjugal.
O alta scena ce pune in evidenta impulsivitatea prefectului o reprezinta cea din actul II
scena IX, in care Catavencu este arestat si adus in casa prefectului. Tipătescu încearcă să
recupereze scrisoarea pierdută la inceput cu calmitate prin oferirea unor funcţii importante
oponentului: avocat al statului, primar, chiar şi o moşie din marginea oraşului. Ascunzându-şi
cu greu dispreţul şi furia în umbra ironiilor, cand Catavencu refuza si vrea sa-l covinga sa-i
ofere functia de deputat cu ajutorul vorbelor dulci, prefectul izbucneşte şi devine necontrolat,
dand frau liber firii sale vulcanice: ''te ucid ca pe un caine'', ''se ridica fierband''. Tipatescu
spune ca nu este bine sa se joace cu un om ca si el, fapt din care reiese si firea sa superioara.
In constructia personajului, dramaturgul vizeaza diverse categorii ale comicului. Prin
comicul de caracter sunt satirizate defecte umane cu scopul de a le indrepta. Astfel, Stefan
Tipatescu reprezinta tipul amorezului si al junelui.
Comicul de nume ilustreaza dominanta de caracter a personajelor. Prenumele Stefan
contrasteaza cu apelativul ''Fanica''. Numele Tipatescu isi trage semnificatia de la cuvantul
''tip'', ilustrandu-se incadrarea in tipologia junelui sau a amorezului, iar sufixul ‘’-escu’’
sugereaza banalitatea personajului, fiind un tip comun.
Tipatescu este singurul care nu este sanctionat de catre autor prin comicul de limbaj. Desi
autorul ii subliniaza viciile si defectele, nu il incadreaza totusi in tipologia politicienilor
demagogi si corupti.
In relatia sa cu celelalte personaje, este destul de usor influentat de catre Zoe, de catre
''enteres'' dar si de cei de la centru, din Bucuresti. Desi se afiseaza un om cinstit, este total lipsit
de moralitate prin prezenta triunghiul conjugal Zaharia-Zoe-Tipatescu. Nu-si asuma existenta
in acest triunghi si o invinovateste pe Zoe pentru pierderea scrisorii. Prefectul ia parte in
conflictul secundar care se consuma intre cuplul Farfuridi-Branzovenescu si acesta, cuplul
temandu-se de tradarea lui Tipatescu. Totusi, este intr-o relatie conflictuala si cu Catavencu,
care il santajeaza cu scrisoarea de dragoste gasita pentru a-i sustine candidatura. Este intr-o
relatie ascunsa cu Zoe, pe care reuseste foarte bine sa o disimuleze de fata cu ceilalti, mai ales
de fata cu prietenul sau Trahanache, seful partidului aflat la putere, sotul Zoei.
In concluzie, tipologia personajului Stefan Tipatescu din comedia ''O scrisoare pierduta''
de Ion L. Caragiale are rolul de a sublinia societatea secolului al XIX-lea si de a pune in lumina
defectele omenesti si moravurile general valabile.