„O SCRISOARE PIERDUTĂ“, I.L.

Caragiale
- Relația dintre două personaje -

- Introducere
Scriitor reprezentativ pentru „epoca marilor clasici“ ‒ alături de Mihai Eminescu, Ioan
Slavici și Ion Creangă ‒, I. L. Caragiale înfățișează moravurile secolului al XIX-lea în
comediile sale.
Reprezentată pe scena Teatrului Național din București pentru întâia oară în 1884 și
publicată ulterior în revista junimistă „Covorbiri literare“ (1885), opera literară „O
scrisoare pierdută“, scrisă de I. L. Caragiale, este o comedie de moravuri, în care sunt
satirizate aspecte ale societății contemporane autorului, fiind inspirată din lupta electorală din
anul 1883.
Tema comediei este reprezentată de satirizarea vieții publice (șantajul, falsificarea
listelor electorale și abuzul de funcție) și a celei de familie (triunghiul conjugal) a unor
politicieni corupți din societatea română de la sfârșitul secolului al XIX-lea.
- R1 - Statutul social, moral și psihologic al personajului
Zoe Trahanache, cea mai distinsă damă din comediile lui Caragiale, reprezintă tipul
cochetei și al femeii voluntare.
1a. În lista cu „Persoanele“ de la începutul piesei, autorul îi fixează statutul social
prin raportare la soțul ei, Zaharia Trahanache, cel mai important om politic al județului:
„soția celui de sus“. În ciuda faptului că femeile nu aveau drept de vot la acea epocă, Zoe îi
poate manevra pe ceilalți după voința sa ca pe niște maionete, folosindu-se de poziția de
primă doamnă a orașului de provincie. Lui Cațavencu îi promite că va primi mandatul de
deputat în schimbul scrisorii: „eu te aleg, eu și cu bărbatul meu; mie să-mi dai scrisoarea...
Primești?“, iar Cetățeanului turmentat îi spune pe cine să voteze, ba chiar îi completează
buletinul de vot.
Statutul social al lui Ștefan Tipătescu este acela de prefect al județului, așa cum
notează autorul în lista cu „Persoanele“. Tipătescu aparține tipului politic, dar, spre deosebire
de ceilalți, este un om instruit, educat, care nu face greșeli de exprimare, întocmai ca Zoe.
Deși nu sunt sancționați prin coomicul de limbaj, ca ariviștii, amorezii sunt personaje „cu
carte“, ironizate pentru legătura extraconjugală prin comicul de nume. Așa se explică
discrepanța comică dintre prenume, ceea ce vor să pară ‒ Zoe, Ștefan ‒ și diminutivul
familiar, ceea ce sunt de fapt: Joițica, Fănică.

1
 1b. Din punct de vedere moral, Zoe este soția adulterină, implicată în triunghiul
conjugal împreună cu amorezul Ștefan Tipătescu și cu Zaharia Trahanache, soțul încornorat
care observă cu naivitate: „De opt ani trăim împreună ca frații...“. Zoe se teme de scandalul
care ar putea fi provocat de publicarea scrisorii de amor în ziarul „Răcnetul Carpaților“, se
frământă pentru păstrarea aparențelor de moralitate, dar nu și pentru imoralitatea reală a
situației. Astfel că la sfârșitul comediei, nimic din relația lor nu se modifică.
Moral, prefectul conduce județul ca pe propria moșie, protejând corupția și luând
decizii abuzive când îi sunt periclitate interesele. Este implicat în triunghiul conjugal
împreună cu cei doi soți, Zoe și Zaharia Trahanache, el având rolul amantului.
1c. Din punct de vedere psihologic, Zoe reprezintă tipul femeii voluntare, un caracter
tare, fiind capabilă să tempereze soluția adolescentină de a fugi împreună propusă de
Tipătescu de a fugi împreună. În ciuda impresiei lui Trahanache că este „simțitoare“, ea este
„femeia bărbată“, după cum îi spune Tipătescu în actul al IV-lea, scena a V-a: „Zoe! Zoe! fii
bărbată“, ceea ce înseamnă că are stăpânire de sine și curaj, însușiri ale unui caracter
puternic.
Psihologic, Tipătescu este un caracter slab în comparație cu Zoe, trecând de la o stare
de spirit la alta și acționând impulsiv, fără a se gândi la consecințe. În fond, prefectul trăiește
o dramă. De dragul unei femei, pe care este nevoit s-o împartă cu altcineva, sacrifică o carieră
promițătoare la București.
- R2 - evidențierea prin două scene semnificative a unei trăsături a personajului
Dincolo de aparențe, în cuplul pe care Zoe îl formează cu Tipătescu, femeia este polul
rațional,puternic și care deține controlul asupra relației.
2a. O primă secvență ce ilustrează această trăsătură este cuprinsă în actul al II-lea,
scena VI. Zoe uzează cu abilitate mijloacele de convingere feminine pentru a-l determina pe
Tipătescu să susțină candidatura lui Cațavencu în schimbul scrisorii. În ciuda văicărelilor, a
leșinurilor și a faptului că este considerată o „damă simțitoare“, toți protejând-o în virtutea
acestei aparente sensibilități, este în realitate „femeia bărbată“, stăpână pe sine, care știe
foarte bine ce vrea și care îi manipulează pe toți după propriile dorințe. Deși face paradă de
iubirea pentru Tipătescu și de sacrificiile făcute pentru el ‒ „Omoară-mă pe mine care te-am
iubit, care am jertfit totul pentru tine...“, îi spune ea prefectului, încercând să-l determine să
susțină candidatura liderului grupării locale a partidului în opoziție ‒, în fapt ea nu este
preocupată decât de scandalul care s-ar isca dacă scrisoarea ar fi publicată și în urma căruia
reputația ei ar fi distrusă.

2
 Cum negocierile dintre Tipătescu și Cațavencu eșuează, Zoe, femeia voluntară,
promite sprijinul ei pentru obținerea mandatului de deputat în schimbul scrisorii
compromițătoare: „Ei! Eu te aleg, eu și cu bărbatul meu; mie să-mi dai scrisoarea...
Primești?“.
2b. O altă secvență semnificativă este cuprinsă în actul al IV-lea, când apare
Dandanache și confundă gazdele, crezând că Zoe este soția lui Tipătescu: „consoarta d-tale“.
Zoe devine foarte agitată de teama lui Cațavencu. Tipătescu încearcă s-o liniștească prin
îndemnuri ridicole ‒ „Nu fi copilă!“ și „Zoe! Zoe, fii bărbată...“, dar spune dezamăgit despre
trimisul de la centru: „Iaca pentru cine sacrific de atâta vreme liniștea mea și a femeii pe
care o iubesc...“. Odată ce reintră în posesia scrisorii compromițătoare, Zoe devine
triumfătoare, se comportă ca o adevărată doamnă, își recapătă superioritatea la care renunțase
pentru scurt timp, face promisiuni liniștitoare pentru ceilalți ‒ „Du-te și ia loc în capul mesii;
fii zelos, asta nu-i cea din urmă Cameră!“ ‒, în vreme ce Tipătescu se retrage , ca și înainte,
în umbra ei.
Finalul comediei aduce împăcarea ridicolă a adversarilor, fără a schimba cu ceva
situația inițială, triunghiul conjugal: „Zoe și Tipătescu contemplă de la o parte mișcarea“.
- R3 - analiza a două componente de structură și de limbaj
3a. Un prim element de structură este titlul, care sugerează ideea că victoria politică
se obține, de fapt, prin lipta de culise, prin folosirea ca instrument al șantajului politic, a „unei
scrisori pierdute“ ce reprezintă pretextul dramatic al comediei și sursă a neliniștilor cochetei
Zoe. Subiectul, desfășurat pe parcursul celor patru acte, respectă momentele specifice
evoluției sale si este determinat de intrigă: pierderea scrisorii de dragoste de la prefect de
către doamna Zoe Trahanache și găsirea acesteia de către adversarul lor politic, care o
folosește ca armă de șantaj.Acest ridicol stârnește o agitație nejustificată. Desfășurarea
acțiunii prezintă modul în care „îndrăgostiții“ și soțul înșelat răspund șantajului, precum și
reacțiile celorlalte personaje în situația de criză creată. Punctul culminant, marcat de adunarea
electorală în care este declarat candidat Agamemnon Dandanache, este urmat de un
deznodământ fericit, în care scrisoarea revine la Zoe și conflictele se sting într-o împăcare
generală neașteptată.
3b. Conflictul dramatic principal constă în înfruntarea pentru putere politică a două
forțe opuse: reprezentanții partidului aflat la putere ‒ prefectul Ștefan Tipătescu, Zaharia
Trahanache, care era președintele grupării locale a partidului , și Zoe, soția acestuia ‒ și
gruparea independentă constituită în jurul lui Nae Cațavencu, ambițios avocat și proprietar al

3
ziarului „Răcnetul Carpaților“. Conflictul are la bază contrastul comic dintre ceea ce sunt și
ceea ce vor să pară personajele, dintre aparență și esență. Conflictul secundar este reprezentat
de grupul Farfuridi ‒ Brânzovenescu, care se teme de trădarea prefectului. Acțiunea
comediei este plasată „în capitala unui județ de munte, în zilele noastre“. Reperul spațial vag
are efect de generalizare, iar timpul precizat e sfârșitul secolului al XIX-lea, în perioada
campaniei electorale, în interval de trei zile, ca în teatrul clasic.
- Concluzia
În concluzie, Zoe și Tipătescu trăiesc fără mustrări de conștință, se preocupă doar de
păstrarea aparențelor și înfățișează imoralitatea vieții de familie.