„O scrisoare pierdută” de I.L.

Caragiale

- Particularitățile comediei realiste-

I.L. Caragiale face parte din generația Marilor Clasici ai literaturii române și este
cel mai mare dramaturg român. Comedia ,,O scrisoare pierdută’’ , reprezentată
prima dată în anul 1884 pe Scena Teatrului Național din București este a treia piesă
dintre cele patru piese scrise de autor, o capodoperă a genului dramatic. Este o
comedie în care sunt satirizate aspecte ale societății contemporane autorului, fiind
inspirată din alegerile din România din anul 1883.
Comedia este o specie a genului dramatic care provoacă râsul, are un final
fericit , mai multe surse ale comicului și un scop moralizator.Comedia aparține
realismului , deoarece respectă principiile societății ,,Junimea’’ si estetica realismului
care se regăsesc în critica ,,formelor fără fond’’ și a politicienilor corupți, satirizarea
unor aspecte sociale, spiritul de observație acut si veridicitatea obținută prin tehnica
acumulării detaliilor.

Titlul conține motivul central al operei, scrisoarea, care își schimbă destinația, din
obiect de comunicare devine obiect de șantaj.

Tema se referă la aspectele din viața politică( lupta pentru putere, șantajul,
falsificarea listelor electorale) și de familie ( triunghiul conjugal).

Timpul si spațiul le întâlnim in didascaliile de la începutul operei: „ In capitala unui

județ de munte, în zilele noastre”. Mai multi critici au presupus că locul desfășurării
acțiunii este orașul Piatra-Neamț, dar Caragiale nu a comentat niciodată aceasta
supoziție.
Din punct de vedere compozițional, comedia este structurată în patru acte.
In Actul I ni se dezvăluie o primă secvență ilustrativă pentru tema operei. Astfel,
aflăm că scrisoarea de amor primită de Zoe de la amantul Tipătescu a fost pierdută
înainte de începerea comediei; astfel, expozițiunea (existența triunghiului conjugal și
a unui conflict de interese între două grupuri politice) si intriga (piederea scrisorii) se
reconstituie din replicile personajelor. Scena inițială prezintă personajele Ștefan
Tipătescu si Ghiță Pristanda, care citesc ziarul lui Nae Cațavencu, ,,Răcnetul
Carpaților’’ și numără steagurile. Venirea lui Trahanache, cu vestea deținerii scrisorii
de amor de către adversarul politic declanșează conflictul dramatic principal.
Cațavencu îi sustrăsese scrisoarea Cetățeanului turmentat, care o găsise și își
amenința adversarii politici că va publica scrisoarea în „ Răcnetul Carpaților” dacă nu
va fi susținut în alegeri.
Actul II (desfășurarea acțiunii) începe cu numărarea voturilor, cu o zi înaintea
alegerilor. Această acțiune poate fi considerată o alta secvență ilustrativă pentru
tema operei. Se declanșează conflictul secundar, teama grupului Farfuridi și
Brânzovenescu de trădarea prefectului. Incercările amorezilor sunt contradictorii:
Tipătescu îi ceruse lui Pristanda arestarea lui Cațavencu și percheziția locuinței, Zoe,
dimpotrivă, îi ordonă eliberarea lui și uzează de mijloacele de convingere feminine
pentru a-l determina pe Tipătescu să susțină candidatura avocatului din opoziție, în
schimbul scrisorii. Cum prefectul nu accepta compromisul politic, Zoe îi promite
șantajistului sprijinul său. Depeșa primită de la Centru solicită însă alegerea altui
candidat pentru Colegiul al II-lea.
In actul al III-lea, în sala mare a primăriei au loc discursurile candidaților Farfuridi și
Catavencu, înaintea alegerilor. Intre timp, Trahanache găsește o poliță falsificată de
Cațavencu, pe care intenționează s-o folosească pentru contrașantaj, apoi, anunță in
ședintă numele candidatului trimis de la București, Agamita Dandanache (punctul
culminant).

In încăierare, Cațavencu își pierde pălăria cu scrisoarea, găsită pentru a doua oara
de Cetățeanul turmentat, care o va duce destinatarei in actul urmator.
Actul IV aduce rezolvarea conflictului inițial, pentru că scrisoarea ajunge la Zoe, iar
Cațavencu se supune condițiilor ei. Intervine un alt personaj, Dandanache, care îi
întrece prin prostie si necinste pe candidații provinciali. Propulsarea lui politică este
cauzată de o poveste asemănătoare: și el găsise o scrisoare compromițătoare și se
folosise de șantaj.

In deznodământ, Dandanache este ales în unanimitate, după voința celor de la

Centru și cu sprijinul lui Trahanche, iar la festivitatea condusă de Cațavencu,
adversarii se împacă.
Caragiale este cel mai mare creator al tipurilor de comic. Astfel, dramaturgul creează
cinci tipuri de comic. Comicul de nume reiese din numele pe care personajele le
poartă. 
Zaharia Trahanache=zahariseala si coca moale, el fiind modelat cu usurință atât de
Zoe, cât si de cei de la Centru; 
Agamemnon Dandanache=diminutivul caraghios ,,Agamita’’al strasnicului
nume ,,Agamemnon’’ purtat de eroul Homeric, razboinicul cuceritor al Troiei,
iar ,,Dandanache’’ înseamna încurcatură;
Farfuridi si Brânzovenescu= farfuria si brânza;
Cațavencu=haină cu doua fete, palavragiu;
Tipătescu= tip, tipar, tipul donjuanului.
Comicul de limbaj reiese din deformarea neologismelor, din sfera limbajului
politic: ,,soțietate’’, ,,prințip’’,, ,,bampir’’, ,,dipotat’’, ,,docoment’’ si ticuri verbale ,,Ai
puțintică rabdare!’’, „Curat murdar! ”
Comicul de situație reiese din pierderea scrisorii de amor, ce declanșează intriga, din
numărarea steagurilor, din confuziile pe care Dandanache le face.
Comicul de intentie

Caragiale își iubește personajele cu patimă, le ironizează , le sanctionează defectele

prin râs si încearcă prin intermediul acestora să îndrepte tarele societății. 
Comicul de caracter creeaza tipologii de personaje: tipul cochetei si al femeii
voluntare- Zoe; tipul junelui –prim- Tipătescu; încornoratului-Zaharia Trahanache;
tipul servilului umil-Ghită Pristanda;; tipul demagogului-Nae Cațavencu; tipul
incultului, pelticului, ramolitului, prostului-ticălos-Agamemnon Dandanache; tipul
prostului fudul- Farfuridi si Brânzovenescu; tipul omului naiv, al românului de rând
care nu știe cu cine să voteze- Cetățeanul turmentat.

Caracterizarea lui Zoe

Zoe este tipul cochetei si al soției adulterine; singurul personaj feminin este soția
lui Trahanache si amanta lui Tipătescu. Ea apare ultima in lista cu „Persoanele” de
la începutul piesei, autorul fixându-i statutul social prin raportare la soțul ei, Zaharia
Trahanache, cel mai important om politic al județului: „ soția celui de sus”. In ciuda
faptului că femeile nu aveau drept de vot in acea epoca, Zoe îi manipulează pe toți
după propriile dorințe ca pe niște marionete, folosindu-se de poziția de primă
doamnă a orașului. Zoe conduce,de fapt, întreaga viață a orășelului de provincie:
partidul de guvernământ,prefectura, poliția locală, opinia publică ( prin Cetățeanul
turmentat, care o admiră : „ Este o damă bună”.) Zoe este foarte stăpână pe sine, nu
își pierde cumpătul și știe să iasă din orice situatie dificilă; preocuparea ei esentială
este aceea de a nu fi compromisă, vrea să salveze aparențele si să pară o femeie
cinstită.

In ciuda tuturor văicărelilor și leșinurilor ( e considerată „ o damă simțitoare”), ea

este în realitate mai bărbată decât toți . Crispată, încordată pe parcursul întregii
comedii, Zoe devine la sfârșitul operei, când orice motiv de îngrijorare dispare,
generoasă si fermecătoare, spunându-i lui Cațavencu: „ Eu sunt femeie bună...am să
ți-o dovedesc. Acum sunt fericită...Puțin îmi pasă dacă ai vrut să-mi faci rău și n-ai
putut. Nu ți-a ajutat Dumnezeu, pentru că ești rău; și pentru că eu vreau să-mi ajute
totdeauna, am să fiu bună ca și până acuma.”

Relaţia Zoe Trahanache-Ștefan Tipatescu

Amorezii sunt personaje „ cu carte”, sunt singurele personaje din comedie care
nu fac greșeli de exprimare. Ei trăiesc fără mustrări de conștiință și se preocupă doar
de păstrarea aparențelor. Astfel, imoralitatea casnică se îmbină cu cea politică.
Intriga, pierderea scrisorii de amor, declanșează acțiunile contradictorii ale cuplului
care evidențiază raportul neașteptat caracter tare( Zoe)- caracter slab( Fănică).
Daca Fănică îi cere lui Pristanda arestarea lui Cațavencu și percheziția locuinței
pentru a găsi scrisoarea, Zoe, ordonă eliberarea lui; uzează apoi de toate farmecele
feminine pentru a-l determina pe amantul ei să susțină candidatura lui Cațavencu , in
schimbul scrisorii.
Tipătescu îi propune lui Zoe o soluție disperată si romantică: să fugă împreună,
însa ea nu vrea să renunțe la statutul de prima doamnă. In fond, Tipătescu trăiește o
dramă ; de dragul unei femei, pe care este nevoit s-o împartă cu altcineva, sacrifică o
carieră promițătoare la București.
Replica lui Zoe la întrebarea amorezului Tipătescu „ Zoe! Zoe! Mă iubești?”
lămurește ipocrizia relației condiționate: „ Te iubesc, dar scapă-mă!”
 In final, după ce Zoe intră în posesia scrisorii, Tipătescu se retrage în umbra ei.

Concluzia
In concluzie, această comedie este reprezentativă pentru spiritul românesc și
foarte actuală. Scriitorul s-a bucurat de recunoașterea operei sale prin faptul
că a reflectat foarte bine realitățile, limbajul și comportamentul românilor.

Caragiale nu este doar un scriitor național, el fiind, ca și Eminescu, „ foarte

român, dar și foarte universal”, deoarece a creat situații general-valabile și
tipuri umane care pot exista în orice societate.