O scrisoare pierdută

de Ion Luca Caragiale

-relația dintre personaje-

Reprezentată pe scenă în anul 1884 comedia „O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale este a
treia piesă de teatru scrisă de autor, o capodoperă a genului dramatic. Este o comedie de
moravuri care satirizează aspecte ale societății contemporane autorului, fiind inspirată din lupta
electorală din anul 1883.
Tema poeziei constă în satirizarea vieții publice și de familie a unor politicieni din societatea
românească de la sfârșitul secolului al XIX-lea.
Satirizând aspectele care țin de viața de familie, Caragiale introduce în comedie triunghiul
amoros cu intenția de a evidenția imoralitatea unor politicieni din societatea românească a
vremii.
În comedia situată, triunghiul conjugal este format din Zaharia Trahanache prezidentul
comitetului școlar Zoe Trahanache soția „venerabilului” Neica Zaharia și Ștefan Tipătescu
prefectul județului
Titlul pune în evidență intriga și contrastul comic dintre aparență și esență. Pretinsa luptă
pentru putere politică se realizează, de fapt, prin lupta de culise, având ca instrument de șantaj
politic „o scrisoare pierdută” - pretextul dramatic al comediei. Articolul nehotărât indică atât
banalitatea întâmplării, cât și repetabilitatea ei (pierderile succesive ale aceleiași scrisori,
amplificate prin repetarea întâmplării în alt context, dar cu același efect).
În actul I, pierderea scrisorii de amor s-a produs înainte de începerea comediei, astfel că
expozițiunea (existența triunghiului conjugal și a unui conflict de interese între două grupuri
politice) și intriga se reconstituie din replicile personajelor. Scena inițială prezintă personajele
Ștefan Tipătescu și Pristanda, care citesc ziarul lui Nae Cațavencu, „Răcnetul Carpaților”, și
numără steagurile. Venirea lui Trahanache cu vestea deținerii scrisorii de amor de către
adversarul lor politic declanșează conflictul dramatic principal.
Actul II (desfășurarea acțiunii) începe cu numărarea voturilor, cu o zi înaintea alegerilor. Se
declanșează conflictul secundar, teama grupului Farfuridi - Brânzovenescu de trădarea
prefectului. Încercările amorezilor sunt contradictorii: Tipătescu îi ceruse lui Pristanda arestarea
lui Cațavencu și percheziția locuinței, Zoe dimpotrivă, îi ordona eliberarea lui și uzează de
mijloacele de convingere feminine pentru a-l determina pe Tipătescu să susțină candidatura
avocatului din opoziție, în schimbul scrisorii. Cum prefectul nu acceptă compromisul politic, Zoe
îi promite șantajistului sprijinul său. Depeșa primită de la centru solicită însă alegerea altui
candidat pentru colegiul al II-lea.
În actul III, în sala mare a primăriei au loc discursurile candidaților Farfuridi și Cațavencu, la
întrunirea electorală. Între timp, Trahanache găsește o poliță falsificată de Cațavencu, pe care
intenționează s-o folosească pentru contrașantaj. Apoi anunță în ședință numele candidatului
susținut de comitet: Agamiță Dandanache (punctul culminant). În încăierare, Cațavencu pierde
pălăria cu scrisoarea, găsită pentru a doua oară de Cetățeanul turmentat, care o va duce
destinatarei în actul următor.
Actul IV aduce rezolvarea conflictului inițial, pentru că scrisoarea ajunge la Zoe, iar Cațavencu
se supune condițiilor ei. Intervine un alt personaj, Dandanache, care îi întrece prin prostie și
necinste pe candidații provinciali. Propulsarea lui politică este cauzată de o poveste
asemănătoare: și el găsise o scrisoare compromițătoare și se folosise de șantaj. În deznodământ,
Dandanache este ales în unanimitate, după voința celor de la Centru și cu sprijinul lui
Trahanache, iar la festivitatea condusă de Cațavencu, adversarii se împacă.
Acțiunea piesei este constituită dintr-o serie de întâmplări care nu modifică nimic în mod
esențial, ci se derulează concentric în jurul pretextului (pierderea scrisorii).
Conflictul dramatic principal constă în înfruntarea pentru putere politică a două forțe opuse:
reprezentanții partidului aflat la putere (prefectul Ștefan Tipătescu, Zaharia, Trahanache –
președintele grupării locale a partidului - și Zoe, soția acestuia) și gruparea independentă
constituită în jurul lui Nae Cațavencu, ambițios avocat și proprietar al ziarului „Răcnetul
Carpaților”. Conflictul are la bază contrastul comic dintre ceea ce sunt și ceea ce vor să pară
personajele, dintre aparență și esență. Conflictul secundar este reprezentat de grupul Farfuridi –
Brânzovenescu, care se teme de trădarea prefectului.
Personajele comediei sunt de regulă plate, lipsite de profunzime și inspirate din teatrul clasic
pentru că au o singură trăsătură dominantă de caracter. Acestea se apropie de realism fiind
individualizate prin limbaj și prin statutul social psihologic.
Ștefan Tipătescu, prefectul județului, dar și tipul donjuanului, al amorezului prim, necăsătorit și
care în virtutea statutului său ar reprezenta o „partidă bună” pentru orice distinsă doamnă din
înalta societate.
Zoe Trahanache este soția venerabilului Trahanache, este tipul cochetei adulterine, dar și al
femeii voluntare, este unicul personaj feminin al piesei de teatru. Apare ultima pe lista cu
„persoanele” de la începutul piesei, în care autorul îi fixează statutul social prin raportare la soțul
ei: „Soția celui de sus, un important om politic al județului. În ciuda convenților sociale și
juridice ale vremii, când femeile nu aveau drept de vot, Zoe se manifestă cu hotărâre în această
direcție: „Eu și soțul meu îl votez” manevrândui pe ceilalți ca pe niște marionete deoarece se
folosește de poziția sa de primă doamnă într-un oraș de provincie, de aici și autoritatea cu care îi
ordonă lui Pristanda să îl elibereze pe Cațavencu.
Tipătescu se încadrează în tipul politic, dar spre deosebire de ceilalți politicieni ai comediei
este un om educat, instruit, iar imoralitatea sa se manifestă mai ales în planul vieții de familie.
Zoe și Tipătescu nu sunt sancționați de autor prin comicul de limbaj fiindcă nu fac greșeli de
exprimare ca celelalte personaje. Culpa amorezilor este de natură extra conjugală și sunt
sancționați prin comicul de situație, comicul de moravuri și comicul de nume, amândoi fiind
apelați prin diminutivele Joițica și Fănică.
Stâlpi ai puteri locale și prieteni cu interese comune, Ștefan Tipătescu și Zaharia Trahanache
alcătuiesc împreună cu Zoe un triunghi conjugal. Acesta pare să le consolideze relația politică
după cum menționează soțul încornorat: „Pentru mine să vie cineva să bănuiască pe Joițica, ori
pe amicul Fănică, totuna e... E un om cu care nu trăiesc de ieri de alaltaieri, trăiesc de opt ani, o
jumătate de an după ce m-am însurat a doua oară. De opt ani trăim împreună ca frații...”
 Intriga reprezentată de pierderea scrisori declanșează acțiunile contradictorii ale amorezilor.
Dacă Tipătescu ordonă percheziționarea și arestarea lui Cațavencu, Zoe dimpotrivă ordonă
eliberarea lui pentru ca apoi să utilizeze toate mijloacele de convingere tipic feminine pentru a
determina pe Tipătescu să sprijine candidatura oponentului în schimbul scrisorii: „În fine,
întâmplese orice s-ar întâmpla... Domnule Cațavencu, ești candidatul Zoii, ești candidatul lui
nenea Zaharia... prin urmare și al meu!... poimâine ești deputat!” această situație evidențiază
raportul neașteptat dintre caracterul puternic, tare (Zoe) și caracterul slab (Fănică).
În fond, Tipătescu este cel care trăiește o dramă de dragul unei femei pe care este nevoit să o
împartă cu altcineva, sacrificată o carieră politică strălucită la București, după cum remarcă tot
Trahanache: „Credeți dumneavoastră că ar fi rămas el prefect aici și nu s-ar fi dus director la
București dacă nu stăruiam eu cu Joițica... și la drept vorbind, Joițica a stăruit mai mult...”.
Zoe în ciuda văicărelilor, a leșinulilor și a faptului că este considerată de toți „o damă”
simțitoare, în realitate, ea este „femeia bărbată”, stăpână pe sine care știe foarte bine ce vrea și
cum să îi manipuleze pe ceilalți pentru a-i fi împlinite dorințele. Ea face paradă de sentimentele
de iubire pentru Tipătescu și își evidențiază sacrificile făcute: „Omoară-mă pe mine care te-am
iubit, care te-am jertfit, totul pentru tine”, deși aceasta nu a jertfit decât fidelitatea conjugală.
Dincolo de aparențe, femeia reprezintă polul rațiuni fiind cea care îți exercită controlul asupra
relației. Tipătescu reprezintă polul sentimental, romantic arătându-se gata să renunțe la tot de
dragul ei de aceea îi propune: „Să fugim împreună...”. Zoe refuză categoric această posibilitate
pe care o consideră „o nebunie”, nevrând să renunțe sub nicio formă la poziția ei de primă
doamnă a județului. Astfel că ea îi răspunde cu fermitate prefectului: „ești nebun? dar Zaharia?
dar poziția ta? dar scandalul și mai mare care s-ar aprinde pe urmele noastre?”. Constatăm că
pentru Zoe imaginea publică contează mai mult decât bărbatul iubit: „Ce vuiet! ce scandal! ce
cronică infernală!”. Aceeași atitudine este vizibilă și în replica ei de la întrebarea amorezului:
„Zoe! Zoe! mă iubești?...” la care răspunde condiționând sentimentul de iubire: „Te iubesc, dar
scapă-mă.”.
În opinia mea, personajul feminin are o trăsătură constantă de caracter, bunătatea pe care o
sesizează și Cațavencu în deznodământul comediei: „În sănătatea coanii Joițichii! că e damă
bună!” depășind tensiunile de pe parcursul acțiunii, încordarea Zoei dispare revenind la calmul și
generozitatea cunoscute de celelalte personaje. Intrată în posesia scrisorii compromițătoare, Zoe
devine triumfătoare, își recapătă atitudinea de superioritate și se comportă ca o adevărată
doamnă: „Du-te și ia loc în capul mesii; fii zelos, asta nu-i cea din urmă Cameră”, iar în acest
timp, Tipătescu revine la esența lui și se retrage ca și până atunci, în umbra femeii.
În concluzie, relația dintre personaje va continua cu aceeași dinamică, fără mustrări de
conștiință, preocupându-se doar de păstrarea aparențelor, menținând nepătată imaginea politică
fiindcă, după cum spune Zoe, lumea orașului de provincie are o singură pasiune, bârfa devenită
pentru ea un inamic de temut.