LATINATE Ș I DACISM

Studiu de caz
Cuprins:

• Latinitatea și dacismul
• Latinitatea
• Dacismul
• Originea poporului
• Civilizația romană
Latinitate si dacism
 Fundamentele culturii române au fost descrise, înţelese, şi valorificate diferit de-a lungul secolelor de oameni de
ştiinţă care au evidenţiat fie componenta romana, fie pe cea dacică, fie interacţiunea lor. Astfel, pe temeiul
demersului de afirmare a identităţii etnice şi al disputelor privitoare la originea poporului românşi a limbii române,
se dezvoltă cu timpul două concepte şi două curente de idei, Latinitatea şi dacismul.
 Latinitatea și dacismul sunt concepte care desemnează două curente de idei ce străbat cultura si literatura română.
 Latinitatea
Romanizarea lingvistică, fundamentală şi decisivă pentru apariţia limbii române, a constat în învăţarea limbii latine de către
populaţia autohtonă. Generalizarea latinei a determinat fenomenul contrar, de regres şi de eliminare treptată a limbii materne, traco-
dacă. Durata romanizării în Dacia nu coincide cu durata stăpânirii romane, aproximativ 170 de ani, cuprinşi între 106-274/275.
Romanizarea s-a dovedit a fi un fenomen ireversibil iar consecinţele acesteia au fost de natură etno-lingvistică.
Latinitate este un termen care denumește acțiunea de impunere a limbii latine și a civilizației latine în urma cuceririi Daciei de
către români.
Latinitatea este un curent de idei referitor la originea latină a unui neam. Ideea latinităţii, concept imperativ de afirmare a identităţii
etnice îndeosebi în Transilvania, dar receptat şi ca o firească necesitate de cunoaştere a originilor, de legitimare a unui popor în faţa
istoriei, a avut un timp îndelungat de cristalizare şi de consolidare, începând cu marii cronicari şi cărturari din secolele al XVI-lea şi
al XVIII-lea (Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce), apoi de stolnicul Constantin Cantacuzino şi de Dimitrie Cantemir şi
atingând un punct de apogeu în epoca Școlii Ardelene (Samuil Micu, Gheorghe Șincai, Petru Maior).
Alături de idei valoroase - unitatea şi continuitatea românilor şi combaterea teoriei imigraţioniste, a originii sud-dunărene,
necesitatea adoptării alfabetului latin - ei promovează şi evidente exagerări - originea pur romană a poporului român şi a limbii, cu
urmări în tendinţele de purificare a limbii de elementele nelatine, perpetuate până spre sfârşitul secolului al XIX-lea.
Nicolaus Olahus este primul care afirmă unitatea de neam, de origine şi de limbă a românilor din cele trei țări în lucrarea Ungaria,
scrisă în limba latină la Bruxelles şi terminată în 1536. El afirmă că: „Va1ahii sunt creştini, numai că, urmând pe greci, se
deosebesc de biserica noastră catolică în privinţa purcederii duhului Sfânt şi a altor articole mai puţin importante. […] Moldovenii
au aceeaşi limbă, obiceiuri şi religie ca şi muntenii, se deosebesc numai prin imbrăcăminte. […] Limba lor şi a celorlalţi valahi a
fost cândva romană, căci ei sunt copiii din Roma.
 Dacismul
Dacismul este un curent în istoriografie, afirmat la jumatatea secolului al XIX-lea, prin absolutizarea (mitizarea) contributiei
dacilor la formarea poporului român.
Dacismul îşi face simţită prezenţa odată cu interesul romanticilor pentru etnogeneza şi pentru mitologia din spaţiul traco-dac. Se
conturează ca un curent de idei, mai mult sau mai puţin unitar, mai ales în perioada interbelică, de multe ori fiind asimilat cu
orientarea tradiţionalistă. Cunoaşte câteva puncte de maxim interes, între care apariţia, în 1926, a monumentalei opere a lui Vasile
Pârvan, Getica, de referinţă în istoriografie.
Formarea poporului român în zona carpato-danubiana şi continuitatea lui în acest spaţiu constituie un proces asemănător formării şi
continuităţii celorlalte popoare romaniceeuropene: francez, italian, spaniol şi portughez. La toate aceste popoare constatăm un element
etnic de bază: galii în cazul francezilor, celtiberii în cazul spaniolilor şi portughezilor, galii şi etruscii în cazul italienilor. La români au
fost daco-geţii, ramura de norda tracilor.
Dacii, sau geţii, fac parte din marele grup etnic al tracilor şi constituie cea mai importantă ramură a lui, având o civilizaţie, o cultură şi
o istorie politică pe care n-a egalat-o nicio altă ramură. Se poate spune că geto-dacii reprezintă elita numerosului grup al tracilor. Cu
privire la mulţimea acestor traci, Herodot face o afirmaţie de cea mai mare importanţă :„Neamul tracilor este, după cel al inzilor, cel
mai numeros din lume. Dacă ar avea un singur cârmuitor sau dacă tracii s-ar înţelege între ei, ele ar fi de neînvins şi, după socotinţa
mea, cumult mai puternic decât toate neamurile.” Dintre cele peste 100 de formaţiuni tribale şigentilice ale tracilor, triburile dacilor şi
geţilor erau cele mai mari şi cele mai puternice.Ocupau teritoriul cuprins între Munţii Balcani şi Munţii Slovaciei, şi de la litoralul
apusean al Mării Negre până dincolo de bazinul Tisei. Triburile denumite „dacice” locuiau pe teritoriulactualei Transilvanii şi al
Banatului, iar al „geţilor” în câmpia Dunării – inclusiv în sudulfluviului - , în Moldova şi Dobrogea de azi.
Dacii
 Originea poporului
 În tentativa de a autodefini identitatea românească întalnim conceptele de latinitate și dacism, noțiuni care constituie temelia
limbii și a însuși poporului român. Formarea poporului român în zona carpato-danubiana şi continuitatea lui în acest spaţiu
constituie un proces asemănător formării şi continuităţii celorlalte popoare romanice europene : francez, italian, spaniol şi
portughez. La toate aceste popoare constatăm un element etnic de bază : galii în cazul francezilor, celtiberii în cazul
spaniolilor şi portughezilor, galii şi etruscii în cazul italienilor. La români au fost daco-geţii, ramura de nord a tracilor. Dacii,
sau geţii, fac parte din marele grup etnic al tracilor şi constituie cea mai importantă ramură a lui, având o civilizaţie, o cultură
şi o istorie politică pe care n-a egalat-o nicio altă ramură. Se poate spune că geto-dacii reprezintă elita numerosului grup al
tracilor. Cu privire la mulţimea acestor traci, Herodot face o afirmaţie de cea mai mare importanţă : “Neamul tracilor este,
după cel al inzilor, cel mai numeros din lume. Dacă ar avea un singur cârmuitor sau dacă tracii s-ar înţelege între ei, ele ar fi
de neînvins şi, după socotinţa mea, cu mult mai puternic decât toate neamurile.” Dintre cele peste 100 de formaţiuni tribale şi
gentilice ale tracilor, triburile dacilor şi geţilor erau cele mai mari şi cele mai puternice. Ocupau teritoriul cuprins între
Munţii Balcani şi Munţii Slovaciei, şi de la litoralul apusean al Mării Negre până dincolo de bazinul Tisei. Triburile
denumite “dacice” locuiau pe teritoriul actualei Transilvanii şi al Banatului, iar al “geţilor” în câmpia Dunării – inclusiv în
sudul fluviului – , în Moldova şi Dobrogea de azi.
Civilizația romană
 Roma Antică a fost un oraș-stat a cărui istorie se întinde în perioada de timp cuprinsă între 753 î.Hr. și 476 d.Hr. Pe parcursul
existenței sale de douăsprezece secole, civilizația romană a trecut de la monarhie la republică oligarhică și, apoi, la imperiu
extins. Ea a dominat Europa de Vest și întreaga arie în jurul Mării Mediterane, prin cuceriri și asimilare, însă, în final, a cedat
în fața invaziilor barbarilor din secolul cinci, marcând, astfel, declinul Imperiului Roman și începutul Evului Mediu.
Civilizația romană e, deseori, clasificată ca o parte din Antichitatea Clasică, împreună cu Grecia Antică, o civilizație care a
inspirat mult cultura Romei Antice. Roma Antică a adus contribuții importante în organizarea politică și administrativă,
juridică, artă militară, artă, literatură, arhitectură, limbile Europei (limbile romanice), iar istoria sa continuă să aibă o
influență puternică asupra lumii moderne.
 Regatul Roman a fost guvernul monarhic al orașului Roma și al teritoriilor sale de la Fondarea Romei, fondarea sa în 753
î.Hr. de către Romulus și Remus, până la expulzarea lui Lucius Tarquinius Superbus în 510 î.Hr. și formarea Republicii
Romane. După legendă, orașul Roma a fost întemeiat în anul 753 î.Hr. de către Romulus și Remus, care au fost crescuți de
către o lupoaică. În legenda romană, când grecii au dus Războiul troian împotriva orașului Troia, prințul troian Aeneas a
navigat peste Marea Mediterană către Italia și a fondat Lavinium. Fiul său, Iulus, a mers mai departe, fondând orașul Alba
Longa. Din familia regală a Albei Longa au venit cei doi gemeni, Romulus și Remus, care au purces la fondarea Romei în
753 î.Hr .
 Republica Romană a fost guvernarea republicană a Romei și a teritoriilor sale din 510 î.Hr. până la instaurarea Imperiului
Roman, care este plasată, uneori, în anul 44 î.Hr., anul numirii lui Caesar ca dictator perpetuu sau, mai comun, 27 î.Hr., anul
în care Senatul roman i-a acordat lui Octavianus titlul de August. Orașul Roma este situat pe malurile fluviului Tibru, foarte
aproape de coasta de vest a Italiei. El marca frontiera de nord a zonei în care era vorbită limba latină și granița de sud a
Etruriei, unde trăiau etruscii, care erau de origine necunoscută.
Membrii grupului

• Feisan Bianca Ioana

• Rus Bianca Elena
• Lazăr Alessandra
• Roman Ramona
• Luncean Maria