„O scrisoare pierduta” Caracterizare Zoe

Reprezentată pe scenă în 1884, comedia „O scrisoare pierdută” de Ion Luca Caragiale este a treia piesă dintre cele
patru scrise de autor şi o capodoperă a genului dramatic. Este o comedie de moravuri inspirată din lupta electorală din anul
1883,în care sunt satirizate aspecte ale societăţii contemporane.
Comedia este o specie genului dramatic, care stârneşte râsul prin surprindera unor moravuri, a unor tipuri uname sau
a unor situaţii neaşteptate, cu final fericit. Sursele comicului sunt variate: de caracter, de situaţie, de intenţie, de limbaj şi de
nume.
Text dramatic, comedia este destinată reprezentării scenice, dovadă fiind: prezenţa didascaliilor, compoziţia în patru
acte, alcătuite din scene şi replici, dialogul şi monologul ca moduri de expunere, limitarea acţiunii în timp şi spaţiu. Acţiunea
este plasată „în capitala unui judeţ de munte, în zilele noastre”, iar timpul precizat este la sfârşitu secoluluui al XIXlea,în
perioada campaniei electoral, în interval de trei zile.
Comedia aparţine realismului clasic prin: satirizarea unor aspecte sociale, spiriul de observaţie acut, veridicitatea
obţinută prin tehnica acumulării detaliilor, individualizarea „caracterelor” prin limbaj. Ţin de clasicism: echilibrul
compoziţional, sursele comicului şi generalitatea situaţiilor şi a caracterelor.
Tema urmăreşte satirizarea vieţii social-politice, aspecte din viaţa de familie (imoralitatea triunghiului conjugal) şi
viaţa politică ( şantajul, falsificarea listelor electorale, corupţia), de unde reiese şi comicul de moravuri.
Zoe Trahanache reprezintă tipul cochetei şi al femeii voluntare. În lista cu „Persoane” de la începutul piesei, autorul îi
fixează statulul social prin raportare la soţul ei, Zaharia Trahanache, cel mai important om politic al judeţului: „soţia celui de
mai sus”. Prin statutul moral, este tipul adulterinei şi reprezintă tipul femeii ambiţioase, cu o personalitate puternică. În
ciuda faptului că femeile nu aveau drept de vot la acea epocă, Zoe îi poate manevra pe ceilalţi după voinţa sa, ca pe niste
marionete, folosindu-se de poziţia de primă doamnă a oraşului de provincie. Are o mare influenţă asupra soţului şi amantului,
impulsionşndu-i pe acestia sa avanseze pe plan social. Pristanda recunoaşte că se află în sujba ei: „al dumneavoastră, coane
Fănică, şi al coanii Joiţichii”, iar Farfuridi afirmă că partidul înseamnă, în primul rând „madam Trahanache şi apoi ceilalţi”.
O scenă semnificativă pentru ambiţia şi pentru inteligenţa ei este cea în care îl convinge pe Tipătescu să negocieze cu
Nae Caţavencu returnarea scrisorii, pe care ea îl eliberază după ce prefectul, prin abuz de putere, îl arestase. Zoe recurge la
diverse strategii pentru convingerea lui Tipătescu: se lamentează, plânge, leşină, ameninţă cu sinuciderea „Trebuie să-mi
cedezi, ori nu şi atuncea mor şi dacă mă laşi să mor, după ce-oi muri poate să se întâmple orice”, arătând că poate uza cu
abilitate de mijloacele de convingere feminine.
O altă scenă semnificativă pentru caracterul ei puternic şipentru abilitatea de care dă dovadă în finalul piesei, după
ce recuperează scrisoarea şi devine stăpână pe situaţie, vrea sa-i dovedească avocatului că este o femeie iertătoare si
tolerantă, cerându-i să conducă festivitatea alegerilor. Din această scenă reiese caracterizarea directă, ce rezultă din
autocaracterizare („Nu ţi-a ajutat Dumnezeu, pentru că eşti rău; şi eu pentru că voi să-mi ajute totdeauna, am să fiu bună ca
şi până acuma”) şi replicile altor personaje. După ce îi face promisiuni liniştitoare: „Du-te şi i-a loc în capul mesii; fii zelos, asta
nu-i cea din urmă Cameră”,Caţavencu îi răspunde cu „Madam Trahanache, eşti un înger!”. Nu doar că nu se răzbună,
dovedindu-şi generozitatea, înplus, destramă orice opoziţie politică în judeţ, preluând cu totul puterea.
Modalităţi de caracterizare specifice personajului dramatic sunt: limbajul, notaţiile autorului, situaţiile comoce,
numele. Zoe Trahanache nu face greşeli de limbaj, în schimb, adulterul este sancţionat prin comicul de nume: dicrepanţa
dintre prenumle Zoe (indicând ceea ce pare a fi, o doamnă distinsă) si diminutivul familiar pronunţat greşit de soţul ei, Joiţica.
Notaţiile autorului în actulal IV-lea redau emoţiile personajului, care trăieşte intens spaima de scandal public, ăn absenţa
veştilor de la Caţavencu: „înecată”, „tresărind”, „foarte agitată”, „sărind din loc”.
Titlul cuprinde explicit numele obiectului ce va declanşa principalul conflict dramatic, pierdera unei scrisori de amor.
Scrisoarea, laitmotivul comediei, reprezintă instrumentul şantajului politic. Conflictul dramatic principal constă în
confruntarea pentru putere politică dintre reprezentanţii partidului aflat la putere (prefectul Ştefan Tipătescu, preşedintele
grupării locale a partidului, Zaharia Trahanache şi soşia acestuia, Zoe) şi Nae Caţavencu. Conflictul secundar este reprezentat
de grupul Farfuridi – Brânzovenescu, care se teme de trădarea prefectului.
În concluzie, comedia lui Caragiale prezintă tipul femeii voluntare, al cochetei, care acţioneză pentru propria salvare,
conduce din umbră şi toţi îi recunoscpoziţia. Zoe Trahanache trăieşte fără mustrări de conştiinţă, se preocupă doar de
păstrarea imaginii publice.