O scrisoare pierdută, I.L.

Caragiaie – particularităţi construcţie personaj

Zoe Trahanache este personajul pricipal femininal comediei de moravuri O scrisoare pierdută de I.L.
Caragiaie, rezentată pe scenă pentru întâia oară în 1884. Ea reprezintă, ca personaj de comedie, tipul
adulterinei şi al femeii cochete, dare depăşeşte aceste trăsături prin caracterul ei puternic, voluntar şi distins.
Între celelalte personaje ale comediei, ea este singura care scapă ironizării autorului, deşi este implicată într-
un triunghi amoros, unul dintre moravurile criticate de Caragiale în această piesă.
În comedia O scrisoare viziunea este realistă şi moralizatoare deoarece prezintă veridic aspecte ale societății
burgheze de provincie de la mijlocul secolului al XlX-lea, ridiculizând aspecte din viaţa marii burghezii aflate în
poziţii cheie ale puterii politice, juridice şi economice, toate acestea fiind reflectate şi de evoluţia personajului
feminin.
Temele care se reflectă în construcţia personajului sunt: tema socială, viaţa politică (lupta pentru
putere în contextul alegerilor pentru Cameră) şi viaţa familială (relaţia dintre Tipătescu şi Zoe).
Titlul pune în evidenţă contrastul comic dintre aparenţă şi esenţă şi numeşte preţiosul obiect care
antrenează personajele în conflicte, fiind scrisoarea de dragoste de la Tipătescu către Zoe şi pecare ea o
pierde. Din obiect al unei relaţii particulare, scrisoarea devine „un document" de interes public. Ca
instrument de şantaj, ea deplasează acţiunea de pe scena politică în culisele luptei electorale. Titlul O
scrisoare pierdută are două interpretări. Pe de o parte, „o" poate fi considerat articol nehotărât, deoarece
scrisorica este una oarecare, fără nicio legarură cu politica, dacă nu ar fi fost conjunctura electorală care să o
transforme în instrument de şantaj. Pe de altă parte, „o" poate avea valoare morfologică de numeral, pentru că
scrisorii găsite în capitala unui judeţ de munte i se adaugă o a doua scrisoare, cea găsită de Dandanache în
buzunarul paltonului străin, la petrecerea din capitală.
Conflictele care afectează personajul sunt: conflictul principal politic, ce antrenează cele două
tabere în lupta pentru locul de deputat, în care Zoe este implicată fără voia ei din cauza scrisorii pierdute. În
plus, se poate poate presupune şi un puternic conflict interior al lui Zoe, trăit pe toată perioada celor trei zile,
în timpul în care renumele ei depindea de bunăvoinţa lui Caţavencu.
Modalităţile de caracterizare a personajului sunt cele specifice genului dramatic. Se întâlnesc
procedee fundamentale, indirecte: prin acţiune, prin fapte, atitudini, gesturi, personajul îşi defineşte
dimensiunea interioară prin ceea ce fac şi din felul în care fac. Prin intermediul celorlalte personaje: Zoe
este caracterizată de către Pristanda şi de către Cetăţeanul turmentat ca „o damă bună”, de Caţavencu: ”eşti
un înger”, iar prin autocaracterizare: „eu sunt o femeie bună”. În plus, Caţavencu i se adresează „stimabilă
doamnă”, o formulă ce poate fi interpretată fie ca o fină ironie, fie ca semn de politeţe sau linguşeală. Soţul
ei, Zaharia spune repetat despre ea că este „simţitoare”, deci trebuie protejată şi apărată, văzând astfel numei
latura ei sensibilă, pe care ea o lasă la vedere. Chiar dacă numele personajului scapă de sonorităţile comice
ale celorlalte, totuşi diminutivul Joiţica folosit de unele personaje diminuează puţin din imaginea demnă a
femeii.
Zoe Trahanache este între femeile teatrului lui Caragiale cea mai distinsă. N-avem nici un indiciu că ar
fi ignorantă, vulgară ori lipsită de sentiment.
Scena V din actul I , când ea apare pentru prima dată în ochii publicului este reprezentativă
pentru felul ei hotărât de a acţiona. Deşi pare distrusă de vestea pe care tocmai i-o dăduse Caţavencu, ea
are puterea de a lua pe loc o hotărâre, singură, fără să-şi consulte amantul: îl trimite pe Pristanda la
Caţavencu să cumpere scrisoarea. Acest gest demonstrează că este obişnuită cu situaţii limită şi cu mijloace
necinstite de acţiune. Astfel, ea este o femeie voluntară care joacă însă comedia slăbiciunii feminine, este
înecată de plâns, îşi recunoaşte vina de a fi pierdut scrisoarea, dar nu este atât de speriată cât să-i dea
dreptate lui Tipătescu atunci când acesta vine cu soluţii impracticabile: „Vrea să ne omoare, trebuie să-l
omorâm!” În acelaşi timp, se dovedeşte puţin speriată de reacţia lui Trahanache, se simte vinovată faţă de el,
deci are conştiinţa faptului că a greşit: „N-am avut curaj să dau ochii cu el, măcar că nu crede…”
Speriată de şantajul lui Caţavencu, încearcă să-l convingă pe Tipătescu să accepte condiţiile avocatului,
făcând uz de lacrimi, leşinuri şi de alte arme din arsenalul lamentaţiei feminine. Nereuşind, pune piciorul în
prag şi-şi dovedeşte firea autoritară, strigând: „Eu îl aleg, eu şi cu bărbatu-meu!". Singurul personaj feminin
al comediei, Zoe, este paradoxal, femeia-bărbată, voluntară, tenace, puternică. Distinsa doamnă de societate
este stimată de toţi şi a ştiut să intre în graţiile fiecăruia. Singurul ei punct vulnerabil este viaţa secretă, deja
vechea istorie de amor cu prefectul, care şi-a ratat ascensiunea politică şi a rămas în obscura capitală a
judeţului de munte doar de dragul ei. Toată lumea ajunge, mai devreme sau mai târziu, să răspundă
solicitărilor Zoei: onorabilul soţ îi protejează sensibilitatea şi execută fără întârziere toate poruncile ei,
Fănică este gata să renunţe la poziţia socială, pentru a salva reputaţia amantei sale, Ghiţă îşi riscă slujba şi îl
1
minte pe prefect, pentru a facilita întâlnirea dintre Caţavencu şi coana Joiţica. Până şi şantajistul domn Nae îi
recunoaşte calităţile şi are vagi remuşcări ca tocmai ea a căzut victima şantajului.
Reprezentativă pentru tăria de caracter a personajului şi pentru relaţiile din cuplul de amanţi
este scena VI din actul II, când Zoe desfăşoară tot arsenalul feminin pentru a-1 convinge pe prefect că
soluţia salvatoare este susţinerea candidaturii lui Caţavencu. Iniţial plânge şi este umilă, recunoaşte că a
comis „o nerozie fără seamăn". Trece apoi la persuasiune, cu mijloacele şantajului sentimental: „Fănică,
dacă mă iubeşti, dacă ai ţinut tu la mine măcar un moment în viaţa ta, scapă-mă... scapă-mă de ruşine!" In
continuare, înşiră argumente logice, într-o tiradă cu mare forţă de evocare, menită să îi creeze lui Tipătescu
imaginea unui carnagiu („cum or să mă sfâşie"), repetat la nesfârşit („o săptămână, o lună, un an de zile").
De pe culmile indignării („Ce vuiet, ce scandal! ce cronică infernală!..."), Zoe se aruncă în braţele disperării:
„Să mor! să mor dacă voieşti... pentru că după asta nu o să mai pot trăi." În faţa acestei apocalipse, Fănică
adoptă atitudinea cavalerului, care sacrifică totul pentru aleasa inimii lui şi, într-un elan de un romantism
melodramatic, îi propune să fugă în lume amândoi. Zoe însă este realistă; pasiunea nu îi întunecă raţiunea şi
nu este deloc dispusă a renunţa la tot pentru iubire: „Eşti nebun? dar Zaharia? dar poziţia ta?". Chiar dacă
epoca romantismului şi-a epuizat elanurile în ceea ce o priveşte, văzându-se refuzată în sprijinirea
candidaturii şantajistului, Zoe joacă o ultimă carte: ameninţă cu sinuciderea. Slăbiciunea aceasta nu
corespunde firii ei voluntare, aşa că amână gestul fatal: „dar nu voi să mor până nu voi fi luptat cu toate
împrejurările şi am să lupt!"
Comportamentul ei e totuşi surprinzător. Când îşi dă seama că Nae Caţavencu este învins, îl iartă şi-i
câştigă devotamentul, amintindu-i că mai sunt „şi alte Camere", deci alte prilejuri pentru a ajunge deputat,
cu condiţia ca el să-i accepte patronajul. Gestul acesta, săvârşit cu naturaleţe şi fără ranchiună, e una din
armele seducţiei pe care o exercită asupra tuturor bărbaţilor, de la Trahanache la Cetăţeanul turmentat;
ultimul vede în ea „o damă bună".
Finalul fericit reaşterne liniştea peste lumea întreagă, deci şi peste „triunghiul conjugal". În năuceala lui,
Dandanache repetă aceeaşi confuzie şi nu îi poate intra în cap adevărul: îl consideră pe vârstnicul
Trahanache prefect, iar pe Tipătescu - soţul damei. Caragiale ştie cel mai bine câte adevăruri poartă măşti
derutante.
Personajul capătă unele nuanţe comice, puţine în comparaţie cu celelalte din piesă, care sunt puternic
ridiculizate. Astfel, comicul situaţiilor, este rezultat din întâmplările neprevăzute care o afectează (de
exemplu, dispariţia şi apariţia repetate a scrisorii) şi din prezenţa triunghiului conjugal Zoe – Trahanache -
Tipătescu. Comicul de moravuri atrage atenţia asupra unor trăsături negative ale acesteia: adulterul,
corupţia, manipularea celorlalţi.
In concluzie, personajul rămâne unul dintre cele mai reuşite femei din teatrul lui Caragiale,
simpatizată de autor în ciuda defectelor sale.