Caracterizarea personajului feminin „Zoe”

din comedia „ O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale

„O scrisoare pierdută”, reprezintă capodopera creaţiei dramatice a

lui Ion Luca Caragiale.
Ca dramaturg, Caragiale se remarcă prin măiestria cu care-şi
construieşte personajele, devenite tipuri umane. Ele se încadrează într-o
tipologie comică, având o trăsătură dominantă de caracter, căreia i se
subordonează alte trăsături. Astfel, Nae Caţavencu este tipul demagogului
ambiţios, Tipătescu – tipul junelui prim, Zaharia Trahanache reprezintă tipul
soţului înşelat, iar Pristanda – tipul slujbaşului umil, al servitorului slugarnic.
Singurul personaj feminin al piesei, Zoe Trahanache reprezintă tipul
adulterinei, femeie voluntară şi autoritară, figura feminină cea mai distinsă din
dramaturgia lui Caragiale. Apare in diverse ipostaze: sotia "venerabilului" domn
Trahanache, amanta prefectului Tipatescu , sustinatoarea "temporara" a lui
Catavencu, celelate personaje facand referiri directe la ipostazele mentionate.
Mijloacele de caracterizare a personajului sunt specifice genului dramatic,
mijloace directe: de către autor, cuprinse în indicaţiile de regie şi de către
celelalte personaje: Tipătescu, Caţavencu, Pristanda, Farfuridi.
Deşi nu este membră a partidului din care soţul şi amantul ei fac
parte, ea conduce totul din umbră, datorită influenţei asupra acestora şi de
aceea, pentru Farfuridi, partidul înseamnă în primul rând „madam Trahanache”
şi apoi ceilalţi. Catavencu insusi o considera " mai cu minte" decat celelalte
personaje implicate in santaj, atunci cand Zoe hotaraste sa-i sustina candidatura.
Parerile difera in functie de conjunctura: sotul o considera "simtitoare",
Catavencu o numeste "inger" dupa ce-i obtine iertarea, cetateanul turmentat o
vede " o dama buna", Tipatescu o acuza de "lipsa de judecata" fiind infuriat de
faptul ca Zoe a pierdut scrisoarea ( " ca esti femeie in toata firea, nu mai esti
copil").
In momentul in care risca descoperirea adulterului, Zoe luptă din
răsputeri ca să-şi salveze reputaţia si poziţia socială pe care o deţine fiind
constienta de puterea si influenta sa. Astfel, il sfideaza pe Tipatescu "am sa lupt
si cu tine om ingrat si fara inima", ca mai apoi sa se autocaracterizeze atunci
cand isi ameninta amantul " cine lupta cu Catavencu, lupta cu mine." În
atingerea scopului propus, pentru a-l convinge pe Tipătescu să-l sprijine pe Nae
Caţavencu, rivalul său, apelează la toate mijloacele posibile: se lamentează,
plânge, leşină, ameninţă, trece de la o stare la alta cu dezinvoltura unei actriţe,
pentru ca, în final, să ajungă la aceeasi concluzie: „în sfârşit, cine luptă cu
Caţavencu, luptă cu mine!” Zoe manifesta acelasi comportament si fata de
Catavencu atunci cand acesta declara ca a pierdut documentul compromitator: "
cand te-a arestat Fanica te-am scapat eu.Acuma te arestez eu si n-ai sa scapi
decat atunci cand mi-oi gasi scrisoarea."
Alături de mijloace directe de caracterizare se întâlnesc şi
mijloacele indirecte pentru conturarea portretului moral al Zoei Trahanache: din
fapte, gesturi, limbaj , comportament si relatia cu celelalte personaje. Ea este o
femeie voluntara ,care joaca insa comedia slabiciunii feminine. Speriata de
santajul lui Catavencu, face uz de lacrimi si alte arme din arsenalul lamentatiei
feminine pentru a-si convinge amantul sa accepte conditiile avocatului. Are un
comportament tipic feminin, surprinzator atunci cand Nae este invins : il iarta si
ii castiga devotamentul . Ea nu alege sa se razbune deoarece stie ca este mai
important sa ai aliati decat dusmani care sa pandeasca momentul prielnic
razbunarii. Prin urmare, ii aminteste avocatului ca mai sunt si alte Camere,
insemnand suportul ei cu conditia sa-i accepte patronajul.Acest gest natural este
una dintre armele seductiei feminine pe care o exercita asupra tuturor barbatilor
de la Trahanache pana la cetateanul turmentat.
Într-o societate a compromisurilor de tot felul, personajele pieselor lui Ion
Luca Caragiale, se adaptează perfect oricărei situaţii, neţinând cont de principii,
urmărind doar propriile interese. Dupa unele clasificari Zoe reprezinta tipul
femeii adulterine, dupa altele, este femeia voluntara pentru care " scopul scuza
mijloacele".

Zoe Trahanache, sotia lui Zaharia Trahanache si amanta lui Tipatescu, este
singurul personaj feminin al lui Caragiale care reprezinta doamna distinsa din
societatea burgheza, nefacand parte, ca celelalte eroine, din lumea mahalalelor.
Ea intruchipeaza tipul cochetei, este inteligenta, autoritara, ambitioasa si isi
impune vointa in fata oricui. Marcheaza in comedie triunghiul conjugal, prin
care Caragiale satirizeaza tarele morale ale societatii burgheze. Este o luptatoare
hotarata si foloseste tot arsenalul de arme feminine ca sa-si salveze onoarea.
Pentru a-1 convinge pe Tipatescu sa accepte candidatura lui Catavencu, ea
recurge la rugaminti si lamentatii - "Fanica, daca ma iubesti, daca ai tinut tu la
mine macar un moment in viata ta, scapa-ma, scapa-ma de rusine", trece la
amenintarea cu sinuciderea - "Trebuie sa-mi cedezi, ori nu si atuncea mor si
daca ma lasi sa mor, dupa ce-oi muri poate sa se intample orice". Cu o energie
impresionanta la o femeie ce parea sensibila si neajutorata, ea se dovedeste a fi o
luptatoare apriga si ameninta: "Am sa lupt cu tine, om ingrat si fara inima". Desi
in epoca femeile nu aveau dreptul la vot, ea isi impune candidatul, pe Nae
Catavencu, in numele unui interes strict personal, acela de a capata scrisoarea de
amor, altfel si-ar fi distrus prestigiul si pozitia sociala, viata tihnita si lipsita de
griji de care beneficia din plin: "Da, il aleg eu. Eu sunt pentru Catavencu,
barbatul meu cu toate voturile lui trebuie sa fie pentru Catavencu. in sfarsit, cine
lupta cu Catavencu lupta cu mine". Penduland intre sot si amant cu inteligenta si
abilitate, conduce din umbra manevrele politicii, toti fiind constienti de puterea
si influenta ei -"al dumneavoastra, coane Fanica si-al coanii Zoitica"-
(PristandA). Are asupra barbatilor o seductie aparte, care o face intelegatoare,
generoasa, savarsind cu delicatete gestul de iertare a lui Catavencu atunci cand
isi recapata "scrisorica", asigurandu-se cu abilitate de devotamentul acestuia
pentru a conduce festivitatea alegerilor, consolandu-1 ca aceasta "nu-i cea din
urma Camera ". Cetateanul turmentat inchina si el: "in cinstea coanii Joitichii ca
e dama buna!".

În structura comediei O scrisoare pierdută, un loc aparte îl ocupa triunghiul

amoros care îi include pe Zaharia Trahanache, Zoe Trahanache și Ștefan
Tipătescu.

Zoe este cea mai distinsă femeie din teatrul lui Caragiale, nefăcând parte din
lumea mahalalei, ci din cea burgheză, aristocrată. Drama ei nu este una
pasională, ci convențională, socială.

Singurul personaj feminin al comediei, Zoe este soția “venerabilului” om politic

Zaharia Trahanache și amanta prefectului Ștefan Tipătescu. Așadar, reprezintă
tipul cochetei adulterine, dar nu i se poate aplica eticheta de femeie vulgară și
ignorantă, ca în cazul Vetei sau Ziței, eroinele comediei O noapte furtunoasă,
sau Mița Baston și Didina Mazu din De-ale carnavalului.

Aflată între cei doi bărbați puternici ai județului, Zoe conduce, de fapt județul.
Iar acest lucru este evident atunci când, conștientă de influența pe care o are
asupra celor doi, ea face promisiuni lui Cațavencu Ei! Eu te aleg. Eu și cu
bărbatul meu. Dar și în finalul piesei, când Cațavencu pierde scrisoarea în
timpul încăierărilor, când îl amenință pe același Cațavencu Când te-a arestat
Fănică, te-am scăpat eu…acum te arestez eu și n-ai să scapi decât atunci când
mi-oi găsi scrisoarea. Și tot ea îl încurajează, la finalul piesei pe
Cațavencu: ...asta nu-i cea din urmă Cameră.

Este femeia-bărbat, puternică, voluntară, chiar dacă mimează în

permanență slăbiciunea feminină, pentru a-și atinge scopurile propuse.

Ea devine subiectul unui scandal de provincie, în urma pierderii scrisorii de

amor, primită de la Ștefan Tipătescu. Femeie de lume, conștientă de rolul ei în
societate, Zoe este speriată de șantajul avocatului Nae Cațavencu, pentru că o
preocupă imaginea ei publică. De aceea, încearcă prin toate mijloacele sa-l
convingă pe Tipătescu să accepte condițiile impuse de avocat.

Este maestră în arta manipulării. În acest scop, ea recurge la tot arsenalul

feminin, trecând cu ușurința de la implorări la lacrimi și leșinuri. Însă
temperamentul ei autoritar se manifestă atunci când simte că pierde bătălia.
“Femeie în tara bărbaților, Zoe este diplomată, generoasă și conciliantă”,
pentru că are puterea să-l ierte pe Cațavencu și să-i câștige devotamentul, atunci
când acesta este înfrânt în bătălia politică de Agamemnon Dandanache.

Are o surprinzătoare putere de seducție asupra tuturor bărbaților, de la

Tipătescu și Trahanache, până la Cațavencu și Cetățeanul Turmentat, care
exclamă admirativ: în sănătatea coanii Joițichi, ca e damă bună. O calificare
ambiguă, nu doar comică, ci și sarcastică, ironică.

Personaj complex, Zoe este capabilă de trăiri și emoții puternice. Ea are tăria de
a-l ierta pe Cațavencu și trăiește cu adâncă emoție momentul în care Cetățeanul
Turmentat îi aduce scrisoarea.

„Zoe este prin excelență reprezentanta <aparențelor>, a <fațadei>, a <lustrului>

de onorabilitate care acoperă cu strălucire stricăciunea vieții”, nota Șerban
Cioculescu.

Personajul principal, static, unidimensional, realizat cu mijloace ale comicului,

este singurul pesoanj feminin din comedie.
Autorul o aseaza pe Zoe in afara registrelor majore ale comicului care domina
piesa, lasand-o sa cada doar sub incidenta comicului de situatie si de caracter.
Eroinei i se refuza o sensibilitate reala si chiar feminitatea, in afara de simpla sa
prezenta fizica.

Zoe Trahanache este singurul personaj feminin al "Scrisorii pierdute", avand mai
ales menirea de a servi pretextul dramatic prin inscrierea sa intr-un triunghi de
efect, indelung practicat si exploatat in literatura: acela al sotiei amanta,
impartindu-si viata intre sotul inselat si amantul amic al familiei. Preocuparea
esentiala a lui Caragiale fiind farsa electorala si nu pretextul
ce declanseaza derularea acesteia, el o aseaza pe Zoe inafara registrelor majore
ale comicului care domina piesa, lasand-o sa cada doar sub incidenta comicului
de situatie si de caracter. Eroinei i se refuza o sensibilitate reala si chair
feminitatea, in afara de simpla sa prezenta fizica. Motivul apropierii de
Tipatescu nu este unul strict afectiv, cat mai ales unul ce tine de conditaia
bovarica si mondena a femeii din societatea inalta a tinutului, de gustul frivol
pentru jocul erotic. Astfel ea e alarmata de ideea ca Fanica nu va mai putea fi
prefect, dar nici nu accepta propunerea acestuia de a fugi impreuna, o posibila
sansa a salvarii presupusei iubiri dintre ei.

Zoe Trahanache este cea care, din neglijenta, pierde scrisoarea compromitatoare,
toate resursele sale fiind puse in slujba recuperarii acesteia, obsedata sa-si
redobandeasca linistea si sa scape de scandalul public, care i-ar afecta imaginea
fidelitatii conjugale.
Intr-o lume profund contaminata de un egoism cronic, ea are mai degraba
trasaturi caracteriale masculin, fiind o fire voluntara mult mai hotarata decat
Tipatescu in a rezolva conflictul prin compromis. E prinsa in jocul de culise si
constienta de influienta pe care o are si de faptul ca desemnarea deputatului nu
depinde de alegatori. Isi permite sa exclame: "il sprijin eu, il aleg io...",
impunandu-si astfel punctul de vedere, atunci cand Catavencu solicita deputatia
in schimbul scrisorii. Pana la recuperarea acesteia, Zoe este intr-o permanenta
defensiva activa, insotita de atitudini melodramatice si teatrale fiind decisa sa
lupte chiar si impotriva guvernului. Indata ce redobandeste scrisoarea, echilibrul
si linistea anterioara i se fac; devine regizoarea manifestatiei publice in cinstea
lui Dandanache si nu se retrage in afara scenei, amintindu-i lui Catavencu,
devenit marestru de ceremonii, ca "asta nu-i cea din urma camera".