Caracterizare Zoe Trahanache

Piesa O scrisoare pierdută, unică în literatura română prin actualitatea perpetuă a

conflictului și prin calitatea comicului pe care îl degajă, a apărut în 1883, fiind jucată pe scena
Teatrului Național.

Zoe Trahanache, soția venerabilului domn Zaharia Trahanache, reprezintă tipul

adulterinei cochete, femeie autoritară, fiind unicul personaj feminin al piesei.

Se remarcă elemente de construcție ale comediei, semnificative pentru realizarea

personajului.

Un prim element este reprezentat de acțiune. Aceasta este simplă și se desfășoară în

capitala unui județ de provincie, unde două tabere luptă pentru un loc în Parlament. Cațavencu,
directorul ziarului "Răcnetul Carpaților" și Tipătescu, prefectul județului, aparțin unor tabere
adverse ale aceluiași partid. Trahanache, liderul local al partidului și prietenul său, Tipătescu,
susțin candidatura lui Farfuridi. Scopul lui Cațavencu este susținerea sa, în detrimentul lui
Farfuridi. Pentru a obține candidatura, amenință cu publicarea unei scrisori amoroase adresată
Zoei, soția lui Trahanache, de către Tipătescu, amantul ei. În cele din urmă, "centrul" impune un
alt candidat, pe Agamemnon Dandanache. Acesta este ales,iar Cațavencu devine un susținător
înfocat al prefectului, prezidând manifestația publică de după alegeri.

Un alt element de construcție al comediei este conflictul. Acesta constă în confruntarea

pentru puterea politică a două forțe opuse: reprezentanții partidului aflat la putere: prefectul
Ștefan Tipătescu, Zaharia Trahanache-președintele grupării locale a partidului și Zoe, soția
acestuia, și gruparea independentă constituită în jurul lui Nae Cațavencu, ambițios avocat și
proprietar al ziarului "Răcnetul Carpaților". Conflictul are la bază contrastul dintre ceea ce sunt
și ceea ce vor să pară personajele, între aparență și esență.

Relațiile temporale și spațiale , un alt element de construcție al comediei, sunt precizate

de către autor în debutul piesei: "în capitala" unui județ de munte, în zilele noastre (alegerile
parlamentare din 1883), pe parcursul a trei zile, În genul dramatic, timpul și spațiul sunt limitate.
Acțiunea se petrece în trei locații: în biroul prefectului, la primărie și acasă la Trahanache.

Un alt element de construcție al comediei este reprezentat de modalitățile de caracterizare

ale personajului. Avalanșa cuvintelor generatoare de multiple și neașteptate sensuri comice
pornește chiar de la numele personajului ,generând ,la Caragiale,un sugestiv și suculent comic de
nume. Prenumele diminutival al lui Cațavencu ,Nae , are valoare peiorativă,în timp ce
prenumele său sugerează limbuția ,deoarece cață înseamnă persoana cicălitoare,cât și caracterul
său duplicitar deoarece cațaveică simbolizează o haină cu două fețe. Limbajul reprezintă o altă
modalitate fundamentală de caracterizare a personajului ,cât și trăsătura de bază a comediilor lui
Caragiale. Pretinsa erudiție a lui Cațavencu este trădată de formularea principiilor sale: "Scopul
scuză mijloacele , a zis nemuritorul Gambetta!"( de fapt Machiavelli). Incultura sa se reflectă în
folosirea incorectă a neologismelor : "faliți"pentru oameni de fală,"capitaliști"pentru locuitorii
capitalei. Discursurile sale sunt mostre de incapacitate intelectuală. El citează fără discernământ
și în necunoștință de cauză sau stâlcește cuvintele: "Honeste bibere" în loc de "Honeste vivere" și
"Box populi, box deis" în loc de "Vox populi, vox deis". Fiind un personaj care se definește în
primul rând prin vorbărie, Cațavencu realizează un caleidoscop al abaterilor de la normele de
exprimare corectă : truismul - "Istoria ne învață anume că un popor care nu merge înainte, stă pe
loc, ba chiar dă înapoi", asociațiile incompatibile - "Industria română e sublimă putem zice, dar
lipsește cu desăvârșire" și echivocul - "vreau ceea ce merit în orașul ăsta de gogomani unde sunt
cel dintâi..între fruntașii politici". În ceea ce privește caracterizarea prin comportament,
Cațavencu este îngâmfat și dorește să parvină,urmărindu-și realizarea intereselor personale
indiferent prin ce mijloace o face,conform principiului lui Machiavelli:Scopul scuză mijloacele.
De aceea,el nu se dă înapoi de la șantaj și își declară deschis scopul,considerându-se îndreptățit
s-o obțină,așa cum însușii remarcă vreau ceea ce merit în orașul acesta de gogomani…între
fruntașii politici. Vreau mandat de deputat…

Este prezentat statutul social, psihologic și moral al personajului.

Autorul îi fixează Zoei statutul social prin raportare la soțul ei, Zaharia Trahanache, cel
mai important om politic al județului: "soția celui de sus". În ciuda faptului că femeile nu aveau
drept de vot la acea epocă, Zoe îi poate manevra pe ceilalți după voința sa ca pe niște marionete,
folosindu-se de poziția de primă doamnă a micului oraș de provincie. De aceea îi promite lui
Cațavencu: "Eu te aleg, eu și cu bărbatul meu;mie să-mi dai scrisoarea…". În prezentarea directă
făcută de Caragiale la începutul piesei, Zoe Trahanache apare la sfârșitul listei personajelor,
poziția nefiind întâmplătoare. Chiar dacă respectul pentru Trahanache este numai o aparență, în
conformitate cu convențiile speciei în care se încadrează personajul, Zoe ține la acest statut
social și nu vrea să se compromită.

Din punct de vedere psihologic, Zoe Trahanache este tipul cochetei, al adulterinei și al
femeii voluntare. Ea este frivolă și își înșeală soțul, iar în momentul descoperirii adulterului luptă
din răsputeri să-și salveze reputația deși, mai presus de aceasta, este poziția socială pe care o
deține. Comicul de situație, realizat cu mare artă de autor, este savuros , Zoe fiind nevoită să
lupte astfel pentru salvarea aparenței sale. Femeia apelează la toate mijloacele pentru a-l
convinge pe Tipătescu să-l sprijine pe Cațavencu: plânge, leșină, amenință și trece de la o stare la
alta.

În ceea ce privește statutul moral, Zoe Trahanache are uneori un comportament

surprinzător. Insistentă și energică, Zoe își afirmă punctul de vedere cu hotărâre, capabilă să
subordoneze totul: "Da, sunt hotărâtă, dar nu voi să mor până nu voi fi luptat cu toate
împrejurările (cu energie crescândă) și am să lupt!"Zoe este un  personaj voluntar, care joacă o
comedie a slăbiciunii feminine. Speriată de șantajul lui Cațavencu, încearcă să-l convingă pe
Tipătescu să accepte condițiile avocatului, făcând uz de lacrimi, leșinuri și de șantaj sentimental.
Chiar dacă ambiția lui Tipătescu îl împinge să nu ia în seamă pretențiile lui Cațavencu ambiția
lui Zoe se impune, fiind preocupată numai de menținerea funcției lui actuale . Restul îi apare
derizoriu în raport cu pericolul care o pândește: "Dacă ambiția ta, dacă nimicurile tale politice le
pui mai presus de rușinea mea, de viața mea, lasă-mă! Să mor".

Sunt prezentate trăsăturile personajului.

În ciuda văicărelilor, a leșinurilor, dar și a faptului că este considerată o "damă

simțitoare", toți protejând-o în virtutea acestei aparente sensibilități, Zoe Trahanache este în
realitate "femeia bărbată", stăpână pe sine, care știe foarte bine ce vrea și care îi manipulează pe
toți după propriile dorințe. Deși face paradă de iubirea pentru Tipătescu și de sacrificiile făcute
pentru el "Omoară-mă pe mine care te-am iubit, care am jertfit totul pentru tine…", îi reproșează
ea prefectului, încercând să-l determine să susțină candidatura lui Cațavencu, de fapt ea "n-a
jertfit nimic altceva decât o fidelitate conjugală stânjenitoare, singurul sacrificiu notabil venind
din partea lui Tipătescu", este de părere criticul Ștefan Cazimir.

O altă secvență care evidențiază trăsăturile personajului este cea din finalul operei.
Crispată, încordată, pe parcursul întregii comedii, Zoe devine la sfârșitul piesei, când orice motiv
de îngrijorare dispare, generoasă, fermecătoare, "o damă bună", spunându-i lui Cațavencu: "Eu
sunt o femeie bună… am să ți-o dovedesc. Acum sunt fericită…Puțin îmi pasă dacă ai vrut să-
mi faci rău și n-ai putut.". Finalul comediei aduce împăcarea tuturor. Odată intrată în posesia
scrisorii, Zoe devine triumfătoare, se comportă ca o doamnă, își recapătă superioritatea la care
renunțase pentru scurt timp, face promisiuni liniștitoare pentru ceilalți:"Du-te și ia loc în capul
mesii, fii zelos, asta nu-i cea din urmă Cameră!", în timp ce Tipătescu se retrage ca și mai înainte
în umbra ei.

În opinia mea, piesa "O scrisoare pierdută", construită pe tema politicului și a vieții
familiale în care își face simțită prezența erosul ilicit, este ilustrativă pentru ironia acidă a
dramaturgului și pentru varietatea tipurilor de comic. Personajele ajung în situații care riscă să le
strice prestigiul, relațiile cu ceilalți și imaginea publică. Toate acestea se dezamorsează însă
datorită unor elemente surpriză. Intervențiile Zoei Trahanache dezvăluie altă fațadă a universului
caragialian: puterea pe care o are femeia voluntară. Cocheta acționează pentru propria salvare,
conduce din umbră și toți îi recunosc poziția. Astfel imoralitatea casnică se îmbină cu cea
politică în comedia "O scrisoare pierdută" de I. L. Caragiale.

În concluzie, având în vedere elementele de construcție ale comediei, statutul

social,psihologic și moral al personajului, cât și trăsăturile sale fundamentale, putem afirma că
Zoe Trahanache, soția venerabilului domn Zaharia Trahanache, reprezintă tipul adulterinei
cochete, femeie autoritară, fiind unicul personaj feminin al piesei.