CARACTERIZAREA LUI ZOE

 Formularea unei opinii despre modul în care o idee sau tema se reflectă în construcţia
personajului

I. L. Caragiale, dramaturg şi prozator, a fost un observator lucid şi ironic al societăţii româneşti din vremea
lui, un scriitor realist şi moralizator. El foloseşte satira şi sarcasmul pentru a demasca moravurile societăţii de la
sfârsitul secolului al XIX-lea şi pentru a crea personaje dominante, reprezentative pentru tipul şi caracterul
uman. Comediile lui, deşi sunt inspirate din realitătile secolului al XIX-lea, aduc în faţa spectatorului un univers
comic de o eternă actualitate
Opera literară ,,O scrisoare pierdută” este a treia din seria celor patru comedii din care mai fac parte: „O
noapte furtunoasă”, „D’ ale carnavalului”şi „Conu’ Leonida faţă cu reacţiunea”. Este considerată o comedie de
moravuri politice, ilustrând dorinţa de parvenire a burgheziei în timpul campaniei electorale pentru alegerile în
Camera Deputaţilor. Personajele operei reprezintă, în spiritul junimist al vremii, concretizarea ironică a
formelor fără fond ale societaţii şi stau mărturie pentru viziunea realistă a scriitorului care afirma: ” văz enorm
şi simţ monstruos”. Aceasta operă exprimă vocaţia de scriitor realist a lui Caragiale, nu numai prin spiritul de
observaţie acut şi luciditatea cu care contemplă lumea, ci şi prin preocuparea pentru domeniul social.
Comedia este ilustrativă pentru ironia acidă a scriitorului şi pentru varietatea tipurilor de personaje:
încornoratul-Zaharia Trahanache, amorezul-Tipătescu, cocheta adulterină-Zoe, demagogul-Caţavencu,
Farfuridi, Dandanache, cetăţeanul-Cetăţeanul turmentat, raisonneurul- Pristanda, care reprezintă şi tipul
servitorului umil. Scriitorul depăşeşte cadrul comediei clasice şi individualizează personajele, prin combinarea
elementelor de statut social şi psihologic, dar şi prin varietatea modalităţilor şi procedeelor de caracterizare.
Opera are în componenţa sa un singur personaj feminin, Zoe, soţia celui mai influent om din judet, Zaharia
Trahanache, reprezentând în opera lui Caragiale tipul adulterinei. Autorul o aşează pe Zoe în afara registrelor
majore ale comicului care domină piesa, lăsând-o să cada doar sub incidenta comicului de situaţie şi de caracter.
Eroinei i se refuză o sensibilitate reală şi chiar feminitatea, în afară de simpla sa prezenţă fizică.

Ilustrarea a patru elemente semnificative pentru realizarea personajului ales

În caracterizarea acestui personaj, un rol important îl ocupa didascaliile, dar şi caracterizarea directă
realizată de celelalte personaje şi relaţiile pe care le stabileşte femeia cu cei mai importanţi barbaţi ai
„judeţului”. În opinia soţului său, Zaharia Trahanache, Zoe este ,, simţitoare,, iar bărbatul simte nevoia să o
protejeze pentru a nu afla povestea scrisorii. Pe de altă parte, Cetăţeanul turmentat o caracterizează direct
ca ,,damă bună,, iar Caţavencu, cel care va cunoaşte iertarea femeii ajunge să afirme ,, madam Trahanache, eşti
un înger,,. Zoe însăşi întreţine această imaginem prin autocaracterizare ,, sunt o femeie bună, am să ţi-o
dovedesc.,, îi spune lui Caţavencu după ce îşi recuperează scrisoarea. De asemenea, trăsăturile ei sunt puse în
evidenţă şi prin comicul de situaţie şi cel de caracter. Alături de Tipătescu, Zoe este un personaj în
caracterizarea căruia nu este utilizat comicul de limbaj, cei doi amanţi fiind singurele personaje care nu se
exprimă greşit. Tot prin limbaj, descoperim imaginea femeii puternice, hotărâte care îşi impune întotdeauna
punctul de vedere, fiind şi o stăpână desăvârşită a artei disimulării. Prin raportare la tema comediei destinul lui
Zoe ilustrează amestecul inedit dintre viaţa politică, publică şi cea familială, privată. Singurul punct vulnerabil
al acestei femei voluntare este tocmai viaţa secretă reprezentată de relaţia sa amoroasă cu Ştefan Tipătescu.
Conflictul principal al comediei antrenează două forţe a căror confruntare îşi are cauzele în plan politic. Pe
de-o parte sunt membrii partidului aflat la putere (Tipătescu, Trahanache şi Zoe care-i conduce din umbră pe cei
doi) şi , pe de altă parte este opoziţia condusă de Nae Caţavencu, aspirant la calitatea de deputat. Specificitatea
conflictului este dată de faptul că lupta electorală se mută din arena politică în viaţa familială deoarece
dobândirea calităţii de deputat este în strânsă legătură cu posesia scrisorii de amor, ajunsă, printr-o regretabilă
neglijenţă a personajului feminin în mâna adversarului politic. În acest conflict, în aparenţă , Zoe are statut
1
de ,,victimă,,. În plan social, pentru ea , publicarea scrisorii ar însemna destrămarea unei căsnicii de convenienţă
şi afectarea gravă a propriei imagini. De asemenea, ar pierde poziţia socială privilegiată pe care i-o oferă relaţia
cu Trahanache. Deşi politica era o preocupare strict bărbatească, Zoe are o importanţă decisivă atât în
declanşarea acţiunii, cât şi în vesela împăcare generală din final.

 Prezentarea statutului social, psihologic şi moral al personajului

Statutul social al personajului îl descoperim încă de la începutul operei, din lista persoanelor. În acest
context, Zoe este situată la finalul listei, fiind definită ca ,, soţia celui de mai sus,, aluzie la Zaharia Trahanache.
Această poziţionare nu minimalizează rolul ei într-o societate dominată, în aparenţă, de forţa masculină, ci o
poziţionează în ipostaza unui păpuşar care manevrează sforile de care sunt legaţi bărbaţii din existenţa ei, soţul,
Zaharia Trahanache şi amantul, Ştefan Tipătescu. Nici în faţa celorlalţi bărbaţi, Zoe nu ocupă o poziţie
inferioară. Toată lumea ajunge să răspundă, mai devreme sau mai târziu, solicitărilor ei. Onorabilul soţ îi
protejează sensibilitatea şi răspunde tuturor dorinţelor ei, Fănică este gata să renunţe la poziţia socială pentru a
salva reputaţia amantei, Ghiţă îşi riscă slujba şi îl minte pe prefect pentru a facilita întâlnirea dintre Zoe şi
Caţavencu. Până şi Caţavencu îi va recunoaşte meritele şi va avea remuşcări că tocmai ea a căzut victimă
şantajului.
La fel ca toate personajele lui Caragiale, Zoe nu se defineşte prin moralitate, ci doar intră în categoria
celor care produc discursuri goale despre morală, la fel ca soţul ei care afirmă că ,, o soţietate fără moral şi fără
prinţipuri va să zică că nu le are,,, Actul întâi descoperă efectele perturbatoare ale neglijenţei ei, deoarece după
ce pierde scrisoarea, ea este găsita de Cetateanul turmentat. De la început, Zoe se vede scutită de la a face faţa
reproşurilor bătrânului ei sot, care nu numai ca nu e dispus sa dea crezare adevărului înfăţisat negru pe alb în
biletul compromitător, dar ar face tot posibilul ca soţia sa să nu afle, ca să o menajeze. Marea problema a
adulterinei rămâne Tipătescu, pentru care susţinerea lui Caţavencu este inacceptabilă, din orgoliu, şi pentru că
şi-ar asuma un risc major în privinţa carierei sale politice. Pentru Zoe însă toate disputele politice sunt "mofturi"
ale bărbaţilor, când este în joc reputaţia ei.
Statutul său psihologic o defineşte ca o fire luptătoare, hotărâtă, femeia voluntară care foloseşte tot
arsenalul de arme feminine ca să-şi salveze onoarea, de la rugăminţi la plâns şi la şantaj sentimental. Singura
concesie pe care o face este aceea de a aştepta să vadă dacă soluţia lui Tipătescu va da roade. Când însă, Ghită
se întoarce de la percheziţionarea casei lui Caţavencu (arestat din ordinul lui Tipătescu) fără să fi dat de
scrisoare, pentru Zoe e clar că amantul ei trebuie să negocieze, lucru pe care acesta îl şi face. Prezenta ei în
apropierea celor doi adversari e singura în măsura să pună stavilă degenerării negocierii într-o încăierare si, cu
toata furia lui, Tipătescu îi face Zoei pe plac. Pe tot parcursul acestor agitate evoluţii se poate remarca, din
atitudinea celorlalte personaje, că nimeni nu se îndoieste că adevaratul centru de putere al judeţului este Zoe.
Astfel, cea dintâi apariţie a ei stă sub semnul comicului de situaţie deoarece îl pune pe Ghita Pristanda într-o
mare încurcătură, întrucat primise ordin de la Tipătescu să o anunţe pe Zoe că nu poate veni la dejun, dar
aceasta, care se afla deja în casa prefectului, ăntr-o camera alăturata, asteptând să plece soţul ei. Ghiţă se
îndreaptă când spre ieşire, când spre interiorul casei, spre surpriza lui Tipătescu, dar în cele din urmă ascultă de
semnul Zoei care îl cheamă la ea..
Ori de câte ori umilul poliţai, care cunoaste toate secretele mai marilor săi, primeşte ordine contradictorii de
la aceştia, el îl execută, cu prioritate, pe cel al femeii. Oricât de furioşi ar fi Farfuridi şi Brânzovenescu pentru că
nu sunt partaşi la deciziile care se iau, în momentul în care Trahanache aduce în discuţie fidelitatea absolută a
soţiei sale, cei doi se grăbesc sa îl asigure de respectul lor total pentru ea, deşi cunosteau şi ei, ca toata lumea
bună a târgului, vechea ei legătura cu prefectul. Atitudinea cavalerescă a tuturor bărbaţilor faţă de Zoe este, în
parte, explicabilă prin imaginea-clişeu a femeii, ca făptura plină de sensibilitate. Tocmai datorită acestui fapt,
bărbatul trebuie să o ocrotească şi să o menajeze. Zoe adoptă, când e cazul, atitudini şi comportamente potrivite
acestui cliseu şi le utilizeaza ca instrumente în manipularea bărbaţilor. Astfel, când Trahanache se întoarce, pe
neaşteptate, la Tipătescu şi dă peste ea, venită să discute cu amantul şantajul lui Caţavencu, Zoe leşină,
provocând îngrijorarea "prezidentului" şi reproşurile lui la adresa prefectului care nu respectase consemnul de a
2
păstra secretul faţă de Zoe care e "simtitoare". Tinând cont de natura relaţiilor din acest triunghi, situaţia este
comica. Prefectul crede şi el în leşinul Zoei, deşi, cu câteva secunde înainte, ea nu dăduse niciun semn de
slăbiciune. De altfel, "coana Joitica", după cum o numesc cei mai multi, are o personalitate puternică, fapt
evidenţiat şi de numele personajului cu origini greceşti, sugerând vitalitatea şi dinamismul.

 Două scene reprezentative în caracterizarea personajului

O scenă reprezentativă care ilustrează caracterul puternic al personajului este evidenţiat şi de modul în care
acţioneaza la şantaj, decizia ei fermă de a obţine scrisoarea, cu orice pret. Deşi în epocă femeile nu aveau
dreptul la vot, ea işi impune candidatul, pe Nae Catavencu, în numele unui interes strict personal, de a recupera
scrisoarea de amor şi îl ameninţă pe Tipătescu, care , la început, refuză să susţină candidatura lui Caţavencu.
"Da, il aleg eu. Eu sunt pentru Caţavencu, bărbatul meu cu toate voturile lui trebuie să fie pentru Caţavencu.
În sfârsit, cine luptă cu Caţavencu luptă cu mine". Faptul că sub presiunea situaţiei îşi exteriorizeaza emoţiile,
uneori în chip isteric, trecând de la plâns la atitudini sfidătoare, cum o face în finalul actului al doilea, nu trebuie
să inducă în eroare. Dacă pe parcursul actului al treilea rolul Zoei este cu totul modest, în ultimul act ea va
demonstra că este "damă bună" aşa cum o complimentează Cetăţeanul turmentat. Cu toata marea ei nelinişte şi
agitaţie, determinate de dispariţia lui Catavencu, cu tot cu scrisoarea compromiţătoare, ea îl primeşte, ca o
doamnă de lume, pe neaşteptatul oaspete şi proaspătul ales, Agamemnon Dandanache. Totodată,
comportamentul ei faţă de Caţavencum în acelaşi act, este reprezentativ. După o primă reacţie de scorpie
veninoasă la aflarea veştii ca scrisoarea ei fusese pierduta, îndata ce o reprimeste de la Cetăteanul turmentat,
Zoe îl iartă pe Caţavencu, însă, nu atât din bunătate, -cum susţine ea- , ci şi dintr-o doză de calcul: directorul
"Răcnetului Carpaţilor" se dovedise un ambiţios abil, un bun orator, aşa încât transformarea lui din adversar în
partener este mai utilă pentru toată lumea. Faptul că acesta comisese o fraudă nu reprezintă un impediment
pentru Zoe: la fel ca toţi ceilalti, "dama bună" este cu totul indiferentă faţă de orice fel de principii.

 Exprimarea opiniei

În opinia mea, Zoe este tipul damei din societate care se face remarcatã prin frumusete şi inteligenţã şi pe
care moralitatea în sine nu o intereseazã, ci doar moralitatea aparentã, ea având oroare de scandal. Într-o lume
profund contaminată de un egoism cronic, ea are mai degrabă, trăsături caracteriale masculine, fiind o fire
voluntară, mult mai hotărâta decât Tipatescu în a rezolva conflictul, prin compromis. E prinsă în jocul de culise
politic şi constientă de influienţa pe care o are şi de faptul că desemnarea deputatului nu depinde de alegători.
Aşadar, îşi permite să exclame: "îl sprijin eu, îl aleg eu...", impunându-şi astfel punctul de vedere, atunci când
Caţavencu solicită deputăţia în schimbul scrisorii. Până la recuperarea acesteia, Zoe este într-o permanentă
defensivă activa, însoţită de atitudini melodramatice şi teatrale fiind decisă să lupte chiar şi impotriva
guvernului. Îndată ce redobândeşte scrisoarea, echilibrul şi linistea interioară o transformă în regizoarea
manifestaţiei publice în cinstea lui Dandanache şi nu se retrage în afara scenei, amintindu-i lui Caţavencu,
devenit marestru de ceremonii, că "asta nu-i cea din urmă cameră".
Prin urmare, Zoe Trahanache, singurul personaj feminin al "Scrisorii pierdute", are, mai ales, menirea de a
servi pretextului dramatic prin înscrierea sa într-un triunghi amoros de efect, îndelung practicat şi exploatat în
literatură: acela al soţiei-amantă, împărţindu-şi viaţa între soţul înşelat şi amantul amic al familiei, preocuparea
esenţială a lui Caragiale fiind farsa electorală. În galeria personajelor feminine create de dramaturg, ea se
individualizează prin caracterul puternic care se impune într-o lume a bărbaţilor