COMEDIA

„O scrisoare pierdută”, de I.L.Caragiale

-caracterizarea lui Zaharia Trahanache-

I. INTRODUCERE

Reprezentată pe scenă în 1884, comedia „O scrisoare pierdută”, de I.L.Caragiale este a treia dintre cele
patru scrise de autor, o capodoperă a genului dramatic. Este o comedie de moravuri, în care sunt satirizate
aspecte ale societății contemporane autorului, fiind inspirată din farsa electorală din anul 1883.

II. APARTENENȚA LA UN GEN ȘI O SPECIE LITERARĂ

Opera aparține genului dramatic, textul, destinat reprezentării scenice, fiind împărțit în acte și scene. De
asemenea, lista cu persoanele de la începutul piesei, didascaliile, singurele intervenții directe ale autorului, dar
și construcția textului sub forma schimbului de replici, dovedesc în egală măsură apartenența la genul mai sus
menționat.

„O scrisoare pierdută” este o comedie, specie a genului dramatic, care stârnește râsul prin surprinderea unor
moravuri, a unor tipuri umane sau a unor situații neașteptate, cu un final fericit.

III. APARTENENȚA LA UN CURENT LITERAR

Comedia aparține REALISMULUI, prin:

-critica politicienilor corupți;

-satirizarea unor aspecte sociale;

-spiritul de observație acut;

-veridicitatea obținută prin tehnica detaliului;

-individualizarea caracterelor prin limbaj.

De asemenea, se remearcă și trăsături CLASICE:

-echilibrul compozițional;

-generalitatea situațiilor și a caracterelor (prostul fudul, canalia, încoronatul, cocheta);

-indicii spațiali și temporali cu valoare de generalitate („capitala unui județ de munte, în zilele noastre”)

IV. TEMA comediei este viața publică și de familie a înaltei societăți române din penultima decadă a secolului
al XIX-lea, ceea ce este relevant în construcția personajului ales spre caracterizare, întrucât acesta
contribuie cu desăvârșire la conturarea tabloului tematic al operei.
V. TITLUL numește obiectul buclucaș care declanșează întâmplările.
VI. TIMP ȘI SPAȚIU

1
 Acțiunea comediei se petrece „ în capitala unui județ de munte, în zilele noastre”, adică la sfârșitul secolului
al XIX-lea, în perioada campaniei electorale, într-un interval de trei zile. Lipsa focalizării geografice
conferă întâmplărilor caracter universal.

VII. CONFLICTUL DRAMATIC principal constă în confruntarea pentru puterea politică a două forțe opuse:
reprezentanții partidului aflat la putere ( prefectul Ștefan Tipătescu, Zaharia Trahanache, Zoe, soția
acestuia, Farfuridi, Brânzovenescu, polițaiul Pristanda), toți susținând candidatura avocatului Tache
Farfuridi și gruparea independentă alcătuită din Nae Cațavencu, Ionescu, Popescu și dăscălimea, susținând
candidatura lui Cațavencu, avocat și proprietar al ziarului „Răcnetul Carpaților”.
Conflictul are la bază contrastul dintre ceea ce sunt și ceea ce vor să pară personajele, între esență și
aparență.
CONFLICTUL dramatic secundar este reprezentat de grupul Farfuridi-Brânzovenescu care se teme de
trădarea prefectului. Tensiunea dramatică este susținută de lanțul de evenimente care conduc treptat la
rezolvarea conflictului în finalul fericit al piesei: scrisoarea ajunge la destinatar, Zoe, iar trimisul de la
centru, Agamiță Dandanache, este ales deputat. Este utilizată tehnica amplificării treptate a conflictului.
VIII. INCIPIT ȘI FINAL- La nivelul textului se evidențiază opoziția între incipit și final: scandalul care
deschide comedia are corespondent complementar în petrecerea din final care dizolvă conflictele.

IX. CARACTERIZAREA PROPRIU-ZISĂ

STATUTUL SOCIAL, PSIHOLOGIC, MORAL

Zaharia Trahanache este tipul încoronatului simpatic pentru că refuză să creadă, din „enteres” sau
din diplomație, în autenticitatea scrisorii de amor și în adulterul soției sale.
Conform criticului Pompiliu Constantinescu, el reprezintă tipul politic, avid de putere, fiind
prezidentul mai multor „comitete și comiții” din județ, fiind astfel unul dintre „stâlpii” locali ai partidului
aflat la putere.

O TRĂSĂTURĂ JUSTIFICATĂ CU DOUĂ SECVENȚE

Principala sa caracteristică este ticăiala, fapt sugerat de prenumele Zaharia, care denotă zahariseala,
ramolismentul, dar și de formula stereotipă „Ai puțintică răbdare”, rostită repetitiv.
„Venerabilul”, așa cum este caracterizat direct de către alte personaje, este calm, imperturbabil,
de o viclenie rudimentară, dar eficientă. Viclenia sa este evidentă în actul al III-lea, când,șantajat fiind,
răspunde cu un contrașantaj, descoperind polița falsificată de Cațavencu.Demonstrează astfel că știe să
disimuleze și să manevreze intrigi politice.
O altă scenă decisivă pentru viclenia eroului este aceea în care recunoaște existența corupției la
nivelul societății, „o soțietate fără moral și fără prințip”, dar practică frauda, falsificând, în actul al II-lea,
listele de alegeri.
Nu acceptă imoralitatea în familie, susținând senin că scrisoarea de amor este o plastografie.
Credulitatea exagerată poate fi pusă pe seama unei convingeri ferme sau poate fi considerată un act de
diplomație prin care vrea să păstreze onoarea familiei și bunele relații cu prefectul.
Cu abilitate și fermitate îi combate pe Farfuridi și Brânzovenescu, care îl suspectau pe prefect de
trădare: „E un om cu care nu trăiesc de ieri, de alaltăieri, trăiesc de opt ani (....) și niciun minut n-am găsit la
omul acesta măcar atâtica rău.” Atitudinea lui stârnește admirația lui Farfuridi, care îl caracterizează direct:
„E tare..tare de tot...solid bărbat!”. Este respectat chiar și de adversarul politic, Cațavencu , numindu-l
„venerabilul”.
2
ELEMENTE DE STRUCTURĂ SEMNIFICATIVE PENTRU CONSTRUCȚIA PERSONAJULUI

Unele indicații scenice au rol în caracterizarea directă, precizând atitudinile „prezidentului” la

ședința electorală din sala mare a primăriei: „serios”, „binevoitor”, „râzând”.
Mijloacele de caracterizare specifice personajului dramatic sunt: limbajul, notațiile autorului,
situațiile comice, numele.
Caracterizarea indirectă prin replici concentrează deviza lui politică: „Într-o soțietate fără moral și
fără prințip...trebuie să ai și puțintică diplomație!”
În aparteu, adresându-se publicului, îl caracterizează indirect pe Tipătescu: „băiat bun, deștept, dar
iute, nu face pentru un prefect”. Consideră că un deținător al puterii trebuie să fie stăpânit, calm, așa cum
este el însuși.
Limbajul personajului dramatic este o sursă a comicului. Trahanache este incult, deformând
cuvintele: „soțietate”, „prințip”, „docoment”. Se exprimă confuz, cu diverse greșeli: truisme (adevăruri
evidente): „unde nu e moral, acolo e corupție”, tautologie: „enteresul și iar enteresul”. Ticul său verbal, „Ai
puțintică răbdare”, este folosit cu scopul de a câștiga timp pentru a găsi o soluție.
Caracterizarea prin nume este și o sursă a comicului. Numele Trahanache este derivat de la
cuvântul „trahana”, o cocă moale, ușor de modelat.
Trahanache face parte din triunghiul conjugal Zoe-Trahanache-Tipătescu, dar naivitatea soțului
înșelat contrastează cu viclenia în viața politică, fiind implcat în contrașantaj și în falsificarea listelor
electorale (comic de moravuri).
Prin comicul de caracter sunt ironizate cele două ipostaze ale sale: soțul înșelat este în același timp
un politician abil.
Un exemplu de comic de situație apare în actul I, scena a IV-a, în care Trahanache vine la
Tipătescu, aducându-i vestea șantajului. Convingerea soțului înșelat că scrisoarea este o plastografie este de
un comic savuros.
X. ÎN CONCLUZIE, Zaharia Trahanache este viclean și abil, bărbatul politic „tare” din județ, în timp ce pe
plan familial este încoronatul simpatic. Astfel, lumea eroilor lui Caragiale este alcătuită dintr-o galerie de
personaje care acționează după principiul „Scopul scuză mijloacele”.