“O scrisoare pierduta”

de I.L.Caragiale
Eseu 1: Particularitatile comediei
I.Câteva informații despre operă
Opera literara „O scrisoare pierduta” de I.L.Caragiale se înscrie in formula comediei realiste de
moravuri politice, in care sunt satirizate aspecte ale societății contemporane autorului. O capodopera
a genului dramatic, piesa s-a jucat cu succes pe scena Teatrului National din București in 1884, anul
in care a fost publicata.
II. 1. Câteva date despre comedie
Comedia este specia genului dramatic care satirizează întâmplări, aspecte sociale, moravuri, prin
intermediul personajelor ridicole, intre care se nasc conflicte puternice. Finalul este întotdeauna
fericit, iar conflictele se sting fără urmări neplăcute sau sacrificii. Aceasta specie literara aparține
realismului clasic prin intermediul trăsăturilor tipice realismului prezente in text.
2. Precizarea a doua argument ale apartenentei poeziei la realism
O prima trăsătura care justifica caracterul realist al operei este constituita de tipologia personajelor.
Tipuri umane, personajele caragialiene sunt vii si reprezentative pentru societatea timpului respectiv
încât par „sa facă concurenta stării civile”. Astfel, Tipătescu li întruchipează pe junele prim, Zoe
este cocheta adultera, Trahanache – încornoratul simpatic, Cațavencu – demagogul ambițios,
Farfuridii – prostul fudul, Dandanache – prostul ticălos, iar Pristanda – servilul.
Interesul scriitorului pentru social reprezintă o alta trăsătura definitorie a realismului, caci comedia
surprinde atât lupta pentru câștigarea alegerilor intr-un județ de provincie, cat si aspecte din viaţa
familiala si publica a personajelor. In plus, scriitorul transfigurează in comedie realitatea concreta,
abordând problema revizuirii Constituției si a legii Electorale, teme extrem de actuale in epoca.
3. Precizarea temei si a viziunii
Comedia „O scrisoare pierduta” are ca tema înfățișarea unor aspecte din viaţa politica si familiala
contemporane autorului, comicul fiind mijlocul prin care acesta își exprima atitudinea si viziunea
despre lumea căreia ii aparțin. Perioada electorala este aleasa pentru a pune in evidenta contrastul
dintre aparenta si esența, specific personajelor comediei, fiind si sursa principala a comicului. Tema
este susținuta de mai multe scene semnificative din text.
4. Prezentarea a doua secvente narative relevante pentru tema si viziune
Una dintre cele mai relevante secvențe ce reflecta tema si viziunea despre lume din comedia
caragialiana este scena 9 a actului al 2-lea, caci ea evidențiază imoralitatea, corupția si demagogia
politicienilor. In aceasta scena, prefectul județului, Tipătescu, se întâlnește cu adversarul sau politic,
căruia ii propune o serie de funcții, sperând sa primească in schimb scrisoarea de amor pierduta de
Zoe, arma politica folosita de Cațavencu pentru a obține funcția de deputat. Ca om politic puternic,
Tipătescu folosește avantajele funcției de prefect in realizarea propriilor interese, permițând-si sa
fie aluziv si arogant. Vrând sa obțină documentul compromițător de la Cațavencu, ii oferă acestuia
titluri si o moșie, fără a se consulta cu nimeni, ca si cum administrarea județului ar fi fost o problema
personala. In schimb, când avocatul li refuza, devine agresiv si aparenta lui bunăvoința se transforma
in amenințări; „Mizerabilele! Canabie nerușinata! [...]Te ucid ca pe un câine”. De cealaltă parte,
Cațavencu ipocrit si plin de sine, dovedește o aroganta ieșita din comun. Cast timp este stăpân pe
situație, e inflexibil si agresiv, încercând sa-si impună pretențiile: „Ori o mie de poli, ori deputăția”.
O alta scena edificatorii pentru ilustrarea temei este cea din finalul comediei. După zbuciumul
personajelor si al conflictelor care par de nerezolvat, totul se termina într-o atmosfera de sărbătoare
si veselie unanima. Adversarii politici se împacă, uitând ca doar cu doua zile in urma voiau da se
distrugă. Energic, fără scrupule, Cațavencu conduce festivitățile organizate in cinstea câștigătorului
alegerilor la rugămintea Zoei, iar fățărnicirea lui atinge punctul culminant, caci ii face urâri lui
Tipătescu: „In sănătatea iubitului nostru prefect!”, in condițiile in care, la finalul actului al 3-lea, era
hotărât sa dea in vileag scrisoarea trimisa de Tipătescu amantei sale. Pe de alta parte, si prefectul
este la fel de ipocrit, caci rade măgulit la lingușelile lui Cațavencu, apoi li îmbrățișează in semn de
prietenie, renunțând la atitudinea disprețuitoare si la diferențele dintre ei, ce păreau inconciliabile.
5. Evidentierea a doua elemente de structura/compozitie/limbaj ale textului
Tema romanului si viziunea scriitorului asupra lumii sunt susținute si de alte elemente ale textului
dramatic, precum comicul de nume si conflictul.
Ca in orice opera dramatica, la baza textului se afla un conflict principal, in acest caz de natura
politica, intre gruparea lui Tipătescu si facțiunea lui Cațavencu, liderul asa-zisilor intelectuali ai
provinciei. Conflictul se declanșează odată cu amenințarea lui Cațavencu de a publica scrisoarea si
evoluează treptat, pe măsura ce ii șantajează pe rând, pe Zaharia Trahanache si Tipătescu si Zoe, si
atinge intensitatea maxima in momentul in care este anunțat candidatul impus de centru,
Agamemnon Dandanache, apoi se stinge când scrisoarea revine la Zoe, prin intermediul cetățeanului
turmentat, Conflictul principal este amplificat de cele secundare, tehnica scriitorului fiind cea a
bulgărelui de zăpadă.
Fiind vorba de o comedie, prezenta diverselor tipuri de comic ilustrează viziunea despre lume a
autorului. In acest sens, deosebit de savuros este comicul de nume. Astfel, numele Trahanache este
derivat de la „trahana”, o coca moale, si ilustrează capacitatea personajului de a se modela după
„enterica”. Numele Cațavencu, derivat de la „cată”, o pasare foarte gălăgioasa pune in lumina
demagogia zgomotoasa a personajului. Farfuridii si Brânzovenescu, prin aluzia culinara a numelor,
evidențiază inferioritatea si vulgaritatea, pe când Dandanache reliefează dandanaua, adică
încurcătura pe care o produce prin apariția lui. In schimb, numele Tipătescu ne duce cu gândul la
un tip important in viaţa politica, capabil si de aventuri amoroase datorita poziții sale sociale înalte.
III. Concluzie
In concluzie, comedia ilustrează câteva mecanisme după care funcționează lumea politicienilor,
dintre care mai importante sa fie șantajul, contra șantajul si oportunismul. Viziunea critica a
dramaturgului vizează degradarea condiției umane, caci universul caragialian este populat de
personaje-marionete care traiesc fără mustrări de conștiința, preocupând-se doar de păstrarea
aparentelor, având ca deviza „scopul scuza mijloacele”.
Eseu 2: Caracterizare Stefan Tipatescu
I. Câteva informații despre operă
Opera literara „O scrisoare pierduta” de I.L.Caragiale se înscrie in formula comediei realiste de
moravuri politice, in care sunt satirizate aspecte ale societății contemporane autorului. O capodopera
a genului dramatic, piesa s-a jucat cu succes pe scena Teatrului National din București in 1884, anul
in care a fost publicata.
II. 1. Câteva date despre comedie
Comedia este specia genului dramatic care satirizează întâmplări, aspecte sociale, moravuri, prin
intermediul personajelor ridicole, intre care se nasc conflicte puternice. Finalul este întotdeauna
fericit, iar conflictele se sting fără urmări neplăcute sau sacrificii. Aceasta specie literara aparține
realismului clasic prin intermediul trăsăturilor tipice realismului prezente in text.
2. Precizarea temei si a viziunii
Comedia „O scrisoare pierduta” are ca tema înfățișarea unor aspecte din viaţa politica si familiala
contemporane autorului, comicul fiind mijlocul prin care acesta își exprima atitudinea si viziunea
despre lumea căreia ii aparțin. Perioada electorala este aleasa pentru a pune in evidenta contrastul
dintre aparenta si esența, specific personajelor comediei, fiind si sursa principala a comicului.
3. Precizarea statului social, moral, psihologic al personajului
Statutul social, psihologic si moral al lui Tipatescu este extrem de relevant pentru constructia
personajului, caci ii pune in lumina însușirile definitorii, Astfel, Stefan Tipatescu, prefect al
judetului, importanta persoana politica al partidului aflat la putere il reprezinta pe junele prim. El se
încadrează in tipologia politicienilor însetați de putere, fiind autoritar si arogant. In afara statutului
de om politic, el apare si in ipostaza de bărbat îndrăgostit, romantic si naiv, fiind amantul Zoei
Trahanache si de pretins prieten al lui Trahanache, un stâlp al puterii locale.
4. Evidențierea construcției personajului prin 2 secvențe + numirea trăsăturii dominante
Dintre trăsăturile prezentate de-a lungul comediei, trăsătura definitorie a lui Tipătescu este
imoralitatea acestuia.
Una dintre cele mai relevante secvențe ce evidențiază aceasta trăsătura dominanta este scena 9 a
actului al 2-lea, caci ea evidențiază imoralitatea, corupția si demagogia politicienilor. In aceasta
scena, prefectul județului, Tipătescu, se întâlnește cu adversarul sau politic, căruia ii propune o serie
de funcții, sperând sa primească in schimb scrisoarea de amor pierduta de Zoe, arma politica folosita
de Cațavencu pentru a obține funcția de deputat. Ca om politic puternic, Tipătescu folosește
avantajele funcției de prefect in realizarea propriilor interese, permițând-si sa fie aluziv si arogant.
Vrând sa obțină documentul compromițător de la Cațavencu, ii oferă acestuia titluri si o moșie, fără
a se consulta cu nimeni, ca si cum administrarea județului ar fi fost o problema personala. In schimb,
când avocatul li refuza, devine agresiv si aparenta lui bunăvoința se transforma in amenințări;
„Mizerabilele! Conabie nerușinata! [...]Te ucid ca pe un câine”. De cealaltă parte, Cațavencu ipocrit
si plin de sine, dovedește o aroganta ieșita din comun. Cast timp este stăpân pe situație, e inflexibil
si agresiv, încercând sa-si impună pretențiile: „Ori o mie de poli, ori deputăția”.
 O alta scena edificatorie pentru degradarea morala a personajului este ultima scena a comediei.
După zbuciumul personajelor si al conflictelor care par de nerezolvat, totul se termina într-o
atmosfera de sărbătoare si veselie unanima. Adversarii politici se împacă, uitând ca doar cu doua
zile in urma voiau da se distrugă. Energic, fără scrupule, Cațavencu conduce festivitățile organizate
in cinstea câștigătorului alegerilor la rugămintea Zoei, iar fățărnicirea lui atinge punctul culminant,
caci ii face urâri lui Tipătescu: „In sănătatea iubitului nostru prefect!”, in condițiile in care, la finalul
actului al 3-lea, era hotărât sa dea in vileag scrisoarea trimisa de Tipătescu amantei sale. Pe de alta
parte, si prefectul este la fel de ipocrit, caci rade măgulit la lingușelile lui Cațavencu, apoi li
îmbrățișează in semn de prietenie, renunțând la atitudinea disprețuitoare si la diferențele dintre ei,
ce păreau inconciliabile.
5. Evidentierea a doua elemente de structura/compozitie/limbaj ale textului
Construcția personajului se raportează si la alte elemente ale textului dramatic, precum conflictul
si mijloacele de caracterizare ale personajelor.
Astfel, Stefan Tipătescu este implicat direct in conflictul dramatic principal al comediei, conflict
de natura politica, intre gruparea lui Tipătescu si facțiunea lui Cațavencu, liderul asa-zisilor
intelectuali ai provinciei. Conflictul se declanșează odată cu amenințarea lui Cațavencu de a publica
scrisoarea si evoluează treptat, pe măsura ce ii șantajează pe rând, pe Zaharia Trahanache si
Tipătescu si Zoe, si atinge intensitatea maxima in momentul in care este anunțat candidatul impus
de centru, Agamemnon Dandanache, apoi se stinge când scrisoarea revine la Zoe, prin intermediul
cetățeanului turmentat, Conflictul principal este amplificat de cele secundare, tehnica scriitorului
fiind cea a bulgărelui de zăpadă.
Si modalitățile de caracterizare sunt importante pentru evidențierea trăsăturilor personajului.
Însușirile personajului sunt reliefate atât direct prin didascalii si prin autocaracterizare, cat si
indirect, prin gesturi, fapte, comportament, limbaj si relația cu celelalte personaje.
Autocaracterizând-se, prefectul se considera un om onest, ce disprețuiește ipocrizia verbelor si a
faptelor: „Eu sunt un om căruia ii place sa joace pe fata”. Atunci când joaca o veritabila comedie a
învinuitului pe nedrept, Trahanache ii dezvăluie calitățile, dar si principalul defect” „E băiat bun,
deștept, cu carte, dar iute, n-are cumpăt, nu face pentru un prefect”. Relațiile pe care le stabilește ce
cei din jur sunt in functie de interesele care ii impun anumite atitudini. Fata de polițaiul Pristanda se
arata tolerant si ii accepta micile inegalități pentru a si-l face servil, la nevoie, mai presus de lege.
Când e silit sa facă un compromis, dandi-si acordul in privința candidaturii lui Cațavencu, nu-i pate
ierta acestuia mișelia si la momentul potrivit, își arata caracterul răzbunător: ”A, acuma sa lucrez eu
pe nenea Cațavencu”.
III. Concluzie
In concluzie, construcția acestui personaj ilustrează câteva mecanisme după care funcționează
lumea politicienilor, dintre care mai importante sa fie șantajul, contra șantajul si oportunismul.
Viziunea critica a dramaturgului vizează degradarea condiției umane, caci universul caragialian este
populat de personaje-marionete care traiesc fără mustrări de conștiința, preocupând-se doar de
păstrarea aparentelor, având ca deviza „scopul scuza mijloacele”.
Eseu 3: Relatia dintre doua personaje – Stefan Tipatescu si Nae Catavencu
I. Câteva informații despre operă
Opera literara „O scrisoare pierduta” de I.L.Caragiale se înscrie in formula comediei realiste de
moravuri politice, in care sunt satirizate aspecte ale societății contemporane autorului. O capodopera
a genului dramatic, piesa s-a jucat cu succes pe scena Teatrului National din București in 1884, anul
in care a fost publicata.
II. 1. Câteva date despre realism
Comedia este specia genului dramatic care satirizează întâmplări, aspecte sociale, moravuri, prin
intermediul personajelor ridicole, intre care se nasc conflicte puternice. Finalul este întotdeauna
fericit, iar conflictele se sting fără urmări neplăcute sau sacrificii. Aceasta specie literara aparține
realismului clasic prin intermediul trăsăturilor tipice realismului prezente in text.
2. Precizarea temei si a viziunii
Comedia „O scrisoare pierduta” are ca tema înfățișarea unor aspecte din viaţa politica si familiala
contemporane autorului, comicul fiind mijlocul prin care acesta își exprima atitudinea si viziunea
despre lumea căreia ii aparțin. Perioada electorala este aleasa pentru a pune in evidenta contrastul
dintre aparenta si esența, specific personajelor comediei, fiind si sursa principala a comicului.
3. Precizarea statului social, moral, psihologic al personajelori
Relația dintre cele doua personaje este determinata, in primul rând, de statutul lor social, psihologic
si moral. Astfel, Stefan Tipătescu, prefect al județului, importanta persoana politica al partidului
aflat la putere li reprezintă pe junele prim. El se încadrează in tipologia politicienilor însetați de
putere, fiind autoritar si arogant. In afara statutului de om politic, el apare si in ipostaza de bărbat
îndrăgostit, romantic si naiv, fiind amantul Zoei Trahanache si de pretins prieten al lui Trahanache,
un stâlp al puterii locale.
In schimb, adversarul sau politic, Nae Cațavencu, este tipul demagogului ambițios. Avocat,
director-proprietar al ziarului „Răgetul Carpaților”, prezident fondator al Societății Enciclopedice
Cooperative „Aurora Economica Romana” si liderul grupului Independent, Cațavencu este un
intrigant, lipsit de coloana vertebrala, capabil de orice pentru a-si atinge scopurile, un oportunist.
4. Precizarea tipului de relație
Pe parcursul comediei, relația dintre Tipătescu si Cațavencu va fluctua: conflictuala, atâta timp cat
durează lupta electorala, de aparenta prietenie, in final, când interesele celor doi se armonizează,
ilustrând, astfel statutul tipic de marioneta a personajelor din comediile caragialiene, lipsite de
valorile autentice ale existentei.
5. Prezentarea a doua secvențe narative relevante
Una dintre cele mai relevante secvențe ce evidențiază aceasta relație este scena 9 a actului al 2-lea,
caci ea evidențiază imoralitatea, corupția si demagogia politicienilor. In aceasta scena, prefectul
județului, Tipătescu, se întâlnește cu adversarul sau politic, căruia ii propune o serie de funcții,
sperând sa primească in schimb scrisoarea de amor pierduta de Zoe, arma politica folosita de
Cațavencu pentru a obține funcția de deputat. Ca om politic puternic, Tipătescu folosește avantajele
funcției de prefect in realizarea propriilor interese, permițând-si sa fie aluziv si arogant. Vrând sa
obțină documentul compromițător de la Cațavencu, ii oferă acestuia titluri si o moșie, fără a se
consulta cu nimeni, ca si cum administrarea județului ar fi fost o problema personala. In schimb,
când avocatul li refuza, devine agresiv si aparenta lui bunăvoința se transforma in amenințări;
„Mizerabilele! Conabie nerușinata! [...]Te ucid ca pe un câine”. De cealaltă parte, Cațavencu ipocrit
si plin de sine, dovedește o aroganta ieșita din comun. Cast timp este stăpân pe situație, e inflexibil
si agresiv, încercând sa-si impună pretențiile: „Ori o mie de poli, ori deputăția”.
O alta scena edificatorii pentru dinamica relației este ultima scena a comediei. După zbuciumul
personajelor si al conflictelor care par de nerezolvat, totul se termina într-o atmosfera de sărbătoare
si veselie unanima. Adversarii politici se împacă, uitând ca doar cu doua zile in urma voiau da se
distrugă. Energic, fără scrupule, Cațavencu conduce festivitățile organizate in cinstea câștigătorului
alegerilor la rugămintea Zoei, iar fățărnicirea lui atinge punctul culminant, caci ii face urâri lui
Tipătescu: „In sănătatea iubitului nostru prefect!”, in condițiile in care, la finalul actului al 3-lea, era
hotărât sa dea in vileag scrisoarea trimisa de Tipătescu amantei sale. Pe de alta parte, si prefectul
este la fel de ipocrit, caci rade măgulit la lingușelile lui Cațavencu, apoi li îmbrățișează in semn de
prietenie, renunțând la atitudinea disprețuitoare si la diferențele dintre ei, ce păreau inconciliabile.
5. Evidentierea a doua elemente de structura/compozitie/limbaj ale textului
Relația dintre cele doua personaje se raportează si la alte elemente ale textului dramatic, precum
conflictul si mijloacele de caracterizare ale personajelor.
Astfel, cele doua personaje sunt implicate direct in conflictul dramatic principal al comediei,
conflict de natura politica, intre gruparea lui Tipătescu si facțiunea lui Cațavencu, liderul asa-zisilor
intelectuali ai provinciei. Conflictul se declanșează odată cu amenințarea lui Cațavencu de a publica
scrisoarea si evoluează treptat, pe măsura ce ii șantajează pe rând, pe Zaharia Trahanache si
Tipătescu si Zoe, si atinge intensitatea maxima in momentul in care este anunțat candidatul impus
de centru, Agamemnon Dandanache, apoi se stinge când scrisoarea revine la Zoe, prin intermediul
cetățeanului turmentat, Conflictul principal este amplificat de cele secundare, tehnica scriitorului
fiind cea a bulgărelui de zăpadă.
Si modalitățile de caracterizare sunt importante pentru evidențierea relației dintre cei doi. Însușirile
celor doua personaje sunt reliefate atât direct prin didascalii si prin autocaracterizare, cat si indirect,
prin gesturi, fapte, comportament, limbaj si relația cu celelalte personaje.
Autocaracterizând-se, prefectul se considera un om onest, ce disprețuiește ipocrizia verbelor si a
faptelor: „Eu sunt un om căruia ii place sa joace pe fata”. Atunci când joaca o veritabila comedie a
învinuitului pe nedrept, Trahanache ii dezvăluie calitățile, dar si principalul defect” „E băiat bun,
deștept, cu carte, dar iute, n-are cumpăt, nu face pentru un prefect”. Relațiile pe care le stabilește ce
cei din jur sunt in functie de interesele care ii impun anumite atitudini. Fata de polițaiul Pristanda se
arata tolerant si ii accepta micile inegalități pentru a si-l face servil, la nevoie, mai presus de lege.
Când e silit sa facă un compromis, dandu-si acordul in privința candidaturii lui Cațavencu, nu-i pate
ierta acestuia mișelia si la momentul potrivit, își arata caracterul răzbunător: „A, acuma sa lucrez eu
pe nenea Cațavencu”.
In schimb, Nae Cațavencu, tipul demagogului ambițios e caracterizat indirect, mai ales prin limbaj
si atitudine. Ca un actor desăvârșit, el se adresează auditorului in fraze lungi si pretențioase,
încercând sa impresioneze si rostind intra-un limbaj patriotard vorbe mari, cu gândul la „tărișoara
mea, la fericirea ei, la progresul ei”. Discursurile sale sunt mostre de incultura si de incapacitate
intelectuala, caci el citează in necunoștința de cauza, stâlcește cuvintele, folosește structuri lipsite
de sens: „Industria Romana e sublima, dar lipsește cu desăvârșire, „Luptele seculare, care au durat
30 de ani”
III. Concluzie
In concluzie, relația dintre cele doua personaje ilustrează câteva mecanisme după care funcționează
lumea politicienilor, dintre care mai importante sa fie șantajul, contra șantajul si oportunismul.
Viziunea critica a dramaturgului vizează degradarea condiției umane, caci universul caragialian este
populat de personaje-marionete care traiesc fără mustrări de conștiința, preocupând-se doar de
păstrarea aparentelor, având ca deviza „scopul scuza mijloacele”.