COMEDIA – O SCRISOARE PIERDUTA (1884) – I.L.

CARAGIALE - TEXT

Comedia este o specie a genului dramatic in care sunt zugravite, in maniera satirica,
tipuri umane, carente de caracter, moravuri ale societatii, situatii comice, avand intotdeauna un
final fericit si un rol moralizator. Principala categorie estetica pe care o dezvolta aceasta specie
este comicul, care reiese din contrastul dintre aparenta si esenta, automatism si natural,
asteptari si rezultate, frumos si urat, valoare si nonvaloare, efortul personajelor si rezultatul
derizoriu. Prin urmare, tipologia comicului pune in evidenta: comicul de situatie, comicul de
caracter, comicul de moravuri, comicul de limbaj, comicul de nume, comicul de intentie. La fel
se identifica si o tipologie dinstinca a speciei comediei: comedia de moravuri, de situatie, de
caractere.
„O scrisoare pierduta” este reprezentata in premiera in 1884, fiind a treia comedie din
cele patru scrise de I.L. Caragiale. Este o comedie de moravuri, prin satirizarea unor defecte
umane, care impune in dramaturgia romaneasca un stil inconfundabil, marcat de echilibrul
intre elemente clasice – interesul pentru ceea ce e permanent in natura umana, echilibrul
compozitional, elemente realiste – intentia de a construi tipuri sociale, viziunea critica si
elemente moderne – comicul absolut care anuleaza diferenta dintre comic si tragic, prin
transformarea existentei intr-o farsa fara iesire, absurdul, amestecul registrelor stilistice.
Piesa este structurata in patru acte, alcatuite din scene, construite sub forma
schimburilor de replici dintre personaje. Cele patru acte aduc in scena din ce in ce mai multe
personaje, sugerand sporirea tensiunii dramatice. Formula dramatica se bazeaza pe structuri
traditionale: succesiunea cronologica, tehnica acumularii situatiilor, dar si pe structuri
dramatice moderne: simetria situatiei scenice (repetarea pierderii scrisorii), instalarea ex-
abrupto a unui conflict care nu se rezolva decat temporar.
Titlul reliefeaza intriga, sugerand, prin subtantivul cu articol nehotarat, faptul ca acea
scrisoare pierduta este doar unul dintre multele mijloace de santaj politic. Prin repetarea
situatiei scenice – aparitia unei scrisori similare, care determina numirea „de la centru” a lui
Dandanache – scrisoarea de dragoste devine simbolul coruptiei si al compromisului, dar si al
depersonalizarii individului, intr-o lume in care pana si sentimentele ajung obiect de coruptie.
De aceea, se impune prezenta unui singur plan structural, caci viata politica si cea privata se
amesteca, sub semnul aceleiasi imoralitati.
Tema degradarii vietii politice, sociale si private se concretizeaza prin surprinderea unui
episod din campania electorala pentru desemnarea unui candidat pentru viitoarele alegeri
parlamentare. Actiunea este plasata in capitala unui judet de munte, in „anul de gratie 1883”.
Intamplarile sunt descrise intr-o durata limitata, care aminteste de regula unitatii de timp din
teatrul antic: primele trei acte aglomereaza actiunea intr-o singura zi – 11 mai 1883. Actul final
muta actiunea peste doua zile, duminica, in momentul incheierii alegerilor, al desemnarii
castigatorului si al sarbatoririi publice a acestuia. Precizarea initiala „in zilele noastre” traduce
valabilitatea permanenta a mesajului dramatic. Spatiul scenic este si el puternic simbolizat. In
primele doua acte, anticamera bine mobilata din casa prefectului sugereaza faptul ca deciziile
nu se iau in spatiul public, ci in culise, asa cum se intampla si in actul III. Desi intrunirea are loc
in sala mare a primariei, hotararea ca Dandanache sa fie candidat se ia in cabinetul primarului.
Ultimul act, singurul in care se zareste, in fundal, oraselul de munte are ca decor spatiul deschis
al gradinii lui Trahanache, loc ce comunica cu gradina publica.
Conflictul derizoriu al jocului de interese imbraca forma unui conflict politic, dar
confruntarea nu se produce intre doctrine sau ideologii. Opozantii sunt membri ai aceluiasi
partid de guvernamant: aripa conservatoare – Trahanache, Tipatescu, Farfuridi, Branzovenescu
si cea reformatoare – Catavencu si „dascalimea”. Conflictul se amplifica nelinistitor, prin
implicarea unui numar din ce in ce mai mare de personaje, prin proliferarea situatiilor
conflictuale in spatiu si timp. Doua personaje secundare mentin permanent tensiunea
dramatica: Cetateanul turmentat, care intra involuntar, dar decisiv in scena si Dandanache,
elementul surpriza, prin care se rezolva ezitarea dramaturgului intre a da mandatul prostului
Farfuridi sau canaliei Catavencu.
Expozițiunea îi prezintă pe Tipătescu și pe Pristanda citind „Răcnetul Carpaților”, ziarul
lui Nae Cațavencu și numărând steagurile. Dialogul are atat funcție de caracterizare a
personajelor, cat și funcție descriptivă, fixând reperele spațiului. Apoi, dialogul dobândește
funcție narativă, Pristanda relatând misiunea sa nocturnă, pentru a spiona întrunirea
dăscălimii. Acum se fixează și reperele temporale. Episodul acesta retrospectiv este construit pe
tehnica modernă a „teatrului în teatru”. Situația-intrigă este anticipată de referirea la
scrisoarea despre care Cațavencu crede că îi va aduce sprijin politic și confirmată de
Trahanache, care dezvăluie șantajul la care e supus de Cațavencu. Traseul scrisorii pierdute e
refăcut, modern, invers, culminând cu apariția în finalul primului act, a Cetățeanului turmentat
care luminează împrejurările în care scrisoarea a ajunge în posesia lui Cațavencu. Desfășurarea
acțiunii surprinde complicarea conflictului. Gruparea moderată analizează listele electorale,
calculând probabilitatea voturilor. Cațavencu e arestat ilegal, din ordinul prefectului, apoi
eliberat la decizia lui Zoe și invitat să negocieze. El refuză orice ofertă din partea lui Tipătescu,
care va accepta să îi sprijine candidatura, la insistențele lui Zoe. În sala mare a primăriei,
contracandidații iau cuvântul. Punctul culminant este anunțarea candidatului propus de la
București – Agamemnon Dandanache. Încăierarea provocată de Pristanda din ordinul
prefectului – o metaforă scenică pentru lumea absurdă– are ca rezultat pierderea scrisorii de
către Cațavencu și găsirea ei, din nou, de către Cetățeanul turmentat. Deznodământul se
consumă peste două zile, tensiunea dramatică crește, intrucat Zoe se teme că scrisoarea va fi
publicată odată cu eșecul lui Cațavencu de a fi ales. Temerile ei sunt sporite de apariția lui
Dandanache și de mărturisirea modului în care obținuse candidatura. Când Cetățeanul
turmentat returnează scrisoarea doamnei, festivitățile în cinstea candidatului ales pot să
înceapă.
 Piesa aduce in scena o lume de antieroi, de marionete, cu actiuni si rostiri dezarticulate.
Desi reprezinta tipuri sociale, eroii lui Caragiale sunt construiti si pe un defect general-uman,
care le confera valoare de „prototipuri” negative. Sub aparenta tipurilor clasice, aceste
personaje dezvaluie o structura de adancime moderna. Modelul clasic al caracterului este
subminat din interior, determinand constructia eroului modern ca ipostaza a absurdului din
natura umana.
Zaharia Trahanache ilustreaza tiparul clasic al „naivului incornorat”, dar, in esenta, este
un „homo politicus” perfect adaptat societatii sale. Zoe este „femeia cocheta”, o femeie
voluntara si ambitioasa. Stefan Tipatescu este mai mult decat clasicul „june prim”, pentru ca e
gata sa-si asume responsabilitatea fata de femeia iubita. Nae Catavencu se defineste intr-un
dublu regim: in viata publica, ilustreaza tipologia politicianului, demagogului, in viata privata,
tipul arivistului.
Astfel, Caragiale valorifica integral resursele categoriei comicului, piesa ilustrand, pe
rand, comicul de moravuri - societatea in care imoralitatea prolifereaza, comicul de caractere -
diformitatea interioara a personajelor ia forma prostiei, a ticalosiei, comicul de situatie -
pierderea si gasirea repetata a scrisorii, evolutia inversa a lui Catavencu, comicul de limbaj -
pleonasme, cuvinte stalcite, ticuri verbale, comicul de nume – instrument cu putere de
semnificare enorma (Zaharia Trahanache – zahariseala, ramolismentul, coca moale (trahana)
usor de modelat) si comicul de intentie – atitudinea autorului fata de personajele sale:
personajele modeste in pretentie sunt doar ironizate, cele ambitioase, inculte, snoabe sunt
satirizate.