Comedia

Comedia este specia genului dramatic, care provoaca rasul prin

surprinderea moravurilor sociale a unor tipuri umane sau situatii
neasteptate, avand un final fericit si, deseori, un rol moralizator.
(prezinta întâmplări și personaje care stârnesc râsul, cu un
deznodământ vesel și deseori moralizator).

Tipuri de comedie
de situatie(de intriga) - cu intamplari derulate intr-un ritm alert, cu
rasturnari neasteptate de situatie si cu rezolvarea conflictului in
final
de moravuri - prezinta, cu rol moralizator, defecte umane, morale sau
sociale
de caracter - cu accent pe latura psihologica a personajelor,
infatisand adesea caractere(avarul, orgoliosul, naivul, incornoratul,
prostul, servilul, senilul etc)

Comicul este o categorie estetica, avand ca efect, rasul,

declansat de contrastul/nepotrivirea dintre aparenta si esenta,
dintre pretentii si realitate, dintre asteptari si rezultate, dintre
automatisme si comportamentul natural, dintre ceea ce este si ceea
ce vrea sa para un personaj.
Comicul implica existenta unui conflict comic(contrastul), a
unor situatii si personaje comice. Tipuri de comic: de situatie, de
caractere, de moravuri, de limbaj, de nume, de intentie.

Eseu argumentativ
I.1. Incadrare
Ion Luca Caragiale este unul dintre cei mai mari dramaturgi ai
literaturii romane, apartinand “epocii marilor clasici”(George
Calinescu), perioada in care se afirma primii nostri scriitori de
valoare: Mihai Eminescu, Ion Creanga, Ioan Slavici, Titu Maiorescu.
Opera lui Caragiale este fidela principiilor junimiste(spiritul
critic, gustul pentru clasic, ironia), ilustrand teoria maioresciana a
“formelor fara fond”, dar si esteticii realismului(spiritul de
observatie acut, luciditatea, preocuparea pentru social,
obiectivitatea, veridicitatea, reperele spatio-temporale precise).
Numita “comedie totala”(prin asocierea tuturor tipurilor de
comic), “O scrisoare pierduta” este o sinteza intre realismul
critic(intentia de a infatisa tipuri sociale si concretul realitatii
contemporane) si clasicism(interes fata de ce este permanent in
natura umana, pasiunea echilibrului, importanta acordata formei).
 Componenta moderna consta in comicul absolut, in impletirea
comicului cu parodia, grotescul si absurdul, in amestecul registrelor
stilistice.

I.2. Definitie si trasaturi

Conflictul este derizoriu ,al jocului de interese, aparenta
conflictului politic, comicul de diverse tipuri

II. 6 elemente ale textului

Cea mai cunoscuta piesa a lui Caragiale, “O scrisoare pierduta”
este o comedie de moravuri care instituie un stil dramatic,
caracterizat prin echilibrul perfect intre structurile
clasice(personaje tip, conflict derizoriu, intriga si actiune scenica) si
moderne(fiintarea eroillor la nivelul limbajului, spatiu scenic
simbolic, situatii dramatice repetabile, configurate dupa modelul
caruselului.

TEMA:
tema degradarii vietii politice, sociale si private se concretizeaza
prin surprinderea unui episod din campania electorala pentru
desemnarea unui candidat la viitoarele alegeri parlamentare.
Acțiunea se petrece într-un orasel de provincie, capitala unui
judet de munte(probabil Piatra Neamt) in “anul de gratie 1883”
. Sursa de inspiratie o reprezinta viata politica a acelui an, cand
problema revizuirii constitutiei a scindat Partidul liberal in gruparea
moderata(condusa de I.C.Bratianu) si cea radicala (reprezentata de
C.A. Rosetti).

Titlul
Titlul reliefeaza intriga piesei si contrastul comic dintre
aparenta si esenta. Pretinsa lupta pentru putere politica se
realizeaza, defapt prin lupta de culise, avand ca instrument al
santajului politic, “o scrisoare pierduta”, pretextul dramatic al
comediei. Articolul nehotarat “o” indica, atat banalitatea intamplarii,
cat si faptul ca scrisoarea reprezinta unul dintre multiplele mijloace
de santaj in lupta politica.
Scrisoarea devine simbol al imoralitatii ascunse , al coruptiei si
compromisului, intr-o lume in care pana si sentimentele ajung obiect
de negociere.

Compozitia
Compozitia este clasica, textul dramatic fiind structurat in
patru acte si 44(9-14-7-14 scene), discursul artistic fiind construit
sub forma schimbului de replici intre personaje ce aduce in scena
mereu mai multe personaje, sugerand sporirea tensiunii si a
agitatiei, prin tehnica “bulgârului de zapada”, ce marcheaza
acumularea conflictelor.

Formula dramatica
Formula dramatica se bazeaza pe structuri traditionale:
succesiunea cronologica, tehnica acumularii situatiilor conflictuale,
a înlăntuirii evenimentelor si pe structuri moderne, precum simetria
situatiilor scenice(repetarea istoriei scrisorii pierdute), instalarea
“ex abrupto” a unui conflict care nu se rezolva decat temporar în
final sau o situatie intrigă care s-a consumat inainte de ridicarea
cortinei si e reconstituita din replicile personajelor pe un traseu
invers cronologic(relatarea lui Pristanda, a lui Trahanache, a Zoe i si
abia in finalul actului I a cetateanului turmentat, cel care gasise
scrisoarea).

Conflictul dramatic
Conflictul derizoriu, al jocului de interese, îmbracă aparența
unui conflict politic, dar confruntarea nu se produce intre doctrine
politice, ci intre aripa reformatoare si cea conservatoare ale
aceluiasi partid. Aceasta polarizare a eroilor pe criteriul grupului de
interese este evidenta inca din lista de personaje. Conflictul se
amplifica prin proliferarea situatiilor conflictuale in spatiu si in
timp(promisiunea facuta de Zoe lui Catavencu, ce anticipeaza
perpetuarea acestor practici politice si la alegerile viitoare).

Structura
Apare un singur plan, caci viata politică si cea privată se
amesteca sub semnul aceleiasi imoralitati

Relatii spatiale si temporale

Actiunea se petrece intr-o durata limitata, amintind de regula
unitatii de timp din teatrul antic. Evenimentele din primele trei acte
se petrec intr-o singura zi, vineri, 11 mai, cea a desemnarii
candidatului. Actul final muta actiunea peste doua zile, duminica, in
momentul incheierii alegerilor și a sarbatoririi publice a
candidatului ales.
Precizarea initiala “in capitala unui judet de munte, in zilele
noastre”, (se presupune ca e vorba dePiatra Neamt, anul 1883),
ingăduie regizorilor sa actualizeze “lumea pe dos” a personajelor lui
Caragiale.
Spatiul scenic este puternic simbolizat ca spatiu de trecere cu
deschideri multiple. In primele doua acte, anticamera bine mobilata
din casa prefectului sugereaza faptul ca deciziile politice nu se iau
in spatiul public, ci in “culise”, ca in actul al treilea. Desi intrunirea
publica are loc in sala mare a primariei, hotararea definitiva ca
Dandanache sa fie desemnat candidat se ia in cabinetul prefectului
unde Trahanache se intalneste cu Tipatescu si Zoe.
Ultimul act, singurul in care se zareste in fundal oraselul de
munte(probabil Piatra Neamt sau Sinaia), are ca decor spatiul
deschis, gradina casei lui Trahanache, loc care comunica cu gradina
publica.

Relatia incipit-final
Relatia incipit-final este de opozitie, deoarece începe cu
scandalul provocat de pierderea scrisorii si se incheie cu petrecerea
organizata in cinstea lui Dandanache, cand toti se impaca si se
imbratiseaza, ca intr-un “balci al desertaciunilor”.

Momentele subiectului
Incipitul piesei este de tip modern,ex abrupto,
Caracterizarea personajelor: pers. se încadrează în anumite tipologii
clasice , exemplare umane degradate alcătuind o lume pe dos de
antieroi și de marionete cu valori umane inversate
,trucate,construite pe un defect general uman care le conferă statut
de prototipuri negative.Sunt pers. plate,lipsite de
evoluție,degradate,structurate pe o dominantă de caracter: Ștefan
Tipătescu(prefectul cu mentalitate de stăpân,tipul
despotului,amorezul, junele prim), Zoe Trahanache(cocheta,
adulterina), Zaharia Trahanache(încornoratul,zaharisitul,ticăitul),
Ghiță Pristanda( funcționarul umil și servil), Nae
Cațavencu(arivistul,demagogul), Tache Farfuridi(prostul fudul),
Brânzovenescu(tipul confidentului),tipul personajului
raisonneur(Ghita Pristanda, Zaharia trahanache,Tipătescu-“Ce lume!
Ce lume!, Ce lume!” )Cetățeanul turmentat(alegătorul anonim,deruta
electorală),Agamemnon Dandanache(mai prost decât Farfuridi și mai
canalie decât Catavencu).Totuși personajele au și o structură de
adâncime fiind reabilitate printr-o trăsătură pozitivă:Tipătescu o
iubeste sincer pe Zoe fiind capabil să-și sacrifice cariera pt. femeia
iubită, iar Zoe nu are un caracter vindicativ căci îl iart ă pe
Cațavencu.Individualizarea personajelor prin
comportament,particularități de limbaj,nume, dar și prin combinarea
elementelor de statut social și psihologic.De ex. Trahanache e
încornoratul simpatic, dar și vanitosul înșelat și ticăitul.Zoe reprez.
tipul cochetei ,dar și al femeii voluntare.Personajele aparținând
aceleiași categorii se disting prin modul de a reacționa la
împrejurări(comportament), fiind astfel orientate către comicul de
caracter. Tipătescu și Trahanache reprez. tipul politicianului
demagog, dar în timp ce Trahanache își păstreaza calmul
imperturbabil în fața amenințării lui Cațavencu și caută “cu
diplomație” o armă de contrașantaj , “altă plastografie”, Tipătescu
reacționează impulsiv și violent, ordonă arestarea fără mandat(și fără
vină din punct de ved. legal) a lui Cațav.,iar în confruntarea directă îl
amenință că îl ucide cu bastonul(comicul de situație).De altfel,
părerea bătrânului Trahanache despre Tipătescu e că prefectul e
“iute! n-are cumpăt.Aminteri bun băiat, cu carte, dar iute , nu face pt.
un prefect!”
Un alt mijloc de caracteriz. e onomastica.Numele personajelor
sugerează trăsătura lor dominantă după cum releva G.Ibrăileanu în
studiul “Numele proprii în opera comică a lui Caragiale”: numele de
Zaharia sugerează zaharisitul,ramolitul,ticăitul,Trahanache derivat
de la cuvântul trahana, o cocă moale, usor de modelat de
enteres;Nae -populistul, păcalitorul păcălit, Cațavencu-demagogul
lătrător, Agamiță- diminutivul comic al numelui de rezonanță istorică
Agamemnon, pronunțat de Trahanache Gagamiță(sugerând “căderea
în copilărie a acestui ramolit”), Dandanache (derivat de la dandana “
încurcătură” cu sufix grecesc, semn al vechilor politicieni
liberali);Tache Farfuridi (prostul fudul, sufixele au rezonanță
grecească si denotă politicianismul liberal),Farfurifuridi și
Brânzovenescu “prin aluzia culinară a numelor sugerează
inferioritate, vulgaritate, lichelism”, prostie;Ghiță e
slugarnic,individul servil și umil în fața șefilor, Pristanda-numele unui
dans popular în care se bate pasul pe loc;Cetățeanul turmentat nu e
individualizat prin nume deoarece sugerează pe alegătorul anonim și
deruta electorală;Șt. Tipătescu e un personaj mai serios, un”tip” de
generație mai recentă decât a celor cu numele terminate în “ache”,
prenumele Stefan poate face trimitere la numele lui Stefan cel Mare
deși este înlocuit cu diminutivul Fănică ceea ce pune în evidență
contrastul dintre aparență și realitate;Zoe(“o damă mare în politica
de provincie”), Trahanache( soția bătrânelului), contrastul comic
sugerat de diminutivul familial al prenumelui, coana Joițica.
Indicațiile scenice conturează indirect personjele prin
precizarea încă de la început a statului lor social, prin consemnarea
gesturilor semnificative și a mimicii.
Limbajul e principala modalitate de individualizare a
personajelor.Formele greșite ale cuvintelor,erorile de exprimare,
ticurile verbale denotă incultura/ statutul de parvenit sau tr ăsături
psihologice ale personajelor comice spre deosebire de personajelor
Zoe și Tipătescu care pronunță corect, fără greșeli de rostire, dar
ironizați prin aduter.
Principalul mod de expunere e dialogul, prin care personajele
își dezvăłuie intențiile, sentimentele, opiniile.Prin dialog se prezint ă
evoluția acțiunii dramatice, se definesc relațiile dintre personaje și
se realiz. caracteriz. directă sau indirectă. In dialogul dramatic, stilul
e marcat prin oralitate:mijloacele nonverbale gesturi, mimică și
paraverbale(intonația, accentul , ritmul si pauza) se substituie
replicilor sau le însoțesc sub forma indicațiilor scenice.
Sursele comicului de moravuri,de caracter,de sirtuație,de
intentie,de limbaj și de nume sunt diverse și servesc intenția
autorului de a satiriza defectele omenești puse în evidență pe
fundalul campaniei electorale.
 Comicul de moravuri vizează viața de familie(triunghiul
conjugal) și viața politică (șantajul, falsificarea listelor electorale,
satisfacerea intereselor personale).
Comicul de intenție se identifică prin limbajul personajelor, și
anume , prin utiliz. neologismului ce reflectă contrastul comic între
aparență și esență.Personajele mai modeste sunt ironizate :ele doar
proununțăgreșit(Pristada“catrindală”,Cetățeanul turmentat
–“cioclopedică”, “comportativă”).În schimb, ambițiosul Cațavencu,
incult , dar snob, cu pretenții de erudiție este satirizat prin
proununțarea greșită a dictoanelor latinești:”oneste bibere” în loc de
“oneste vivere”,”box populi. box dei” în loc de “vox populi , vox dei”
sau atribuirea greșită a citatului “scopul scuza mijloacele”(Gambetta
în loc de Machiavelli).
Comicul de situație susține tensiunea dramatică prin
întâmplările neprevăzute construite după scheme comice
clasice:acumlarea progresivă, coincidența, repetiția, răsturnarea de
situație sau evoluția inversă a personajelor din învinși în învingători
și invers,interferența finală a intereselor în împacarea ridicolă a
forțelor adverse.
Comicul de caracter reliefează defectele general-
umane:demagogia lui Catavencu, prostia lui Farfuridi, servilismul lui
Pristanda(“curat murdar”) și senilitatea lui Dandanache.
Comicul numelor proprii este o formă prin care autorul
sugerează dominanta de caracter, originea sau rolul personajelor în
desfășurarea evenimentelor.
Prin comicul de limbaj se realizează caracterizarea indirectă si
se evidențiază incultura personajelor.

OPINIA
În opinia mea,….(vezi opinia de la “Tema și viziunea despre
lume”)